Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Sfînta Cuvioasa Muceniţă Anastasia Romana

noiembrie 11, 2007 Categoria: Calendar

noiembrie 11, 2021

Sfînta Cuvioasa Muceniţă Anastasia Romana In vremea împăraţilor Deciu şi Valerian şi a ighemonului Prov, era o mănăstire mică de fecioare în apropiere de cetatea Romei. Această mănăstire se afla la un loc deosebit şi neştiut, avînd cîteva călugăriţe îmbunătăţite, între care era şi egumena Sofia, bătrînă şi desăvîrşită în fapte bune. în acea mănăstire se afla şi fericita fecioară Anastasia, de prin părţile Romei, care, rămînînd orfană de părinţi la vîrsta de trei ani, a fost luată de bătrîna Sofia, care a crescut-o în mănăstire, învăţînd-o toate faptele bune, încît le covîrşea pe toate celelalte fecioare, nu numai în frumuseţe, dar şi în post, în nevoinţe şi în toate celelalte osteneli. Ajungînd cu vîrsta aproape de douăzeci de ani şi aflînd unii cetăţeni de frumuseţea ei, au dorit ca s-o ia în căsătorie şi foarte mult se sîrguiau pentru acest lucru. Dar sfînta fecioară, socotindu-le pe toate deşertăciune, s-a făcut mireasă lui Hristos, păzindu-şi fecioria, priveghind ziua şi noaptea în rugăciuni.

Iar diavolul se silea foarte mult ca s-o abată pe fecioara lui Hristos de la viaţa ei cea asemenea cu îngerii şi s-o înduplece spre lume, ostenindu-se asupra ei cu războiul trupului, cu gînduri necurate, cu înşelăciunile şoaptelor celor viclene şi cu alte feluri de meşteşuguri ale sale. N-a sporit însă nimic împotriva aceleia în a cărei neputincioasă fire se sălăşluia puterea lui Hristos, căci călca cu feciorelnicele ei picioare blestematul trup al şarpelui iadului. Neputînd diavolul s-o biruiască pe mireasa cea nebiruită a lui Hristos cu războiul cel dinăuntru şi tăinuit, s-a ridicat împotriva ei pe faţă, pornind contra fecioarei pe cumpliţii muncitori. Pentru că în acea vreme era prigoană mare împotriva creştinilor, i-a îndemnat pe necredincioşii care îi urau pe creştini, ca s-o defaime pe ea la ighemonul Prov.

Mergînd aceia la necuratul ighemon, i-au spus despre Anastasia că este o fecioară cum nu se află alta mai frumoasă în toată Roma. Apoi i-au mai spus că îşi petrece viaţa într-un loc deosebit, la nişte femei sărace, care vieţuiesc fără de bărbaţi şi nevoind să se căsătorească, batjocorind viaţa păgînilor, crezînd în Cel răstignit şi rîzînd de zeii lor. Ighemonul, auzind de frumuseţea Anastasiei, îndată a trimis pe slujitorii săi ca s-o aducă. Aceştia s-au dus, dar nu au putut să deschidă mănăstirea, pînă ce n-au tăiat uşile cu securile. Văzînd acest lucru, pustnicele celelalte s-au speriat foarte tare şi, temîndu-se, au deschis o altă uşă şi au fugit. Iar egumena Sofia nu a lăsat-o pe Anastasia, zicîndu-i: „Fiica mea, Anastasia, nu te înfricoşa, căci acum a venit vremea nevoinţei. Iată Mirele tău, Iisus Hristos, vrea să te încununeze pe tine. Deci nu vreau să fugi din mănăstire şi să te pierd, mărgăritarul meu, pe care de la trei ani luîndu-te, te-am crescut şi pînă acum te-am păzit ca pe lumina ochilor”.

Deci Sofia a ieşit înaintea ostaşilor şi le-a zis: „Pe cine căutaţi şi ce vă trebuie?” Iar ei au răspuns: „Bătrîno, dă-ne pe fecioara Anastasia, pe care o ai aici, căci aşa voieşte ighemonul Prov”. Iar Sofia a zis: „Bine, cu bucurie vă voi da pe Anastasia, însă numai atît mă rog vouă, domnii mei, să mai aşteptaţi două ceasuri pînă ce o voi împodobi pe ea, ca să fie plăcută ochilor stăpînului vostru”. Slujitorii, socotind că vrea s-o înfrumuseţeze cu podoabe şi cu îmbrăcăminte obişnuită, au aşteptat două ceasuri. însă duhovniceasca maică Sofia, vrînd să-şi înfrumuseţeze pe fiica sa cu podoabe sufleteşti ca să fie plăcută Mirelui ceresc, a luat-o şi a dus-o în biserică.

Punînd-o înaintea altarului, cu plîngere a grăit către dînsa: „Fiica mea, Anastasia, acum se cade să arăţi cu fapte dragostea ta cea mare către Domnul, acum se cade ţie să rabzi chinuri pentru Hristos, iubitul tău Mire, şi să arăţi că eşti adevărata lui mireasă. Deci mă rog ţie, iubita mea fiică, să nu te înşele limba cea ascuţită ca briciul, să nu te ameţeşti de darurile şi de slava lumii celei deşarte, nici să nu te înfricoşezi de chinurile cele vremelnice, care îţi mijlocesc ţie viaţa cea veşnică. Iată, cămara Mirelui este deschisă; iată, locul odihnei cele veşnice îţi este gătit ţie; iată, cununa cea împletită ţie; iată, acum te cheamă la nuntă Mielul. Deci mergi către Dînsul cu veselie, mergi la nunta vieţii celei veşnice. Mă rog ţie, fiica mea, ia aminte la cuvintele mele şi adu-ţi aminte de ostenelile mele şi de grija ce am avut pentru tine, căci te-am crescut luîndu-te din pruncie, şi toată sîrguinţa o puneam pentru aceasta, ca să te pregătesc mireasă curată împăratului slavei. Pentru aceasta m-am ostenit şi m-am rugat, pentru aceasta ziua şi noaptea te-am învăţat, ca să te uneşti cu Domnul din toata inima şi din tot sufletul.

Deci acum, fiica mea, să nu mă ruşinezi pe mine, maica ta, înaintea Domnului şi să nu-mi pogori în groapă bătrîneţile mele mai înainte de vreme, pentru că, dacă voi auzi de tine ceva împotriva dragostei lui Hristos, îndată mă voi sfîrşi de mîhnire, îndată voi muri. Iar dacă voi auzi că rabzi pentru dragostea lui Hristos, că îţi pui pentru Dînsul viaţa ta, atunci voi fi maica ce se bucură de fiică, atunci se va înălţa cornul meu ca al inorogului şi bătrîneţile mele în untdelemn gras. Deci, fiica mea, să nu-ţi cruţi frumuseţea ta trupească şi să nu iubeşti viaţa cea vremelnică. Ci, cînd te vor amăgi cu cuvinte viclene, tu să nu-ţi abaţi inima spre ele; cînd te vor înfricoşa cu chinurile, tu să grăieşti: „De frica voastră nu mă voi teme, nici mă voi tulbura, căci cu mine este Dumnezeul meu”. Cînd vor începe a te bate fără milă, tu să nu te temi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-1 ucidă. Sau, de te vor sfîşia şi-ţi vor chinui trupul, tu să te bucuri în pătimirile tale, căci împlineşti lipsa necazurilor lui Hristos în trupul tău. De vor începe a zdrobi mădularele tale, tu să-ţi aduci aminte că şi perii capului tău sunt număraţi de Domnul, Care va păzi toate oasele tale şi nici unul dintr-însele nu va pieri.

Capul de ar voi să ţi-1 taie, tu să priveşti la Hristos, Capul a toată Biserica, Care este slava ta şi care îţi înalţă capul tău. Nu te teme, fiica mea, de pătimirea cea aspră, căci Mirele tău îţi va sta în faţă nevăzut şi o să-ţi uşureze durerile tale şi o să te scoată din chinurile cele grele. Cînd vei suspina, El îţi va da ţie uşurare. Cînd vei slăbi, El te va întări. Cînd vei cădea din pricina bătăilor, El te va ridica. Cînd în dureri te vei umple de amărăciune, El îţi va îndulci inima şi-ţi va răcori sufletul şi nu se va depărta de tine, pînă ce, scoţîndu-te din mîna chinuitorilor, te va duce în cămara Sa cea cerească şi, chemînd toate puterile îngereşti şi cetele tuturor sfinţilor, îţi va face bucurie şi te va încununa ca pe o mireasă a Sa, cu cununa cea nestricăcioasă, ca să împărăteşti împreună cu El întru slava cea veşnică”.

Iar Anastasia a zis: „Gata este inima mea să pătimesc pentru Hristos, gata este sufletul meu ca să mor pentru Dînsul; toată dorirea şi răsuflarea mea spre El era de demult şi este şi acum, ca întru mărturia dragostei mele către Domnul meu cel iubit să-mi pun sufletul meu pentru Dînsul. Iar acum, deoarece a venit vremea dorinţei mele, cu bucurie voi merge înaintea judecătorilor şi voi mărturisi preasfînt numele Dumnezeului meu. Dar tu, stăpîna şi maica mea, nu te teme pentru mine, nici nu te îndoi de tinereţea mea, căci cred că Domnul meu Iisus Hristos mă va întări pe mine, roaba Lui, Căruia roagă-te şi tu, maica mea iubită, ca să nu mă lase şi să nu mă depărteze pe mine, pînă ce voi săvîrşi nevoinţa chinurilor întru numele Lui şi va cădea ruşinat vrăjmaşul, care s-a ridicat asupra noastră”.

Astfel vorbind între ele două ceasuri şi mai bine şi dîndu-şi cea mai de pe urmă sărutare, slujitorii trimişi de ighemon s-au supărat aşteptînd. Şi intrînd în biserică, le-au găsit nu îngrijindu-se de împodobirea trupească, ci vorbind cu umilinţă, mîngîindu-se una pe alta şi întărindu-se întru Domnul. De aceea, s-au mîniat foarte tare şi, apucînd pe Anastasia ca lupul pe oaie, i-au pus fiare pe grumaz şi au dus-o repede în cetate, înfăţişînd-o înaintea ighemonului. Iar ea, deşi stătea cu faţa înaintea lui, cu mintea sa era mai mult înaintea lui Hristos, Mirele ei, şi cu ochii inimii privea frumuseţea Lui.

Văzînd-o, toţi s-au mirat de frumuseţea ei şi de smeriţii ei ochi, precum şi de blîndeţea ei. Apoi ighemonul a zis către dînsa: „De ce neam eşti, de ce credinţă, şi care îţi este numele?” Iar sfînta a răspuns cu glas blînd, căutînd în jos: „Sunt fiica unui cetăţean din cetatea Romei şi sunt crescută în dreapta credinţă, iar numele meu este Anastasia”. Ighemonul a zis: „Romanilor le este neobişnuit acest nume şi nu ştiu^ce înseamnă Anastasia”. Sfînta a răspuns: „Anastasia se tîlcuieşte înviere, căci Dumnezeu m-a înviat pe mine, ca să grăiesc împotriva ta, pînă ce îl voi birui pe tatăl tău, satana”. Ighemonul a zis: „Să-mi răspunzi cu blîndeţe, fecioară, ca să nu mă porneşti spre mînie, căci îţi cruţ tinereţea şi nu vreau să pierd frumuseţea ta, ci ascultă-mă ca pe un tată care vrea să te sfătuiască de bine. De ce te-ai amăgit fără de folos cu învăţătura creştinească şi îţi pierzi în deşert anii tăi, lipsindu-te de viaţa cea bună şi de desfătările pe care zeii le-au dat oamenilor, spre veselie? De ce ascunzi într-un colţ întunecat o aşa frumuseţe, care şi la boierii cei mari poate să fie plăcută? Ce mîngîiere ai dacă fugi de petrecerea împreună cu oamenii şi ca o fiară locuieşti singură? Care îţi este cîştigul dacă eşti chinuită şi mergi la moarte pentru Cel răstignit? Oare nu este bine să te închini zeilor noştri cei fără de moarte, să-ţi iei un bărbat cinstit, frumos şi de neam bun, să te mîngîi cu bucurii şi să te veseleşti cu fiii, să vieţuieşti în cinste şi în slavă, între oamenii cei buni şi să ai multe averi, aur şi argint, şi să nu-ţi pierzi în cea mai mare trudă şi sărăcie viaţa cea dată de zei, spre bună petrecere? Deci, te sfătuiesc pe tine, apropie-te şi te închină zeilor şi îndată vei avea bărbat de neam mare şi cinstit, slăvit şi bogat, care va fi înaintea scaunului împărătesc cu multă laudă şi cu care şi tu asemenea vei fi în mare cinste şi te vei îndulci de toate bunătăţile, în toate zilele vieţii tale”.

La aceste cuvinte, Sfînta Anastasia, ridicîndu-şi ochii săi cei plecaţi în jos şi căutînd la ighemon, a zis: „Bărbatul meu, bogăţia mea, viaţa şi veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos, de la Care nu mă voi întoarce cu amăgitoarele tale cuvinte. Nu mă vei înşela precum a înşelat şarpele pe Eva, nici îmi vei îndulci chinuirea cea amară a voastră. Nu mă vei despărţi de Domnul meu nici cu frica chinurilor, pentru care de o sută de ori, de ar fi cu putinţă, sunt gata să mor”. Atunci ighemonul a poruncit celor ce stăteau de faţă să o bată peste obraz, zicîndu-i: „Oare aşa răspunzi luminatului stăpînitor?” Apoi, vrînd să o facă de ruşine, a poruncit să-i rupă hainele de pe dînsa şi să fie arătată goală înaintea tuturor. Şi a zis către dînsa: „Oare frumos îţi este, fecioară, ca să stai înaintea tuturor aşa goală?” A răspuns sfînta: „Nebunule, neruşinatule şi de toată necurăţia plin, aceasta nu este ruşinea mea, ci a ta. Ştie Domnul meu că niciodată soarele n-a văzut goliciunea mea, iar tu, punîndu-mă astfel în faţa poporului, să ştii că mai mult te-ai făcut de ruşine pe tine, decît pe mine. Pentru că pe mine de ruşinea aceasta mă va acoperi Mirele meu cu veşmîntul slavei, iar pe tine te va acoperi în veci ruşinea feţei tale. Acum tot omul cu minte va zice: de n-ar fi fost ighemonul fără ruşine şi plin de pofte nelegiuite, n-ar fi dezgolit în faţa tuturor trupul cel feciorelnic”. Apoi a zis celor ce o dezbrăcaseră: „Dacă aţi dezgolit trupul meu şi dacă aţi pus înaintea mea uneltele chinurilor, pentru ce zăboviţi? Bateţi, tăiaţi, rupeţi trupul meu cel gol, acoperiţi-1 cu bătăi şi cu sîngele meu. Iată, mă vedeţi gata spre a suferi chinuri şi să nu nădăjduiţi că veţi auzi altceva de la mine, decît numai aceasta, că voiesc să mor pentru Hristos”.

Atunci, la porunca ighemonului, au întins-o cu faţa în jos şi au legat-o de patru stîlpi, apoi au pus sub dînsa foc cu smoală şi cu pucioasă şi astfel au chinuit-o cu foc şi cu fum greu, iar pe spate au bătut-o cu toiege fără milă. Sfînta răbda chinurile şi, în loc de suspinuri, zicea psalmul lui David: „Miluieşte-mă, Dumnezeule”. Atît de mult a fost bătută, încît au obosit cei care o băteau. După aceasta au dezlegat-o de pe stîlpi şi, luînd-o de pe foc, au legat-o pe o roată şi, întorcînd roata, toate oasele i le-au zdrobit, iar venele i s-au rupt. Dar ea se ruga către Domnul: „Scăparea mea şi scutul meu, nu Te depărta de la mine, că slăbeşte sufletul meu din pricina durerilor şi a oaselor mele zdrobite”. Şi îndată, cu puterea lui Dumnezeu, roata s-a oprit şi a stat nemişcată şi Sfînta Anastasia a fost dezlegată de o mînă nevăzută. Apoi cu tot trupul s-a arătat nevătămată şi sănătoasă, încît toţi se mirau de o asemenea minune. Deci ighemonul putea cu o minune ca aceasta să vină în simţire şi la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, dar 1-a orbit răutatea şi a început cu alte munci a o chinui pe sfînta. A poruncit ca sfînta să fie spînzurată, să-i fie strujite coastele şi să-i rupă trupul, iar ea răbda toate acestea cu bărbăţie şi numai spre Unul Dumnezeu îşi ridica ochii, zicînd: „Vezi durerea mea cu care pătimesc pentru Tine, Mirele meu, şi binevoieşte ca sîngele vărsat de netrebnica roaba Ta să-Ţi fie bineprimit şi să nu fiu lepădată din ceata sfintelor mărturisitoare”.

După aceasta au coborît-o de pe lemn şi a zis ighemonul către dînsa: „Anastasia, oare bine îţi este acum?” Iar sfînta a răspuns: „Foarte bine, pentru că ce chin nu-mi este mie de folos şi bineprimit de către Acela pe care îl iubesc mai mult decît viaţa şi decît sufletul meu?” Atunci ighemonul a zis: „Dacă îţi place să rabzi chinuri pentru Cel răstignit, îţi voi înmulţi această plăcere”. Şi a poruncit ca să-i fie tăiaţi sînii cu briciul. Sfînta, văzînd sîngele care curgea din ea, a început a slăbi foarte mult şi cerea apă de băut. Unul dintre cei ce erau acolo, pe nume Chirii, aducînd apă, i-a dat să bea, iar ea, gustînd puţină apă, a zis către cel ce i-a dat apă: „Să nu te lipseşti de plată de la Domnul, după cuvîntul Lui, care a zis: Oricine vă va adăpa cu un pahar de apă rece în numele Meu – căci ai lui Hristos jsuntem – nu-şi va pierde plata sa”. Ighemonul a zis către dînsa: „îţi sunt de ajuns chinurile sau mai vrei să fii chinuită?” A răspuns sfînta: „Fă ce voieşti, Dumnezeul meu este puternic ca şi pentru mai mari chinuri să întărească puterea mea cea slăbită şi să-ţi surpe mîndria ta”. Atunci chinuitorul a poruncit ca să-i smulgă unghiile de la degete, după aceea să-i taie mîinile şi picioarele şi apoi să-i sfărîme toţi dinţii. Sfînta a începuj iarăşi a slăbi şi a cere apă, căci din gura ei curgea mult sînge. Atunci Chirii, cel mai înainte pomenit, a adăpat-o cu puţină apă, iar ighemonul, văzîndu-1 pe Chirii că adapă pe muceniţă cu apă şi socotind că este creştin, căci aşa şi era, îndată a poruncit ca acesta să fie tăiat cu sabia. Şi fiind tăiat, fericitul Chirii s-a dus către Domnul ca să-şi ia plata sa pentru paharul cel cu apă rece cu care a adăpat pe muceniţa în numele lui Hristos.

Sfînta, răcorindu-se cu apă, a răsuflat puţin şi se ruga, zicînd: „Nu mă lăsa pe mine, Dumnezeule, Mîntuitorul meu”. Şi ighemonul a poruncit ca să i se taie limba. Atunci sfînta a zis: „Chiar şi limba de-mi vei tăia, băutorule de sînge şi nelegiuitule, inima mea tot nu încetează a striga către Domnul, căci El, pe cei ce se roagă în tăcere, mai bine îi ascultă”. Luînd sluga un cleşte, 1-a băgat în gura sfintei şi i-a tras limba afară şi i-a tăiat-o. Atunci tot poporul a strigat înspăimîntat, defăimînd şi ocărînd pe ighemon pentru o muncire atît de cumplită şi lipsită de omenie. Ighemonul, mîniindu-se pe popor, a poruncit ca sfînta să fie dusă afară din cetate şi să i se taie cu sabia cinstitul ei cap. Astfel şi-a săvîrşit nevoinţa muceniciei, sfînta şi vrednica de laudă, mare muceniţă a lui Hristos, Anastasia.

Sfîntul ei trup a fost lăsat neîngropat ca să fie spre mîncare fiarelor şi păsărilor, dar cu dumnezeiască acoperire se păzea neatins. Venind noaptea, îngerul s-a arătat fericitei stareţe Sofia şi i-a poruncit să ia trupul Sfintei Anastasia care zăcea în cîmp, afară din cetate. Ea, luînd o pînză curată, a ieşit din mănăstire şi nu ştia în ce parte să meargă. Apoi, rugîndu-se lui Dumnezeu cu tot dinadinsul şi fiind povăţuită de el, a mers la locul unde era aruncat sfîntul trup al duhovniceştii ei fiice, şi, sărutîndu-1 cu dragoste şi udîndu-1 cu multe lacrimi, zicea: „Iubita mea fiică, pe care în linişte şi cu osteneli te-am crescut; în post, în rugăciuni, în feciorie şi în curăţie te-am păzit, frica lui Dumnezeu şi sfînta Lui dragoste te-am învăţat; fiica mea cea dulce pentru care totdeauna sufeream, pînă ce s-a închipuit în tine Hristos, mulţumesc ţie că m-ai ascultat pe mine, sărmana ta maică, şi ai îndeplinit dorinţa mea. Nu în zadar m-am ostenit cu tine, pentru că ai stat înaintea Mirelui tău în haina cea de nuntă a fecioriei tale neprihănite, împodobindu-te cu sîngele tău. Deci mă rog ţie acum, nu ca unei fiice, ci ca unei maici şi stăpînă a mea, să fii sprijinul bătrîneţilor mele, cu rugăciunile către Dumnezeu, şi mă pomeneşte, bucurîndu-te cu Domnul. Iar cînd îmi va porunci să mă duc din trupul meu de lut, roagă-te bunătăţii Lui, ca să fie milostiv păcatelor mele”.

Plîngînd astfel, se gîndea ce să facă, pentru că era singură, ba şi slabă şi abia putea umbla cu toiagul. Neputînd să ia şi să ducă acel trup ca să-1 îngroape, se mîhnea, nepricepîndu-se ce să facă. Atunci, după rînduiala lui Dumnezeu, au venit nişte oameni necunoscuţi de ea, cinstiţi la vedere, cucernici la vorbă şi creştini cu credinţa. Aceştia, găsind-o pe stareţă plîngînd deasupra trupului, i-au ajutat ei şi, adunînd mădularele tăiate, adică mîinile şi picioarele, care erau aruncate afară din cetate, au pus sfîntul cap la loc deosebit şi cinstit şi, cîntînd acolo deasupra gropii, au îngropat comoara cea de mult preţ, slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh. Amin.

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.