Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Maica noastra Ana, care si-a schimbat portul si numele barbateste si s-a numit Evfimian

noiembrie 11, 2007 Categoria: Calendar

noiembrie 11, 2020

Aceasta Preacuvioasa Maica noastra Ana s-a nascut în Bizant, fiind fiica a unui diacon cucernic de la biserica Preasfintei Stapînei noastre Nascatoare de Dumnezeu cea din Vlaherne, pe vremea împaratului Leon Isaurul, în anii 716. De aceea ramînînd ea fara de parinti, se silea o matusa a ei sa o marite dupa vreun om cinstit, precum ceea ce pîna la urma a si facut. Si venind de la Muntele Olimpului unchiul ei dupa tata, om foarte ales dintre sihastri si priceput spre cele dumnezeiesti, caruia cu toate ca îi taiase limba Leon Iconomahul, tot vorbea si dupa taietura curat si neîmpiedicat, daca a vazut-o maritata, zise: „Pentru ce ati dat-o dupa barbat pe aceasta, care tragea spre dumnezeiestile nevointe si osteneli?” Si dîndu-i blagoslovenia sa, s-a dus. Trecînd cîtiva ani, a pierit acel necredincios împarat Leon; iar Irina si Constantin pravoslavnicii si preacredinciosii împarati, trimitînd sa aduca pe sfîntul acesta si aflîndu-i de patima ce patimise de la cel mai dinainte împarat, i-a primit rugaciunea si blagoslovenia si el învatîndu-i cele ce erau de folos spre buna placerea lui Dumnezeu, s-a dus la locasul sau.

Atunci iarasi vazînd pe fericita aceasta, i-a zis: „Îmbarbateaza-te si te întareste fiica, ca multe sunt scîrbele dreptilor si sa stii ca nu vei naste copilul din pîntecele tau, pîna nu-ti vei îngropa mai întîi pe barbatul tau”, ceea ce asa a si fost; ca fiind ea grea de sase luni, i-a murit barbatul si plîngînd si tînguindu-se, dupa ce a nascut copilul si l-a întarcat, l-a dat în mîinile altui unchi al ei. Iar ea s-a supus la nevointele pustnicesti, care si de ce fel sunt stiu cei ce i-au urmat si au savîrsit prea deplin viata cea sihastreasca. Deci aflîndu-se ea întru acestea, a venit iarasi de la Muntele Olimpului acel om sfînt, care cunostea cele de mai înainte si cazîndu-i la picioare si cerîndu-i blagoslovenia, a auzit zicîndu-i-se: „Întareste-te întru Domnul, fiica”. De aceea a întrebat-o: „Unde-ti este copilul?” Iar ea a raspuns: „Unul l-am dat fratelui tau celui dupa Dumnezeu, mie facator de bine, iar celalalt este cu mine”. Acestea si alte cuvinte amestecate zise din inima foarte mîhnita si aducîndu-si amîndoi copii înaintea cinstitului staret, plîngînd se ruga, zicînd: „Roaga-te pentru copii mei acestia, cinstite parinte”. Iar el i-a zis: „Nu acestia au trebuinta de rugaciune!” Care cuvînt a fost greu la urechile ei si suspinînd dintru adînc, a zis: „Vai mie, pacatoasei, ce rau va sa-mi mai vie?” Si staretul zice: „Nu ti-am spus fiica, ca multe sunt scîrbele dreptilor? De nu vom suferi, nu ne vom mîntui niciodata, ca asa se cade si asa place lui Dumnezeu”; iar ea a zis: „Au doara, parinte, s-a parut Stapînului nostru Hristos sa-mi mute copilasii cei fara de vîrsta la locasurile cele de acolo?” Si minunatul parinte a zis: „Bine ai zis fiica mea, ca în curînd va sa-i ia Domnul de la tine”. Iar ea multumind lui Dumnezeu de cuviinta, si cazînd la picioarele cinstitului staret si luîndu-i rugaciunea, a început cu amîndoua mîinile a-si împarti averea la saraci si apoi în scurta vreme murindu-i copilasii, a plîns mult dupa ei si dînd si ce mai ramasese la saraci, mergea pe la biserici, facînd rugaciune si aprinzînd lumînari. Si luîndu-si ziua buna si iertaciune de la toti, afla pe un oarecare monah de la Muntele Olimpului si a fost tunsa de dînsul în chipul monahicesc.

Deci se îmbraca pe de desubt cu port barbatesc si pe dinafara cu femeiesc si purcezînd pe ascuns a mers spre partile Olimpului si acolo lepadînd definitiv portul femeiesc a mers la o mînastire de cele de obste, a vorbit cu portarul si i-a zis ca-i este aminte foarte a vedea pe egumen. Deci portarul facînd stire egumenului, a chemat-o de a mers la dînsul si cazînd cinstita femeie le picioarele egumenului si cerînd blagoslovenie dupa obicei, iar dumnezeiescul acela barbat blagoslovind-o si sculînd-o i-a zis: „Pentru care pricina ai venit aici? Si cum îti este numele!” Si ea zise: „Pricina venirii mele la aceasta sfînta mînastire, sfinte parinte, este multimea pacatelor mele, ca sa pot afla pe Dumnezeu, blînd si milostiv la ziua judecatii, sihastrind aici ramasita vietii mele, iar numele îmi este Evfimian”. Deci staretul zise: „De ai pus în inima ta, fiul meu, gînd ca acela si poftesti sa te mîntuiesti, sa fugi din adunare, ca firea celor fameni se biruieste lesne de gîndurile poftelor”. Acestea zicîndu-i si blagoslovind-o a rînduit-o în ceata celorlalti frati. Iar ea atîta a înaintat si a sporit spre toata fapta buna si smerirea, încît s-a facut pilda tuturor monahilor, ce se nevoiau la mînastire. Iar sluga pe care o alesese ea si o lasase iconom peste casa ei, tocmind toate precum îi poruncise, iesise si cauta pe stapîna sa. Si întîmpinînd pe monahul acela care o tunsese îl întreba de stie unde se afla cea care a parasit cele pamîntesti si cauta cele ceresti; iar el raspunzînd i-a zis: „Cum ca stiu de întîmplarea ei, fiul meu, nu tagaduiesc, dar unde s-ar fi aflînd ea acum, nu stiu; ci vino peste un ceas sa mergem împreuna la o mînastire”. Si mergînd au aflat de la portar, ca era înauntru cea care era cautata. Si l-au rugat sa-i dea de stire. Deci iesind ea, si aratîndu-i monahul pe sluga sa, i-a zis: „Iata credinciosul iconom al casei tale, mult s-a ostenit cautîndu-te si de vei vrea sa mergem la mînastirea noastra”.

Auzind acestea sfînta si mergînd la egumenul mînastirii si luînd binecuvîntare de la dînsul si de la toti fratii, a iesit de s-a dus cu sluga ei si cu monahul la lavra. Si petrecînd cîtava vreme acolo, s-a dovedit de nespuse minuni facatoare. Drept aceea ducîndu-se vestea minunilor, venea la mînastire multa multime din cei ce se lepadau de lume, ca sa se faca monahi, iar strîmtoarea locului împiedica înmultirea monahilor. Pentru aceea egumenul mînastirii a dat stire patriarhului ce era atunci în Constantinopol, Sfîntul Tarasie, ca sa stie de lucrurile cele minunate ale monahului Evfimian, ca întelegîndu-se vestea minunilor, au navalit multime multa la mînastire si nu mai încapea din pricina strîmtorarii si micsorarii locului. De care lucru, aflînd patriarhul i-a daruit un loc pustiit.

Deci luîndu-l egumenul pe acesta, în putina vreme a zidit acolo o mînastire din temelie spre mîntuirea sufleteasca a multora. Iar mînastirea acum se numeste a avramitenilor. Si a asezat pe sfînta ca sa-si savîrseasca vremea nevointei acolo. Si asa vestindu-se la toti acea îngereasca petrecere si vietuire si vadindu-se cu încetul ceea ce se ascundea, nu este cu putinta a scrie la cîta suma de numar venise din cei ce se adunau în toate zilele. Iar de vreme ce se întîmpla sfintei si bîntuiala de catre un oarecare ce era numai cu chipul monah, dar cu faptele asemenea cu cei ce locuiesc cu pizmataretul diavol, care nu înceta a ocarî în toata vremea si a batjocori pe sfînta, defaimînd-o de fata ca ar fi famen. Deci ea socotindu-le acestea întru nimica, s-a adeverit ca mai mult îi sunt de folos cele ce o defaimau. Iar oarecare femeie iubitoare de Dumnezeu, auzind acele cuvinte grozave si pline de scîrba, ale acelui necurat si ucigas, precum s-a aratat mai pe urma, îi zicea: „Socoteste frate, dar daca nu va fi famen, nici cu pofta precum ti se pare, ci este femeie nepatimasa? Si vei dobîndi gheena focului, caci ocarasti si defaimi pe cea nevinovata si pîngaresti pe cei ce aud. Caci cu putina vreme mai înainte o femeie oarecare împartindu-si averea la saraci, nu s-a mai vazut si oare nu cumva este aceea, care zici tu ca este famen si-ti bagi sufletul întru adîncimea pierzarii?” Iar pîngaritul acela si vicleanul, luînd-o si aceasta spre rautatea lui, a vadit cuvîntul la multi si parasind ocarile, pîndea vreme ca sa-i dea brînci sfintei undeva, sa o surpe jos, ca sa i se dezgoleasca trupul sa se adevereze, precum a si facut si n-a vazut nimic. Si i-a secat lui trupul jumatate, fiind pedepsit de puterea dumnezeiasca.

Ducîndu-se el din mînastire, a mers la patria sa si acolo aflîndu-se a fost prins cu vina de ucidere si fiind osîndit l-au pus în teapa, dîndu-si pîngaritul lui suflet la pierzare. Iar sfînta, defaimata si aceasta si fugind de scandal, a luat doi monahi cu dînsa si s-a suit în partile ce se chemau a lui Steno si aflînd o biserica ce avea apa si o gradinita, a locuit acolo cu acei doi monahi ce se numeau Evstatie si Neofit. Si peste putina vreme s-a dus si de acolo, fiind chemata la Bizant de oarecare monahi spre partile Sigmatei, petrecînd acolo restul vietii cu placere dumnezeiasca si daruind tamaduiri si minuni multe celor ce mergeau catre dînsa, a raposat în Domnul.

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul