Cuviosul Părinte Avramie, arhimandritul mănăstirii Rostovului, noul făcător de minuni

noiembrie 11, 2007 Categoria: Calendar

Cuviosul părintele nostru Avramie în tinereţile sale, lăsînd pe părinţii săi, împreună cu toată tulburarea lumească, şi-a luat crucea şi a urmat lui Hristos, pe Care L-a iubit cu osîrdie şi, făcîndu-se monah, s-a făcut curat lăcaş al Duhului Sfînt, pentru că, robindu-şi trupul său Duhului şi cu multe osteneli chinuindu-l, stăpînea patimile şi viaţa lui se asemăna cu viaţa îngerilor celor fără de trup. Pentru aceasta a fost începător al monahilor şi lumină a lumii, pe care a îmbogăţit-o cu minunile sale, căci cu darul lui Hristos tămăduia bolile şi patimile trupeşti şi sufleteşti cele de netămăduit.

Văzînd Cuviosul Avramie înşelăciunea idolească ce era în cetatea Rostovului, (căci încă nu toţi cetăţenii primiseră Sfîntul Botez şi cei mai mulţi trăiau păgîneşte şi se închinau la idolul de piatră ce se numea Veles, întunecîndu-le satana inima cu înşelăciune, făcîndu-le năluciri şi îngrozindu-i, încît nici nu îndrăznea cineva să treacă pe lîngă acel idol), s-a dus la împărăteasca cetate şi pe cale i s-a arătat Sfîntul Ioan Teologul care i-a dat un toiag, zicîndu-i: „Să te duci la Rostov şi să sfărîmi cu toiagul acesta pe idolul Veles şi să zici aşa: „în numele Domnului nostru Iisuş” Hristos îţi porunceşte ţie Ioan Teologul ca să te sfărîmi!”” întorcîndu-se fericitul la Rostov, îndată a îndeplinit porunca şi a făcut praf pe idol, iar pe locul acela a zidit o biserică în numele Sfîntului Ioan Teologul, luînd binecuvîntare de la episcop. După aceasta a mai zidit o altă biserică mică, a Arătării Domnului nostru Iisus Hristos, apoi, zidind chilii, a adus monahi, îngrijindu-se de dînşii ca să ducă viaţă de obşte. Şi multe răutăţi a suferit sfîntul din partea necredincioşilor, căci voiau să-i zădărnicească sfinţenia şi să-i ardă mănăstirea. însă Dumnezeu nu l-a lăsat. După puţină vreme cuviosul i-a adus la Hristos pe toţi, prin buna sa înţelegere, încît s-au botezat de la mic pînă la mare şi au început a merge la biserică, spre mărirea lui Dumnezeu. Iar sfîntul, prin citirea cărţilor, îndulcea inima lor.

După aceea a zidit o biserică mare şi a împodobit-o cu felurite frumuseţi. De aceea domnii Rostovului, iubind mult pe acest mare cuvios Avramie şi pe fraţii lui, au început a da averi multe şi moşii spre chivernisirea mănăstirii şi spre trebuinţa fraţilor. Episcopul, făcînd sfat cu domnii, l-a făcut pe Sfîntul Avramie arhimandrit, iar el de atunci a început a adăuga osteneli peste osteneli, vieţuind în fapte bune.

Odată, diavolul, vrînd să facă împiedicare sfîntului părinte în vremea rugăciunii, a intrat în vasul lui de spălat. Sfîntul, voind să-şi spele mîinile, s-a apropiat de vas şi, înţelegînd vicleşugul vrăjmaşului, a luat degrabă crucea şi a pus-o deasupra vasului aceluia, încît diavolul nu mai putea să iasă de acolo, fiind ars multe zile de sfînta cruce. în acea vreme au venit domnii, după obicei, să se roage în mănăstire şi să ia binecuvîntare de la Sfîntul Avramie şi au intrat în chilia lui, dar sfîntul nu era atunci în odaie, ci se afla în brutărie, ostenindu-se să spele hainele fraţilor. Auzind că au venit domnii, s-a întors în chilie să-i binecuvinteze şi a văzut cuviosul pe duhul cel necurat deasupra mănăstirii, căci domnii îndrăznind a lua crucea de deasupra vasului în lipsa sfîntului părinte, îndată a ieşit duhul necurat din vas,.întocmai ca un fum negru, şi i-a îngrozit pe toţi cei ce erau acolo. Iar diavolul zicea de pe mănăstire către cuvios: „Ticălosule, tu m-ai făcut să mă chinui în vas şi să fiu ars de puterea crucii, dar îţi voi face şi eu ţie împiedicare, peste puţină vreme”.

Şi mergînd sfîntul în chilie, a învrednicit pe domni de binecuvîntare şi, după ce i-a învăţat multe, i-a slobozit cu pace. După aceasta, diavolul, prefăcîndu-se în ostaş, a mers la voievodul cel din Vladimir şi i-a zis: „Este în Rostov, sub stăpînirea ta, un monah, Avramie vrăjitorul, prefăcîndu-se că este sfînt. El a găsit în pămînt un vas mare de aramă în care se află o mulţime de vase de aur, brîuri şi lanţuri de aur, al căror preţ nu se poate hotărî. Cu această comoară a zidit mănăstirea şi a făcut o biserică mare şi domniei tale nu ţi-a spus, căci acea comoară se cuvenea domniei tale, iar nu acestui stareţ”. Iar voievodul a trimis la sfîntul un ostaş cumplit, căruia i-a poruncit, zicîndu-i: „îndată ce-l vei afla pe stareţ să nu-i zici nici un cuvînt, ci să-l aduci imediat înaintea mea”. Atunci s-a întîmplat ca să fie Cuviosul Avramie în chilie la rugăciune, îmbrăcat numai în dulamă şi în papuci. Iar cumplitul ostaş a mers la dînsul fără veste şi, neavînd milă, l-a ridicat, nelăsîndu-l nici să-şi ia încălţăminte, nici haină să îmbrace, înţelegînd sfîntul uneltirea vrăjmaşului, nu i-a fost frică şi a dat mulţumită lui Dumnezeu. Apoi, luîndu-l ostaşul pe cuviosul părinte, îl batjocorea, căci l-a aşezat pe o asină şi i-a dat papuci femeieşti în picioare, ducîndu-l înaintea marelui domn în cetatea Vladimirului, numai într-o dulamă.

Atunci voievodul a poruncit ca să-l aducă de faţă pe acel ostaş, în care era închipuit diavolul, iar el a început a defăima pe sfînt pentru aflarea comorii. Dar sfîntul, ridicîndu-şi mîinile spre cer, s-a rugat şi a certat duhul cel viclean cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi îndată a pierit acesta. Iar voievodul, văzînd înşelăciunea diavolului şi pe sfîntul batjocorit, s-a înspăimîntat şi pe toţi cei ce erau de faţă i-a cuprins frica. Apoi voievodul a început cu lacrimi a-şi cere iertare de la sfînt pentru că a săvîrşit o greşeală ca aceea, iar cuviosul, fiind fără de răutate, l-a iertat pe domn, care, văzînd smerenia şi bunătatea fericitului, i-a dat mare cinste. Apoi, dăruind mănăstirii averi şi moşii multe, l-a slobozit în pace.

Şi a vieţuit cuviosul în mănăstirea aceea mulţi ani, iar la bătrîneţe s-a dus către Domnul, Căruia bine I-a plăcut. Pentru care Dumnezeului nostru I se cuvine slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.