Sfînta Mare Muceniţă Parascheva

noiembrie 10, 2007 Categoria: Calendar

noiembrie 10, 2024

Pe vremea cînd păgînul împărat Diocleţian a pornit prigoana împotriva creştinilor, trăia în cetatea Iconiei o fecioară cu numele Parascheva, de neam bun şi frumoasă la chip. Părinţii ei fiind dreptcredincioşi, au crescut-o cu bună învăţătură, deprinzînd-o cu sfînta credinţă şi cu paza poruncilor lui Dumnezeu. Apoi părinţii ei s-au dus la Domnul, lăsînd pe fericita lor fiică tînără şi cu multă avere. Ajungînd fericita Parascheva la vîrsta desăvîrşită, urma credinţa şi faptele părinţilor ei. Averea nu o întrebuinţa spre împodobire şi desfătarea tinereţii ei, ci pentru îmbrăcarea celor goi, pentru hrănirea flămînzilor şi pentru ospătarea străinilor. Iar ea, nebăgîndu-i în seamă pe peţitorii care o căutau pentru a se însoţi cu dînsa, s-a făcut mireasă a Mirelui celui fără de moarte, a Fiului lui Dumnezeu Cel Unul Născut, al Cărui preasfînt nume în toate zilele îl mărturisea înaintea oamenilor, aducîndu-i pe ei la cunoştinţa adevărului. Şi dintre aceştia, unii credeau în Domnul nostru Iisus Hristos, iar cei care nu credeau, cu defăimare o ocărau pe Sfînta Parascheva. Dar ea cu îndrăzneală le grăia lor cuvîntul lui Dumnezeu şi mustra deşertăciunea neînsufleţiţilor idoli. Şi necredincioşii cetăţeni, nesuferind să audă de la dînsa acest lucru, au prins-o, au bătut-o şi au aruncat-o în temniţă.

In acea vreme a venit în Iconia un ighemon, trimis acolo de împăratul Diocleţian ca să-i ucidă pe creştini. Cetăţenii au venit la acesta şi i-au zis: „Luminate ighemoane, este în cetatea aceasta o fecioară care crede în Iisus Hristos cel răstignit şi face vrăji prin care pe mulţi oameni i-a întors de la jertfele zeilor noştri şi nu încetează a huli pe zeii noştri şi pe împărat. Dar noi, auzind porunca împărătească, ca toţi cei ce nu se închină zeilor să fie chinuiţi, am prins pe această fecioară şi o ţinem în temniţă”.

Auzind acestea, ighemonul a poruncit ca să fie adusă sfînta fecioară înaintea judecăţii sale. Cînd se îndrepta sfînta muceniţă spre judecată, Duhul Sfînt s-a pogorît asupra ei şi i s-a făcut faţa luminoasă, încît toţi care priveau la dînsa se minunau Aşi ziceau: „Vedeţi că nu este întristată, ci mai mult se luminează”. în timp ce stătea muceniţă la judecată, ighemonul privea spre dînsa şi se mira de podoaba şi de frumuseţea ei şi a zis către cei care erau de faţă: „în deşert aţi bîrfit-o pe această fecioară preafrumoasă, pentru că nu este cu dreptate a pierde o astfel de frumuseţe strălucită, asemănătoare cu chipul soarelui”. Şi a zis către dînsa: „Spune-ne nouă numele tău, fecioară”. A răspuns sfînta fecioară: „Sunt creştină şi roabă a lui Hristos”. Iar judecătorul a zis: „Vederea frumuseţii tale mă îndeamnă spre blîndeţe, iar cuvintele care ies din gura ta îmi tulbură mintea şi inima, că nu voiesc să aud nişte cuvinte ca acestea”. Iar sfînta a răspuns: „Stăpînitorul, Cel ce judecă cu dreptate, se bucură auzind dreptatea, iar tu, auzind adevărul cel grăit de mine, te-ai mîniat”. Iar ighemonul a zis: „Pentru aceea mă mînii, că nu-mi răspunzi la ceea ce te întreb! Eu te-am întrebat de numele tău, iar tu îmi răspunzi altceva”. A răspuns sfînta: „Mai întîi mi se cade să îţi spun numele vieţii veşnice şi după aceea să-ţi spun şi numele vremelnicei vieţi. Deci ţi-am spus mai întîi numele vieţii veşnice, că adică sunt creştină şi roabă a lui Hristos, iar numele vremelnicei vieţi, cel dat de părinţii mei, este Parascheva, că în ziua Paraschevi m-am născut”, – căci Paraschevi la elini se numeşte ziua a cincea (vineri).

Şi zicea sfînta către ighemon: „De vreme ce părinţii mei, ziua a cincea, care este ziua patimilor celor de viaţă făcătoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, în toată vremea o cinsteau cu post, cu rugăciuni şi cu milostenie, aducîndu-şi aminte de Stăpînul lor, Care pentru mila Sa către neamul omenesc Şi-a vărsat sîngele şi S-a răstignit pe cruce pentru noi, pentru aceasta le-a dat Dumnezeu rod cinstitei lor însoţiri şi m-au născut pe mine, nevrednica Sa roabă, în ziua a cincea, pe care o cinsteau cu fapte bune, aducîndu-şi aminte de patimile Stăpînului. Ei au vrut să mă numească cu numele cu care se numeşte ziua Paraschevi şi de la această zi mă numesc Parascheva, părtaşă a patimilor lui Hristos”. Iar judecătorul a zis: „Se încetezi a grăi asemenea cuvinte deşarte şi să jertfeşti zeilor noştri, căci eu te voi lua de soţie şi vei fi stăpîna multor bunătăţi şi mulţi te vor ferici pe pămînt”. Dar Sfînta Parascheva a răspuns: „Eu am la cer pe Iisus Hristos, Mirele meu, iar alt mire nu-mi trebuie”. I-a zis ighemonul: „îţi miluiesc frumuseţea şi îţi cruţ tinereţea”. A răspuns sfînta: „Nu milui frumuseţea cea vremelnică, care astăzi înfloreşte, iar dimineaţă cade, ci mai bine miluieşte-te pe tine, căci te aşteaptă veşnicele chinuri”.

Apoi ighemonul s-a mîniat şi a poruncit ca să fie rupte hainele de pe ea şi să fie bătută cu vine de bou. Fiind bătută, sfînta nici o vorbă nu scotea, numai striga cu inima către Hristos, cerînd în chinuri ajutor de la Dînsul. Ighemonul, cruţîndu-i frumuseţea, pentru că se aprindea de dragoste pentru dînsa, a poruncit să înceteze bătaia şi cu blîndeţe a început a vorbi către dînsa: „Cruţă-ţi fecioria şi tinereţile tale, nu-ţi pierde floarea cea frumoasă a tinereţilor tale, jertfeşte zeilor şi vei fi vie, căci de mare cinste te vei învrednici de la noi”. Iar ea nu răspundea nimic şi pentru acest lucru necăjindu-se ighemonul, a zis: „Mie nu-mi răspunzi, fiică rea de neam creştinesc?” Atunci ea 1-a scuipat pe ighemon în faţă. Iar acesta, înfuriindu-se, a poruncit ca să fie spînzurată de un lemn şi cu unghii de fier să i se rupă fără milă carnea de pe dînsa şi cu asprime să-i strujească rănile. Şi i-au sfîşiat trupul pînă la oase.

Apoi, socotind judecătorul că ea va muri degrabă, căci abia mai sufla, a luat-o de pe lemn şi a aruncat-o în temniţă, unde, zăcînd fără glas şi abia vie, din pricina cumplitelor răni, la miezul nopţii a intrat la dînsa un înger, avînd pieptul şi umerii săi încinşi în chipul crucii cu brîu de aur şi ţinînd în mîini uneltele patimilor lui Hristos, crucea, cununa cea de spini, suliţa, trestia, buretele, şi i-a zis: „Scoală-te, fecioară, părtaşă a patimilor lui Hristos, pentru că sunt trimis ca să te cercetez, şi ţi-am adus uşurare durerilor tale prin uneltele patimilor Domnului nostru Iisus Hristos. Vezi cinstita cruce şi cununa cea de spini a dumnezeiescului Mire, vezi suliţa cu care a fost împuns în coasta cea dătătoare de viaţă, trestia care a adus lumii iertare şi buretele care a şters păcatul lui Adam; deci scoală-te, căci te vindecă pe tine Hristos Domnul”. Şi îndată s-a sculat muceniţa ca din somn şi, apropiindu-se îngerul care i s-a arătat, a şters cu buretele toate rănile sfintei, şi tot trupul ei a devenit întreg şi sănătos, iar frumuseţea ei era mai luminoasă decît cea dintîi. Atunci ea a sărutat uneltele patimilor lui Hristos, precum şi pe cel ce i s-a arătat ei şi slăvea pe Dumnezeu. După aceasta, acel înger ce i se arătase s-a făcut nevăzut.

A doua zi au venit străjerii temniţei şi au găsit-o pe ea stînd la rugăciune, deplin sănătoasă, neavînd nici urmă de răni şi, înfricoşîndu-se, i-au spus ighemonului. Acesta a poruncit să fie adusă iarăşi înaintea lui şi, văzînd-o sănătoasă, s-a mirat, căci nu se aştepta să fie încă vie, în urma chinurilor pe care le suferise. Se mira apoi şi de frumuseţea ei, zicîndu-i: „Vezi, Paraschevo, cum au miluit zeii noştri frumuseţea ta şi cum te-au făcut sănătoasă, dăruindu-ţi viaţă!” Iar sfînta a răspuns: „Arată-mi, o, judecătorule, pe cei ce mi-au dăruit mie viaţă”. Atunci ighemonul a trimis-o în capiştea zeilor ca să vadă pe idolii lor. Au mers acolo împreună cu dînsa preoţii idoleşti şi mulţime de popor, crezînd că are să se închine zeilor lor.

Dar intrînd sfînta în capiştea în care erau o mulţime de idoli, s-a rugat adevăratului Dumnezeu şi apoi, apucînd de picior pe zeul Apollo, i-a zis: „Ţie îţi grăiesc, neînsufleţitule, şi tuturor idolilor celor care sunt la fel ca tine; aşa vă porunceşte vouă Domnul meu Iisus Hristos, să cădeţi toţi la pămînt şi să vă faceţi ca nisipul!” Şi îndată, după cuvîntul sfintei, toţi idolii au căzut la pămînt şi s-au risipit ca nisipul. Atunci tot poporul a ieşit din capiştea idolească, strigînd: „Mare este Dumnezeul creştinilor!”

Văzînd necuraţii preoţi sfărîmarea şi pierderea zeilor lor, au mers la ighemon, plîngînd şi zicînd: „O, ighemoane, ţi-am spus noi ca să tai pe vrăjitoarea aceasta, căci înşeală toată cetatea noastră. Iar tu nu ne-ai ascultat pe noi; iată acum a sfărîmat cu vrăjile sale pe zeii noştri”. Atunci ighemonul, umplîndu-se de mînie, a întrebat-o cu asprime pe sfîntă, zicîndu-i; „Cu ce farmece faci aceste lucruri?” Iar sfînta a răspuns: „în numele Domnului nostru Iisus Hristos am intrat în capiştea zeilor voştri şi m-am rugat Domnului meu, zicînd: „Arată-Te mie, Mîntuitorul meu, Cel ce mi-ai dăruit viaţă!Å¥ Atunci mi S-a arătat Domnul şi Dumnezeul meu, iar zeii tăi, cînd L-au văzut pe Dumnezeul meu, s-au cutremurat de frică şi, căzînd la pămînt, s-au sfărîmat, în felul acesta arătînd că singuri lor nu-şi pot ajuta cu nimic, apoi cum vor putea ajuta altora?”

Atunci a poruncit ighemonul ca iarăşi să fie spînzurată pe lemn şi cu făclii aprinse să-i ardă coastele. În timp ce sfînta era spînzurată şi arsă, a suspinat şi a zis către Dumnezeu: „Doamne, Dumnezeul meu, Ziditorule a toată făptura şi Purtătorule de grijă, Tu celor trei tineri le-ai răcorit cuptorul cel arzător, Tu pe întîia Muceniţă Tecla, din foc ai izbăvit-o, mîntuieşte-mă şi pe mine, nevrednica, din mîinile celor ce mă chinuiesc”. Atunci îndată s-a pogorît îngerul, s-a atins de făclii şi s-a aprins un foc foarte mare, încît mulţi dintre cei fără de lege au ars, iar poporul striga: „Mare este Dumnezeul creştinilor!” Şi mulţime de popor a crezut în Iisus Hristos.

Judecătorul, văzînd răzvrătirea din popor şi temîndu-se să nu se scoale împotriva lui, a poruncit ca degrabă s-o taie cu sabia pe sfînta. Iar cînd sfintei i-a fost tăiat capul, unii au auzit glasuri coborîte din ceruri, zicînd: „Bucuraţi-vă, drepţilor, că muceniţa Parascheva s-a încununat”. Apoi, luînd sfîntul ei trup, l-au îngropat cu cinste în casa ei. Şi astfel această bună fecioară şi-a sfîrşit nevoinţa muceniciei şi s-a dus la Mirele ei, ducînd sîngele său în loc de untdelemn, şi se odihneşte acum cu fecioarele cele înţelepte în cămara lui Hristos. Iar a doua zi, ieşind nelegiuitul ighemon la vînat, dintr-o dată s-a speriat calul lui şi 1-a aruncat într-o vale, unde căzînd s-a rostogolit şi s-a zdrobit trupul lui, încît şi-a dat ticălosul său suflet.

Iar sfîntul şi cinstitul suflet al Sfintei Muceniţe Parascheva este în mîinile lui Dumnezeu. Cu cinstitele ei moaşte se fac multe tămăduiri bolnavilor, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.