Sfanta Mucenita Meletina
septembrie 29, 2007 Categoria: Calendar
septembrie 29, 2024 |
Aceasta sfînta era din Marchinopolul Traciei (adica din cetatea lui Marchian), pe vremea împaratului Antonie si a ighemonului Antioh. Facînd multe minuni, rasturnînd idolii la pamînt cu rugaciunea sa, si zdrobind pe Apolon si pe Hercule, si aducînd pe multi catre Hristos, a fost condamnata sa i se taie capul. Însa fiind dusa la sotia ighemonului ca sa o întoarca cu amagiri, ea a facut-o si pe aceasta crestina. Dupa ce i s-a taiat capul, zacînd cinstitul sau trup neîngropat, un oarecare Acachie, macedonean fiind, mergator la patria sa, a cerut moastele sfintei, si ighemonul nebanuind nimic în aceasta, i le-a dat.
Luînd acesta sfintele moaste, si punîndu-le într-un sicriu, sîrguia a merge la patria sa. Si calatorind el pe mare, a cazut în boala si a murit, iar corabia abatîndu-se la un colt de mare, la ostrovul Limnului, a fost asezat acolo sfîntul trup al mucenitei, si lînga dînsa iubitorul de mucenici Acachie.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Sebastiana.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Victor şi Sosfen.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dorotei, pustnicul din Egipt.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Ludmila, prinţesa Cehiei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintului Ierarh Ciprian, mitropolitul Moscovei şi a toată Rusia.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Kukşa de Odessa.
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.