Sfîntul Aristion, episcopul Alexandriei din Cilicia

septembrie 16, 2007 Categoria: Calendar

septembrie 16, 2024

Sf. Aristion a fost episcopul Alexandriei Inferioare, în Cilicia (Asia Mică). Acesta s-a născut în orăşelul Aribazo, eparhia Apamea din Siria, la începutul celui de-al doilea secol, din părinţi păgîni, trăindu-şi primii ani de viaţă în idolatrie.

Nu ştim ce educaţie primară a primit Sf. Aristion sau unde a studiat mai departe, dar ştim că nimic nu i-a satisfăcut căutarea pentru adevăr. Mucenicul Antonie, pe atunci un băieţel de zece ani, i-a arătat calea spre adevăr, învăţîndu-l adevărata credinţă astfel încît Aristion a crescut duhovniceşte.

Riscîndu-şi viaţa, într-o perioadă în care persecuţia era în floare, Antonie nu era doar un simplu membru al bisericii locale ci un propovăduitor al credinţei lui Hristos. Lucrarea sa pentru Aristion a fost binecuvîntată pentru că şi acesta se ruga pentru tînărul său prieten, amintindu-şi de strădania şi curajul acestuia de a înfrunta pericolul pentru credinţa adevărată. Nu numai că Antonie a devenit mucenic al lui Hristos la vîrsta de 20 de ani dar a mai călăuzit un suflet pe calea mîntuirii, pe Sf. Aristion.

Cîţiva ani mai tîrziu, Sf. Aristion a fost sfinţit episcop de Isso în Cilicia, fiind un bun păstor pentru turma sa.

Într-o zi, conducătorul Alexandriei l-a arestat pe Aristion pe motiv că era creştin. Fiind supus unui proces public, sfîntul episcop nu s-a pierdut cu firea. Pacea sa l-a făcut pe egumenul roman să înţeleagă că nu-i va fi uşor să trateze cu acest om. La început a vrut să-l depărteze de Hristos prin vorbe măgulitoare şi promisiuni. Văzînd că nu au nici un efect, acesta a trecut la ameninţări cu tortura. Dar Sf. Aristion stătea în faţa egumenului şi a consilierilor săi rugîndu-se cu milă şi cu dragoste pentru sufletele lor. Chiar şi întemniţat, prizonierul era mai puternic decît captivii săi, refuzînd închinarea la idoli.

Înaintea unei mulţimi de idolatri, sfîntul a vorbit despre Dumnezeu şi Sfînta Treime, prin care toate s-au făcut, despre întruparea ca om a Mîntuitorului Hristos din dorinţa lui Dumnezeu de a ne salva sufletele, despre cum Hristos aduce salvarea omului păcătos, dîndu-i şansa de a se mîntui.

„Ce goale sunt aceste statui fără de suflet şi ce neajutorat pare eparhul vostru în hainele lui scumpe!, spuse episcopul.”

Cei care l-au auzit vorbind pe sfînt au fost impresionaţi de curajul său. Aristion i-a invitat să creadă în adevărul pe care el îl descoperea lor. Oamenii au înţeles că acela era un om deosebit, un sfînt şi au dorit să asculte cuvîntul său.

Eparhul roman n-a putut să-l îngenuncheze pe Aristion decît prin violenţă, condamnîndu-l la moarte. El a ordonat soldaţilor săi să aprindă un cuptor mare şi să-l arunce pe sfînt în flăcări. Sfîntul a rămas curajos pînă la sfîrşit. Puţinii creştini prezenţi la execuţie s-au abţinut să nu plîngă. Ei se rugau în şoaptă pentru sfînt, fiind foarte trişti că părintele lor îi părăsea. Ei ştiau totuşi că păstorul lor sufletesc nu va înceta să se roage pentru ei, mai ales acum că se duce la Hristos. Pînă la ultima suflare sfîntul a înălţat imnuri de laudă lui Dumnezeu.

Eparhul nu ştia ce greşeală mare săvîrşeşte. El n-a înţeles că moartea nu înseamnă sfîrşitul nici pentru om nici pentru adevăr. Nimic nu-l putea despărţi pe Sf. Aristion de Fîntîna Vieţii, Domnul pregătindu-i cununa izbăvirii.

După stingerea focului, fiii duhovniceşti ai sfîntului au luat din cuptor cît de multe oase au putut şi cu evlavie au îngropat sfintele moaşte într-un loc străin, nedescoperit nici pînă în zilele noastre.