Cuviosul Parintele nostru Patermutie

iulie 22, 2007 Categoria: Calendar

Acest Patermutie a fost, la inceput, inchinator la idoli, si vataf de talhari si fur si jefuitor de morminte, vestit pentru rautatea lui, in partile Egiptului. Dar, s-a intors la Dumnezeu, dintr-o pricina, ca aceasta: „Intr-o oarecare noapte, acest talhar s-a suit pe acoperisul unei case, in care traia o fecioara sfintita lui Dumnezeu, si voia sa descopere casa aceea, pe deasupra, si talhareste sa intre la ea, sa-si implineasca pofta sa cea rea. Si, ostenindu-se mult, fara spor, a atipit si a adormit si a vazut, in vis, un barbat luminos, imbracat imparateste, graind catre dansul: „Inceteaza, de acum, cu rautatile tale, inceteaza de a mai varsa sange omenesc si de a face furturi si spurcate faradelegi a savarsi, ci te intoarce la pocainta si la osteneli placute lui Dumnezeu si chiar chip de ostasie ingereasca sa iei asupra ta, si sa vietuiesti, cu fapte bune, ca eu domn te voi pune pe tine si mare conducator de oaste.” Iar el, cu osardie, a fagaduit sa faca, indata, cele poruncite lui. Si barbatul, cel din vis, i-a aratat o ceata de calugari, care ii porunceau sa fie mai mare peste dansii. Acestea vazandu-le in vis si dormind s-a facut ziua. Si fecioara aceea, suindu-se pe acoperisul casei, a vazut pe acel om dormind si se mira, inspaimantandu-se. Si s-a desteptat cel ce dormea si, vazand pe fecioara stand, s-a infricosat si s-a mirat. Apoi, l-a intrebat pe el fecioara, cine este, de unde si pentru ce a venit. Dar el altceva nu raspundea, decat numai se ruga, ca sa-i arate lui unde este biserica crestinilor. Si fecioara, intelegand, ca se petrece cu dansul ceva dumnezeiesc, l-a dus pe el la biserica si l-a infatisat inaintea preotilor. Iar el, vazand pe preoti, a cazut la picioarele lor, rugandu-i, cu lacrimi, ca sa-l faca crestin si la calea pocaintei sa-l povatuiasca. Iar preotii, cunoscandu-l pe el s-au minunat si nu credeau in cuvintele lui, socotind ca este o inselaciune la mijloc si o mestesugire. Dar, vazand lacrimile lui cele multe si staruitoarea lui rugaciune, au zis catre el: „De vei parasi cu desavarsire faptele tale cele rele si de vei vietui bine de acum inainte, si de vei face fapte bune, te vom primi pe tine.” Si a fagaduit ca va face tot ce-i vor porunci. Deci, l-au invatat pe el preotii, si, nu dupa multe zile, l-au botezat. Si, dupa primirea Botezului a rugat Patermutie pe preoti sa-i dea vreo porunca, pentru a-l povatui pe el la calea mantuirii. Iar ei i-au dat lui trei stihuri din Psalmul cel dintai, invatandu-l ca sa le stie pe acestea, pe de rost. Iar el, auzindu-le, a zis: „Destule-mi sunt mie acestea spre mantuire.” Si, dupa trei zile de la Botez, s-a dus in pustie si multa vreme a vietuit acolo, petrecand in rugaciuni si in lacrimi, ziua si noaptea. Si se hranea cu radacinile verdeturilor ce cresteau acolo. Si, dupa multa vreme, s-a intors la biserica, deprinzandu-se bine a implini cele trei stihuri, nu numai graindu-le prin cuvinte, ci implinindu-le cu fapta. Iar preotii se minunau de o schimbare ca aceasta a vietii lui celei rele si de infranarea lui cea nemasurata si voiau sa-l opreasca la ei, ca sa-l invete citirea cartilor. Iar el, ramanand cu ei o saptamana, s-a dus, iarasi, in pustie si a petrecut acolo alti sapte ani, nemaihranindu-se cu radacini si cu verdeturi, ci cu painea, care i se trimitea de la Dumnezeu, o data pe saptamana, Duminica. Pentru ca, in toate zilele de Duminica. Pentru ca, in toate zilele de Duminica, dupa savarsirea rugaciunilor afla inaintea sa o paine curata, pusa cu nevazuta mana, si mancand-o cu multumire, iarasi, pana la alta zi a Duminicii, petrecea fara de hrana, fara a slabi de foame. Si i-a dat Dumnezeu darul intelegerii si stia toata dumnezeiasca Scriptura.

Iar, dupa cei sapte ani de pustie, cu dumnezeiasca porunca, Cuviosul Patermutie s-a intors in mijlocul poporului, spre folosul multora. Si, prin chipul vietii sale pustnicesti, a atras la sine pe multi oameni, care s-au facut ucenicii lui si mergeau dupa dansul si urmau faptele lui cele bune. Intre acestia a venit la el si un oarecare tanar, vrand sa-i fie ucenic. Iar el, primindu-l pe acela, l-a imbracat in imbracaminte monahiceasca: o rasa de par, culion si o piele de capra, numita de monahi cojoc. Si-l povatuia pe el cum sa placa lui Dumnezeu, pe calea monahiceasca. Si avea obicei Cuviosul Patermutie a cerceta bolnavii si a petrece langa ei, pana la sfarsitul lor, si, murind ei, ii ingropa, cumparandu-le, din sarguinta sa, hainele cele de ingropare. Si tanarul acela vazand, sarguinta cea mare a batranului, pentru ingroparea mortilor, a zis catre dansul: „Parinte, as voi si eu ca, dupa ce voi muri, sa ma imbraci asa si pe mine si sa ma ingropi. Raspuns-a parintele: „Voi face asa, fiul meu. Si atata te voi imbraca pe tine, pana ce singur vei zice: „Destul este.” Si s-a intamplat, nu dupa multa vreme, ca a murit monahul acela tanar, iar batranul, dupa obicei, imbracandu-l cu hainele de ingropare si acoperindu-i fata, a zis catre mort: „Iti sunt tie destule acestea, spre ingropare, fiule? Sau inca ceva sa mai adaug?” Raspuns-a mortul, intru auzul tuturor: „Destul este parinte.” Si s-au mirat toti cei ce erau de fata, de o minune ca aceasta. Si au inceput a-l cinsti pe staret, ca pe un facator de minuni. Iar el, nesuferind sa fie slavit de ei, ingropand mortul si tainuindu-se de toti, s-a dus la pustie. Dar, dupa catava vreme, iarasi s-a intors, ca sa opreasca pe fratii, pe care el ii povatuise la viata monahiceasca.

Si i s-a descoperit lui, de la Dumnezeu, despre un frate bolnav, care era aproape de moarte, si care isi avea chilia cea sihastreasca langa un oarecare sat, nu departe. Deci, s-a dus cu sarguinta, sa-l cerceteze pe el, si, intarziind in calatorie, apunea soarele. Iar Sfantul nu voia sa mearga noaptea la satul acela, pazind cuvintele Domnului: „Umblati pana aveti lumina, ca sa nu va cuprinda pe voi intunericul.” Drept aceea, cu mare credinta, a zis catre soare pe cand trecuse crugul de jumatate: „Intru numele Domnului nostru Iisus Hristos, stai soare din calea ta si asteapta putin, pana ce voi ajunge la sat.” Si s-a oprit soarele, care trecuse crugul de jumatate si care lumina cu cealalta jumatate de crug si a stat asa, asteptand pana ce Cuviosul a ajuns la sat. Iar oamenii satului aceluia, vazand ca soarele intarzia sa apuna, se minunau si, adunandu-se in mijlocul satului, priveau la acea minune. Si, trecand catava vreme, au vazut pe Cuviosul Patermutie, venind de la pustie spre satul lor. Si, intampinandu-l pe el, l-au intrebat despre oprirea soarelui, cea de mirare. Iar el le-a zis lor: „Oare nu va aduceti aminte de cuvintele Domnului, Care, in Evanghelie, ne invata sa avem credinta? Caci zice: De va avea cineva credinta, cat un graunte de mustar, acela va putea sa mute si muntii din loc. Si cu acea credinta, cu care poate cineva sa mute muntii, cu aceeasi credinta, puternic este ca si pe soare sa-l opreasca din mers.” Acestea zicandu-le el, au inteles toti ca, pentru el, s-a oprit soarele, care, dupa ce a venit el in sat, a apus indata. Si inchinandu-i-se staretului, cu frica, i-au urmat lui, mergand multi la fratele cel bolnav. Si, intrand in chilia lui, l-a aflat sfarsit intru Domnul. Si, facand rugaciuni, s-a apropiat si a sarutat trupul mortului si a zis catre el: „Care-ti este voia, frate, ori sa vietuiesti cu Hristos, ori sa mai petreci, cu noi, in trup?” Si, indata, mortul a inviat si a deschis ochii si, ridicandu-se, a stat si a inceput a grai: „Pentru ce m-ai intors pe mine, parinte? Ca mai bine imi este mie, sa ma duc la Hristos si sa fiu cu El, iar a petrece in trup nu-mi trebuie.” Si, i-a zis lui staretul: „Dormi, dar, in pace si te roaga pentru mine.” Iar el, culcandu-se a adormit iarasi si s-a facut spaima la toti cei ce erau de fata si ziceau: „Cu adevarat, dumnezeiesc om este acesta.” Iar Cuviosul, ingrijind trupul mortului, a petrecut toata noaptea aceea in cantare de psalmi. Iar, a doua zi, ingropandu-l cu cinste, s-a dus de acolo.

Iarasi, intr-o alta vreme, fiind un alt frate bolnav si aproape de moarte, a mers Cuviosul spre cercetare. Si, vazandu-l pe acela ca se teme de moarte, pentru pacatele sale, a zis catre el: „Pentru ce nu esti gata, fiule, de calatorie? Eu cred ca mustrarea va merge cu tine si acolo.” Si a zis bolnavul: „Rogu-ma tie, parinte, roaga pe Dumnezeu pentru mine, ca sa-mi dea mie macar putina vreme de pocainta.” Raspuns-a staretul: „Acum cauti vreme de pocainta? Dar vremea trecuta unde este? Si ce-ai facut in toate zilele calugariei tale? Au, n-ai putut sa-ti tamaduiesti ranile tale, cele mai dinainte, ci mereu ai adaugat rani peste rani?” Iar bolnavul nu inceta, rugand pe staret, cu lacrimi, ca sa se roage Domnului pentru dansul. Si i-a zis staretul: „Daca nu vei mai adauga, de acum, rele peste rele, atunci, ma voi ruga, pentru ca bun este Domnul Cel iubitor de oameni, Indelung-Rabdator, si-ti va da tie vreme spre curatirea pacatelor tale.” Aceasta zicand-o, si-a plecat genunchii la rugaciune si, dupa multa rugaciune, sculandu-se a zis bolnavului: „Iata, trei ani iti da tie Domnul, sa petreci in viata aceasta, numai cu adevarat sa te pocaiesti.” Si, luandu-l de mana, l-a ridicat pe el sanatos si l-a luat cu el in pustie. Iar dupa acei trei ani, iarasi a mers cu dansul la frati. Si a stat inaintea lor fratele, ca un inger al lui Dumnezeu. Si multi, adunandu-se la Cuviosul si ascultand cuvintele lui, cele ca mierea, a intins cuvant catre dansii despre roadele pocaintei, vorbind toata noaptea pana dimineata. Si, intru acea vorbire, fratele cel ce implinise pocainta cea de trei ani a fost vazut ca si cum dormita. Si asa si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu, fara durere si fara frica, ca si cum ar fi dormit intr-un somn dulce.

Inca, se povesteste, despre Cuviosul Patermutie ca, de multe ori, a trecut raul Nilului, umbland pe deasupra apei. Iar odata, fiind adunati cativa frati, intr-o chilie, si vrobind spre folosul sufletului si fiind usile incuiate, a stat Sfantul in mijlocul lor, precum oarecand Hristos Domnul, in mijlocul Apostolilor, caci atat de mare era, intru minuni, Cuviosul Patermutie, fiind plin de darul lui Dumnezeu. Si, dupa destui ani ai vietii sale, placute lui Dumnezeu, s-a mutat catre Domnul.