Cuviosul Sisoe cel Mare

iulie 19, 2007 Categoria: Calendar

Cuviosul Sisoe, iubind pe Dumnezeu din tinerete, a luat asupra sa jugul crucii si a urmat cu osardie lui Hristos, traind in sihastrie, in pustiile Egiptului. Prin smerenie si prin rugaciune, viata lui s-a asemanat cu viata ingerilor, biruitor, pe vrajmasii cei nevazuti, iar petrecera lui era in pustiul muntelui, in care s-a nevoit si Cuviosul Antonie cel Mare, fiind, cu adevarat, urmator al vietii lui Antonie. Pentru smerita lui cugetare, a luat atata dar, de la Dumnezeu, incat a inviat pe morti, precum este aratat si in Pateric, unde se afla scris asa:

Un oarecare om mirean, a mers, pentru binecuvantare, la ava Sisoe, din muntele lui Antonie, avand cu sine pe fiul sau, un copil mic. Deci, s-a intamplat sa se imbolnaveasca copilul, pe drum, si a murit, dar tatal lui nu s-a tulburat de aceasta, ci, cu credinta, s-a dus cu cel mort la staret. Si, intrand in chilie, la Cuviosul, s-a aruncat la picioarele lui, impreuna cu fiul cel mort, pe care l-a pus cu fata in jos, ca si cum ar fi cerut binecuvantare si rugaciune. Si, facand staretul rugaciune si binecuvantandu-i, a iesit omul afara, lasandu-si copilul, sa zaca mort, la picioarele staretului. Iar staretul, nestiind despre moartea copilului, ci, socotind ca sta pentru rugaciune, i-a zis: „Scoala-te fiule, si du-te de aici”. Si, indata, inviind, mortul s-a sculat si a iesit, pe urmele parintelui sau. Si omul, vazand pe fiul sau viu, s-a intors cu el la staret si, inchinandu-i-se, i-a multumit. Atunci, cunoscand staretul invierea mortului s-a mahnit mult, ca nu voia sa aiba faima de facator de minuni. Si a poruncit acelui om, sa nu spuna nimanui, pana la moartea sa, ceea ce se facuse.

Pe acest Parinte, insuflat de Dumnezeu, l-au intrebat fratii: „De va cadea vreun frate, in vreo greseala ii este destul un an de pocainta?” Raspuns-a staretul: „Aspru este cuvantul acesta”. Zis-au fratii: „Atunci sase luni, se cade sa se pocaiasca, cel ce a gresit?” Raspuns-a staretul: „Este mult”. Si iarasi, au zis fratii: „Dar patruzeci de zile, ii este de ajuns pentru pocainta?” Raspuns-a staretul: „Este mult”. Dupa aceasta, a zis: „Cred in milostivirea lubitorului de oameni ca, de se va pocai omul din tot suflelul trei zile sunt de ajuns, pentru a primi Dumnezeu pocainta lui”. Alt frate a intrebat pe staret, zicand: „Ce voi face, parinte, ca am cazut in pacat?” Staretul a raspuns: „Ridica-te, fiule, si te vei mantui.” Zis-a fratele: „Dupa ridicare, iarasi am cazut”. Staretul i-a zis: „Ridica-te iarasi”. Fratele a zis „Pana cand va fi caderea si ridicarea mea?” Staretul a raspuns: „Pana ce te va ajunge si te va gasi sfarsitul, ori in cele bune, ori in cele rele. Pana atunci ni se cade sa petrecem totdeauna in ridicare din pacate, pentru ca, in pocainta, sa ne ajunga sfarsitul”.

Si, petrecand in pustie saizeci de ani, Cuviosul Sisoe s-a apropiat de sfarsitul sau. Si, cand era sa moara, stand langa dansul monahii, s-a luminat fata lui ca lumina si a grait catre dansii: „Iata, ava Antonie a venit”. Si, trecand putin, iarasi, a zis: „Iata, ceata Proorocilor a venit”. Si, iarasi, s-a luminat, mai mult, si a zis: „Iata, ceata Apostolilor a venit.” Si indoit fata lui s-a luminat si vorbea cu cei nevazuti. Si l-au rugat pe el fratii, zicand: „Spune-ne, Parinte, cu cine vorbesti?” Si le-a zis lor: „Iata, ingerii au venit ca sa ma ia, pe mine, si ma rog lor, sa ma lase pe mine, putin ca sa ma pocaiesc”. Si i-au zis lui fratii: „Nu-ti este tie de trebuinta pocainta”. Raspuns-a staretul: „Cu adevarat, nu ma stiu pe mine, sa fi atins, macar inceputul pocaintei”. Si toti fratii il stiau pe el, ca este desavarsit. Si, iarasi, mai mult, s-a luminat si se facuse fata lui ca soarele si s-au temut toti. Si a grait catre dansii staretul: „Iata, vine Domnul, vedeti toti, ca zice: Aduceti-Mi vasul cel ales din pustie”. Si, zicand acestea, Cuviosul, indata, si-a dat duhul sau la Domnul. Si s-au vazut niste fulgere si s-a umplut casa aceea de buna mireasma.

Cu acest fel de fericit sfarsit, si-a incheiat Cuviosul Sisoe vremelnica sa viata, mutandu-se la viata cea fara de sfarsit. Si, acolo, salasluindu-se, impreuna cu cetele pe care le-a vazut la sfarsitul sau, se indulceste, acum, de vederea fetei lui Hristos. Acestei indulciri, sa ne invrednicim si noi, cu rugaciunile Parintelui nostru Sisoe si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Caruia se cuvine slava in veci. Amin.