Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Sfîntul Sfinţit Mucenic Marcelin, Episcopul Romei

iunie 20, 2007 Categoria: Calendar

iunie 20, 2020

Sfîntul Marcelin, episcopul Romei, a luat scaunul episcopiei Romei după Sfîntul Galie, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, în zilele preacumplitei prigoniri a creştinilor, cînd, în treizeci de zile, s-au ucis cu diferite munci în Roma şaptesprezece mii de creştini bărbaţi şi femei. Fiind prins şi Marcelin şi adus la cercetare înaintea lui Diocleţian, s-a temut de cumplitele munci, şi a pus tămîie pe idolescul altar şi a jertfit în capiştea Vestei şi a Isidei. Pentru aceea, împăratul, dîndu-i lui cinste, l-a îmbrăcat într-o haină de mare preţ şi l-a numit amicul lui. Deci, întorcîndu-se Marcelin la casa sa, se tînguia şi plîngea cu amar, precum odinioară se tînguia şi Sfîntul Apostol Petru, cînd s-a lepădat de Hristos. El se osîndea singur pe sine şi de sine se ruşina, ca cel ce pe mulţi alţii i-a întărit întru credinţă, şi a îndemnat la muceniceasca nevoinţă.

Apoi singur a căzut în cumplită boală şi din această pricină i se zdrobea inima de durere. Pe vremea aceea, a fost în ţara Campaniei, în cetatea ce se numea Sinuesa, un sobor duhovnicesc la care se adunaseră 180 de episcopi şi preoţi. Deci, acolo a alergat Marcelin şi, îmbrăcîndu-se în sac de păr şi cu cenuşă presărată pe sine şi cu inima sfărîmată, a intrat la sobor la sfinţii părinţi, şi stînd ca un osîndit înaintea lor, îşi mărturisea păcatul său înaintea tuturor şi, tînguindu-se, plîngea şi vărsa multe lacrimi, cerînd judecată contra sa. Iar ei au grăit: „Singura ta gură te judecă pe tine. Din gura ta a ieşit păcatul, deci din gura ta să iasă şi judecata. Ştim încă şi pe Sfîntul Petru că pentru frică s-a lepădat de Hristos; dar, plîngînd amar, a cîştigat milă de la Domnul său”. Deci, Marcelin a hotărît o judecată ca aceasta, singur contra sa, zicînd: „Străină de mine să fie treapta cea sfinţită, de care nu sînt vrednic. Deci, după moartea mea, trupul meu să nu se dea obişnuitei îngropări, ci să fie lepădat cîinilor spre mîncare; iar cel ce va îndrăzni să-l îngroape, acela să fie blestemat”.

Întorcîndu-se Marcelin la Roma, după soborul acela, şi luînd haina cea de mult preţ pe care i-o dăduse Diocleţian, a aruncat haina înaintea lui, îl ocăra pe el şi blestema pe zeii lui cei mincinoşi, iar pe sine se mărturisea, plîngînd că greu a greşit. Deci, împăratul, umplîndu-se de mînie, l-a dat la muncire, apoi l-a osîndit la moarte. Astfel fericitul Marcelin a fost dus la tăiere afară din cetate, încă cu trei credincioşi: Claudie, Chirin şi Antonin; iar după dînsul, venea preotul Marcel, care după el avea să ia scaunul episcopal. Pe acela chemîndu-l mucenicul lui Hristos, Marcelin, îl sfătuia să fie tare în credinţă; şi a poruncit pentru trupul său ca nimeni să nu îndrăznească a-l îngropa în pămînt, ci să fie aruncat spre mîncare fiarelor. „Nu sînt vrednic – zicea el – de îngroparea omenească, nu sînt vrednic să mă primească pămîntul; deoarece m-am lepădat de Domnul meu, de Făcătorul cerului şi al pămîntului”.

Deci, după ce a ajuns la locul de moarte, Sfinţitul Mucenic Marcelin s-a rugat cu nădejde către Iisus Hristos, Care primeşte pe păcătoşii cei ce se nevoiesc şi cu osîrdie şi-a întins grumazul său spre tăiere şi a murit pentru Hristos, de care se lepădase întîi de frică. Împreună cu dînsul au mai fost tăiaţi şi alţi trei bărbaţi: Claudie, Chirin şi Antonin, iar trupurile lor au fost aruncate pe drum. După cîteva zile, credincioşii, adunînd trupurile lor noaptea, le-au îngropat; iar trupul lui Marcelin nimeni nu îndrăznea să-l ia şi să-l îngroape, deoarece făcuse jurămînt ca trupul lui să nu fie dat spre îngropare; astfel a stat în drum treizeci şi şase de zile. Atunci Sfîntul Apostol Petru s-a arătat lui Marcel, care din nou era episcop, zicîndu-i: „Pentru ce n-ai îngropat încă trupul lui Marcelin pînă acum?” Marcel a zis: „Mă tem de blestemul lui, pentru că pe toţi i-a blestemat, ca nimeni să nu îndrăznească a-i îngropa trupul lui”. Atunci, apostolul a zis: „Oare nu-ţi aduci aminte, de ceea ce este scris, că, cel ce se smereşte pe sine, acela se va înălţa? Deci, du-te şi-l îngroapă pe el cu cinste”.

Marcel, sculîndu-se, a mers şi a luat cinstitele moaşte ale mucenicului şi le-a îngropat în gropniţa Priscilei, de lîngă drumul Salariei. Astfel s-a sfîrşit Sfinţitul Mucenic Marcelin, episcopul Romei, lăsînd chip de pocăinţă tuturor celor ce într-acea vreme cădeau într-un păcat ca acesta; pentru că mulţi, înfricoşîndu-se de munci, se lepădau de Hristos; iar noi să slăvim negrăita milostivire a lui Dumnezeu, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul