Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Sfîntul Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul de minuni

iunie 9, 2007 Categoria: Calendar

iunie 9, 2020

Sfîntul Ioan RusulSfîntul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie şi dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I şi a luat parte la războiul ruso-turc. În timpul Campaniei din Prutsk în 1711 el împreună cu alţi soldaţi au fost capturaţi de tătari şi au fost predaţi comandantului cavaleriei turceşti. Acesta i-a dus pe prizonierii ruşi în Asia Mică, în satul Prokopion.

Turcii au încercat să-i convertească pe soldaţii creştini la credinţa musulmană prin flatări şi ameninţări iar cei care nu au primit au fost bătuţi şi torturaţi. Alţii, însă au renunţat la Hristos şi au devenit musulmani, în speranţa că-şi vor îmbunătăţi soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunătăţilor lumeşti, suferind cu curaj umilinţele şi bătăile.

Stăpînul său îl tortura frecvent în speranţa că sclavul va ceda şi va accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neînduplecat în hotărîrea sa spunînd stăpînului: „Nu mă vei putea întoarce de la credinţa mea prin ameninţări sau cu promisiuni de bunătăţi şi bogăţii. Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă laşi să-mi urmez liber credinţa. Mai degrabă îţi dau capul meu decît să-mi schimb credinţa. M-am născut creştin şi am să mor creştin.”

Cuvintele înălţătoare şi credinţa tare, precum şi smerenia şi umilinţa Sf. Ioan au îmblînzit în cele din urmă inima sălbatică a stăpînului său. Acesta l-a lăsat în pace şi nu l-a mai forţat să renunţe la creştinism. L-a pus să stea în grajd cu animalele de care avea grijă şi Ioan era foarte bucuros să se nevoiască în grajd şi să aibă ca pat ieslea, aşa cum s-a născut şi Mîntuitorul.

De dimineaţa pînă seara muncea pentru stăpînul său turc, îndeplinind toate ordinele. Fie că era iarnă sau vară, sfîntul umbla desculţ şi cu puţine haine pe el. Alţi sclavi îşi rîdeau de el, vîzîndu-l atît de rîvnitor dar Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei, dimpotrivă, îi ajuta şi pe ei cum putea, uşurîndu-le neputinţele.

Blîndeţea sfîntului şi bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor şi al stăpînului său, astfel încît aga şi soţia lui au ajuns să-l îndrăgească şi au hotărît să-i dea o cameră lîngă podul de uscat fînul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferînd să rămînă în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fîn şi se acoperea cu o haină veche. Astfel grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga şi cînta psalmi, umplînd locul de bună mireasmă.

Prin simpla lui prezenţă în casa turcului, sfîntul i-a adus numai binecuvîntări. Ofiţerul de cavalerie s-a îmbogăţit şi a devenit în scurt timp unul dintre cei mai influenţi oameni din Prokopion. El era conştient de ce i s-a schimbat atît de mult soarta şi nu se ferea să spună şi altora despre asta. Uneori sfîntul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici şi sărbători se împărtăşea cu Sfintele Taine.

În tot acest timp a continuat să-şi slujească stăpînul ca şi pînă acum, şi, în ciuda sărăciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiaşi şi pe neputincioşi, împărţind hrana sa puţină cu aceştia.

Într-una din zile, ofiţerul a plecat în pelerinaj la Mecca. Soţia lui a făcut un banchet peste cîteva zile la care şi-a invitat rudeniile şi pe prietenii soţului ei, rugîndu-i să pună o rugăciune pentru întoarcerea cu bine acasă a stăpînului. Sf. Ioan servea la masă şi a luat o farfurie cu pilaf, mîncarea preferată a stăpînului său şi a pus-o pe masă. Soţia amintindu-şi de mîncarea preferată a soţului i-a spus lui Ioan: „Ce bucuros ar fi stăpînul tău dacă ar putea fi aici să mînînce cu noi din acest pilaf!” Atunci sfîntul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunînd că o va trimite stăpînului său la Mecca. Musafirii au rîs la auzul acestor cuvinte iar soţia a pus să i se pregătească o farfurie plină ca să o mănînce el sau ca să o dea săracilor. Primind farfuria s-a dus cu ea în grajd şi s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită farfuria stăpînului său, fiind convins că Dumnezeu va găsi o cale să-i îndeplinească rugăciunea. Numaidecît farfuria dispăru din faţa lui şi atunci Ioan a intrat în casă să-i spună stăpînei că farfuria a fost trimisă.

După cîtva timp stăpînul s-a întors acasă cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua cînd s-a ţinut banchetul), întorcîndu-se de la moschee la locul unde era cazat, deşi nu era nimeni acasă, a intrat şi a găsit pe masă o farfurie aburindă plină cu pilaf. Neînţelegînd cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacă uşa era încuiată, s-a uitat mai atent la farfurie şi a văzut numele său gravat pe ea. Uimit, a mîncat totuşi mîncarea cu mare plăcere.

Cînd familia şi servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci soţia i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trims mîncarea şi că toţi au rîs de el cînd le-a spus că a reuşit să o trimită la Mecca. Atunci au înţeles că ce le spusese sfîntul s-a adeverit. (comparaţi cu povestea lui Habakkuk, care în mod minunat i-a dus mîncare lui Daniil în groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta).

Spre sfîrşitul vieţii sale grele Sf. Ioan s-a îmbolnăvit, simţind că i se apropie sfîrşitul. A chemat preotul ca să-l împărtăşească dar acestuia i-a fost frică să vină direct cu Sfinta Împărtăşanie în casa musulmanului, aşa că le-a băgat într-un măr şi aşa le-a dus lui Ioan.

Sf. Ioan a slăvit pe Dumnezeu, a primit Trupul şi Sîngele Domnului şi apoi a răposat, ducîndu-se la Domnul pe care L-a iubit în 27 mai 1730. Cînd stăpînul său a fost anunţat că a murit Ioan, acesta a chemat preoţii şi le-a dat trupul neînsufleţit pentru a-l îngropa creştineşte. Aproape toţi locuitorii creştini din Prokopion au mers la înmormîntare, petrecînd trupul sfîntului pînă la cimitirul creştin.

După trei ani şi jumătate preotului i s-a descoperit în mod miraculos că rămăşiţele trupeşti ale sfîntului s-au făcut moaşte. La scurt timp, moaştele sfîntului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe şi puse într-o raclă specială. Noul sfînt al lui Dumnezeu a început să fie slăvit pentru nenumăratele sale minuni despre care s-a dus vorba pînă în cele mai îndepărtate oraşe şi sate. Credincioşi din toate locurile veneau la Prokopion să se închine sfintelor moaşte ale Sf. Ioan, primind tămăduire prin rugăciunile lui. Pe lîngă creştini veneau la el şi armeni şi turci care se rugau sfîntului să nu-i dispreţuiască.

În anul 1881 o parte a sfintelor moaşte au fost mutate la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de către călugării Muntelui Athos, după ce aceştia fuseseră salvaţi de sfînt în vremea unei călătorii periculoase.

Din cauza deteriorării serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaşte ale Sf. Ioan, s-a început construcţia unei noi biserici în anul 1886, cu ajutorul mănăstirii şi a locuitorilor din Prokopion. În 15 august 1898, noua biserică cu hramul Sf. Ioan Rusul a fost sfinţită de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvîntarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea.

În 1924 a avut loc un schimb între populaţia Greciei şi cea a Turciei, adică mulţi musulmani s-au mutat din Grecia şi mulţi creştini s-au mutat din Turcia. Oamenii din Prokopion, mutîndu-se şi ei pe insula Euboia, au luat cu ei şi o parte din sfintele moaşte ale Sf. Ioan Rusul.

Timp de cîteva zeci de ani moaştele au stat în biserica Sfinţilor Constantin şi Elena din Noul Prokopion de pe insula Euboia, iar în 1951 au fost mutate într-o biserică nouă, cu hramul sfîntului. Mii de pelerini s-au adunat acolo din toate părţile Greciei, mai ales de hram, în 27 mai.

Sf. Ioan este la mare cinste în Muntele Athos, mai ales la mănăstirea rusă a Sf. Pantelimon.

Călătorii şi cei care duc cu ei lucruri multe pe drum lung, caută ajutorul Sf. Ioan Rusul, care îi ocroteşte pe aceştia în călătoriile lor.

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul