Cuviosul părintele nostru Grigorie cel din Acrita

ianuarie 18, 2007 Categoria: Calendar

Acest sfînt era de neam din vestita insulă a Cretei. Părinţii lui, care erau foarte evlavioşi, se numeau Teofan şi Iuliana. După ce s-a îndeletnicit mulţi ani cu învăţătura cărţii, părinţii au poruncit sfîntului să pască oile.

În acea vreme mărturisitorii credinţei celei adevărate sufereau mari strîmtorări de la luptătorii împotriva icoanelor. Iar tînărul Grigorie dorind fierbinte să păstreze dreapta credinţă, a plecat de acasă şi s-a dus în Seleucia. Acolo a stat vreme îndelungată hrănindu-se cu puţină pîine şi apă, şi ostenindu-se în cele plăcute lui Dumnezeu.

După moartea împăratului Leon, care era luptător împotriva icoanelor, cuviosul Grigorie s-a dus la Ierusalim să se închine Sfintelor Locuri. Şi a stat acolo doisprezece ani, dar ce a îndurat din partea agarenilor nu este cu putinţă să se arate, dacă vrea cineva să păzească scurtimea cuvîntului. De la Ierusalim, cuviosul s-a dus la Roma şi a primit tunderea şi haina călugărească, domolindu-şi trupul cu înfrînarea. După moartea împăratului Stavrachie, a venit în fruntea împărăţiei Mihail Curopalatul Rangavi. Atunci sfîntul Nichifor, ajuns la conducerea Bisericii, a trimis la Leon papa Romei, pe sfîntul Mihail episcopul Sinadelor, cu gramata sobornicească. În Roma sfîntul Mihail s-a apropiat sufleteşte de cuviosul Grigorie şi la întoarcere l-a luat cu sine şi l-a aşezat în Mănăstirea Acrita.

Aici cuviosul a îndurat de bunăvoie nevoinţe foarte mari: umbla desculţ, avea numai o cămaşă, dormea pe o rogojină şi la două, trei zile gusta puţină pîine. Locuinţa o avea într-o groapă adîncă, unde cu amar plîngea pentru tulburările ce frămîntau atunci Bisericile creştine. Mai pe urmă, ieşind din groapă, a petrecut într-o chilie strîmtă, fiind îmbrăcat cu o cămaşă de piele; şi umplînd cu apă un vas mare ce se afla în grădină, îşi lepăda noaptea cămaşa şi intra în vas, unde citea toată Psaltirea; iar după ce o citea, ieşea afară şi intra în chilie. Şi aşa a făcut în toate zilele vieţii sale. Deci, cu asemenea lupte nevoindu-se fericitul şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.