Cuviosul părintele nostru Fostirie

ianuarie 18, 2007 Categoria: Calendar

Cuviosul Fostirie, strălucind din Răsărit, întocmai ca soarele, a luminat pînă şi Apusul. Vieţuia pe un munte înalt, în pustiu, petrecînd în rugăciune neîncetată către Dumnezeu, omorîndu-şi trupul său cu postul, cu privegherile de noapte şi cu toate lipsurile. Prin nevoinţele sale cele mari, strălucea ca un luceafăr, potrivit numelui lui, luminînd lumea. Curăţindu-şi trupul, sfinţindu-şi sufletul şi păzind, pe cît omeneşte este cu putinţă, chipul lui Dumnezeu în om, s-a făcut pe sine sălaş Duhului Sfînt. După darul ce i s-a dat de Dumnezeu, el vindeca toate neputinţele şi rănile celor ce cu credinţă alergau la dînsul.

Asemenea preamăritului prooroc Ilie, cuviosul Fostirie a primit hrană din cer. Dar nu corbii îi aduceau hrana, cum grăieşte Scriptura despre Ilie, ci îngerul Domnului. Acest trimis ceresc, în fiecare zi, punea pentru cuviosul părinte pîinea într-un loc ştiut; şi cînd veneau cercetători la acest sfînt bărbat, atunci la locul ştiut cuviosul afla pîini puse şi pentru dînşii. Aceasta preamărită minune a bunăvoinţei lui Dumnezeu s-a săvîrşit nu numai cîteva zile, ca în vremea sfîntului prooroc Ilie, în muntele Carmelului, ci în toţi anii cei mulţi, în care cuviosul Fostirie a petrecut în singurătate şi în tăcere.

Mai pe urmă, cînd cu ajutorul lui Dumnezeu cuviosul Fostirie a întemeiat o mănăstire, în care s-a adunat număr mare de fraţi, el nu mai primea pîine din cer, ca mai înainte, ci da fraţilor hrana din osteneala mîinilor lor. Şi aceasta s-a întîmplat nu pentru că Dumnezeu nu ar mai fi putut să facă aceasta şi nici pentru că n-ar mai fi dat ascultare sfîntului, mai ales ca sfîntul Fostirie nu se ruga niciodată pentru hrană, ţinînd minte porunca lui Hristos: „căutaţi mai întîi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi, toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei, 5, 31); ci aţa a binevoit Domnul, ca să se dea lor hrană din osteneala lor. Pentru aceasta a poruncit alesului Său Fostirie să nu primească de la nimeni nimic, ci toate cele de trebuinţă să le aibă din osteneala mîinilor lor. Neprimind nici el singur vreun prinos de la cineva, cuviosul învăţa pe fraţi să se ostenească întru osîrdnica rugăciune, în citiri folositoare de suflet şi în lucrul mîinilor lor, şi el însuşi fiind în acestea pildă pentru toţi.

În vremea vieţii sfîntului Fostirie s-au ivit în Biserica nişte eresuri. Pentru curmarea lor s-au adunat mulţi părinţi, fiind chemat şi cuviosul Fostirie. Şi venind la sobor a mărturisit dreapta credinţă cu bărbăţie şi cu bune dovezi, aşa că mulţi eretici s-au întors la unire cu Biserica; iar unii au intrat în ceata călugărilor, îndemnaţi fiind de viaţa cea sfîntă a marelui nevoitor Fostirie prin ale cărui rugăciuni s-au lucrat minuni multe, atît în vremea vieţii lui pămînteşti, cît şi după fericita lui săvîrşire, care a avut loc în ziua a cincea a lui ianuarie, către seară.

Tot în această zi, pomenirea Sfîntului Prooroc Miheea.