Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Predică la Duminica a V-a a Sfîntului şi Marelui Post (a Sfintei Maria Egipteanca)

Adaugat la aprilie 2, 2017 de Victor
Categoria: Articole, Ilie Cleopa, Predici

(Despre slava deşartă şi mînie)

Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stînga Ta, întru slava Ta (Marcu 10, 36-37)

Iubiţi credincioşi,

Dacă aţi ascultat cu atenţie şi evlavie citirea Sfintei Evanghelii de azi, pe lîngă alte sfinte învăţături care izvorăsc din cuvintele Mîntuitorului, aţi auzit şi de cererea celor doi Apostoli, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu. Iată ce au cerut: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stînga Ta întru slava Ta (Marcu 10, 35-37).

Continuare…

Predica la Duminica a IV-a din Post – a Sfantului Ioan Scararul

Adaugat la martie 26, 2017 de Victor
Categoria: Articole, Nicolae Velimirovici, Predici

Evanghelia despre alungarea duhului mut

Marcu 9:17-32

Si I-a raspuns Lui unul din multime: Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Si oriunde-l apuca, il arunca la pamant si face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste. Si am zis ucenicilor Tai sa-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, raspunzand lor, a zis: O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda pe voi? Aduceti-l la Mine. Si l-au adus la El. Si vazandu-l pe Iisus, duhul indata a zguduit pe copil si, cazand la pamant, se zvarcolea spumegand. Si l-a intrebat pe tatal lui: Cata vreme este de cand i-a venit aceasta? Iar el a raspuns: Din pruncie. Si de multe ori l-a aruncat si in foc si-n apa ca sa-l piarda. Dar de poti ceva, ajuta-ne, fiindu-Ti mila de noi. Iar Iisus i-a zis: De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede. Si indata strigand tatal copilului, a zis cu lacrimi: cred, Doamne! Ajuta necredintei mele! Iar Iisus, vazand ca multimea da navala, a certat duhul cel necurat zicandu-i: Duh mut si surd, Eu iti poruncesc: Iesi din el si sa nu mai intri in el! Si racnind si scuturandu-l cu putere, duhul a iesit; iar copilul a ramas ca mort, incat multi ziceau ca a murit. Dar Iisus, apucandu-l de mina, l-a ridicat, si el s-a sculat in picoare. Iar dupa ce a intrat in casa, ucenicii Lui L-au intrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut sa-l izgonim? Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi decat numai cu rugaciune si cu post.
Continuare…

Predică la Duminica a III-a a Sfîntului şi Marelui Post (a Sfintei Cruci)

Adaugat la martie 19, 2017 de Victor
Categoria: Articole, Ilie Cleopa, Predici

(Despre valoarea sufletului)

…Ce va folosi omul de va dobîndi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său?
Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său?
(Marcu 8, 36-37)

Iubiţi credincioşi,

În predica Sfintei Evanghelii de astăzi vom vorbi, pe cît ne va lumina Preabunul Dumnezeu, despre cinstea omului şi despre valoarea sufletului omenesc. Iată ce spune Mîntuitorul: Ce va folosi omul de ar dobîndi toată lumea, dar îşi va pierde sufletul său? (Marcu 8, 36). Apoi zice: Ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său (Marcu 8, 37). Auziţi, fraţii mei, cît de mare şi nemăsurată valoare are sufletul nostru şi la cîtă cinste şi preţuire l-a ridicat Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos? Şi dacă este aşa, cine va putea vreodată a se împotrivi acestui adevăr?

Continuare…

Predică la Duminica a II-a a Sfîntului şi Marelui Post (a Sfîntului Grigorie Palama)

Adaugat la martie 12, 2017 de Victor
Categoria: Articole, Ilie Cleopa, Predici

( Despre puterea credinţei celor mulţi )

Şi văzînd Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! (Marcu 2, 5)

Iubiţi credincioşi,

Cuvîntul lui Dumnezeu este plin de nemărginite învăţături. În predica de azi vom vorbi despre puterea rugăciunii făcută cu credinţă de mai mulţi. Căci, precum cînd se aprind mai multe lumînări într-o cameră întunecată, mai mare lumină se face şi precum cînd se adună mai mulţi cărbuni la un loc mai multă căldură dau, aşa şi credinţa mai multora, mai mare trecere are înaintea lui Dumnezeu.

Continuare…

Predică la Duminica I din Post (a Ortodoxiei)

Adaugat la martie 5, 2017 de Victor
Categoria: Articole, Icoane, Ilie Cleopa, Predici

(Despre cinstirea Sfintelor Icoane)

Şi vei face doi heruvimi de aur turnat şi îi vei pune pe ei de amîndouă laturile acoperămîntului împăcării.
Mă voi face cunoscut ţie de acolo şi îţi voi grăi între cei doi heruvimi
(Ieşire 25, 18-22)

Iubiţi credincioşi,

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte astăzi un mare aşezămînt apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărîrea Sfîntului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Continuare…

Cum să petrecem întâia Săptămână a Postului Mare

Adaugat la februarie 28, 2017 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Krestiankin, Post, Predici

Dragii mei, iată, am intrat şi în Postul Mare, în vremea cea mântuitoare a pregătirii pentru cel mai mare eveniment din istoria omenirii – pentru întâlnirea cu Domnul nostru Iisus Hristos, Care a înviat. Pentru mulţi, Postul Mare nu este o noutate, ei deja au fost pătrunşi de neuitata şi buna mireasmă a acestei aşteptări, şi triste şi îmbucurătoare totodată, a înnoirii sufletului lor, când el îşi simte cu putere nevrednicia sa, dar şi prezenţa lui Dumnezeu aici, alături de sine şi chiar în sine. Dar sunt printre noi şi din aceia, care nu demult au auzit chemarea pe calea urmării lui Hristos, pentru care acesta este primul Mare Post. Continuare…

Predică la Duminica lasatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi)

Adaugat la februarie 19, 2017 de Victor
Categoria: Articole, Ilie Cleopa, Predici

Despre înfricoşata Judecată de apoi

Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Judecăţii lui Hristos,
ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău
(II Corinteni 5, 10)

Iubiţi credincioşi,

Astăzi am auzit toţi cei de faţă cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos despre venirea Sa la prea Înfricoşata Judecată de apoi. Să ştiţi că nici un lucru de la întemeierea lumii şi pînă la sfîrşitul veacurilor nu este mai înfricoşat ca venirea Domnului la Judecata de apoi. Nici îngerii nu pot să ne spună cu deamănuntul despre acea preaînfricoşată venire a Domnului, cînd va judeca toate neamurile pămîntului de la Adam şi pînă la sfîrşitul lumii. Noi, fiind prea neputincioşi şi nepricepuţi, nu vom putea vorbi despre acea negrăită spaimă şi înfricoşătoare venire a Domnului.

Continuare…

Cuvînt în Duminica Fiului Curvar

Adaugat la februarie 12, 2017 de Victor
Categoria: Articole, Luca al Crimeii, Predici

I. Patria noastră este la Dumnezeu

Astăzi am ascultat pilda lui Hristos despre fiul curvar. Această pildă adînc mişcătoare, luminată de dumnezeiasca lumină a dragostei, ne învaţă cît de nemăsurată este milostivirea şi atotiertarea lui Dumnezeu, cît de însemnată, neapărat trebuincioasă, e pocăinţa.

Fiul curvar era cel mai tînăr, şi de aceea slujeşte drept chip al tinereţii. Tinerii se abat adeseori de la calea dreaptă – şi iată că pe calea cea grea a pierzării a mers şi acest fiu mezin, care s-a plictisit în casa tatălui său, care a vrut să aibă libertate, a vrut să-şi rînduiască viaţa după bunul său plac.

El şi-a rugat tatăl să-i dea partea cuvenită din moştenire, iar după ce-a primit-o a plecat de la el într-o ţară îndepărtată. Acolo, în goana sa după plăceri şi veselie, a căzut grabnic pe calea pierzării; şi-a cheltuit averea cu femeile desfrînate şi cu beţivii, ajungînd la deplină sărăcie şi foamete, aşa încît a fost nevoit să se apuce de păscut porcii. Continuare…

Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii

Adaugat la ianuarie 29, 2017 de Victor
Categoria: Articole, Ilie Cleopa, Predici

( Despre atotştiinţa şi mila lui Dumnezeu )

O adîncul bogăţiei şi înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cît sînt de necercetate judecăţile Lui şi cît de nepătrunse căile Lui!
(Romani 11, 33)

Iubiţi credincioşi,

Una din însuşirile cele nemărginite ale lui Dumnezeu este atotştiinţa Sa, prin care toate le ştie şi de toate poartă grijă. Această ştiinţă atotcuprinzătoare nimiceşte ştiinţa şi înţelepciunea oamenilor (Iov 5, 12-13; Pilde 19, 21).

În Sfînta Evanghelie de astăzi se spune că iudeii, văzînd pe Mîntuitorul intrat în casa lui Zaheu, mai marele vameşilor din Ierihon, s-au aprins de mînie asupra Domnului şi cîrteau că a intrat să găzduiască la un păcătos (Luca 19, 7). Şi aceasta o făceau fiindcă socoteau păcătoşi pe toţi vameşii care adunau impozitele împărăteşti şi făceau multe nedreptăţi în slujba lor. Iar Preabunul nostru Mîntuitor, ştiutorul inimilor şi cunoscătorul gîndurilor, nu lua aminte la răutatea lor, ci cunoscînd de departe credinţa cea mare a lui Zaheu şi aşezarea cea bună a sufletului său, văzîndu-l urcat într-un dud ca să poată a-L vedea, a zis către el: Zahee, grăbeşte-te de te pogoară, că astăzi, mi se cade să fiu în casa ta (Luca 19, 5).

Continuare…

Cuvînt la Tăierea împrejur a Domnului – Sf. Ioan Gură de Aur

Adaugat la ianuarie 14, 2017 de Victor
Categoria: Articole, Familia, Ioan Gura de Aur, Predici

„Şi a coborît cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus” (Luca 2, 51)

Despre creşterea copiilor

Cînd Apostolul vorbeşte despre însuşirile cele bune ale unei văduve, aminteşte, mai înainte de toate, că ea trebuie să fi crescut copii (I Timotei 5, 9-10).

Însă cuvîntul „creştere” el nu-l ia într-un înţeles obştesc, de jos, precum mulţi înţeleg aceasta, că adică văduva nu trebuie să fi lăsat copiii săi să moară de foame. Chiar singură, puterea firii unei mame nu ar fi îngăduit aceasta, şi de aceea nu este trebuinţă de vreo lege ca văduva să nu lase copiii săi flămînzi. Apostolul vorbeşte aici despre creşterea întru cucernicie şi dreptate. Iar mamele care nu îşi cresc aşa copiii lor sunt mai rele decît cele ce îşi omoară copiii.
Aceasta trebuie să se zică nu numai femeilor, ci şi bărbaţilor.
Continuare…