Pomenirea Sfintei mironosiţe şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena

august 4, 2012 Categoria: Articole, Vietile Sfintilor

Magdala, mic sat de pescari aflat pe tarmul occidental al lacului Ghenizaret, la 5 km de orasul Tiberiada, era patria Sfintei Maria Magdalena. Fecioara cu avere, a trait cu frica de Dumnezeu si cu ascultarea poruncilor Lui, pîna in ziua in care a fost posedata de sapte diavoli (cf. Marcu 16, 9 ; Luca 8, 2). Cuprinsa de aceasta boala si negasindu-si nicicum odihna, ea afla ca Iisus Hristos ajunsese pîna in tinutul ei, dupa ce traversase Samaria si ca atragea multimi multe dupa El, prin minunile pe care Le savîrsea si prin invatatura Sa cea cereasca. Plina de speranta, ea alerga spre El si, asistînd la minunea inmultirii pîinilor si a pestilor, in numar suficient de mare pentru a hrani peste 4 000 de oameni (Matei 15, 30-39), se arunca la picioarele Mîntuitorului si ii ceru sa o conduca pe calea vietii vesnice.

Izbavita din aceasta incercare, ea renunta la bunurile sale si la orice atasament la lume pentru a-l urma pe Iisus in toate periplurile sale, impreuna cu Apostolii, Maica Domnului si alte femei pioase care se pusesera in serviciul Lui dupa ce au fost vindecate de el din diverse boli: Maria, mama lui Iacov cel mic si al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, sotia lui Huza; Suzana si Salomea, mama fiilor lui Zevedeu.

Cînd si-a terminat misiunea in Galileea, Domnul Se indrepta catre Ierusalim, in ciuda atentionarilor primite din partea celor apropiati. Maria Magdalena il urma fara ezitare si se imprieteni cu Marta si Maria din Betania. Pe cînd Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut si afirma ca el alunga demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridica din multime si striga : ” Fericit pîntecele care Te-a purtat si sînul care Te-a alaptat!”(Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena. Ea asistase si la invierea lui Lazar si atunci fu intarita in credinta sa in Fiul lui Dumnezeu. In timp ce ceilalti discipoli isi abandonasera Invatatorul in momentul arestarii Sale, ea il urma pîna in curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asista la procesul Sau nedrept, la Patimile sale si ramase lînga Cruce, impreuna cu Maica Domnului si cu Sfîntul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).

Totul fiind de-acum indeplinit si sîngele Mîntuitorului fiind scurs din coasta Sa pentru a curati pamîntul, Maria isi invinse durerea si lua initiativa ingroparii Lui. Stiind ca nobilul sfatuitor Iosif din Arimateea sapase nu departe un mormînt nou in stînca, ea se duse sa il gaseasca si il convinse sa ii cedeze acel mormînt pentru a-l ingropa pe cel omorît pe Cruce. Incurajat de credinta hotarîta a acestei femei, Iosif obtinu din partea lui Pilat autorizarea in acest sens si impreuna cu Nicodim, membru al Sanhedrinului care era discipol in ascuns al lui Iisus, coborî Trupul de pe Cruce si il infasura intr-un giulgiu pentru a-l depune in mormînt. Maria Magdalena si Maica Domnului asistau la aceasta scena si au cîntat atunci un imn de inmormîntare, insotit de lacrimi, in care stralucea totusi nadejdea lor in Inviere (acest cîntec funebru este tema Slujbei Utreniei a Sîmbetei Mari). Dupa ce mormîntul a fost inchis cu o piatra mare ce fusese rostogolita pîna la intrare, Iosif si Nicodim se retrasera dar cele doua femei Sfinte ramasera asezate, in lacrimi in fata mormîntului, pîna tîrziu in noapte. Parasind locul, ele se hotarîra ca imediat dupa ce se termina odihna Sabbatului sa vina inapoi la mormînt cu bune miresme pentru a mai imbalsama o data trupul Mîntuitorului (Marcu 16 :1).

Dupa ce au tinut odihna dupa lege, la cîntatul cocosului, in timp ce prima zi a saptamînii abia incepea sa se zareasca, Maria Magdalena si „cealalta Marie” (Dupa Sfîntul Roman Melodicul si Sfîntul Grigore Palama, ” cealalta Marie ” nu putea fi decît Maica Domnului, caci se cadea ca ea sa fie prima care sa se bucure de Invierea fiului Sau. Pentru majoritatea Parintilor insa, Maria Magdalena e cea care l-ar fi vazut prima pe Domnul, conform cuvintelor Evangheliei (Marcu 16 :9), „cealalta Marie” fiind Maria, mama lui Iacov. Scriitorii ecleziasti au incercat sa concilieze in moduri diferite istorisirile divergente ale Evangheliilor despre vizita sau vizitele la mormînt ale Sfintelor Mironosite.) venira la mormînt. Un Inger stralucitor li se arata, insotit de o cutremurare a pamîntului si le vesti ca Iisus nu se mai afla inauntru, si ca inviase (Matei 28 :1). Tulburate cu totul, nu privira macar mormîntul si alergara sa duca Apostolilor vestea. Domnul inviat li se arata pe cale si le saluta zicînd : „Bucurati-va!”. Trebuia intr-adevar ca El sa anunte unei femei eliberarea de natura noastra, cazuta si condamnata la suferinta ca urmare a greselii Evei.

Auzindu-le istorisirea, Apostolii au crezut ca ele delirau. Petru insa alerga pîna la mormînt si, aplecîndu-se vazu numai niste fîsii de giulgiu ce se mai gaseau inauntru si se retrase surprins. Ziua se ridicase, Maria Magdalena se duse la fata locului pentru a doua oara pentru a se convinge ca nu fusese vreo vedenie. Constatînd ca mormîntul era intr-adevar gol, ea se duse de-a dreptul la Petru si Ioan sa ii anunte, care alergara si ei la locul cu pricina. Dupa plecarea celor doi discipoli, ea ramase singura lînga mormînt intrebîndu-se cine putea sa fi ridicat trupul (Ioan 20 :11). Doi Ingeri invesmîntati in alb se aratara atunci pe locul unde fusesera capul si picioarele Domnului si o intrebara de ce plîngea. In timp ce le raspundea, Ingerii se ridicara dintr-odata, cu respect. Maria se intoarse si il vazu pe Iisus care ii puse aceeasi intrebare. Luîndu-l drept gradinarul locurilor, ea intreba daca El era cel care scosese trupul afara. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele sau : „Maria”, recunoscînd glasul prea-iubitului sau Domn, ea striga : „Rabbuni! (Invatatorule!)” si voi sa i Se arunce la picioare pentru a le saruta. Voind sa o aduca la o intelegere mai profunda a starii in care se gasea Trupul lui dupa Inviere, Iisus ii spuse : „Nu ma atinge, pentru ca inca nu m-am urcat la Tatal!”. Si o trimise sa vesteasca „fratilor” Sai ceea ce vazuse.

Devenita pentru a treia oara „apostol al Apostolilor”, Maria Magdalena ramase cu discipolii si cu Maica Domnului, bucurîndu-se cu ei. Ea era probabil prezenta si pe Muntele Maslinilor, la Inaltare, precum si in foisor, in ziua Rusaliilor, cînd Duhul Sfînt coborî in forma de limbi de foc (Faptele Apostolilor 2).

Se povesteste ca Sfînta a parasit apoi Ierusalimul pentru a se duce la Roma si a cere acolo dreptate imparatului Tiberiu pentru condamnarea nedreapta pronuntata de Pilat. – Aceasta istorisire despre razbunarea impotriva lui Pilat si despre moartea sa nu se gaseste decît la Sfîntul Simion Metafrastul, probabil sub influenta Evangheliei apocrife a lui Nicodim (Actele lui Pilat, secolul V) care pune in scena pe Sfînta Veronica. In anul 36, Pilat fu destituit din functie si trimis inapoi la Roma pentru a da seama de proasta sa administratie, in timpul careia se inregistrasera din plin provocari, violente si executii arbitrare. Dupa Eusebiu al Cezareii, el s-ar fi sinucis (Istoria ecleziastica II, 7) sau a fost poate executat. Diferite traditii apocrife au incercat sa il reabiliteze pe Pilat, presupunînd chiar ca el s-ar fi convertit, si ele arunca asupra iudeilor toata responsabilitatea Patimilor. Prezentîndu-se in fata imparatului cu un ou in mîna, ea ii spuse ca dupa ce a suferit Patimile, Hristos inviase, aducînd tuturor oamenilor fagaduinta invierii; iar oul se colora atunci in rosu (de aici vin traditia oualor rosii de Pasti). Suveranul ii asculta cererea si il convoca pe Pilat, precum si pe marii preoti Ana si Caiafa. Caiafa muri pe drum, in Creta; iar Ana, fu torturat fiind inchis intr-o piele de bivol. Pilat, prezentîndu-se la tribunalul imparatului, incerca sa se justifice prin presiunile iudeilor si riscul de revolta impotriva autoritatii de la Roma. Dar Cezar ramase insensibil la apologia lui si porunci sa fie aruncat in inchisoare. Se relateaza ca, urmarind un cerb in timpul unei partide de vînatoare, organizata de prietenii lui Pilat nu departe de inchisoare, imparatul arunca din arc o sageata care se infipse drept in inima lui Pilat.

Revenita la Ierusalim, Maria Magdalena urma invatatura Sfîntului Petru. Patru ani trecusera de la Inviere, Apostolii se imprastiasera in diverse regiuni ale lumii, Maria Magdalena impreuna cu Sfîntul Maxim, unul din cei 70 de discipoli, se duse sa predice Vestea cea Buna. Fura arestati la scurt timp de catre iudei si parasiti, cu alti Crestini, in mijlocul marii, fara hrana, pe o corabie fara pînze si fara vîsle. Ambarcatiunea fu insa condusa de Hristos, Pilotul Mîntuirii noastre, pîna la Marsilia, in Galia (Franta). Debarcînd vii si nevatamati, Sfintii Apostoli suferira foamete, sete si dispret din partea locuitorilor locului, pagîni care nu ii ajutau in nici un fel. Intr-o zi in care acestia erau adunati pentru unul din sacrificiile lor idolicesti, Sfînta Maria Magdalena se amesteca plina de curaj in adunare si ii incuraja sa recunoasca pe singur Dumnezeu, Facatorul ceurului si al pamîntului. Minunati de forta ei si de iluminarea fetei sale, pagînii o ascultara. Ea repeta discursul si in fata guvernatorului roman al provinciei, Ipatie, care venise impreuna cu sotia sa sa aduca jertfa idolilor, pentru ca sa aiba un copil. Mai intîi reticent, Ipatie, dupa trei aparitii ale Sfintei, o primi pe Maria si pe cei care o insoteau in palatul sau si ceru sa fie invatat in invatatura lor. Prin mijlocirea Mariei, el obtinu un copil dar sotia lui muri cînd il aduse pe lume. Dupa un scurt sejur la Roma, Ipatie facu un pelerinaj la Ierusalim; dar razgîndindu-se deodata, se hotarî sa se intoarca in locul in care isi ingropase sotia si pruncul. Mare ii fu mirarea cînd ii gasi vii si afla ca ei supravietuisera prin rugaciunile si grijile Sfintei Maria Magdalena! Aducînd rugaciune de multumire lui Dumnezeu, magistratul si toata casa lui se botezara atunci si devenira ferventi proclamatori ai Adevarului.

Parasind Galia, Sfînta Maria Magdalena isi continua periplurile misionare in Egipt, Fenicia, Siria, Pamfilia si alte locuri, raspîndind peste tot buna mireasma a lui Hristos. Ea petrecu o vreme la Ierusalim, apoi pleca la Efes unde il regasi pe Sfîntul Ioan Teologul, impartasind cu el aceleasi incercari si bucurîndu-se de invataturile sale de inspiratie dumnezeiasca.

Indeplinindu-si misiunea pe care i-o incredintase Domnul, ea isi dadu sufletul lui Dumnezeu, dupa o scurta boala, si fu ingropata la intrarea pesterii, unde adormira apoi cei Sapte Copii . Numeroase miracole s-au produs in acest loc pîna in ziua in care, aproape zece secole mai tîrziu (899), piosul imparat Leon VI cel Intelept porunci sa fie mutate la Constantinopol Moastele Sfintei Celei-Intocmai-Cu-Apostolii. El le facu o primire evlavioasa, in prezenta intregului popor si purtîndu-le pe umerii sai, ajutat de fratele sau Alexandru, el se duse sa le depuna in partea stînga a Altarului manastirii Sfîntul Lazar, pe care o ctitorise.

Supravietuind peripetiilor istoriei, mîna stînga a Sfintei Mironosite, care emana o aroma dulce, e si astazi cinstita cu inchinare la Manastirea atonita din Simonos Petra, care o cinsteste pe Sfînta Maria Magdalena ca a doua sa fondatoare.

Traditia occidentala, de la Grigorie cel Mare incoace, a asimilat-o pe Maria Magdalena cu pacatoasa caita ce a venit sa unga picioarele lui Iisus (Luca 7, 36 -38) si chiar cu Maria sora lui Lazar. Dar nimic in Evanghelie nu permite aceasta identificare, respinsa de majoritatea Parintilor Rasariteni. Intr-adevar, a fi fost posedat de demon nu insemna o viata de dezmat. Sfîntul Simion Metafrastul interpreteaza in mod alegoric „cei sapte demoni” ca fiind cele sapte pacate ce se opun virtutii; dar el nu este urmat de ceilalti Parinti.

>> Acatistul Sfintei Mironosite Maria-Magdalena