Bunurile noastre nu ne sunt date decît cu împrumut
aprilie 15, 2010 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur
N-aţi primit bunurile ca să le cheltuiţi în desfătări, ci pentru a le hărăzi milosteniei.
Credeţi că sunt ale voastre? Sunt ale săracilor, iar voi sunteţi păstrătorii, chiar atunci cînd le stăpîniţi de pe urma unei munci cinstite sau prin moştenire. Dumnezeu n-ar fi putut să vi le răpească? El nu face aceasta, tocmai ca să vă dea prilejul de a fi mărinimoşi faţă de cei lipsiţi.
Iar dacă Dumnezeu, în marea lui bunătate, v-a poruncit să daţi ca şi cum ar fi din al vostru, credeţi, oare, că într-adevăr şi daţi din al vostru? Dacă daţi nişte bani cu împrumut cuiva, pentru ca acela, folosindu-i, să tragă un profit, nu veţi zice că banii împrumutaţi sunt ai lui.
Tot aşa, Dumnezeu v-a încredinţat bogăţiile, ca să cîştigaţi cerul. Nu întoarceţi, aşadar, această mare bunătate într-o nerecunoştinţa. Gîndiţi-vă cît era de dorit să fi putut, după botez, să aflăm mijlocul de a şterge păcatele; dacă Domnul n-ar fi zis „Săvîrşiţi milostenia”, cîţi ar fi spus: „Placă cerului, că dînd bani, ne scăpăm de relele ce vor veni?” Ci aceasta este cu putinţă şi noi nu pregetăm să o facem. Dar eu dau! Ce dai? N-aţi dat pînă acum nici cît a dat femeia văduvă, nici jumătate, nici chiar o parte cît de mică.
Iar cea mai mare parte din averea voastră o risipiţi în cheltuieli zadarnice, în ospeţe la care vă îmbătaţi şi în care vă lepădaţi cine ştie căror rele stricăciuni. Faceţi poftiri „“ şi sunteţi poftiţi. Cheltuiţi, şi puneţi şi pe alţii să cheltuiască, „“ aşa că o îndoită pedeapsă vă aşteaptă, pentru ce faceţi „“ şi pentru ce faceţi pe alţii să facă!”¦
Sfîntul Ioan Gură de Aur
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.