Am fost cuprins de iubire pentru toată zidirea lui Dumnezeu

martie 6, 2008 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul

„¢ Mărturisirea Sfîntului Siluan, în Mînăstirea „Sfîntul Pantelimon”,
Muntele Athos, Grecia „¢

Inima mea tînjeşte după Domnul şi-L caut cu lacrimi. Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit, Tu, mai întîi. Tu mi-ai dat să trăiesc dulceaţa Sfîntului Tău Duh şi sufletul meu Te-a iubit. Tu vezi, Doamne, chinul şi lacrimile mele”¦ Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi tînjesc după Tine pînă la lacrimi.

Sufletul meu tînjeşte după Dumnezeu şi-L caută cu lacrimi. Milostive Doamne, Tu vezi căderea şi durerea mea. Dar cu smerenie rog îndurarea Ta: revarsă asupra păcătosului ce sunt, harul Sfîntului Tău Duh. Amintirea lui îndeamnă mintea mea să caute din nou milostivirea Ta. Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale ca să nu pierd din nou harul Tău, şi să nu mă tîngui ca Adam care plîngea după Dumnezeu şi Raiul cel pierdut.

„¢ În primul an al vieţii mele în mînăstire, sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Sfîntul Duh. Mare este iubirea cu care ne iubeşte pe noi Domnul. Ştiu aceasta de la Duhul Sfînt pe Care Domnul mi l-a dat prin milostivirea Sa. Sunt un om bătrîn şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul din dragoste de oameni. Duhul lui Hristos pe Care mi l-a dat Domnul vrea mîntuirea tuturor, doreşte ca toţi să cunoască pe Dumnezeu. Domnul a dat tîlharului Raiul : la fel îl va da oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decît un cîine rîios; dar l-am rugat pe Dumnezeu să mi le ierte şi El mi-a dat nu numai iertarea dar încă şi Duhul Lui. Şi în Duhul Sfînt am cunoscut pe Dumnezeu. Vezi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi ? Şi cine ar putea tîlcui milostivirea Sa ? Fraţii mei, în genunchi vă rog : credeţi în Dumnezeu, credeţi că Duhul Sfînt e Cel ce dă mărturie despre El în toate bisericile şi în sufletul meu. Duhul Sfînt este Iubire şi această Iubire se revarsă în sufletele tuturor sfinţilor care sunt în cer, şi acelaşi Duh Sfînt este viu pe pămînt în sufletele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Domnul este milostiv; sufletul meu ştie aceasta, dar nu o poate tîlcui în cuvinte. El este nesfîrşit de blînd şi smerit, şi atunci cînd Îl vede, sufletul se preface în întregime în iubire de Dumnezeu şi aproapele, devine el însuşi blînd şi smerit. Dar dacă omul pierde harul, atunci va plînge ca Adam cînd a fost izgonit din rai. El hohotea şi întreaga pustie auzea gemetele lui; lacrimile lui erau pline de amara întristare şi a plîns ani mulţi.

„¢ Tot aşa şi sufletul care a cunoscut harul lui Dumnezeu şi l-a pierdut, însetează după Dumnezeu şi spune : “Sufletul meu tînjeşte după Dumnezeu şi Îl caut cu lacrimi”.

Doamne al milei caută cu milă la zidirea Ta şi arată-Te oamenilor prin Duhul Sfînt aşa cum Te descoperi slugilor Tale.

Doamne, toate popoarele sunt lucrul mîinilor tale. Întoarce-le de la ură şi rău spre pocăinţă, ca sa cunoască toate iubirea Ta.

Popoare ale pămîntului! Să chemăm pe Domnul şi rugăciunea noastră va fi auzită, căci Domnul se bucură de căinţa oamenilor; toate Puterile cereşti ne aşteaptă, ca şi noi să ne bucurăm de dulceaţa iubirii lui Dumnezeu”¦

„¢ Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul se teme de moarte gîndind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Se întîmplă aşa, pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi nu ştie cît de mult ne iubeşte. Dar dacă oamenii ar şti aceasta, nimeni n-ar mai cădea în deznădejde, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar încă se şi bucură de întoarcerea păcătosului.

“Tu ai atras la Tine sufletele Sfinţilor, Doamne, şi ele curg spre Tine ca nişte pîrîiaşe liniştite. Mintea Sfinţilor s-a alipit de Tine, Doamne, şi ea se avîntă spre Tine, Lumina şi Bucuria noastră. Inima Sfinţilor Tăi s-a întărit în iubirea Ta, Doamne, şi nu Te poate uita nici măcar o singură clipă, nici măcar în somn, căci dulce e harul Duhului Sfînt.” “Doamne, binevoieşte să ne dai darurile Sfîntului Duh, ca să cunoaştem slava ta şi să trăim în pace şi iubire, ca să nu mai fie nici ură, nici război, nici duşmani, ci să domnească numai iubirea.”

Ah, dacă am şti cum iubeşte Prea Sfînta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cum compătimeşte şi suferă pentru cei ce nu se căiesc!

„¢ Altă dată, de Paşti, mergeam de la poarta principală a mînăstirii şi văd venind în întîmpinarea mea un băieţel de vreo patru ani cu faţa veselă – harul dumnezeiesc veseleşte pe copii. Aveam un ou şi i l-am dat. Lucrul acesta i-a făcut multă plăcere şi îndată a alergat spre tatăl lui să-i arate darul. Şi pentru acest lucru neînsemnat am primit de la Dumnezeu o uşoară bucurie. Am fost cuprins de iubire pentru toată zidirea lui Dumnezeu.

„¢ “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Veniţi şi beţi apa vie. Veniţi şi învăţaţi că eu vă iubesc. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş chema. Nu pot suferi ca nici măcar una din oile mele să se piardă. Chiar şi pentru una singură, Păstorul merge în munţi şi o caută peste tot. Veniţi, deci, la Mine, oile mele. Eu v-am făcut şi vă iubesc. Iubirea mea pentru voi M-a făcut să vin pe pămînt şi am îndurat totul pentru mîntuirea voastră. Vreau ca voi să cunoaşteţi iubirea Mea şi să spuneţi ca Apostolii pe muntele Tabor: “Doamne, bine este nouă să fim aici împreună cu Tine!”.

„¢ Există oameni care doresc osînda şi chinurile în focul iadului, vrăjmaşilor lor sau duşmanilor Bisericii. Ei gîndesc aşa pentru că nu au învăţat de la Duhul Sfînt să iubească pe Dumnezeu, căci cel ce a învăţat aceasta varsă lacrimi pentru întreaga lume. Tu zici: “Cutare şi cutare e un criminal, să meargă, deci, să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: “Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în Rai şi de acolo ai vedea arzînd pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii?”. Sau vei avea o inimă de fier? Dar în Rai nu e loc pentru fier. Raiul este smerenie şi iubirea lui Hristos, care are milă de toţi.

Cînd omul se teme să nu supere pe Dumnezeu printr-un păcat oarecare, e pe prima treaptă a iubirii. Cel a cărui minte nu e tulburată de gînduri se află pe cea de-a doua treaptă a iubirii, mai înaltă decît prima. Pe cea de-a treia, mai înaltă încă, omul simte în mod limpede harul în sufletul lui. În sfîrşit, cînd un om poartă harul Duhului Sfînt atît în trupul cît şi în sufletul lui, e iubirea desăvîrşită; oasele celui ce păstrează acest har vor deveni Sfinte Moaşte cum au ajuns cele ale Mucenicilor, ale Proorocilor, ale Sfinţilor Nevoitori Asceţi şi ale celorlalţi mari Sfinţi. Unii zic că nu există Dumnezeu. Ei vorbesc aşa pentru că în inima lor locuieşte duhul mîndriei, amăgindu-i cu minciuni împotriva Adevărului şi împotriva Bisericii lui Dumnezeu. Ei cred că sunt inteligenţi şi deştepţi, dar în realitate nu înţeleg nici măcar faptul că aceste gînduri nu sunt ale lor, ci vin de la vrăjmaşul. Oricine le primeşte în inima lui, se identifică cu duhul rău şi se face asemenea lui. Facă Dumnezeu ca nimeni să nu moară în această stare.

„¢ S-a întîmplat următorul caz. Economul mînăstirii [Sfîntul Siluan însuşi] a trimis un lucrător la o muncă oarecare dar lucrătorul, din lipsă de experienţă, n-a vrut să se ducă. Economul i-a zis : Du-te. Atunci lucrătorul s-a înfuriat şi în prezenţa tuturor celor ce erau acolo – vreo patruzeci de persoane – l-a făcut pe econom ‘cîine’. Dar economului i s-a făcut milă de lucrător, i-a dat ceai şi zahăr şi i-a spus : Cheamă-mă întotdeauna ‘cîine’. Dintr-o dată lucrătorul a fost cuprins de o asemenea ruşine că faţa lui s-a înroşit cu totul şi, mai apoi, a devenit cel mai ascultător dintre toţi.

„¢ Dacă nu-l iubeşti pe fratele tău pentru care Însuşi Domnul a murit în mari suferinţe, e pentru că te-ai tăiat din Viţa care este Domnul (Ioan 15,1); dar pe cel ce luptă cu păcatul Domnul îl va sprijini. Cum poţi să ştii dacă Domnul te iubeşte sau nu? Iată cîteva semne : dacă te lupţi cu tărie împotriva păcatului, e pentru că Domnul te iubeşte. Dacă iubeşti pe vrăjmaşii tăi, eşti şi mai iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ţi dai viaţa pentru ceilalţi, eşti foarte iubit Domnului Care şi-a dat şi El viaţa pentru noi.

Să nu ne întristăm de pierderea bunurilor noastre : nu merită chinul şi osteneala.

Tatăl meu m-a învăţat aceasta. Cînd se întîmpla o nenorocire în casă, el rămînea liniştit. Într-o zi casa noastră a ars şi oamenii spuneau : Ivan Petrovici, acest incendiu te-a ruinat. Dar el răspundea : Cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-o voi pune pe picioare. Într-o zi cînd mergeam pe ogorul nostru i-am spus : Uite, ne-au furat snopii de grîu, iar el mi-a răspuns : şi ce? Copilul meu, Domnul a făcut să crească grîul pentru noi; avem destul. Dar dacă cineva fură, înseamnă că are nevoie de mîncare. Mi s-a întîmplat să-i spun : Dai mult de pomană, dar acolo jos oamenii trăiesc mai bine decît noi şi dau mai puţin. Iar el mi-a răspuns : Lasă! Domnul ne va da ce ne trebuie! Şi Domnul n-a înşelat nădejdea lui.

GÂNDURI DUHOVNICEŞTI

„¢ Un suflet blînd şi smerit este mai frumos decît aceste flori, tot astfel şi mireasma lui este mai bună şi mai frumoasă. Domnul a creat aceste flori, dar El iubeşte mai ales omul şi îi dă Duhul Sfînt care este mai blînd decît lumea întreagă şi este plăcut sufletului.

„¢ Domnul a făcut florile acestea pentru om, pentru ca tot sufletul să slăvească pe Creator prin zidirea sa şi să-L iubească. Domnul nu trebuie uitat nici o clipă din zi sau din noapte, pentru că El ne iubeşte. Să-L iubim atunci şi noi din toate puterile noastre şi să cerem îndurarea şi puterea de a împlini poruncile sale.

„¢ Eu iubesc florile, dar tu, tu iubeşti pe Domnul şi pe duşmanii tăi care te rănesc? Dacă tu îi iubeşti pe aceştia, atunci ai un suflet bun.

„¢ Sfinţii iubeau să verse lacrimi în faţa Domnului, pentru că sufletele lor erau fericite; dar se mîhneau din cauza noastră, pentru că trăim rău.

„¢ Este bine atunci cînd sufletul este obişnuit să se roage şi să verse lacrimi pentru lumea întreagă. Cred şi ştiu că există mulţi călugări care plîng pentru lume. Maica Domnului îi iubeşte pe monahii ascultători care se mărturisesc des şi nu strîng în inimă gîndurile rele. Maica Domnului se întristează mult cînd cineva duce o viaţă dezordonată şi necurată; Duhul Sfînt nu va locui într-un suflet ca acesta. Un astfel de suflet este irascibil şi în suferinţă.

„¢ Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfînt, şi nu prin inteligenţă. [„¦] Monahii cunosc cum îl iubesc ei pe Domnul şi cunosc şi cum Domnul îi iubeşte pe ei. “Iubesc pe cei ce mă iubesc,” spune Domnul. “Îi voi slăvi pe cei ce mă slăvesc”. Bine este cînd suntem cu Dumnezeu; sufletul îşi găseşte atunci odihna în Dumnezeu. A face poruncile Domnului este un gest de dragoste către Dumnezeu. Cel mîndru nu poate iubi pe Dumnezeu. Cel căruia îi place să mănînce mult nu poate iubi pe Dumnezeu aşa cum trebuie. Pentru a iubi pe Dumnezeu, trebuie să renunţăm la tot ce este pe pămînt, să nu fim legaţi de nimic ci să ne gîndim fără încetare la Dumnezeu, la dragostea Lui şi la blîndeţea Duhului Sfînt.

„¢ Prin ascultare dobîndim umilinţă; postul şi rugăciunea ne dau uneori gînduri impure care ne fac să postim şi să ne rugăm cu mîndrie. Dacă un ucenic se obişnuieşte cu gîndul : “Domnul îl ghidează pe Bătrînul (duhovnicul) meu”, atunci se va mîntui cu uşurinţă. Pentru cel care ascultă, totul este virtute, ca de exemplu rugăciunea inimii care este dată pentru ascultare, sau umilinţa şi lacrimile. Un astfel de ucenic iubeşte pe Domnul şi se fereşte să-L rănească printr-un păcat; pentru că Domnul cel milostiv îi dă gînduri sfinte şi umile, el iubeşte toată lumea şi varsă pentru lume rugăciuni cu lacrimi : astfel harul îndrumă sufletul prin ascultare.

„¢ Trebuie să gîndim : Domnul m-a adus în acest loc şi la acest Bătrîn : Domnul să ne mîntuiască. Duşmanul ne aduce multe ispite, dar cel care mărturiseşte toate gîndurile sale, acela se va mîntui, deoarece Duhul Sfînt este dat Părintelui duhovnic pentru ca noi să ne mîntuim.

„¢ Domnul se descoperă inimilor simple şi ascultătoare. Regele David era fratele cel mai mic şi păstor la oi iar Domnul îl iubea pentru blîndeţea sa. Cei blînzi sunt întotdeauna ascultători. El a scris pentru noi Psaltirea prin Duhul Sfînt Care locuia în el. Profetul Moise era şi el păstor la oi, în slujba cumnatului său: aceasta este ascultarea. Maica Domnului era de asemenea ascultătoare, tot astfel şi Sfinţii Apostoli. Este calea pe care Domnul Însuşi ne-a arătat-o. Noi suntem datori să o urmăm şi astfel vom primi pe pămînt darurile Duhului Sfînt.

„¢ Cei neascultători sunt tulburaţi de gîndurile rele, deoarece în felul acesta Domnul ne învaţă să fim ascultători şi astfel să vedem milostivirea Lui încă din viaţa aceasta. Mintea noastră va fi atunci mereu în Domnul şi sufletul nostru va rămîne smerit.

„¢ Cînd trăiam în lume oamenii mă lăudau şi atunci gîndeam despre mine însumi că eram bun. Dar cînd am venit la mînăstire am întîlnit oameni cu adevărat buni – eu nu valorez nici cît degetul lor mic sau cît ciorapii lor. Iată cum ne putem înşela şi apoi cădea în mîndrie şi ne pierde. Oamenii cu adevărat buni strălucesc de bunătate şi de bucurie, iar eu nu sunt asemenea lor.

„¢ Cînd trăim după voia noastră proprie ne chinuim pe noi înşine. Cel care trăieşte după voia lui Dumnezeu este bun, are pace şi este vesel. O, Adame, spune-mi, cum să scăpăm de suferinţele pămîntului? Nu este mîngîiere pe pămînt, numai tristeţea care ne macină sufletele.

„¢ Lasă-te în voia Domnului şi suferinţa ta va scădea şi va fi mai uşoară, pentru că sufletul tău va fi la Dumnezeu şi va găsi atunci pacea, pentru că Domnul iubeşte sufletul care se lasă în voia lui Dumnezeu şi în mîna Sfinţilor Părinţi.

„¢ Un suflet închis care nu se deschide părintelui spiritual cade în înşelăciune. Acesta va vrea să dobîndească tot ceea ce este înalt, dar Sfîntul Serafim spune că aceasta este o dorinţă diavolească. Noi trebuie să alungăm patimile din suflet şi din trup şi să scăpăm de înşelăciune. Domnul se descoperă celor fără de răutate, nu numai sfinţilor, ci şi păcătoşilor. Iată cum ne iubeşte Domnul.

„¢ Viaţa noastră este o luptă. Dacă cazi în înşelăciune, mergi repede la Duhovnicul tău şi spune-i tot, pentru ca părintele să-şi pună epitrahilul pe capul tău. Crede atunci că te-ai vindecat şi că demonul pe care l-ai primit prin greşeala ta s-a îndepărtat. Dacă însă nu te pocăieşti, nu te vei îndrepta pînă la mormînt. Duhurile rele intră şi ies din trupul nostru. Cînd omul se mînie, demonul intră în el, dar cînd se umileşte demonul iese din el.

„¢ Dacă te aşezi la rugăciune şi diavolul se ridică împotriva ta şi nu te lasă să te închini, atunci umileşte-te şi zi: nu este un om mai rău decît mine pe pămînt, şi demonul va dispărea îndată. Ei se tem îndeosebi de umilinţă şi de căinţă şi se tem de o mărturisire curată. Nu te descuraja dacă auzi diavolii vorbind înăuntrul tău: ei sunt în corpul tău şi nu în suflet. Umileşte-te atunci, iubeşte postul şi nu bea vodka şi nici vin. Dacă nu l-ai ascultat pe stareţul sau pe părintele tău duhovnicesc, atunci este un diavol în tine, şi tot aşa după fiecare păcat.

„¢ Cel ce se mărturiseşte fără a avea inima curată [fără să fie sincer în mărturisirea greşelilor către părintele duhovnic] şi face voia sa proprie, atunci chiar dacă se apropie de Sfintele Taine, demonii rămîn în trupul lui şi îi întunecă mintea. Dacă vrei ca demonii să piară din sufletul tău, atunci umileşte-te, fii ascultător, iubeşte să faci întocmai lucrurile care ţi se cer şi mărturiseşte-te cu inima curată. Părintele duhovnic poartă epitrahilul în Duhul Sfînt şi este asemenea Domnului nostru Iisus Hristos şi străluceşte în lumina Duhului Sfînt. Şi iată că, atunci cînd părintele duhovnic ne vorbeşte, Duhul Sfînt îndepărtează păcatul prin cuvintele sale. Şi părintele duhovnic şi preoţii au Duhul Sfînt. Unul dintre bătrîni vedea pe părintele său duhovnic în icoana lui Hristos: iată cît ne iubeşte Domnul!

„¢ Domnul iubeşte sufletul curajos care-şi pune toată nădejdea în Dumnezeu. Noi trebuie să-l imităm pe Adam în pocăinţa şi răbdarea sa. Trebuie să-i iubim şi să-i cinstim pe preoţi. Din cauza mîndriei noastre şi pentru că nu ne iubim unii pe alţii, noi nu vedem în ce har al Duhului Sfînt se găsesc Preoţii.

„¢ Sufletul care se întoarce la Domnul primeşte în schimbul pocăinţei sale harul Sfîntului Duh. Sufletul iubeşte atunci pe Domnul şi nu poate să se dezlipească din această iubire. Domnul vrea ca noi să-L iubim şi noi ne smerim din dragoste pentru El. Domnul vrea ca noi să-i cerem cu simplitate aşa cum cer copiii, mamei lor. Dacă însă suntem mîndri, să cerem Domnului un duh umilit şi Domnul va da celui smerit să vadă cursele vrăjmaşului. Domnul ne iubeşte mult şi ne dă să cunoaştem ce se întîmplă în ceruri şi cum trăiesc acolo bătrînii noştri care au plăcut lui Dumnezeu prin smerenia şi dragostea lor. Domnul a dat raiul, sfinţilor celor smeriţi.

„¢ Împărăţia lui Dumnezeu este în noi. Trebuie să vedem dacă păcatul nu vieţuieşte întru noi. Atunci cînd părintele duhovnic spune un cuvînt, păcatul din suflet este ars şi sufletul simte libertatea şi pacea. Şi dacă sufletul se pocăieşte, atunci Domnul îi dă să cunoască bucuria şi veselia întru Dumnezeu. Atunci împărăţia lui Dumnezeu este în noi.

„¢ Sufletul trebuie să se smerească adînc, în fiecare clipă, pînă ce ajunge să se smerească chiar şi în timpul somnului. Sfinţilor le plăcea să se smerească şi să plîngă şi de aceea Domnul îi iubea şi le dădea să-L cunoască. Dragostea lui Dumnezeu este cunoscută prin Duhul Sfînt care trăieşte în Biserica noastră Ortodoxă.

„¢ Dacă am fi smeriţi, Domnul ne-ar arăta raiul în fiecare zi. Dar pentru că nu suntem smeriţi, noi trebuie să luptăm şi să ducem un război cu noi înşine: dacă te vei învinge, Domnul îţi va da Ajutorul Său Sfînt în schimbul smereniei şi ostenelii tale.

/prieteniisfmunteathos.wordpress.com/