Ajută-l pe Petru, băiatul care riscă să rămână orb!
noiembrie 21, 2021 Categoria: Anunturi, Binefacere
Petru este un tânăr în vârstă de 17 ani care este pe cale să-și piardă vederea. Suferința familiei Scutari din comuna Căinarii Vechi a început în această vară, când Petru a mers la scăldat. A revenit acasă cu o durere în ochi, care a progresat rapid. Totul din cauza unei bacterii/infecții contactate la iaz. În câteva zile, băiatul a avut nevoie de ajutorul medicilor. Foarte progresivă, infecția a făcut ca Petru să-și piardă treptat vederea la ochiul stâng. Operația din 11 octombrie nu a făcut decât să amâne consecințele dezastruoase. Singura soluție este operația peste hotarele țării.
Petru vrea să devină polițist de frontieră, dar se teme că este deja departe de acest vis.
„Visul meu cel mare a fost să devin polițist de frontieră, pentru că de mic îmi plăcea această profesie. Acum, din cauza ochiului, nu pot, deoarece fără sănătate acolo nu faci nimic”, povestește Petru Scutari, elev.
Recent, Petru a fost operat la ochiul stâng. Acum, așteaptă verdictul medicilor pentru a ști dacă se poate pregăti pentru transplantul de cornee.
„Mi-au spus că o să vedem următoarea etapă, iar peste trei săptămâni să ne ducem să scoatem ațele și vom vedea ce să facem cu transplantul, unde îl facem, dar după cum mi-au spus medicii de la microchirurgia ochiului, doar peste hotare se poate de făcut așa intervenție”, spune Victoria Scutari, mama băiatului.
Victoria Scutari se teme că fiul ei riscă să nu vadă deloc, dacă nu va fi operat la timp. Petru are nevoie de o intervenție chirurgicală în Turcia, care costă nu mai puțin de 15 mii de euro. Mama băiatului este disperată și spune că nu are acești bani.
„Doar soțul lucrează, eu sunt în concediu de maternitate cu doi copii, unul după altul, și situația este foarte dificilă, dar aș vrea să îi salvez vederea la copil, degrabă are optsprezece ani, când mă gândesc că brusc nu poate vedea”, mai spune Victoria Scutari.
Familia îl încurajează cum poate și speră că Petru își va recăpăta vederea în întregime.
„Noi cu tata vrem ca la tine să fie totul bine. Noi vom merge până la capăt, nu fi disperat, fii tare și curajos, așa cum te știm noi, să nu stai cu capul jos, să fii cu capul sus și să mergi înainte și vom merge până la capăt”, spune mama băiatului.
Din cauza tratamentelor, Petru a rămas în urma colegilor săi, nu mai poate fi la fel de activ și obosește mai repede la ore.
„De la început de an școlar eu încă nu am fost la colegiu, doar acum, online și gata. Totuși, la colegiu este mai bine, pentru că mai scrii, dar online este foarte obositor”, spune Petru.
Cei care vor să-l ajute pe Petru pot face o donație prin transfer pe card, accesând linkurile de mai jos sau să sune la numărul de telefon 060226716.
Card: Mastercard
Posesor: SCUTARI VICTORIA
Cod fiscal/IDNP: 2001007003779
BC Moldova-Agroindbank SA
BIC: AGRNMD2X
IBAN: MD73AG000000022593868798
Valuta: MDL
Adrese unde îl mai puteți ajuta pe Petru:
https://www.mcharity.org/donate/un-moment-pentru-a-i-reda-vederea-lui-petru?fbclid=IwAR3j3R4SbA26WaiDAE_Cc0oDCCIejwuJTEvB7xR2kQbCyVMXcMpsV1T2jDg
https://www.gofundme.com/f/a-moment-to-restore-peters-sight?fbclid=IwAR0oR2swREgDpALTJ9DGaxCAscdux4Yw97Bby00kcSkQGkekR1UKNTHGnn8
Donație printr-un SMS sau Apel:
👉Expediați un SMS cu conținutul 014 la 9005 ( abonații Unite ) pentru a dona: 45 lei
👉Sună la numărul (0)900 09005 pentru apel voce din rețelele fixe, mobile Moldtelecom pentru a dona: 45 lei
■REVOLUT:
IBAN: LT43 3250 0579 3096 9989
SWIFT: REVOLT21
(Notați în comentariu pentru Petru)
■Paypal
office@mcharity.org
(Notați în notițe pentru Petru)
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.