Predică La Praznicul Înălţării Domnului – Sf. Iustin Popovici

iunie 9, 2016 Categoria: Articole, Iustin Popovici, Predici

Ziua izbăvirii

Astăzi se încheie Paştele, astăzi ia sfârşit nevoinţa mântuirii, astăzi se încheie întreaga cale a întrupării lui Dumnezeu, de la naşterea pe pământ, de la Crăciun, şi toate până la înfăptuirea mântuirii neamului omenesc. Astăzi, acest minunat praznic ne dezvăluie întreaga taină a Domnului şi Dumnezeu-Omului Hristos. De ce a luat asupra Sa trup, de ce S-a întrupat, de ce a devenit om? A luat asupră-I trup pentru ca acest trup să-l izbăvească de păcat, de moarte, de diavol, şi să-l ridice, să-l înalţe mai presus de toate Cerurile şi să-l aşeze pe însuşi tronul Domnului Slavei (Marcu 16,19). Aceasta este întreaga cale a Dumnezeului-Om, a Domnului Hristos, întreaga Sa cale în această lume şi în această viaţă, pentru ca aceasta să fie calea fiecăruia dintre noi, a fiecărui trup omenesc.

Şi marele sfânt praznic de astăzi chiar aceasta arată: Cât de lungă este călătoria trupului nostru în această lume, de unde începe şi unde se termină. Începem de la naşterea pe pământ, ca să încheiem deasupra tuturor Cerurilor, deasupra îngerilor şi Arhanghelilor, Heruvimilor şi Serafimilor. Lucruri minunate se petrec cu omul, cu neamul omenesc, pentru aceea că Dumnezeu a devenit om şi a intrat în matca vieţii noastre omeneşti. Lucruri minunate şi neobişnuite şi miraculoase, se petrec de la Paşti până în ziua de astăzi, şi în timpul întregii vieţi a Mântuitorului pe pământ. În minunatele cântări de astăzi se cântă şi se slăveşte înălţarea trupului omenesc mai presus de toate Cerurile, mai presus de îngeri şi Arhangheli. Se grăieşte în ele cum îngerii se minunează că se întâmplă aceasta: de unde trupul, omul, să fie deasupra noastră, a Heruvimilor şi Serafimilor? Aceasta este măreţia omului, măreţia dumnezeiască a omului!

De aceea a venit Domnul în această lume, ca să împlinească această mare şi negrăită minune, ca să arate că omul este făcut să fie mai presus de îngeri, de Arhangheli, de Heruvimi, de Serafimi, să fie deasupra lor cu trupul său, cu întreaga sa fiinţă. Şi, într-adevăr, iată, Domnul Hristos astăzi S-a înălţat mai presus de toate Cerurile şi S-a aşezat de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl (Marcu 16,19). Iar Preasfânta Sa Maică în acelaşi fel S-a înălţat cu trupul şi trăieşte în Ceruri, mai presus de toate lumile, mai bine spus mai presus de Heruvimi şi Serafimi. Ei i se pleacă Heruvimii şi Serafimii şi o slăvesc ca pe o făptură neasemuit mai mare şi mai slăvită decât ei. Aceasta este puterea, puterea dumnezeiască care este dată oamenilor, care este dată fiecărui om.

Pe această cale, de la întruparea Domnului Hristos până la Înălţare, avem întreaga viaţă a Domnului Hristos. Naşterea Sa, Botezul la Iordan, Schimbarea la Faţă pe Muntele Tabor, Golgota, Crucea, Moartea, Învierea, şi apoi Înălţarea – ca praznic final, ca strălucire finală, ca o cunună a întregii nevoinţe a Mântuitorului şi ca tâlcuire. Tâlcuire pentru ce Domnul a devenit om: ca pe om să-l ridice şi să-l înalţe deasupra tuturor Cerurilor. În aceasta constă, fraţii şi surorile mele, toată Evanghelia Domnului Hristos: ca noi toţi, ca fiecare dintre noi să ajungă să trăiască ceea ce Domnul a arătat cu privire la Sine – că se naşte din Dumnezeu, că se botează, că-L primeşte pe Domnul Hristos şi că Se răstigneşte; că se schimbă la faţă cu strălucire şi cu lumină dumnezeiască; că pătimeşte pentru Domnul Hristos şi pentru Adevărul Său în această lume; că înviază din toate morţile biruind orice moarte, orice păcat, căci fiecare păcat reprezintă moartea; şi că, prin toate acestea, se ridică şi se înalţă necontenit la Domnul Hristos.

El este cu adevărat, precum stă scris în Sfânta Evanghelie, Alfa si Omega, Începutul şi Sfârşitul tuturor oamenilor, al fiecărui om (Apocalipsa 1, 8; 22, 13). În concluzie, prin aceasta, tu şi eu suntem chemaţi să cunoaştem totdeauna, să ajungem să simţim necontenit, că Domnul Hristos este Începutul şi Sfârşitul fiinţei noastre, al întregii noastre fiinţe, al vieţii noastre. Prin El să începem, prin El să încheiem toate. Şi acest sfârşit este sfârşitul nesfârşit/ sfârşitul cel fără de sfârşit; acesta este capătul care nu are sfârşit. Căci devenind al lui Hristos, tu devii dumnezeiesc şi nemuritor. Acesta este rostul Bisericii lui Hristos, acesta este ţelul fiecărui creştin, aceasta este calea lui, sensul lui – Dumnezeu-Omul Hristos. Şi tu eşti chemat să devii după har dumnezeu-om. Să-L trăieşti pe Domnul Hristos ca pe tine însuţi, să ajungi să-L trăieşti neîncetat ca pe tine însuţi, ca El neîncetat să trăiască întru tine şi să răsune Evanghelia sfântului Apostol Pavel: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine (Galateni 2,20).

De aceea Praznicul de astăzi este mare, minunat, Praznicul care ne descoperă întreaga taină a întrupării şi înomenirii Domnului Hristos, taina fiecărui om, taina mea şi a ta şi a fiecăruia, a fiecărei făpturi omeneşti. Iată, fiecare om este o fiinţă dumnezeiască. Fiecare om este chemat să devină dumnezeu după har aşa cum spun Sfinţii Părinţi.

„Omul este fiinţă, spune Sfântul Vasile cel Mare, căreia i s-a rânduit să devină dumnezeu.”

Fiinţa căreia i s-a rânduit să devină dumnezeu! Iată, aceasta eşti tu, aceasta sunt eu! Ce menire nobilă, ce vocaţie! De aceea sunt atâtea Sfinte Taine: şi Sfânta Taină a Botezului, şi Sfânta Împărtăşanie – ca să ne dăruiască puterea şi forţa să stăruim pe această cale şi ca să ne umplem de Domnul Hristos. De aceea sunt atâtea minunate nevoinţe, atâtea minunate sfinte virtuţi, rugăciunea, credinţa, dragostea, nădejdea, postul, blândeţea, smerenia, ascultarea, bunătatea cea dumnezeiască de la cea mai mare până la cea mai mică, şi de la cea mai mică până la cea mai mare.

De aceea şi noi sărbătorim în fiecare an aceste minunate zile de praznic: ca să ajungem să trăim tot ceea ce a ajuns El să trăiască, să înnoim în noi întreaga Sa viaţă, să înnoim în noi Evanghelia Sa, să mergem după El necontenit înveşmântându-ne în puterea cea dintru înălţime, să nu ne împiedicăm şi să cădem şi să ne poticnim pe cale. Mergând după El, totdeauna de El fiind călăuziţi, bazându-ne necontenit pe nemărginita Sa dragoste şi iubire de oameni, nu trebuie să ne înfricoşăm. Fiecare dintre noi să-I urmeze în mod liber, cu credinţă neînfricată, rugându-ne Lui în orice slăbiciune a noastră: „Doamne, iarta-mă şi ajuta-mă!”

Şi El, Atotmilostiv şi Bun, va alerga în ajutor, aşa cum a alergat la nenumăraţi păcătoşi şi la cei care s-au pocăit, începând cu Zaheu vameşul (Luca 19, 1-10) şi cu Maria Magdalena (Luca 7, 37-38), cu păcătoasa, care cu părul capului ei a spălat sfintele Sale picioare şi le-a udat cu lacrimile ei, şi nenumăraţi alţi pocăiţi, şi nenumăraţi alţi drepţi. Toţi aceştia merg după Domnul Hristos, toţi aceştia iau parte la mântuirea lor, fiind împreună pururi cu toţi Sfinţii (Efeseni 3, 18). Niciodată omul nu mai este singur, el este întotdeauna cu toţi Sfinţii, în fruntea cărora stă Preasfânta Maică a Domnului, care împreună cu toţi Sfinţii să ne călăuzească din lumea aceasta în cealaltă lume, să ne curăţească sufletele şi trupurile, ca să ne învrednicim şi noi de Împărăţia Cerurilor. Ca împreună cu ea să-L slăvim pe minunatul ei Fiu, Cel iubitor de oameni, pe Domnul nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava şi cinstea acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sf. Iustin Popovici