Când ne atacă deznădejdea

ianuarie 15, 2016 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Serafim de Sarov

După cum Domnul Se întristează când vede primejduită mântuirea sufletelor noastre, tot aşa ucigătorul de oameni diavol se mâhneşte când vede pe om venindu-şi întru sine şi întorcându-se de la păcat. De aceea, multă sârguinţă pune el să ducă pe păcătos la deznădejde. Iuda, vânzătorul, a fost laş şi neîncercat în luptă şi de aceea vrăjmaşul văzându-i descurajarea, s-a năpustit asupra lui şi l-a silit să se spânzure. Dar Petru – piatra cea tare – când a căzut în păcatul cel înfricoşat (al lepădării de Domnul), ca unul ce era încercat în lupte, nu s-a descurajat şi nu şi-a pierdut cumpătul, ci a vărsat lacrimi amare din inimă zdrobită şi vrăjmaşul, văzând lacrimile lui, şi-a simţit privirea arsă ca de foc şi a fugit departe de el, gemând de durere.

Aşadar fraţilor, învaţă Sfântul Antioh, când ne atacă deznădejdea, să nu cedăm, ci, întăriţi şi înconjuraţi de lumina credinţei, săi-i spunem cu mult curaj duhului viclean: “Ce legătură există între noi, înstrăinatule de Dumnezeu, căzutule din cer, robule viclean? Nu ne poţi face nimic. Peste noi, ca de altfel peste toate făpturile, are putere doar Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Înaintea Lui am păcătuit, înaintea Lui vom fi judecaţi. Tu, mizerabilule, fugi departe de noi! Luând putere de la Sfânta Cruce a Lui îţi vom zdrobi capul cu chip de şarpe”.

Să ne rugăm cu evlavie:

“Stăpâne, Doamne al cerurilor şi al pământului, Împărate veşnice, binevoieşte să mi se deschidă şi mie uşile pocăinţei, încât cu durere în inimă să mă rog Ţie, singurului Dumnezeu adevărat, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, lumina lumii. Primeşte, Preamilostive, rugăciunea mea. N-o depărta de la Tine. Iartă nenumăratele mele păcate. Auzi rugăciunea mea şi iartă-mi orice rău pe care l-am săvârşit. Îţi cer odihnă şi nu o aflu, căci conştiinţa mă mustră. Tânjesc după pace, dar pace nu am din pricina mulţimii fărădelegilor mele.

Auzi-mă, Doamne, căci am căzut în deznădejde. Pierzând toată nădejdea şi tot gândul îndreptării mele, scap la îndurările Tale. Miluieşte-mă pe mine, cel căzut şi osândit pentru păcatele mele. Fie-Ţi milă de mine, Stâpâne, căci plin sunt de mulţimea fărădelegilor şi legat sunt ca şi cu nişte lanţuri de acestea. Numai Tu mă poţi elibera şi tămădui.”

Sf. Serafim de Sarov