Vino la Marşul pentru viaţă!
martie 11, 2015 Categoria: Anunturi, Avort, Familia, Stiri

Dragi creştini, vă informăm că în data de 21 martie, între orele 12.00 – 17.00, vom organiza un Marş pentru Viaţă, dedicat campaniei pentru promovarea dreptului copiilor nenăscuţi, adopţiilor şi valorilor familiei tradiţionale, în cadrul Săptămânii pentru Viaţă. Acţiunea este organizată de grupul de iniţiativă – “Tinerii pentru viaţă”, cu susţinerea mai multor organizaţii neguvernamentale, culte religioase şi vedete autohtone.
Ţinem să menţionăm că în Republica Moldova, a cărei populaţie actuală este de 3 557 634 locuitori, statisticile arată că, după declararea independenţei ţării în 1991 şi până în prezent, au fost înregistrate cca. 750.000 de avorturi. Conform Biroului Naţional de Statistică, în anul 2012, au fost înregistrate 37 avorturi la 100 de copii nou-născuţi, în condiţiile în care anual este înregistrat un spor negativ al populaţiei, însoţit de un proces rapid de îmbătrânire şi scăderea populaţiei apte de muncă.
Manifestaţia are loc în cadrul unei campanii internaţionale anuale de promovare a culturii vieţii, organizate în mai multe oraşe din România, Statele Unite ale Americii, Franţa.
Marşul se va desfăşura pe următorul traseu: IMSP Spitalul Clinic municipal nr. 1 (str. Melestiu 20) – Viaduct – str. Ciuflea – bul. Ştefan cel Mare – Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN).
La finalul acţiunii, în PMAN, va fi organizată o manifestaţie festivă cu participarea interpreţilor autohtoni, şi va fi dată citirii o declaraţie, în susţinerea unei politici pronataliste.
În România, Marşul pentru viaţă se află la ediţia a V-a, iar în Republica Moldova la prima ediţie. Până în prezent sunt anunţaţi organizatori în peste 60 de oraşe din România şi, în premieră, în Republica Moldova, la Chişinău şi Orhei, în timp ce anul trecut evenimentul s-a desfăşurat în 40 de oraşe. Lista oraşelor şi detalii sunt disponibile pe site-ul www.marsulpentruviata.ro.
Marşul este neconfesional şi apolitic şi prin care ne propunem să conştientizăm:
1. existenţa, unicitatea, demnitatea şi valoarea fiecărui om începând din momentul concepţiei;
2. valoarea familiei tradiţionale, dreptul şi responsabilitatea egală a mamei şi tatălui faţă de copilul născut şi nenăscut;
3. necesitatea implementării unor modele alternativă la avort, cum ar fi adopţiile prenatale;
4. reafirmarea identităţii feminine, a maternităţii ca valori sociale supreme şi necesitatea unei politici naţionale de susţinere a femeilor casnice.
Manifestările din Săptămâna pentru viaţă 2015 şi „Marşul pentru viaţă 2015 – Fiecare viaţă este un dar” sunt deschise tuturor celor care împărtăşesc aceste principii şi deziderate.
Vezi harta traseului: https://goo.gl/maps/qwLCm
Site-ul oficial al campaniei: http://marsulpentruviata.ro/
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.