Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Despre pomenirea celor răposaţi

februarie 26, 2014 Categoria: Articole, Catehism

273. Prin ce se arată grija noastră faţă de cei repausaţi?

Prin înmormântarea lor după datina creştinească şi prin săvârşirea rugăciunilor şi slujbelor orânduite de Biserică pentru pomenirea lor. De aceea, trebuie să pomenim pururi pe răposaţi şi să ne rugăm pentru dânşii, atât în rugăciunile noastre personale, de fiecare zi, cât şi prin slujbele şi rânduielile aşezate de Biserică pentru aceasta, la soroacele cuvenite.

274. Care sunt soroacele sau termenele pentru pomenirea celor răposaţi?

Ziua a treia, a noua şi a patruzecea după moarte; la trei, şase şi nouă luni şi la un an după moarte; apoi în fiecare an până la şapte ani după moarte.

275. De ce se face pomenirea la aceste soroace?

Se face la trei zile, în cinstea Sfintei Treimi, întru Care ne mântuim şi în amintirea Învierii celei de a treia zi a Domnului, Care, sculându-Se din morţi, S-a făcut pârgă sau începătură şi chip al învierii celor adormiţi; la nouă zile, pentru ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele nouă cete îngereşti şi în amintirea orei a noua în care Domnul, înainte de a muri pe Cruce, a făgăduit tâlharului Raiul, pe care ne rugăm să-l moştenească şi răposaţii noştri; la patruzeci de zile (şase săptămâni), în amintirea înălţării la cer a Domnului care a avut loc la patruzeci de zile după Înviere, pentru ca sufletul celui răposat să se înalţe şi el la cer; la trei luni, la şase luni, la nouă luni şi la un an, în cinstea şi slava Sfintei Treimi, după pilda creştinilor din primele veacuri, care prăznuiau în fiecare an ziua morţii mucenicilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo.
Termenul de şapte ani, când se face pentru cea din urmă oară datornica pomenire anuală a răposatului, e număr sfânt (cele 7 zile ale facerii lumii) şi se socoteşte că atunci trupul omului e cu totul desfăcut în ţărână. De aceea, în rânduiala mănăstirilor, atunci când se împlinesc şapte ani de la îngroparea călugărilor, se face dezgroparea osemintelor şi aşezarea lor în raclă sau osuar, ori în gropniţa de obşte.

276. Cum se numeşte slujba care se face la aceste soroace, pentru pomenirea repausaţilor?

În cărţile de slujbă se numeşte panihidă (panahidă), dar în popor poartă de obicei numirea de parastas, de la cuvântul grecesc Paristimi a se înfăţişa înaintea cuiva, a mijloci, deci rugăciune de mijlocire pentru răposaţi.
Parastasul nu e altceva decât o prescurtare a slujbei înmormântării. Partea de căpetenie o alcătuiesc rugăciunile de dezlegare şi iertare, rostite de preot la sfârşitul slujbei, urmate, ca si la înmormântare, de «Veşnica pomenire». Se săvârşeşte în biserică, după Liturghie, iar când e cu putinţă, si la mormânt. La parastas se aduc întru pomenirea celui răposat coliva, pâine şi vin din care se toarnă jos peste mormântul celui răposat.

277. Se pot face parastase în tot timpul anului?

Nu se pot face parastase în următoarele zile şi răstimpuri din cursul anului:
a) Duminicile de peste an, pentru că Duminica, amintind ziua Învierii Domnului, e zi de bucurie, iar nu de întristare.
b) În cele douăsprezece zile dintre Naşterea şi Botezul Domnului. Chiar dacă în unele biserici se fac parastase Duminica, cel puţin în Duminicile Penticostarului, adică în cele dintre Paşti şi Rusalii, nu se cuvine nicidecum să se facă parastase, pentru a nu se întuneca bucuria Praznicului cel Mare al Învierii.
c) De la lăsatul secului de carne până la sâmbăta întâia din Postul Mare, sâmbăta Sf. Teodor.
d) Din sâmbăta Floriilor până în Duminica Tomii.
e) La praznicele împărăteşti sau sărbători mari.
În timpul Postului Mare, nu se face parastas în zilele de rând (luni, marţi, miercuri, joi şi vineri), deoarece în aceste zile nu se face Liturghie obişnuită sau deplină (can. 49 Laodiceea).

278. Ce sunt «sărindarele»?

Cuvântul «sărindar», de la cuvântul grecesc sarantavfia, înseamnă pomenirea unui răposat sau a unui pomelnic întreg de răposaţi la 40 de Liturghii în şir, mai ales în primele 40 de zile de la moartea cuiva, precum ne îndeamnă să facem Sf. Simion al Tesalonicului.
Sărindarele se dau de obicei la sfinţirea unei biserici sau a unei fântâni, când vine preot nou în sat. Ele se numesc de obşte, când pomenirea se face la 40 de Liturghii, una după alta, şi particulare, când pomenirea se face la 40 de Liturghii răzleţe. La sfârşitul celor 40 de Liturghii se face parastas şi se pomenesc răposaţii tuturor credincioşilor care au dat pomelnice, ceea ce se numeşte dezlegarea sau slobozirea sărindarelor.
În unele părţi, se mai obişnuieşte a se face pomenirea neîntreruptă a răposaţilor, adică la toate Liturghiile de peste an. Lucrul acesta se face mai ales în mănăstirile unde Sfânta Liturghie se săvârşeşte neîntrerupt, în fiecare zi. Pomelnicul cu numele viilor şi răposaţilor de pomenit, care se dă în acest caz, se numeşte pomelnic anual.

279. Când şi cum pomeneşte Biserica pe cei repausaţi?

În afara de pomenirile făcute de rudele şi urmaşii răposatului, la soroacele arătate până acum, Biserica face şi ea însăşi pomenirea răposaţilor şi se roagă pentru ei zilnic, mai în toate slujbele sale, ca de pildă la Litie şi Miezonoptică, dar mai ales la Liturghie. Aici pomenirea se face de mai multe ori, dar îndeosebi la Proscomidie, la ieşirea cu cinstitele Daruri şi dupa sfinţirea Darurilor, în cursul rugăciunii de mijlocire generală pentru vii şi morţi, când preotul pomeneşte în taina pe toţi repausaţii; cu cuvintele «Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii celei de veci şi-i odihneşte pe dânşii, Dumnezeul nostru, unde străluceşte lumina feţei Tale». Nimic altceva nu este mai de folos pentru cei adormiţi decât a aduce pentru dânşii Jertfa cea fără de sânge sau a fi pomeniţi în timpul săvârşirii ei. Lucrul acesta le pricinuieşte multă uşurare şi bucurie. De aceea, pe lângă parastasele cu Liturghie, pe care le facem anume pentru răposaţi, e bine să aducem prescură si pomelnic cu numele lor, pentru a fi pomeniţi de către preot la fiecare Liturghie.
Dar în afara de pomenirea zilnică a răposaţilor, Biserica are în cursul anului bisericesc şi zile anume orânduite sau închinate pomenirii generale a tuturor celor răposaţi, din toate vremurile şi din toate locurile.

280. Care sunt aceste zile şi care e temeiul aşezării lor?

Mai întâi Biserica pomeneşte pe răposaţi în toate sâmbetele de peste an. Sâmbăta e ziua din cursul săptămânii închinată amintirii tuturor sfinţilor şi răposaţilor, pentru ca cuvântul Sâmbătă (adică Sabat) înseamnă odihnă; e ziua în care Dumnezeu S-a odihnit după zidirea lumii şi în care, deci, cerem şi noi odihnă celor răposaţi, după ostenelile şi alergarea din aceasta viaţă şi pentru că Sâmbăta e ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar sufletul s-a pogorât la iad, ca să elibereze din el pe toti drepţii cei din veac adormiţi. Lucrul acesta ni-l amintesc şi cântările (stihirile) de la slujba Vecerniei şi Utreniei sâmbetelor din Octoih, în care mărim pe sfinţi şi ne rugăm pentru răposaţi. De aceea, parastasele se fac de regula sâmbăta. Parastasele care se fac duminica, mai ales în oraşe, nu sunt potrivite cu bucuria Învierii, pe care o prăznuim în această zi.
Dar mai cu osebire face Biserica pomenirea de obşte a tuturor repausaţilor în anumite sâmbete din cursul anului, numite sâmbetele morţilor, şi anume:
a) Sâmbăta Rusaliilor (numită şi Moşii de vară, adică ziua de pomenire a moşilor şi strămoşilor noştri), pentru ca pogorârea Sfântului Duh, care se va serba a doua zi, să se facă şi asupra celor adormiţi, izbăvindu-i din stricăciune şi din pedeapsă. Se aduc la biserică şi se împart la morminte mâncăruri, fructe, haine şi vase (oale şi străchini).
b) Sâmbăta Lăsatului sec de carne (numită Moşii de iarnă), deoarece Duminica următoare fiind închinată pomenirii înfricoşatei Judecăţi, facem rugăciune pentru răposaţi, ca Dumnezeu să Se îndure de ei la Judecata de apoi.
Se mai obişnuieşte, de asemenea, a se face parastase mai cu osebire în Sâmbăta a doua, a treia şi a patra din Postul cel Mare, pentru ca în celelalte zile din acest timp al Postului nu se săvârşeşte Liturghie şi deci nu se pot face nici parastase pentru cei răposaţi; de asemenea, în Sâmbăta lui Lazăr, dinaintea Floriilor, când prăznuim amintirea învierii lui Lazăr de către Domnul, rugându-ne ca Domnul să învieze şi pe răposaţii noştri, la vremea cuvenită. De altfel e ultima dată când se mai pot face parastase până la Duminica Tomii.

281. În ce alt chip mai putem arăta grija faţă de răposaţi în afară de pomenirea lor în rugăciuni şi slujbe?

Cinstirea celor răposaţi se arată nu numai prin rugăciunile sau slujbele şi milosteniile ce le facem pentru ei, ci şi prin purtarea de grijă a mormintelor lor. Se cade să ne aducem aminte de mormintele răposaţilor noştri, veghind întâi de toate ca de la căpătâiul lor să nu lipsească niciodată Sfânta Cruce. Să le îngrijim şi să le împodobim, îngrădindu-le, semănând pe ele sau împrejurul lor iarbă şi flori. Să le cercetăm cât mai des, iar în zilele de sărbătoare, să aprindem la morminte candele şi lumânări sau vase cu tămâie, în cinstea răposaţilor, aşa cum ne îndeamnă Sf. Părinţi şi Învăţători ai Bisericii, ca Sf. Atanasie cel Mare; şi Simion al Tesalonicului. Numai aşa vom avea dreptul să pretindem urmaşilor noştri ca şi ei să facă la fel cu mormintele noastre, după ce ne vom fi mutat de pe pământ.

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul