Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



La Chişinău s-a desfăşurat Congresul Părinţilor “Salvaţi copiii”

aprilie 8, 2013 Categoria: Stiri

Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, la data de 4 aprilie, în Sala cu Orgă din Chișinău, s-a desfăşurat Congresul Părinților “Salvaţi copiii”, la care au participat preoţi, părinţi, bunei şi persoane cărora le pasă de starea familiei creştine.

În cadrul evenimentului s-au discutat subiecte precum vaccinarea forţată, colectarea datelor personale, justiţia juvenilă, predarea vieţii sexuale în şcoli, etc.

În urma discuţiilor plenare, adunarea a aprobat o Adresare către Parlamentul şi Guvernul Republicii Moldova, a cărei text îl expunem mai jos:

A D R E S A R E

Astăzi familia din întreaga lume se ciocneşte de ameninţări serioase, iar Moldova nu este o excepţie în acest sens. Un prejudiciu considerabil asupra prosperităţii şi asupra drepturilor familiei astăzi îl aduc asemenea fenomene ca: distrugerea valorilor familiale tradiţionale, larga popularizare a alcoolismului, a narcomaniei, a prostituţiei, a homosexualităţii şi pedofiliei, propaganda publică a violurilor şi a libertinajului sexual, a modului de viaţă imoral şi antifamilial, propaganda divorţurilor şi a avorturilor, evidenta intervenţie a statului în viaţa familiei sub pretextul protecţiei neîndreptăţite şi incorect interpretate a drepturilor copilului, lipsa de respect în societate faţă de rolul de autoritate al părinţilor, distrugerea legăturilor fireşti familiale şi conflictul (neînţelegerea) între generaţii.

Multe din aceste fenomene distrugătoare, stăine de valorile culturale şi tradiţionale locale, se popularizează şi se răspândesc prin intermediul resurselor structurilor interstatale, precum ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) şi CE (Consiliul Europei).

Astfel se încalcă independenţa statului şi se denaturează (se falsifică) normele dreptului internaţional; se constată o vădită rea-întrebuinţare a mecanismelor dreptului internaţional şi o presiune nedrept orientată asupra ţării noastre.

Membrii Congresului ’’Salvaţi copiii’’ cer ca neapărat să fie revizuite legislaţia în vigoare a ţării şi practica existentă în diferite sfere ale vieţii sociale, cu scopul de a anula normele care sunt în detrimentul moralităţii societăţii şi a instituţiei familiei.

În domeniul învăţământului trebuie acordată o deosebită atenţie drepturilor familiei şi părinţilor în stabilirea înaltelor valori morale pentru copiii lor. Este necesar să fie recunoscut din nou rolul principal şi central al familiei în domeniul învăţământului copiilor. Părinţilor trebuie neapărat să li se ofere posibilitatea de a verifica conţinutul informaţiei din învăţământul şcolar şi de a contribui efectiv la perfecţionarea acestuia.

Cerem să fie garantat, dreptul părinţilor de a alege tipul de învăţământ pentru copiii lor, incluzând dreptul de a da copiilor educaţie şi învăţământ preşcolar şi şcolar la domiciliu, în familie.

Participanţii la Congresul ’’Salvaţi copiii’’ evidenţiază în special prioritatea familiei în procesul de educaţie a copiilor, referitor la partea intimă a vieţii omului. Familiarizarea copiilor cu diferite probleme legate de educaţia sexuală trebuie să se facă doar cu acordul părinţilor, care în prealabil trebuie să ia cunoştinţă cu toate materialele din acest domeniu, pus la dispoziţia copiilor.

Neapărat trebuie stopată practicarea programelor de studii noi, impuse, precum ’’Educaţia sexuală’’, care nu corespund cu valorile morale, tradiţionale şi familiale ale ţării noastre.

Învăţământul, în general, trebuie să educe în copii sentimentul moralităţii şi al pudorii şi să-i orienteze spre crearea unei familii şi la abstinenţă de la activitate sexuală până la căsătorie, cât şi în afara căsătoriei.

Membrii Congresului ’’Salvaţi copiii’’, preocupaţi de soarta familiei şi a ţării (a poporului), fac apel către reprezentanţii organelor de conducere a Republicii Moldova, către experţi şi către întreaga societate, cu rugămintea să facă tot posibilul ca să ocrotească şi să întărească instituţia familiei, moralitatea societăţii şi să se împotrivească hotărâtor la tot ce aduce daune familiei şi o distruge.

Luînd în considerație cele menționate, membrii Congresului părinților “Salvați copiii”:

/mitropolia.md/

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.