Despre cunoaşterea lui Dumnezeu

octombrie 24, 2011 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul

Atît de mult ne-a iubit pe noi Tatăl, încît ne-a dat pe Fiul Său [In 3, 6]; dar şi Fiul însuşi a voit aceasta şi S-a întrupat şi a vieţuit cu noi pe pămînt. Atît Sfinţii Apostoli, cît şi o mulţime de oameni au văzut pe Domnul în trup, dar nu toţi L-au cunoscut ca pe Domnul; dar mie, mult păcătosului, mi s-a dat să cunosc prin Duhul Sfînt că Iisus Hristos e Dumnezeu [1 Co 12,3].

Domnul îl iubeşte pe om şi i Se arată cum El însuşi vrea. Şi cînd vede pe Domnul, sufletul se bucură cu smerenie de Stăpînul Cel milostiv şi nu mai poate iubi nimic altceva cum iubeşte pe Ziditorul său; chiar dacă vede toate şi iubeşte pe toţi, dar mai mult decît orice iubeşte pe Domnul.

Sufletul cunoaşte această iubire, dar nu o poate reda în cuvinte: ea este cunoscută numai prin Duhul Sfînt, pe care îl dă Domnul.

Sufletul vede dintr-o dată pe Domnul şi-L recunoaşte.

Cine putea descrie această bucurie şi veselie?

Domnul este recunoscut în Duhul Sfînt, iar Duhul Sfînt rămîne în omul întreg: în suflet, în minte şi în trup.

Aşa este cunoscut Dumnezeu atît în cer, cît şi pe pămînt.

în nemărginita Sa milostivire, Domnul mi-a dat acest har, mie, păcătosului, şi va da oamenilor să cunoască pe Dumnezeu şi să se întoarcă la El.

Scriu în numele milostivirii lui Dumnezeu. Da, acesta este adevărul. Martorul meu este însuşi Domnul.

Domnul ne iubeşte ca pe propriii Săi copii şi ne iubeşte mai mult decît iubeşte o mamă, căci o mamă îşi poate uita copilul, dar Domnul nu ne uită niciodată. Şi dacă Domnul însuşi n-ar fi dat Duhul Sfînt poporului ortodox şi marilor noştri păstori, n-am fi putut şti cît de mult ne iubeşte El.

Slavă Domnului şi marii Lui milostiviri, că unor oameni păcătoşi El le dă harul Duhului Sfînt. Bogaţii şi împăraţii nu cunosc pe Domnul, dar noi, nişte monahi şi păstoriţi sărmani, îl cunoaştem pe Domnul prin Duhul Sfînt.

Pentru a cunoaşte pe Domnul n-avem nevoie nici de bogăţii, nici de învăţătură, ci e nevoie să fim ascultători şi înfrînaţi, să avem duh smerit şi să-1 iubim pe aproapele, şi Domnul va iubi un asemenea suflet şi Se va arăta pe Sine însuşi sufletului şi îl va învăţa iubirea şi smerenia, şi-i va da tot ceea ce are nevoie pentru a-şi găsi odihna în Dumnezeu.

Oricît am învăţa, e cu neputinţă să cunoaştem pe Domnul dacă nu vom vieţui după poruncile Lui, pentru că nu prin ştiinţă, ci prin Duhul Sfînt se face cunoscut Domnul. Mulţi filozofi şi savanţi au ajuns la credinţa că Dumnezeu există, dar nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Şi noi, monahii, învăţăm ziua şi noaptea Legea Domnului, dar nu toţi ajung să-L cunoască, chiar dacă cred în El.

A crede că Dumnezeu există e un lucru, dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu e altceva. Iată o taină: există suflete care au cunoscut pe Domnul; există suflete care nu L-au cunoscut, dar cred în El; şi, în sfîrşit, există oameni care nu numai că n-au cunoscut pe Dumnezeu, dar care nici măcar nu cred în El, şi printre aceştia din urmă există mulţi oameni învăţaţi.

La necredinţă se ajunge din mîndrie. Omul mîndru vrea să cunoască toate prin mintea şi prin ştiinţa lui, dar nu-i este dat să cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul nu Se descoperă decît sufletelor smerite. Sufletelor smerite Domnul le face cunoscute lucrurile Sale, care sunt de neînţeles pentru mintea noastră, dar se descoperă prin Duhul Sfînt. Numai cu mintea omul nu poate cunoaşte decît cele pămînteşti şi pe acestea numai în parte, dar Dumnezeu şi toate cele cereşti nu se cunosc decît prin Duhul Sfînt.
Unii se ostenesc toată viaţa lor să cunoască ce este pe soare sau pe lună sau aiurea, dar aceasta nu e de folos pentru sufletul lor. Dar dacă ne vom strădui să cunoaştem ce este înăuntrul inimii omului, iată ce vom vedea: în sufletul unui sfînt – împărăţia cerurilor, iar în sufletul unui păcătos – întuneric şi chin. Şi e de folos să ştim aceasta, pentru că vom locui veşnic fie în împărăţie, fie în chinuri.

Cel leneş la rugăciune cercetează cu nesaţ tot ce vede pe pămînt şi în cer, dar cum este Domnul nu ştie şi nici nu se străduieşte să cunoască, iar cînd aude învăţătura despre Dumnezeu, el spune:

„Cum e cu putinţă a cunoaşte pe Dumnezeu? Şi tu de unde îl cunoşti?”

Iţi voi spune: „Duhul Sfînt dă mărturie despre Dumnezeu [1 In 5, 6]. El îl cunoaşte şi ne învaţă şi pe noi”.

„Dar oare Duhul se vede?”

Apostolii L-au văzut pogorînd în chip de limbi de foc, dar noi îl simţim în noi. Este mai dulce decît tot ce-i pămîntesc. Pe El L-au gustat prorocii şi au vorbit norodului, şi norodul le dădea ascultare. Sfinţii Apostoli au primit pe Duhul Sfînt şi au propovăduit oamenilor mîntuirea nete-mîndu-se de nimic, fiindcă Duhul lui Dumnezeu îi întărea. Guvernatorului care-1 ameninţa cu răstignirea dacă va mai propovădui, Apostolul Andrei i-a spus:

„Dacă m-aş teme de cruce, n-aş mai propovădui-o.”

Aşa şi toţi ceilalţi apostoli şi apoi mucenicii şi, mai apoi, sfinţii cuvioşi mergeau cu bucurie la chinuri şi suferinţă. Şi toate acestea pentru că Duhul Sfînt e bun şi dulce şi el atrage sufletul să iubească pe Domnul şi din pricina dulceţii Duhului Sfînt sufletul nu se teme de suferinţe.

Mulţi sfinţi mucenici au cunoscut în suferinţe pe Domnul şi ajutorul Lui. Mulţi monahi săvîrşesc mari nevoinţe şi suferă aspre osteneli pentru Domnul; şi ei au cunoscut pe Domnul şi se tem să nu fie biruiţi în patimile lor şi se roagă pentru întreaga lume şi harul lui Dumnezeu îi învaţă să iubească pe vrăjmaşi, pentru că cine nu iubeşte pe vrăjmaşi nu poate să cunoască pe Domnul, Care a murit pe cruce pentru vrăjmaşi, ne-a dat pildă în El însuşi şi ne-a dat porunca de a-i iubi pe vrăjmaşi [Mt 5,44].

Domnul este iubire şi ne-a poruncit să ne iubim unii pe alţii [In 13, 34] şi să-i iubim pe vrăjmaşi; Duhul Sfînt ne învaţă această iubire [1 In 4,12-13].

Sufletul care n-a cunoscut pe Duhul Sfînt nu înţelege cum e cu putinţă a-i iubi pe vrăjmaşi şi nu primeşte aceasta; dar Domnul are milă de toţi şi cine vrea să fie cu Domnul, acela trebuie să-i iubească pe vrăjmaşi.

Cine a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfînt, acela se face asemenea Domnului, după cum a zis Ioan Teologul: „Vom fi asemenea Lui, fiindcă îl vom vedea aşa cum este” [1 In 3,2] şi vom vedea slava Lui [In 17,24].

Tu zici că mulţi oameni suferă de tot felul de nenorociri şi de la oamenii răi; dar eu te rog: smereşte-te sub mîna cea tare a lui Dumnezeu şi atunci harul te va învăţa şi tu însuţi vei voi să suferi pentru iubirea Domnului. Iată ce te învaţă Duhul Sfînt pe Care L-am cunoscut în Biserică.

Dar cine-i ocărăşte pe oamenii răi şi nu se roagă pentru ei, acela nu va cunoaşte niciodată harul lui Dumnezeu.

Dacă vrei să ştii cît de mult ne iubeşte Domnul, urăşte păcatul şi gîndurile rele şi roagă-te din adîncul inimii ziua şi noaptea, şi atunci Domnul îţi va da harul Lui şi vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfînt, iar după moarte, cînd vei ajunge în rai, şi acolo vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfînt, aşa cum L-ai cunoscut pe pămînt.

In cer şi pe pămînt Domnul este cunoscut numai prin Duhul Sfînt şi nu din ştiinţă. Chiar şi pruncii care n-au învăţat încă nimic îl cunosc pe Domnul prin Duhul Sfînt [Mt 11, 2]. Sfîntul Ioan Botezătorul a simţit încă pe cînd era în pîntecele maicii lui venirea Domnului [Le 1,14]. Simeon Stîlpnicul de pe Muntele Minunat [24 mai] era un băiat de şapte ani atunci cînd i S-a arătat Domnul şi el L-a cunoscut. Cuviosul Serafim era în puterea vîrstei [27 de ani] cînd Domnul i S-a arătat în vremea Liturghiei. Iar [dreptul] Simeon era la adînci bătrîneţi atunci cînd L-a cunoscut pe Domnul şi L-a luat în braţele sale [Le 2,24-25].

Astfel, Domnul Se potriveşte nouă ca să mîngîie orice suflet.

Iubirea Domnului se face cunoscută nu altfel decît prin Duhul Sfînt; dar un suflet paşnic care-şi păzeşte conştiinţa curată cunoaşte din făpturi pe Dumnezeu, că El a făcut cerul şi pămîntul. Şi aceasta e o lucrare a harului, chiar dacă una mică; lipsită însă de har, mintea noastră nu poate cunoaşte pe Dumnezeu, ci este neîncetat atrasă spre cele pămînteşti: spre bogăţii, spre slavă, spre desfătări.

Ca şi iubirea lui Iisus Hristos, tot aşa şi pătimirile Lui au fost prea mari ca noi să le putem pricepe, pentru că iubim prea puţin pe Domnul. Dar cine iubeşte mult, acela poate înţelege mult şi din pătimirile Domnului. Iubirea este mică, este mijlocie, dar este şi desăvîrşită, şi cu cît mai desăvîrşită e iubirea, cu atît mai desăvîrşită e şi cunoştinţa.

ÎndeobÈ™te, fiecare dintre noi poate înţelege despre Dumnezeu atît cît i-a făcut cunoscut harul Duhului Sfînt, căci cum am putea gîndi sau judeca despre ceea ce n-am văzut sau n-am auzit şi nu cunoaştem? Iată, sfinţii zic că ei au văzut pe Dumnezeu; dar sunt oameni care zic că Dumnezeu nu există. Este limpede că ei vorbesc aşa pentru că n-au cunoscut pe Dumnezeu, dar aceasta nu înseamnă deloc că El nu există.

Sfinţii vorbesc despre ceea ce au văzut şi au cunoscut aievea. Ei nu vorbesc despre ceva ce n-au văzut. Nu spun, de pildă, că au văzut un cal lung de un kilometru sau un vapor de zece kilometri – ceea ce nici nu există. Şi eu cred că dacă Dumnezeu n-ar exista, nu s-ar mai pomeni despre El pe pămînt; dar oamenii vor să trăiască după voia lor şi de aceea zic că Dumnezeu nu există, şi prin aceasta demonstrează că El există.

Chiar şi la păgîni sufletul simţea că Dumnezeu există, deşi ei nu ştiau cum să cinstească pe adevăratul Dumnezeu [Rm 1, 21]. Dar Duhul Sfînt i-a învăţat pe sfinţii proroci, apoi pe apostoli, apoi pe sfinţii părinţi şi episcopi, şi aşa credinţa cea adevărată a ajuns pînă la noi. Şi noi L-am cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfînt şi, cînd L-am cunoscut, sufletul nostru s-a întărit întru El.

Sufletul care a cunoscut pe Domnul simte în chip nevăzut prezenţa Făcătorului său şi rămîne în El foarte liniştit şi bucuros. Şi cu ce s-ar putea asemăna această bucurie? Este asemenea celei pe care o simte un fiu iubit care se întoarce după o lungă despărţire dintr-o ţară îndepărtată în casa sa părintească şi vorbeşte pe săturate cu tatăl său, cu iubita lui mamă, cu fraţii şi surorile lui dragi.

Oamenilor, făpturi ale lui Dumnezeu, cunoaşteţi pe Făcătorul! El ne iubeşte. Cunoaşteţi iubirea lui Hristos şi trăiţi în pace şi aşa bucuraţi-L pe Domnul. El îi aşteaptă la Sine milostiv pe toţi.

ÎntoarceÈ›i-vă la Dumnezeu toate noroadele pămîntului şi înălţaţi spre El rugăciunile voastre şi rugăciunea întregului pămînt va urca la cer ca un nor preafrumos, liniştit, luminat de soare, şi atunci toate cerurile se vor bucura şi vor cînta un cînt de slavă Domnului pentru pătimirile Lui prin care ne-a mîntuit.

Cunoaşteţi, noroadelor, că am fost zidiţi pentru slava lui Dumnezeu în ceruri, şi nu vă alipiţi de pămînt, fiindcă Dumnezeu este Tatăl nostru şi ne iubeşte ca pe nişte copii dragi.

Domnul Cel Milostiv a dat pe pămînt pe Duhul Sfînt şi prin Duhul Sfînt s-a întărit Sfînta Biserică.

Duhul Sfînt nu ne-a descoperit numai cele pămînteşti, ci şi cele cereşti.

Prin Duhul Sfînt am cunoscut iubirea Domnului. Iubirea Domnului e arzătoare. Plini de iubire, Sfinţii Apostoli au străbătut lumea întreagă şi duhul lor ardea ca toţi oamenii să-L cunoască pe Domnul.

Prin Duhul Sfînt se desfătau cei iubiţi ai lui Dumnezeu – prorocii – şi de aceea cuvîntul lor era puternic şi plăcut, pentru că orice suflet vrea să audă cuvîntul Domnului.

O, minune! Chiar şi pe mine, care sunt un mare păcătos, Domnul nu m-a dispreţuit, ci mi-a dat să-L cunosc prin Duhul Sfînt.

Dă-mi, Doamne, duh smerit, ca să-Ţi mulţumesc pururea pentru că ai trimis pe pămînt pe Duhul Sfînt. Eu îmi aduc aminte de El. El însuşi mă ajută să-mi aduc aminte de El.

Duhule Sfinte! împărate mare! Ce-Ţi voi da în schimb eu – pămînt păcătos? Tu mi-ai descoperit taine de nepătruns. Tu mi-ai dat să cunosc cît de nemăsurat ne iubeşte El.

Este cu neputinţă de tîlcuit cît de mult ne iubeşte Domnul; această iubire se face cunoscută numai prin Duhul Sfînt şi atunci sufletul simte această iubire în chip neînţeles. Domnul este prin fire bun şi milostiv, blînd şi iubitor, şi bunătatea Lui nu poate fi descrisă, dar sufletul simte fără cuvinte această iubire şi doreşte să rămînă pururea într-o asemenea tihnă.

El a zis: „Nu vă voi lăsa orfani” [In 14,18], şi noi vedem că, într-adevăr, nu ne-a părăsit, ci ne-a dat pe Duhul Sfînt.

Duhul Sfînt dă sufletului cunoştinţa în chip nevăzut. în Duhul Sfînt sufletul îşi află odihna. Duhul Sfînt veseleşte sufletul şi-i dă bucurie pe pămînt. Ce fel de bucurie şi ce veselie vor fi însă în ceruri? Prin Duhul Sfînt învăţăm să cunoaştem iubirea lui Dumnezeu, dar acolo ea va fi desăvîrşită. Sunt un om neputincios! Am cunoscut iubirea lui Dumnezeu în desăvîrşirea ei, dar nu pot să o am, şi sufletul meu plînge în fiecare zi şi gîndesc mereu: „N-am ajuns încă la ceea ce caută sufletul meu”.

Cînd Duhul Sfînt S-a pogorît peste Apostoli, atunci ei au cunoscut din experienţă ce este iubirea lui Dumnezeu şi iubirea de oameni.

„Copiii mei, sufăr pînă ce Hristos va lua chip în voi”, zice Apostolul [Ga 4,19].

O, cît de bucuros aş fi dacă toate noroadele ar cunoaşte pe Domnul!

Doamne, dă-le Tu însuţi să Te cunoască prin Duhul Sfînt, aşa cum ai dat apostolilor Tăi pe Duhul Sfînt şi ei Te-au cunoscut pe Tine, aşa dă tuturor oamenilor să Te cunoască prin Duhul Tău Cel Sfînt.

Sf. Siluan Athonitul
/siluan.trei.ro/