Stresul

septembrie 5, 2011 Categoria: Articole, Constantin Zorin, Sanatate

Stresul este un raspuns nespecific al organismului la o actiune nefavorabila exercitata asupra sa. Uneori, prin stres se intelege larga sfera de stari care apar la om ca raspuns la diversele interactiuni extreme cu mediul. Stresul poate avea atat o influenta pozitiva, mobilizatoare, cat si una negativa, dezorganizatoare. El actioneaza la nivel de celula, tesut, organ s.a.m.d.

La copii si adulti, stresurile (in primul rand cele cronice) fac sa creasca tensiunea arteriala, maresc frecventa batailor inimii, perturba digestia, scad imunitatea, slabesc gandirea si capacitatea de munca – asadar, inrautatesc sanatatea omului si ii grabesc imbatranirea. A trai tot timpul in stres este totuna cu a conduce masina cu mare viteza fara sa apesi pe frana si fara sa iei in seama starea drumului: accidentul este inevitabil. Pe buna dreptate, cele mai periculoase sunt socotite a fi nu stresurile fizice, ci cele psihoemotionale. Taisul lor e indreptat in mod nemijlocit asupra sistemului nervos si, in mod corespunzator, provoaca afectiuni „pe teren nervos”.

O poveste araba spune ca un calator s-a intalnit cu Ciuma. A intrebat-o: „Unde te duci?” „Merg la Bagdad”, a raspuns ea, „ca sa omor cinci mii de oameni”. Dupa o vreme, calatorul s-a intalnit din nou cu Musafira nepoftita si i-a reprosat: „Ai zis ca te duci la Bagdad ca sa omori cinci mii de oameni, si ai omorat cincizeci de mii”. „Nu-i adevarat”, a intors cuvant Ciuma. „Dupa cum am fagaduit, am omorat doar cinci mii de oameni. Ceilalti au murit de frica.”

Cauze de stres sunt socurile nervoase, traumele, operatiile, discutiile neplacute s.a.m.d. Daca e sa analizam in lumina credintei crestine, de pe pozitiile moralei crestine, factorii stresogeni, intr-o serie intreaga de cazuri cauza lor primordiala va fi descoperita intr-un oarecare pacat. Nu este nevoie sa dovedim in mod special faptul ca, de exemplu, infidelitatea conjugala poate duce la divort, divortul – la stres, iar stresul – la boala. Viata ne convinge destul de des ca asa stau lucrurile. Iata si alte exemple.

Marina, o tanara cu suflet delicat si vulnerabil, a reusit, cu pretul unor eforturi incredibile, sa ajunga intr-un post de prestigiu si bine platit. Nu dupa mult timp a ramas gravida. N-ar fi fost rau, insa „momentul era nepotrivit”. Prietenele, colegele, parintii insistau ca ea sa faca avort: „mai asteapta, o sa nasti mai incolo”. Femeia sovaia. Dupa discutii de acest gen o apasa simtamantul neplacut al unei tulburari si vinovatii inexplicabile, senzatia tulbure a unei primejdii ce o pandea. Au precumpanit insa interesele materiale si viitorul profesional. Ce credeti ca s-a intamplat? Operatia a fost facuta defectuos: in urma ei, pacienta s-a ales cu o infectie. Marina a cazut victima propriului avort – propriului pacat de moarte! A fost distrusa psihic si moral, suferind asa-numitul stres postabortiv – suferinte sufletesti foarte puternice datorate mustrarilor de constiinta. Nu a mai gasit nici o placere in munca sa.

Cercetarile stiintifice arata ca oamenii care iubesc puterea sunt supusi „stresului puterii”. Ei sunt excesiv de increzatori in sine si inseteaza sa domine situatia reala, insa nu sunt capabili sa-i faca fata. Domeniul de influenta le este semnificativ mai mic decat domeniul intereselor si pretentiilor. De aici – boli vasculare si de stomac.

Dimpotriva, in conditiile unui control prea slab asupra situatiei omul este pasiv, slab din punct de vedere volitiv, las, deseori se descurajeaza. Nu este in stare sa inraureasca situatia nici macar cand ea se afla in sfera influentei si intereselor lui, si ca atare se simte foarte apasat. De aici – depresii, senzatia de neputinta, frica si neliniste, scaderea imunitatii si, ca urmare, riscul crescut de cancer.

In mod evident, nu doar evenimentul ca atare, ci si atitudinea noastra fata de el reprezinta o sursa de stres. El ne raneste in primul rand cand reactionam la el incorect, necrestineste. Adeseori functioneaza lantul cauzal urmator: pacat – stres – boala.

Din viata Apostolului Pavel se stie cate greutati a avut acesta de infruntat. In fiecare zi mor, spunea el despre sine (1 Cor. 15, 31). Batai, naufragii, atacuri ale talharilor, clevetiri, invidie, frig, foame, sete – iata o lista departe de a fi completa a necazurilor Apostolului (2 Cor. 11, 23-32). Si totusi, Dumnezeu il mangaia tot mai mult pe alesul sau, pe masura ce cresteau si suferintele lui (2 Cor. 1, 4-5). Asupra Apostolului Pavel s-au implinit cuvintele Psalmistului: dupa multimea durerilor mele in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu (Ps. 93, 19).

„Pace sa aveti intre voi. Fiti indelung rabdatori catre toti. Sa nu rasplateasca cineva rau pentru rau, ci pururea cele bune sa urmati unul fata de altul si fata de toti. Pururea bucurati-va. Neincetat rugati-va. Pentru toate multumiti, de tot felul de lucru rau sa va feriti.” (1 Tes. 5, 13-22). Aceasta povata mantuitoare de suflet este un medicament minunat impotriva stresului.

Iar daca vom reactiona la amaraciunile vietii pe dos de cum povatuieste Apostolul, fara smerenie si rugaciune, singuri vom crea terenul propice pentru stresuri. Bineinteles, smerenia nu inseamna pasivitate, capitulare. Dimpotriva, ea presupune activitate launtrica: pocainta, intelegere a situatiei, apreciere a valorilor si intoarcere catre Dumnezeu cerand ajutor. Fara aceasta va fi mult mai greu sa rezistam stresului si mult mai usor sa ne pierdem echilibrul sufletesc.

K. V. Zorin
/crestinortodox.ro/