Sa transformam fiecare clipa libera a vietii noastre macar intr-un suspin de rugaciune

iunie 28, 2011 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Iustin Popovici

„Atunci cînd nu e împreună cu Dumnezeu, omul este totdeauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gînduri necurate, fie îi aşază în inimă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bîrfe, tîlhărie, desfrînare şi orice altă faptă rea. Şi în acest fel se continuă pînă cînd omul îşi va aminti de Dumnezeu, va veni la biserica lui Dumnezeu şi va cădea înaintea lui Dumnezeu. Atunci el este în întregime în cer, nu-l pot ajunge nici păcatele, nici dracii, nici răul omenesc pămîntesc. Atunci este apărat de către îngeri, de către Sfinţii lui Dumnezeu, care prin focul rugăciunilor lor ard tot răul care se ridică împotriva lui din lume şi din iad, de la oameni şi de la diavol.

Ştiţi oare, fraţilor, care este cea mai înfricoşătoare armă omenească pe pămînt, armă nebiruită şi atotbiruitoare? Rugăciunea! Căci prin rugăciune omul îşi încredinţează lui Dumnezeu întregul suflet, toată inima, toată viaţa, şi Dumnezeu devine Apărătorul şi Purtătorul lui de grijă. Ce pot face atunci oamenii sau dracii? Nimic! De aceea Domnul ne-a şi poruncit: „Rugaţi-vă neîncetat„.

În biserică, în biserica lui Hristos ne încredinţăm pe noi înşine prin rugăciune lui Dumnezeu şi El ne învaţă Adevărul Său Dumnezeiesc veşnic, Binele Său Dumnezeiesc veşnic”¦ Şi cu cît mai mult se roagă omul lui Dumnezeu, cu atît mai mult simte în sine puterea de a se opune oricărui rău, oricărui păcat, oricărui demon. Iar aceasta se întîmplă din cauză că prin rugăciune omul creşte tot mai mult în tot binele Dumnezeiesc, în tot adevărul şi dreptatea Dumnezeiască. Şi în toată bucuria duhovnicească. Şi nimeni nu-i poate lua această bucurie şi fericire, nici pe pămînt, nici în cer.

În această lume suntem la război: ne luptăm pentru viaţa veşnică prin sfintele virtuţi, îndeosebi prin rugăciune şi răbdare. De aceea sarcina noastră principală este să ne înarmăm cu rugăciunea neîncetată. Iar aceasta se obţine prin silinţa noastră continuă către rugăciunea neîncetată, prin silinţa întregii noastre puteri duhovniceşti, pînă cînd rugăciunea va deveni respiraţia de fiecare clipă (secundă) a sufletului nostru. Să transformăm fiecare clipă liberă a vieţii noastre măcar într-un suspin de rugăciune, într-un strigăt de rugăciune, într-un plîns de rugăciune. Porunca atotmîntuitoare a Evangheliei este să ne rugăm neîncetat. Vrei ca gîndurile tale să fie curate şi sfinte? Încheie fiecare gînd prin rugăciune.

Pentru voi cel mai important este să vă umpleţi mintea de rugăciune, astfel încît fiecare gînd să se verse de la sine în rugăciune, să se încheie cu rugăciunea. Din mintea unită, împletită şi contopită cu rugăciunea, ca dintr-un izvor curat şi luminos totdeauna vor ieşi şi se vor revărsa gînduri curate şi sfinte: ea va gîndi cu Hristos Dumnezeu. Pentru nevoitorul iubitor de Hristos idealul este atins deja pe pămînt: fiecare gînd să-l închei cu Domnul Iisus Hristos „“ Dumnezeu şi Om. În acest scop se cuvine să ne rugăm la început cu rugăciuni scurte, ca acestea: „Doamne Atotmilostive, învaţă-mă să mă rog”, „Doamne, dă-mi să privesc lumea prin rugăciune”. Rugăciuni de acest fel trebuie să înălţăm către Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu, către marii sfinţi, îndeosebi către Sf. Ioan Gură de Aur. Cel mai adesea însă se cuvine să te rogi cu acea rugăciune care se va lipi de inimă sau o va încălzi”.

Sfîntul Iustin Popovici
/razbointrucuvant.ro/