Despre păstorii Bisericii – Sf. Siluan Athonitul

octombrie 21, 2010 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul

După Înălţarea Domnului, apostolii s-au întors, cum se spune în Evanghelie, „cu bucurie mare” [Luca 24,52].

Domnul ştia ce fel de bucurie le-a dat, şi sufletul lor trăia această bucurie. Prima lor bucurie era aceea că au cunoscut pe Adevăratul Domn, Iisus Hristos.

A doua bucurie, că L-au iubit.

A treia, că au cunoscut viaţa veşnică şi cerească.

Şi a patra bucurie, că doreau mîntuirea lumii ca şi a lor înşişi.

În sfîrşit, ei se bucurau pentru că au cunoscut pe Duhul Sfînt şi vedeau cum lucra El în ei.

Apostolii umblau pe pămînt şi spuneau noroadelor cuvînt despre Domnul şi despre Împărăţia cerurilor, dar sufletele lor tînjeau şi însetau să vadă pe Domnul Cel Iubit şi de aceea ei nu se temeau de moarte, ci mergeau cu bucurie în întîmpinarea ei şi, dacă doreau să trăiască pe pămînt, era numai pentru norodul pe care-l iubeau. Apostolii iubeau pe Domnul şi de aceea nu se temeau de nici o suferinţă. Ei iubeau pe Domnul, dar iubeau şi norodul, şi această iubire depărta de la ei orice frică. Nu se temeau nici de chinuri nici de moarte şi de aceea Domnul i-a trimis în lume ca să lumineze pe oameni. Pînă în ziua de astăzi sunt monahi care au experienţa iubirii dumnezeieşti şi năzuiesc după ea ziua şi noaptea. Şi ei ajută lumea prin rugăciune şi scrieri. Dar această sarcină apasă mai mult asupra păstorilor Bisericii, care poartă în ei un har atît de mare, că dacă oamenii ar putea vedea slava acestui har, lumea întreagă s-ar minuna de el; dar Domnul a ascuns-o, ca slujitorii Lui să nu se trufească, ci să se mîntuiască în smerenie.

Domnul cheamă episcopi să păstorească turma Sa şi le dă în dar harul Sfîntului Duh. Duhul Sfînt, se spune, a aşezat în Biserică episcopi [FA 20,28], şi în Duhul Sfînt ei au puterea de a lega şi dezlega păcatele [In 20, 21-22]. Iar noi suntem oile Domnului, pe care El le-a iubit pînă la capăt [In 13,1], şi ne-a dat sfinţi păstori.

Ei sunt moştenitorii apostolilor şi, după harul dat lor, ne duc la Hristos. Ne învaţă pocăinţa, ne învaţă să păzim poruncile Domnului. Ne vorbesc cuvîntul lui Dumnezeu, ca să cunoaştem pe Domnul. Ne povăţuiesc pe calea mîntuirii şi ne ajută să ne ridicăm la înălţimea duhului smerit al lui Hristos. Adună în staulul Bisericii oile întristate şi rătăcite ale lui Hristos, ca sufletele lor să-şi găsească odihna în Dumnezeu.

Se roagă lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne mîntuim toţi. Pot, ca nişte prieteni ai lui Hristos, să roage pe Domnul şi să ceară pentru cei vii smerenia şi harul Duhului Sfînt, pentru cei morţi iertarea păcatelor, iar pentru Biserică pacea şi libertatea.

Poartă în ei pe Duhul Sfînt şi prin Duhul Sfînt ne iartă păcatele. Au cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfînt şi, asemenea unor îngeri, văd cu mintea pe Dumnezeu. Au destulă putere să desfacă şi mintea noastră de pămînt şi să o statornicească în Domnul.

Se întristează cînd văd că întristăm pe Domnul şi nu-L lăsăm pe Duhul Sfînt să vieze întru noi. Asupra lor apasă necazurile şi întristările întregului pămînt, şi sufletele lor sunt atrase de iubirea lui Dumnezeu şi se roagă neîncetat ca să dobîndim mîngîiere în întristări şi necazuri şi pace pentru întreaga lume.

Prin rugăciunile lor fierbinţi ei ne atrag şi pe noi să slujim lui Dumnezeu în duh smerit şi iubire. Pentru smerenia şi iubirea lor de norod îi iubeşte pe ei Domnul. Se află în mare osteneală şi luptă duhovnicească şi de aceea se îmbogăţesc în înţelegerea sfinţilor, pe care-i imită în vieţile lor.

Domnul ne-a iubit pînă într-atît încît a suferit pentru noi pe cruce; şi suferinţele Lui au fost atît de mari, încît nu le putem pricepe, pentru că iubim puţin pe Domnul. Tot aşa, şi păstorii noştri duhovniceşti suferă pentru noi, deşi adeseori nu vedem suferinţele lor. Şi pe cît de mare e iubirea păstorilor, pe atît de mari sunt şi suferinţele lor. Noi, oile, trebuie să înţelegem aceasta şi să-i iubim şi cinstim pe păstorii noştri.

Fraţilor, să rămînem în ascultare de păstorii noştri şi atunci va fi pace obştească şi Domnul va rămîne prin Duhul Sfînt cu noi toţi. Mare faţă este preotul, slujitor la altarul lui Dumnezeu. Cine-l întristează întristează pe Duhul Sfînt Care viază în el. Ce să spunem atunci de episcop? Episcopilor li s-a dat un mare har al Duhului Sfînt; ei stau mai presus decît toţi; ca vulturii ei se ridică în înălţimi şi de acolo văd în depărtări nesfîrşite şi cu o minte de-Dumnezeu-grăitoare [teologică] păstoresc turma lui Hristos.

Duhul Sfînt, se spune, a aşezat în Biserică episcopi ca să păstorească turma lui Hristos [FA 20, 28]; dacă credincioşii şi-ar aduce aminte de aceasta, i-ar iubi cu o mare iubire pe păstorii lor şi s-ar bucura din suflet la vederea păstorilor. Cine poartă în el harul Duhului Sfînt ştie despre ce vorbesc.

Un om smerit şi blînd mergea odată cu femeia sa şi cei trei copii ai săi pe o cale şi au întîlnit un arhiereu care călătorea într-o trăsură, şi atunci, cînd ţăranul s-a închinat înaintea lui cu cucernicie, l-a văzut pe arhiereul care-l binecuvînta în focul harului.

Dar poate va întreba cineva: „Dacă Duhul Sfînt a aşezat pe episcopi şi-i călăuzeşte, de ce nu este la noi pace şi nu înaintăm [duhovniceşte]?” Pentru că nu gîndim drept despre puterea aşezată de Dumnezeu şi prin aceasta ne facem neascultători. Dar dacă ne-am preda voii lui Dumnezeu, am înainta degrabă, fiindcă Domnul iubeşte sufletul smerit şi ascultător şi-l călăuzeşte El însuşi, iar pe cel neascultător îl aşteaptă cu răbdare şi milostivire ca el să se îndrepte. Domnul învaţă în chip înţelept sufletul prin harul Său ca un bun învăţător şi un adevărat părinte. Dar chiar şi un părinte adevărat face greşeli şi un învăţător nu ştie totul, dar Domnul e Atotştiutor. Toate nenorocirile vin din aceea că nu întrebăm pe „bătrînii” [„stareţii”] care au fost aşezaţi să ne călăuzească, iar păstorii nu întreabă pe Domnul cum trebuie să procedeze.

Dacă Adam ar fi întrebat pe Domnul atunci cînd Eva i-a dat să guste din rodul oprit, Domnul l-ar fi luminat şi Adam n-ar fi păcătuit. Spun despre mine însumi: toate păcatele şi greşelile mele au venit pentru că în ceasul ispitei şi nevoilor n-am chemat pe Domnul; dar acum am învăţat să cer în rugăciune harul lui Dumnezeu şi Domnul mă păzeşte pentru rugăciunile părintelui meu duhovnicesc. Tot aşa şi arhiereii: deşi au darul Duhului Sfînt, nu înţeleg totul aşa cum trebuie şi, de aceea, în ceas de nevoie trebuie să caute luminare de la Domnul; ei însă lucrează după mintea lor, fapt prin care întristează milostivirea lui Dumnezeu şi seamănă tulburări.

Cuviosul Serafim [din Sarov] spune că, atunci cînd dădea sfaturi după mintea sa, se întîmpla să greşească, şi greşelile pot fi mici, dar pot fi şi mari. Astfel, noi toţi trebuie să învăţăm să recunoaştem voia lui Dumnezeu; dar dacă nu vom învăţa, nu vom cunoaşte niciodată această cale. Domnul a zis: „Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi şi tu Mă vei preamări” [Ps 49, 16]. Domnul luminează pe om prin Duhul Sfînt; dar, fără Duhul Sfînt, nici un om nu poate judeca drept. Pînă la venirea Duhului Sfînt, apostolii înşişi nu erau nici tari, nici înţelepţi, aşa încît Domnul le-a spus: „Pînă cînd vă voi mai răbda?” [Mt 17,17].

Domnul a dat Sfintei Biserici păstori şi ei slujesc în chipul lui Hristos şi lor le-a fost dată puterea de a ierta păcatele prin Duhul Sfînt. Dar poate că vei gîndi: cum poate cutare episcop sau duhovnic sau preot să aibă Duhul Sfînt, cînd îi place să mănînce şi are atîtea slăbiciuni? Dar eu îţi spun: e cu putinţă, dacă nu primeşte gînduri rele; aşa încît, chiar dacă are unele defecte, acestea nu împiedică harul să vieze în sufletul lui, aşa cum un pom verde poate avea şi ramuri uscate fără ca acestea să-l vatăme, şi el aduce roadă; sau, într-o holdă de grîu, chiar dacă grîul este amestecat cu neghină, aceasta nu-l împiedică să crească.

Cuviosul Siluan Athonitul
Cuviosul Siluan Athonitul, trad. Ioan Ica Jr. Deisis, Sibiu, 2001
/calindragan.wordpress.com/