Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Religiile „monoteiste”. Avem acelaşi Dumnezeu ca şi necreştinii?

iunie 22, 2010 Categoria: Articole, Religii si secte, Serafim Rose

„Evreii, mahomedanii şi creştinii sunt trei expresii ale aceluiaşi monoteism, iar glasul tradiţiei lor autentice şi străvechi este şi cel mai cutezător şi mai plin de încredere din istorie. De ce nu ar fi posibil atunci ca, în loc să genereze opoziţii ireconciliabile, numele acestui unic Dumnezeu să ducă la un respect reciproc, la înţelegere şi coexistenţă paşnică? De ce să nu privim cu încredere la ziua în care, fără nici un prejudiciu adus dezbaterii teologice, vom descoperi ceea ce este atît de evident şi totuşi atît de greu de acceptat – şi anume că, în calitate de fii ai aceluiaşi Tată, suntem prin urmare cu toţii fraţi?”

Papa Paul al Vl-lea, La Croix, aug.11, 1970

În ziua de joi, 2 aprilie 1970, a avut loc o mare manifestare religioasă la Geneva, în cadrul celei de a II-a Conferinţe a „Asociaţiei Religiilor Unite”, reprezentanţii a zece mari religii au fost invitaţi să se reunească în Catedrala Sfîntului Petru. Această rugăciune comună a avut la bază următoarea motivaţie: „Credincioşii tuturor acestor zece religii au fost invitaţi să se reunească în comuniune în cadrul cultului aceluiaşi Dumnezeu”. Să vedem cît de validă este această afirmaţie în lumina Sfintelor Scripturi.

Pentru a explica mai bine problema, ne vom limita în analiza noastră la trei mari religii care s-au succedat istoric după cum urmează: Iudaismul, Creştinismul şi Islamismul. Toate aceste trei religii se revendică de la o origine comună, ca religii ale Dumnezeului lui Avraam. Astfel, s-a împămîntenit părerea că, din moment ce suntem toţi fii ai lui Avraam (evreii şi musulmanii, în mod trupesc, iar creştinii în mod duhovnicesc), atunci noi cu toţii îl avem ca Dumnezeu pe Dumnezeul lui Avraam, (la care ne închinăm fiecare în felul nostru, se înţelege), care este ca atare „Unul şi acelaşi Dumnezeu”. Şi acest Dumnezeu constituie, într-un oarecare mod, punctul nostru de unire şi de „înţelegere reciprocă”, lucru care ne îndeamnă la o „relaţie de frăţie” şi de „înţelegere reciprocă”, aşa după cum a apăsat Marele Rabin Dr. Safran, citîndu-l pe psalmist: Ce este mai bun şi mai frumos, decît numai a locui fraţii împreună… (Ps. 132,1)

Din această perspectivă este evident că Iisus Hristos, Dumnezeu şi Om, Fiul co-etern cu Tatăl mai înainte de veci, întruparea şi Crucea Sa, învierea Sa minunată şi preaslăvită şi cea de-a doua şi înfricoşata Sa venire nu mai sunt decît nişte detalii secundare care nu pot să ne împiedice să „fraternizăm” cu cei care îl consideră pe Hristos „un simplu profet” (potrivit Coranului) sau „fiul desfrînatei” (potrivit anumitor tradiţii talmudice)! Iisus din Nazaret nu se mai deosebeşte, deci, prin nimic de Mahomed. Ne întrebăm care creştin vrednic de acest nume ar admite aceste fapte în conştiinţa sa?

S-ar putea totuşi crede că, ţinînd cont de spiritul acestor trei religii şi lăsînd la o parte pentru moment trecutul, am putea să cădem de acord că Iisus Hristos este o fiinţă excepţională trimisă de Dumnezeu.

Dar pentru noi creştinii, dacă Iisus Hristos nu este însuşi Dumnezeu, ci simplu „profet” sau „trimis al lui Dumnezeu”, atunci El este nimic mai mult decît un impostor fără seamăn, Care S-a făcut pe Sine „Fiu al lui Dumnezeu” şi asemenea cu Dumnezeu! (Marcu 14,61-62)

Potrivit acestei soluţii ecumenice la nivel supra-confesional, Dumnezeul Treimic al Creştinilor ar trebui să fie ceva asemănător cu monoteismul Iudaismului şi Islamismului, cu vechea erezie a lui Sabelie, cu anti-trinitarismul modern şi cu anumite secte iluministe. Nu ar mai fi vorba de Trei Persoane şi o singură Dumnezeire, ci de o singură Persoană, neschimbătoare pentru unii, sau care-şi schimbă succesiv măştile (Tatăl-Fiul-Duhul) pentru alţii. Şi în pofida acestor neconcordanţe ar trebui să credem că ne închinăm la „acelaşi Dumnezeu”!

Totuşi ar putea să se ridice şi următoarea naivă propunere: „Dar aceste religii au un punct comun: toate trei îl mărturisesc pe Dumnezeu Tatăl!”

Răspuns: Potrivit Sfintei Tradiţii ortodoxe, acest lucru este o absurditate. Iată mărturisirea noastră: „Slavă Sfintei, Celei de o fiinţă, de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi”. Cum deci L-am putea despărţi pe Tatăl de Fiul, cînd Iisus Hristos afirma clar: Eu şi Tatăl Meu una suntem! (Ioan 10,30) Şi cînd Sfîntul Ioan, Apostol, Evanghelist şi Teolog al iubirii, afirmă şi el: Oricine tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl (I Ioan 2,23).

Şi chiar dacă toate cele trei religii îl numesc pe Dumnezeu, Tată, al cui Tată este El cu adevărat?

Pentru Evrei şi Musulmani El este Tată al oamenilor în plan creatural, trupesc, cîtă vreme pentru noi, creştinii, El este Tată al nostru, rînduindu-ne spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos (Efeseni 1,5) în planul mîntuirii. Ce asemănare poate fi atunci între Paternitatea Dumnezeiască din Creştinism şi cea din celelalte religii?

Alţii ar putea încă spune: „Totuşi, Avraam s-a închinat la Unul Dumnezeu; Iar evreii prin Isaac şi musulmanii prin Agar sunt descendenţii acestui adevărat închinător al lui Dumnezeu”.

Aici ar trebui clarificate însă mai multe lucruri: Avraam nu s-a închinat nicidecum la un Dumnezeu unipersonal şi monoteist, ci la Dumnezeul Cel prezent în Sfînta Treime, după cum citim în Sfînta Scriptură: Apoi Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri… Atunci ridicîndu-şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum i-a văzut, a alergat din pragul cortului în întîmpinarea Lor şi s-a închinat pînă la pămînt (Facerea, 18,1-2).

Deci în ce chip era Domnul, Căruia I S-a închinat Avraam? Într-o formă unipersonală, sau în forma Treimii Dumnezeieşti? Noi creştinii ortodocşi cinstim această arătare vechi testamentară (veterotestamentară) a Sfintei Treimi la Ziua Cincizecimii, cînd ne împodobim bisericile cu ramuri ce închipuie acel străvechi stejar şi cînd aşezăm în mijlocul lor icoana cu Cei Trei îngeri şi o cinstim, întocmai cum a făcut-o părintele Avraam!

Descendenţa trupească din Avraam nu ne poate fi de nici un folos dacă nu suntem înnoiţi prin apele Sfîntului Botez în credinţa lui Avraam. Iar credinţa lui Avraam era credinţa în Iisus Hristos, după cum Domnul însuşi a spus-o: Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat (Ioan 8,56).

Aceasta a fost şi credinţa proorocului David, care L-a auzit pe Tatăl ceresc vorbind cu Fiul Cel de o fiinţă cu Sine: Zis-a Domnul Domnului Meu (Ps. 109,1; Fapte 2,34).

Aceasta a fost şi credinţa celor trei tineri din cuptorul de foc care au fost scăpaţi de Fiul lui Dumnezeu (Daniel 3,25); şi tot aceeaşi a proorocului Daniel care a văzut în duh cele două firi ale lui Iisus Hristos în taina întrupării Sale atunci cînd L-a văzut pe Fiul Omului îndreptîndu-se către Cel vechi de zile (Daniel 7,13). De aceea spune Domnul, adresîndu-se posterităţii (incontestabile) după trup a lui Avraam: Dacă aţi fi fiii lui Avraam aţi face faptele lui Avraam (Ioan 8,39), iar aceste fapte sunt să credeţi în Acela pe Care El L-a trimis (Ioan 6,29).

Cine sunt deci urmaşii lui Avraam? Fiii lui Isaac după trup sau ai Agarci egipteanca? Sunt Isaac sau Ismael, urmaşii lui Avraam? Ce ne învaţă pe noi Scriptura prin gura dumnezeiescului Apostol? Făgăduinţele au fost rostite lui Avraam şi urmaşului său. Nu zice: „şi urmaşilor” – ca de mai mulţi – ci ca de unul singur: „şi Urmaşului tău”, Care este Hristos. (Galateni 3,16) Şi mai departe …Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă (Galateni 3,29). Deci în Iisus Hristos a devenit Avraam tată al multor neamuri (Facerea 17,5; Romani 4,17). După asemenea făgăduinţe şi asemenea adeveriri, ce înţeles mai poate avea a fi urmaş al lui Avraam după trup? După Sfînta Scriptură, Isaac este considerat sămînţă sau urmaş, dar numai ca chip al lui Iisus Hristos.

Spre deosebire de Ismael, fiul Agarei (Facerea 16,1 şi urm.) Isaac s-a născut din libertatea miraculoasă a unei mame sterpe şi înaintate în vîrstă. Deci, contrar legilor naturii, întocmai ca Mîntuitorul, Care S-a născut din Fecioară în chip minunat. El a fost urcat în muntele Moria, întocmai cum Iisus a urcat pe Golgota, purtînd pe umerii Săi lemnul Crucii.

Un înger l-a scăpat pe Isaac de la moarte, după cum tot un înger a prăvălit piatra pentru ca să putem noi privi mormîntul gol şi să vedem că Cel înviat nu mai este acolo. La ceasul rugăciunii, Isaac a întîlnit-o pe Rebeca în cîmpie şi a dus-o în cortul maicii sale Sara, aşa cum şi Hristos îşi va întîmpina Biserica Sa pe nori pentru a o duce la sălaşurile veşnice, în Noul Ierusalim, patria mult dorită.

Deci răspunsul este: Nu. Noi nu avem nicidecum acelaşi Dumnezeu pe care îl au şi necreştinii.

Condiţia obligatorie de a-L cunoaşte pe Tatăl este Fiul: cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl; nimeni nu vine la Tatăl Meu decît prin Mine (Ioan 14,6-9). Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al întrupării, pe Care L-am văzut cu ochii noştri şi cu mîinile noastre L-am pipăit (l Ioan 1,1).

Nematerialnicul a devenit astfel material pentru mîntuirea noastră, aşa cum spune Sfîntul Ioan Damaschin, „…şi ni S-a arătat, purtînd chip ca al nostru…”

Dar oare cînd S-a arătat El printre evreii şi musulmanii de astăzi, aşa încît să presupunem noi că şi ei îl cunosc pe Dumnezeu? Dacă ei au o cunoştinţă despre Dumnezeu care este în afara lui Iisus Hristos, atunci înseamnă că Hristos S-a întrupat, a murit şi a înviat în zadar!

Nu. Ei nu-L cunosc pe Tatăl. Ei au diverse concepţii despre Tatăl; însă fiecare concepţie despre Dumnezeu este un idol, pentru că este un rod al imaginaţiei lor, o creaţie după chipul şi asemănarea lor. Pentru noi, creştinii, Dumnezeu este de necuprins, de neînţeles, de nedescris şi nematerial, aşa cum spune Sfîntul Vasile cel Mare. Iar pentru mîntuirea noastră, El S-a făcut (în măsura în care ne împărtăşim de El) cuprins, descris şi material prin aceea că S-a arătat în Taina întrupării Fiului Său. A Lui fie slava în vecii vecilor. Amin.

De aceea spune şi Sfîntul Ciprian al Cartaginei că cine nu are Biserica drept mamă, nu-L are nici pe Dumnezeu drept Tată!

Fie ca Dumnezeu să ne păzească de lepădarea de credinţă a Antihristului ce va veni, şi ale cărui semne se înmulţesc pe zi ce trece. Fie ca El să ne păzească de grozăviile care nu le-ar putea îndura nici cei aleşi dacă prin harul lui Dumnezeu nu s-ar scurta acele zile. Şi fie ca El să ne păzească pe noi, „turma cea mică”, „rămăşiţa cea după alegerea Duhului”, aşa încît să ne putem şi noi bucura împreună cu Avraam în lumina feţei Sale, prin rugăciunile Preasfintei, de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei Maria, a dumnezeieştilor puteri şi a mulţimii de mucenici, prooroci, mărturisitori, ierarhi, apostoli şi propovăduitori care au fost credincioşi pînă la moarte, şi care şi-au vărsat sîngele pentru Hristos, Care ne-a cîştigat pe noi prin Evanghelia Lui şi prin apa Sfîntului Botez. Noi suntem fiii lor – slabi, păcătoşi şi nevrednici, aşa cum suntem; dar nu ne vom întinde niciodată mîinile noastre către un dumnezeu străin! Amin.

Părintele Basile Sakkas
La Foi Transmise, 5 apr. 1970

/saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul