Cuvînt despre rugăciune – Sf. Siluan Athonitul

martie 19, 2010 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul

Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea. Dar, dacă nu-ţi vei aduce aminte, atunci nu te vei mai ruga, iar fără rugăciune sufletul nu va rămîne în dragostea lui Dumnezeu, căci prin rugăciune vine harul / Duhului Sfînt. Prin rugăciune se păzeşte omul de păcat, fiindcă, rugîndu-se, mintea e ocupată de Dumnezeu şi cu duh smerit stă înaintea Feţei Domnului, pe Care-L cunoaşte sufletul ce se roagă.

Fireşte, începătorul are nevoie de o călăuză, căci pînă se dă harul Sfîntului Duh, sufletul are mare luptă cu vrăjmaşii şi nu-şi poate da seama dacă vrăjmaşul îi aduce dulceaţa sa. Poate deosebi aceasta numai cel ce a gustat el însuşi din experienţă harul Duhului Sfînt. Cine a gustat Duhul Sfînt recunoaşte apoi harul după gust.

Cine vrea să se îndeletnicească cu rugăciunea fără o călăuză şi îşi închipuie în mîndria lui că poate să o înveţe singur după cărţi şi nu se va duce la un „stareţ” [„bătrîn iscusit”], acela a căzut deja pe jumătate în înşelare. Dar pe cel smerit Domnul îl va ajuta şi, chiar dacă nu găseşte un povăţuitor experimentat, dar va merge la duhovnicul lui, oricare ar fi el, Dumnezeu îl va ocroti pentru smerenia lui.

Gîndeşte-te că în duhovnic viază Duhul Sfînt, şi el îţi va spune ce trebuie să faci. Dar dacă îţi spui: „Duhovnicul vieţuieşte în nepăsare, cum poate via în el Duhul Sfînt?”, pentru un astfel de gînd vei suferi silnic şi Domnul te va smeri şi, negreşit, vei cădea în înşelare.

Rugăciunea se dă celui ce se roagă, cum se spune în Scripturi; dar rugăciunea pe care o săvîrşim numai din obişnuinţă, fără zdrobire de inimă pentru păcate, nu este plăcută Domnului.

Întrerup pentru o vreme cuvîntul despre rugăciune.

Sufletul meu tînjeşte după Domnul şi îl caut fierbinte, şi sufletul meu nu suferă să se gîndească la altceva.
Sufletul meu tînjeşte după Domnul Cel Viu, şi duhul meu se avîntă spre El ca spre Tatăl Ceresc şi o rudenie. Domnul ne înrudeşte cu El prin Duhul Sfînt. Domnul este drag inimii – e bucuria, veselia şi nădejdea noastră tare.

Bunule Doamne, caută cu milă la zidirea Ta şi arată-Te oamenilor prin Duhul Sfînt aşa cum Te-ai arătat robului Tău.

Bucură, Doamne, cu venirea Sfîntului Tău Duh tot sufletul cel întristat. Fă, Doamne, ca toţi oamenii care se roagă Ţie să cunoască pe Duhul Sfînt.

Oamenilor, să ne smerim toţi pentru Domnul şi pentru împărăţia cerurilor. Să ne smerim şi Domnul ne va face cunoscută puterea rugăciunii lui Iisus. Să ne smerim şi însuşi Duhul lui Dumnezeu va învăţa sufletul.
Omule, învaţă smerenia lui Hristos şi Domnul îţi va da să guşti dulceaţa rugăciunii. Dacă vrei rugăciunea curată, atunci fii smerit, înfrînat, mărturiseşte-te cu sinceritate, şi rugăciunea te va iubi. Fii ascultător, supune-te cu bună conştiinţă stăpînirilor rînduite, fii mulţumit de toate şi atunci inima ta se va curaţi de gîndurile deşarte. Adu-ţi aminte că Domnul te vede şi teme-te să nu întristezi cumva pe fratele tău; nu-l judeca şi nu-l dispreţui nici măcar cu o privire, şi Duhul Sfînt te va iubi şi te va ajuta El însuşi întru toate.
Duhul Sfînt se aseamănă unei mame pline de dragoste. O mamă îşi iubeşte copilul şi-i este milă de el, tot aşa şi Duhului Sfînt îi este milă de noi, ne iartă, ne vindecă, ne povăţuieşte şi ne bucură; Duhul Sfînt se face cunoscut în rugăciunea smerită.

Cine iubeşte pe vrăjmaşi va cunoaşte degrabă pe Domnul prin Duhul Sfînt, dar despre cel ce nu-i iubeşte, nu vreau să scriu, ci îl plîng, căci se chinurile pe sine însuşi şi pe alţii şi nu cunoaşte pe Domnul.

Sufletul care iubeşte pe Domnul nu poate să nu se roage, căci este atras spre El prin harul pe care l-a cunoscut în rugăciune.

Pentru rugăciune ne sunt date bisericile; în biserici slujbele se săvîrşesc după cărţi. Dacă biserica şi cărţile nu le ai totdeauna cu tine, rugăciunea lăuntrică însă e oricînd şi oriunde cu tine. În biserici se săvîrşesc dumnezeieştile slujbe şi viază Duhul Sfînt, dar cea mai bună biserică a lui Dumnezeu e sufletul, şi pentru cine se roagă în sufletul său, pentru acela lumea întreagă se face biserică; dar aceasta nu este pentru toţi.

Mulţi se roagă cu buzele şi le place să se roage după cărţi, şi acesta e un lucru bun, iar Domnul primeşte rugăciunea şi-i miluieşte. Dar dacă cineva se roagă Domnului şi se gîndeşte la altceva, rugăciunea unuia ca acesta Domnul n-o ascultă.

Cine se roagă din obişnuinţă, în acela nu sunt schimbări în rugăciune, dar cine se roagă din inimă în acela sunt multe schimbări în rugăciune, e o luptă cu vrăjmaşul, o luptă cu sine însuşi, cu patimile, o luptă cu oamenii şi în toate acestea trebuie să fie curajos.

Cere sfat celor experimentaţi, dacă-i găseşti, şi roagă cu smerenie pe Domnul, şi pentru smerenia ta Domnul îţi va da înţelegere.

Dacă rugăciunea noastră e plăcută Domnului, Duhul lui Dumnezeu dă mărturie de aceasta în suflet; El este drag şi liniştit; dar odinioară nu ştiam dacă rugăciunea mea era primită sau nu la Domnul, şi după ce anume poate fi recunoscut acest lucru.

Întristările şi primejdiile i-au învăţat pe mulţi să se roage. Intr-o zi vine la mine în magazie un soldat; se ducea la Salonic. Sufletul meu l-a îndrăgit şi i-am spus: „Roagă-te Domnului ca întristările să ţi se împuţineze!” Dar el mi-a zis: „Ştiu să mă rog. Am învăţat în război, cînd eram pe front. L-am rugat cu tărie pe Domnul să mă lase în viaţă. Gloanţele plouau, obuzele explodau şi puţini au scăpat cu viaţă. Am luat parte la multe lupte, şi Domnul m-a păzit”. În acest timp mi-a arătat cum se ruga şi după mişcarea trupului său se vedea limpede că era cu totul cufundat în Dumnezeu.

Multora le place să citească cărţi bune, şi acesta e un lucru bun, dar să te rogi e mai bine decît toate, însă cine citeşte cărţi proaste sau gazete e lovit de foame sufletească; sufletul lui flămînzeşte pentru că hrana sufletului şi desfătările lui sunt în Dumnezeu. În Dumnezeu e şi viaţă, şi bucurie, şi veselie, şi Domnul ne iubeşte nespus, şi această iubire e cunoscută prin Duhul Sfînt.

Dacă mintea ta vrea să se roage în inimă şi nu poate, atunci rosteşte rugăciunea cu buzele şi ţine-ţi mintea în cuvintele rugăciunii, cum spune Scara. Cu timpul Domnul îţi va da rugăciunea inimii fără gînduri şi te vei ruga cu uşurinţă. Unii şi-au vătămat inima, pentru că şi-au silit mintea să lucreze rugăciunea în inimă şi de aceea n-au mai putut-o rosti nici măcar cu buzele. Tu însă cunoşti rînduiala vieţii duhovniceşti: darurile sunt date de la Dumnezeu doar sufletului simplu, smerit şi ascultător. Celui ascultător şi înfrînat în toate – în hrană, cuvinte şi mişcări – Domnul însuşi îi va da rugăciunea şi ea se va săvîrşi cu uşurinţă în inimă.

Rugăciunea neîncetată vine din iubire, dar se pierde pentru osîndiri, vorbe deşarte şi neînfrînare. Cine iubeşte pe Domnul, acela poate cugeta la El ziua şi noaptea, pentru că nici un lucru nu te poate împiedica să iubeşti pe Dumnezeu. Apostolii iubeau pe Domnul şi lumea nu-i împiedica, deşi ei îşi aduceau aminte de lume, se rugau pentru ea şi propovăduiau. E adevărat că Sfîntului Arsenie cel Mare i s-a zis: „Fugi de oameni!”, dar chiar şi în pustie Duhul lui Dumnezeu ne învaţă să ne rugăm pentru oameni şi pentru lumea întreagă.

In lumea aceasta fiecare îşi are ascultarea lui: unul e împărat, altul patriarh, altul bucătar, fierar sau învăţător, dar Domnul îi iubeşte pe toţi, şi cine iubeşte mai mult pe Dumnezeu, acela va avea plată mai multă. Domnul ne-a dat porunca de a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul şi din tot sufletul [Mt 22, 37]. Dar cum poţi să-L iubeşti fără să te rogi? De aceea, mintea şi inima omului trebuie să fie întotdeauna libere pentru rugăciune.

Cînd iubeşti pe cineva, vrei să te gîndeşti la el, să vorbeşti despre el, să fii împreună cu el. Dar pe Domnul sufletul îl iubeşte ca pe Tatăl şi Ziditorul lui şi stă înaintea Lui cu frică şi iubire: cu frică, pentru că este Domnul; cu iubire, pentru că sufletul îl cunoaşte ca pe un Tată; El este foarte milostiv şi harul Său e mai dulce decît toate.

Şi eu am cunoscut că e uşor să te rogi, pentru că harul lui Dumnezeu ne ajută. În mila Sa Domnul ne iubeşte şi ne dă să vorbim cu El prin rugăciune, să ne căim şi să-I mulţumim.

N-am putere să scriu cît de mult ne iubeşte Domnul. Această iubire e cunoscută prin Duhul Sfînt, iar pe Duhul Sfînt îl cunoaşte sufletul ce se roagă.

Unii zic că de la rugăciune vine înşelarea. E o greşeală însă. Înşelarea vine de la rînduiala-de-sine [idioritmie], iar nu de la rugăciune. Toţi sfinţii s-au rugat mult şi îndeamnă şi pe alţii la rugăciune. Rugăciunea este cel mai bun lucru pentru suflet. Prin rugăciune se ajunge la Dumnezeu; prin rugăciune dobîndim smerenie, răbdare şi tot lucrul bun. Cine vorbeşte împotriva rugăciunii, acela n-a gustat în chip vădit niciodată ca să vadă cît de bun este Domnul şi cît de mult ne iubeşte. De la Dumnezeu nu vine ceva rău. Toţi Sfinţii s-au rugat neîncetat; ei nu rămîneau nici o secundă fără rugăciune.

Sufletul care a pierdut smerenia, pierde o dată cu harul şi iubirea faţă de Dumnezeu, şi atunci rugăciunea fierbinte se stinge; dar cînd sufletul are odihnă dinspre patimi şi-şi agoniseşte smerenie, atunci Domnul îi dă harul Său şi el se roagă pentru vrăjmaşi ca pentru sine însuşi şi se roagă cu lacrimi fierbinţi pentru întreaga lume.

Sfîntul Siluan Athonitul