Vaccinul pentru gripa porcină: periculos si ineficient!
Adaugat la September 30, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Sănătate
1.) Ce este virusul gripei porcine?
- noul tip de virus gripal A H1N1 nu se aseamănă cu nici un alt virus precedent izolat, după cum arată ultimele date din luna mai. New details on virus’s promiscuous past”, Jon Cohen, Science 2009, 324, 1127 şi Garten RJ, Davis CT, ussell CA et al. - Antigenic and genetic characteristics of swine-origin 2009 A (H1N1) influenza viruses circulating in humans. Science 2009, 325, 197-201.)
- acest virus a fost sintetizat în laborator: Dr. Johan Hultin, de la Universitatea de Stat din Iowa, a extras cu succes material genetic, de la un cadavru obez de 30 şi ceva de ani, de sex feminin, care a murit de gripa spaniolă în 1918, împreună cu 85% dintre sătenii din Brevig Mission (numită Teller Mission în 1918), într-o singură săptămână. Victimele gripei spaniole din care a fost extras materialul genetic au fost îngropate în permafrost-ul arctic. În această pandemie au murit cel puţin 50 de milioane de oameni din întreaga lume. Continuare…
Sfintele Muceniţe Pistis, Elpis şi Agapi (Vera, Nadejda, Liubov) şi maica lor Sofia
Adaugat la September 30, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Vieţile Sfinţilor
Pătimirea Sfintelor Muceniţe Pistis, Elpis şi Agapi, şi maica lor, Sofia († 137)
Pe timpul împărăţiei lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tîlcuieşte “înţelepciune”. Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune; o astfel de înţelepciune o laudă apostolul Iacov zicînd: “Înţelepciunea cea de sus întîi era curată, apoi paşnică, blîndă, bineplăcută, plină de milă şi de roade bune” (3,17). Această înţeleaptă Sofia, cînd trăia în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintîi a numit-o Pistis (Credinţa), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Că ce altceva avea să nască înţelepciunea cea creştinească, dacă nu bunătăţile cele plăcute lui Dumnezeu? Dar, după naşterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curînd, şi vieţuia cu dreaptă credinţă, plăcînd lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul şi cu milostenia înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creştea într-o astfel de învăţătură, pe care ar fi putut să le-o dea numai o mamă aşa înţeleaptă, că purtînd numele bunătăţilor celor mari evanghelişti, nu trebuia mai mult decît să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuţii al cărei nume îl purta, ceea ce s-a şi făcut. Continuare…
Despre Taina Botezului
Adaugat la September 29, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Abecedar crestin, Catehism
290. Ce este Botezul?
Botezul este acea Sf. Taină care, prin lucrarea văzută a întreitei cufundări în apă şi chemarea Sf. Treimi, împărtăşeşte harul care şterge păcatul strămoşesc şi celelalte păcate şi face pe cel ce o primeşte membru al Bisericii, născut la o viaţă nouă în Hristos, cum zice Sf. Apostol Pavel: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos lisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Rom. 6, 3-4).
Botezul deschide împărăţia cerurilor celor ce-l primesc, după cuvântul Mântuitorului: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Sf. Grigorie Teologul zice că Scriptura cunoaşte trei feluri de naşteri: cea trupească, cea din botez şi cea din înviere. Fără naşterea prin Botez, nu e cu putinţă naşterea prin Înviere.
Continuare…
Pelerinaljul Tinerilor „Chişinău – Mănăstirea Sireţi” de Ziua Crucii, la cea de a doua ediţie
Adaugat la September 28, 2009 de Victor
Categoria: Stiri
Deja al doilea an consecutiv, prin străduinţa Prot. Octavian Moşin, de ziua Înălţării Sfintei Cruci (27 septembrie) se organizează „Pelerinajul Tinerilor”, de la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universităţii de Stat din Moldova până la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Iacov Persul” din s. Sireţi, r. Străşeni.
Aproximativ 300 de persoane au pornit în Drumul Crucii. Primind binecuvântarea la Biserica „Întâmpinarea Domnului”, pelerinii s-au îndreptat spre sediul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, unde Înalt Prea Sfinţitul Vladimir a resfinţit Răstignirea din faţa Mitropoliei. Continuare…
Satisfacţia de a vorbi de rău pe alţii
Adaugat la September 28, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan de Kronstadt
“Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu. Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o „pată” a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile.
Continuare…
Înălţarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului
Adaugat la September 27, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Sărbători
Împărăţind în Roma Maxenţiu, persecutorul (307-312), făcea multă chinuire popoarelor, gonindu-i şi chinuindu-i nu numai pe creştini, dar şi pe păgînii săi ucigîndu-i şi jefuindu-le averile lor. Petrecea cu necurăţie, siluind casele celor de bun neam, şi era tuturor romanilor foarte greu şi urît, pentru acea tiranică, cumplită a lui viaţă şi prea spurcată. Deci, au trimis romanii, în taină, la împăratul Constantin (306-337) care petrecea atunci în Britania cu mama sa, Elena, rugîndu-l pe el să vină şi să-i scape de tiranul acela. Iar Constantin i-a scris mai întîi lui Maxenţiu, sfătuindu-l pe el prieteneşte să înceteze o tiranie ca aceea. Iar el nu numai că nu l-a ascultat pe dînsul şi nu s-a îndreptat, dar şi mai amar s-a făcut. S-a sculat chiar asupra lui Constantin, pe care toată oastea romanilor la împărăţie-l alesese, nevrînd ca să-l aibă deopotrivă cu sine la împărăţie. Pentru că Maxenţiu, cu de la sine putere s-a suit în Roma pe scaunul împărătesc, nu cu voinţa poporului; ci numai cu sprijinul cîtorva mai mari, cărora le-a făgăduit multe daruri şi cinste. Iar Constantin a fost ales împărat de către toţi cu un glas. Drept aceea, auzind Constantin că Maxenţiu tot neîndreptat petrecea, ba încă şi la alte fapte mai rele se întinde, s-a sculat şi a mers asupra lui cu război. Văzînd însă că puterea oştilor sale nu este de ajuns şi gîndind apoi la farmecele cele rele ale lui Maxenţiu, a început a se îndoi, pentru că ştia că Maxenţiu a vărsat mult sînge omenesc la facerea vrăjilor: mulţi băieţi, fete şi femei îngreunate a înjunghiat la jertfele diavolilor, căutînd milostivirea deşerţilor idoli, spre care nădăjduia. Continuare…
“Vulturul şi cocoşul” - Sf. Siluan Athonitul
Adaugat la September 24, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Siluan Athonitul, Pilde si povestiri
“Un vultur zbura în înãltimi, se desfãta de frumusetea lumii si gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depãrtãri întinse: peste vãi si munti, mãri si râuri, câmpii si pãduri; vãd multime de fiare si pãsãri; vãd orase si sate si cum trãiesc oamenii. Dar cocosul de la tarã nu cunoaste nimic în afara ogrãzii în care trãieste si nu vede decât câtiva oameni si câteva dobitoace. Voi zbura la el si-i voi povesti despre viata lumii“. Si vulturul a venit sã se aseze pe acoperisul gospodãriei si a vãzut cât de tantos si de vesel se plimba cocosul în mijlocul gãinilor lui si s-a gândit: „înseamnã cã e multumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc“.
Continuare…
Pelerinajul tinerilor
Adaugat la September 24, 2009 de Victor
Categoria: Anunturi
Mitropolia Moldovei şi Asociaţia studenţilor creştin-ortodocşi din Moldova vă îndeamnă să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, care se va desfăşura către marea sărbătoare a Înălţării Sfintei Cruci de la Chişinău spre Mănăstirea Sireţi.
Programul va începe Duminică, 27 septembrie, la 12.00, din Biserica “Întâmpinarea Domnului”, Universitatea de Stat din Moldova, str. Kogălniceanu 67. Pentru a afla mai multe detalii despre Pelerinaj, puteţi consulta programul, ataşat la acest mesaj.
Continuare…
Viata Sfintilor Parinti Ioachim si Ana din cartea “Casatoria, cale spre sfintenie. Vietile Sfintilor casatoriti“ - de David si Mary Ford
Adaugat la September 22, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Vieţile Sfinţilor
“Aceasta este perechea cea blagoslovita, aleasa de Hristos Dumnezeul nostru spre a fi parintii Maicii Sale, Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria. In cantarile lor auzim aceasta: “O, dumnezeiasca pereche, pe toti parintii ati intrecut, caci ati zamislit pe ceea ce intrece toata zidirea“. In Evanghelia Nasterii Mariei, atribuita Sfantului Matei, care ne vorbeste de acest eveniment, citim: “Blagoslovita si pururea-slavita Fecioara Maria, ivita din imparatescul trunchi al semintiei lui David, s-a nascut in orasul Nazaret si a fost dusa la Ierusalim, in Templul Domnului. Numele tatalui ei era Ioachim, si al mamei sale, Ana. Familia tatalui era din Galilea, din cetatea Nazaret, iar familia mamei era din Bethleem. Viata lor era nepatata si dreapta in ochii Domnului, cuvioasa si fara de gres inaintea oamenilor. Caci toate ale lor le imparteau in trei: o parte o afieroseau templului si slujitorilor templului; o alta o imparteau strainilor si saracilor; iar a treia o tineau pentru ei si pentru nevoile familiei. Astfel, indragiti de Dumnezeu si placuti oamenilor, vreme de douazeci de ani au dus viata in curatie in casa lor, fara niciun copil. Insa au facut legamant ca, de se va intampla ca Dumnezeu sa-i fericeasca cu vreun copil, sa-l afieroseasca slujirii Domnului. Din aceasta pricina, se duceau la fiecare praznic de peste an la Templul Domnului“[1].
Continuare…
Cuvînt la Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Adaugat la September 21, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Vieţile Sfinţilor, Sărbători
Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrînd să Se arate pe pămînt şi să vieţuiască cu oamenii, mai întîi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maica Sa. Pentru că este obicei la împăraţi ca mai înainte să-şi pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Şi, precum palatele împăraţilor pămînteşti se zidesc de prea înţelepţii lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase şi mai desfătate decît alte locuinţe omeneşti, a trebuit a se zidi aşa şi palatul cerescului împărat al slavei.
În Legea veche, cînd a vrut Dumnezeu să petreacă în Ierusalim, Solomon I-a zidit Lui casă, cu prea înţeleptul lucrător Hiraam, care era meşter renumit şi plin de înţelepciune şi de ştiinţă, ca să săvîrşească tot lucrul. Deci, a zidit-o din materii prime prea scumpe, din pietre alese, din lemne binemirositoare de cedru şi chiparos, care se aduceau din Liban, şi din aur curat, la un loc prea înalt, pe muntele Morea. Era prea frumoasă, căci a săpat heruvimi pe pereţi, şi nenumărate feluri de pomi şi de flori. Deci, avea şi lărgime casa aceea, ca să nu încapă cu înghesuială în ea mulţimea poporului lui Israel. Şi a venit întru ea slava Domnului în foc şi în nor. Dar nu era de ajuns casa aceea spre a cuprinde întru sine pe Dumnezeul cel neîncăput. Solomon i-a zidit Lui altă casă, dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în biserici făcute de mîini omeneşti. “Ce casă îmi veţi zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele?” Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută de mînă, pe Preacurata, Prea Binecuvîntata Fecioara Maria. Continuare…












