Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Atmosfera science-fiction

octombrie 7, 2008 Categoria: Articole, Cultura, Serafim Rose

Originile acestui gen de literatură sunt îndeobste plasate la începuturile secolului XIX. Unii preferă să-l considere precursor pe Edgar Allan Poe, care combină un stil de un realism foarte persuasiv cu o substantă narativă atinsă întotdeauna de „misterios” si de „ocult”. Altii o consideră precursoare a literaturii stiintifico-fantastice pe contemporana lui Poe, scriitoarea Mary Wollstonecraft Shelley (sotia celebrului poet), care, în cartea sa „Frankestein, or the Modern Prometheus” (Frankestein sau Prometeul modern, tradusă recent si în romîneste, n. tr.) combină stiintă fantezistă si ocultism într-un mod ce caracterizează multe scrieri stiintifico-fantastice de atunci încoace.

Povestirea stiintifico-fantastică tipică avea să apară însă la sfîrsitul secolului XIX si începutul secolului XX, odată cu Jules Verne si H. G. Wells. Apoi, trecînd prin faza manifestărilor literare de mîna a doua, asa cum apăreau ele în periodicele ieftine din America anilor 1939 si 1940, genul science-fiction a ajuns la maturitate si a devenit o formă literară de prestigiu international în deceniile din urmă. Mai mult, un număr de filme de maximă audientă atestă cît de mult atmosfera SF captivează imaginatia maselor.

Filmele SF ieftine si mai curînd de senzatie ale anilor „˜50 au făcut loc în ultimii aproximativ zece ani altora mai moderne, care îsi spun „de idei”, cum ar fi Odiseea spatială 2001, Războiul stelelor, sau Întîlnirea de gradul III, fără a mai mentiona unul din cele mai lungi si mai gustate seriale de televiziune americane, Star Trek (distribuit si pe postul nostru national de televiziune, n. tr.).

Filozofia sau mai curînd ideologia care stă la baza spiritului SF si care îl generează, este împărtăsită, chiar dacă numai implicit, de toti creatorii de SF. Această filozofie ar putea fi rezumată astfel:

1. Religia în sens traditional este fie cu totul absentă, fie prezentă în mod accidental sau artificial. Chiar ca formă literară, SF-ul este în mod vizibil produsul unei perioade deja „post-crestine” (asa cum este cazul povestirilor lui Poe si Shelley). Universul SF este cu totul secularist, desi în el se amestecă adesea nuante oculte sau orientale. „Dumnezeu”, atunci cînd este mentionat, este prezentat ca o putere vagă si lipsită de contur, iar nu ca o fiintă personală (de ex. „Forta” din Războiul Stelelor, o energie cosmică care are atît un aspect pozitiv cît si unul negativ). Fascinatia crescîndă a omului contemporan fată de temele SF este o reflectare directă a pierderii valorilor religioase traditionale.

2. În centrul universului SF nu se mai situează Dumnezeu, ci omul, dar nu omul asa cum îl cunoastem noi astăzi, ci asa cum va „deveni” el în viitor, conform mitologiei evolutioniste moderne. Desi eroii povestirilor SF sunt în general oameni obisnuiti, nu ei sunt cei care ies în prim plan, ci întîlnirile lor cu diferite tipuri de „supraoameni” ce reprezintă rase „supraevoluate” ale viitorului (sau uneori ale trecutului) care de cele mai multe ori provin „din alte galaxii”.

Ideea că există forme de viată inteligentă „mult evoluată” pe alte planete a devenit atît de înrădăcinată în mentalitatea contemporană, încît pînă si în cele mai respectabile speculatii stiintifice (sau semistiintifice) ea este socotită ca ceva de la sine înteles.

Astfel, într-o foarte populară serie de cărti (Erich von Daniken, Chariots of the Gods – Carele zeilor -, Gods from OuterSpace – Zeii din spatiul cosmic) se aduc asa zise dovezi ale prezentei fiintelor „extraterestre” sau ale unor „zei” în preistorie, cărora li s-ar datora aparitia subită a inteligentei la om, inteligentă care este anevoie de explicat prin teoria evolutionistă obisnuită.

Cercetători de prestigiu din Rusia speculează că distrugerea Sodomei si Gomorei s-ar datora unei explozii nucleare, că în urmă cu secole pămîntul a fost vizitat de fiinte „extraterestre”, că Iisus Hristos se poate să fi fost un astfel de „cosmonaut” si că astăzi „este posibil să ne aflăm în pragul unei „a doua veniri” a acestor fiinte inteligente din spatiul extraterestru[1].

Cercetători la fel de reputati din lumea occidentală cred destul de serios în existenta „inteligentelor extraterestre”, din- moment ce de aproape 18 ani încoace ei încearcă, prin intermediul telescoapelor radio, să intre în legătură cu ele. Există în întreaga lume cel putin sase programe de cercetare conduse de astronomi, care încearcă să receptioneze semnale radio de la fiinte inteligente din spatiul extraterestru.

De asemenea, „teologi” protestanti si romano-catolici contemporani, care s-au obisnuit să urmeze orice idee nouă pe care o lansează „stiinta”, fac la rîndul lor speculatii în cadrul noului domeniu al „exoteologiei” (adică „teologia spatiului cosmic”), cu privire la natura raselor „extraterestre” (v. rev. Times, 24 aprilie 1978). Este de netăgăduit că mitul SF îi fascinează cu putere pînă si pe cei mai luminati intelectuali si oameni de stiintă ai zilelor noastre.

Fiintele „evoluate” ale viitorului, asa cum apar ele în literatura SF, sunt prezentate invariabil ca unele ce au „depăsit” limitele umanitătii obisnuite, mai ales cele ale „personalitătii”. Asemenea lui „Dumnezeul” din povestirile SF, „omul” a devenit si el o impersonalitate bizară. În cartea Childhood”™s End (Sfîrsitul copilăriei) a lui Arthur C. Clarke, noua rasă de oameni are fizionomia caracteristică vîrstei copilăriei, însă chipurile sunt total lipsite de personalitate; aceste fiinte sunt pe cale de a suferi transformări „evolutive” încă si mai înalte, pînă la absorbirea într-o „Supraminte” impersonală.

În general literatura SF – ale cărei idei se află în opozitie diametrală fată de învătătura crestină, dar în concordantă perfectă cu unele scoli filozofice orientale – vede „progresul evolutionist” si „spiritualitatea” în termenii unei depersonalizări crescînde.

3. Umanitatea si lumea viitorului sunt văzute, în termenii SF, ca „proiectii” ale descoperirilor stiintifice celor mai noi; „proiectii” care nu sunt cîtusi de putin lipsite de substantă, pentru că ele corespund remarcabil cu realitatea cotidiană a experientelor ocultiste si demonice, asa cum s-au desfăsurat ele de-a lungul tuturor veacurilor.

Iată cîteva dintre caracteristicile acestor fiinte „supraevoluate” ale viitorului: comunicarea prin telepatie, capacitatea de a zbura, de a apărea si a dispărea, transformarea aspectului unor obiecte sau crearea de scene si creaturi iluzorii prin „gîndirea pură”, miscarea la viteze ce depăsesc cu mult mijloacele tehnologiei moderne, capacitatea de a supune alte persoane propriei vointe, precum si propovăduirea unei filozofii „spirituale” care se plasează „dincolo de orice religie” si care promite sosirea unui timp în care „inteligentele avansate” nu vor mai depinde de materie.

Într-adevăr, toate aceste lucruri se obtin prin nimic altceva decît prin practici sataniste si vrăjitoresti tipice. Într-o istorie a literaturii SF se notează că, „un aspect persistent al creatiilor SF este dorinta de a transcende experienta normală prin intermediul unor personaje si evenimente care depăsesc conditiile de spatiu si de timp normale” [2].

Scenariile unor filme ca „Star Treck”, precum si multe alte povestiri SF, seamănă foarte bine prin unele locuri (mai ales în amănuntele lor „stiintific” – viitorologice) cu unele descrieri din „Vietile Sfintilor Părinti”, pe vremea cărora activitătile vrăjitoresti erau ceva obisnuit la popoarele păgîne, printre care sfintii erau de multe ori nevoiti să-si ducă viata.
Literatura stiintifico-fantastică nu are mai nimic stiintific, si nici prea „viitorologică” nu este. Ea se prezintă mai degrabă ca o întoarcere la originile „mistice” ale stiintei moderne – stiinta dinaintea „iluminismului” secolelor XVII si XVIII, care era foarte apropiată de ocultism.

In aceeasi istorie a literaturii SF se notează că „rădăcinile literaturii SF, ca si rădăcinile stiintei, se situează în zonele magicului si miticului” (Scholes si Rabkin). Cercetările si experimentele contemporane din asa-zisul domeniu al parapsihologiei indică si ele o viitoare jonctiune între „stiintă” si ocultism,dezvoltare care se află în deplină armonie cu literatura SF.

Literatura SF din Uniunea Sovietică (care se bucură acolo de aceeasi popularitate ca si în Vest, desi cunoaste dezvoltări usor diferite), cunoaste exact aceleasi teme ca si literatura SF din aria occidentală. În general, temele „metafizice” ale literaturii SF sovietice (care se scrie sub ochiul atent al cenzorului „materialist”), sunt de influentă occidentală sau sunt inspirate direct de spiritualitatea hinduistă, asa cum se remarcă în cazul scriitorului Ivan Efremov. Cititorul sovietic de literatură SF rămîne, potrivit unui critic, „cu o capacitate vagă de a distinge demarcatiile critice dintre stiintă si magie, dintre omul de stiintă si vrăjitor, dintre viitor si fantezie”.

Literatura SF, atît din Vest cît si din Est, ca si celelalte aspecte ale culturii contemporane, „confirmă în întregime – spune acelasi autor -, faptul că faza superioară a umanitătii o constituie ocultismul”[3].

4. Prin însăsi natura sa „viitorologică”, literatura SF tinde să devină utopică. Cîteva romane sau povestiri chiar descriu o societate perfectă a viitorului, dar cele mai multe dintre ele se ocupă de „evolutia” societătii moderne la o stare mai avansată, sau cu întîlnirea cu civilizatii superioare de pe altă planetă, cu speranta (care uneori este prezentată ca realitate) că problemele cotidiene ca si limitările conditiei umane pot fi depăsite. În creatiile lui Efremov (si nu numai), comunismul devine „cosmic” si „începe să dobîndească calităti nemateriale”, iar „civilizatia post-industrială va fi ca aceea de tip hinduist” [4].

„Fiintele avansate” din spatiul cosmic sunt adesea înzestrate cu calităti „mîntuitoare”, iar aterizările navelor spatiale sunt semnul unor evenimente „apocaliptice” – de obicei sosirea unor fiinte binevoitoare care să conducă oamenii în „progresul lor evolutiv”.

Într-un cuvînt, literatura SF a secolului XX este în ea însăsi un semn grăitor al pierderii valorilor si mentalitătii crestine în interpretarea lumii. Ea a devenit un puternic vehicul de diseminare a unei filozofii necrestine asupra vietii si istoriei, manifestînd mai curînd, pe fată sau în ascuns, influente ocultiste si orientale. Si tot această literatură, într-o perioadă crucială de criză si tranzitie a civilizatiei umane, a constituit o fortă de prim ordin în crearea sperantei si a stării de asteptare actuale a „fiintelor extraterestre”, care vor veni si vor rezolva problemele omenirii, călăuzind-o către o nouă eră „cosmică” a istoriei sale.

Pretinzînd că este „stiintifică si nereligioasă”, literatura SF în realitate este un mijloc propagandistic de vîrf (de formă secularistă) în mediatizarea „noii constiinte religioase” ce invadează omenirea, pe măsură ce crestinismul autentic supravietuieste în arii etnice si geografice tot mai restrîns.

Toată această prezentare a constituit cadrul necesar pentru introducerea cazurilor concrete de aparitii OZN, care corespund în mod ciudat cu asteptările pseudoreligioase spre care este stimulat omul „civilizatiei postcrestine”!

[1] Sheila Catrander si Lynn Schroeder, Psychic Descoveries Behind the Iron Curtain – Descoperiri din sfera psihicului din spatele Cortinei de Fier), Bantam Books, 1977, pp. 98-99. Vezi articolele în lb. rusă ale Dr. Viaceslav Zaitaev, „Visitors from Outer Space”, in Sputnik, Jan. 1967, si „Tamplest and Spaceships” – Temple si nave spatiale in Sputnik Jan. 1968

[2] Robert Scholes si Eric S. Rabkin, Science Fiction: History, Science, Vision, – Literatura SF: Istorie, Stiintă, Premonitie -, Oxford University Press, 1977, p. 175.

[3] G. V. Grebens, Ivan Efreniov – Theory of Soviet Science Fiction – Teoria literaturii SF sovietice, Vantage Press, New York, 1978, pp.108, 110

[4] Grebens, pp.109-110

Ieromonah Serafim Rose

Trad: Mihaela Grosu

/cuvseraphimrose.wordpress.com/

LOGOS :: Portalul Tineretului Ortodox din R.Moldova

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul