De la tinerete pîna la batrînete
mai 14, 2008 Categoria: Articole, Teofil Paraian, Tinerii
~ cuvinte catre tineri ~
În viata omului care vrea sa-i slujeasca lui Dumneazeu, Dumnezeu trebuie sa apara pe primul loc al vietii, sa nu aiba un rol secundar, ci sa aiba un rol principal. Întîi Dumnezeu si apoi omul. Daca e întîi omul si apoi Dumnezeu înseamna ca Dumnezeu nu-i pe locul Lui. La Alba Iulia am gasit un cuvînt care mi-a placut tare mult, îl avea cineva scris, care zicea asa: daca Dumnezeu nu e pe primul loc nu-i pe nici un loc. Cred ca nu-i chiar asa. Eu as zice altfel si cred ca zic mult mai bine: daca Dumnezeu nu-i pe primul loc în inima ta nu-i pe locul care i se cuvine. S-ar putea ca Dumnezeu sa fie pe un loc în inima omului, numai ca nu-i pe locul care i se cuvine. Lui Dumnezeu i se cuvine locul cel dintîi. Mai întîi te gîndesti la Dumnezeu si apoi la oameni. Daca de multe ori se gîndeste omul la oameni si apoi la Dumnezeu, înseamna ca Dumnezeu nu-i pe primul loc, nu-i pe locul care i se cuvine. Asta este ceea ce as vrea sa retineti: întîi Dumnezeu si apoi omul, ca Dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc în inima omului, ca daca nu-i pe primul loc în inima nu-i pe locul care i se cuvine.
În ceea ce priveste viata spirituala noi ne bazam pe credinta. Credinta este temelia vietii spirituale. Fara credinta nu-i cu putinta sa fim mîntuiti, este scris în epistola catre Evrei. Domnul Hristos a zis: de nu veti crede cine sunt, în pacatele voastre veti muri. Domnul Hristos a spus: cel ce va crede si se va boteza se va mîntui iar cel ce nu va crede se va osîdi. Deci toti necredinciosi sunt sub osînda. Îi osîndeste Dumnezeu pentru necredinta lor. Iar daca cineva vrea sa fie mîntuit si nu osîndit, trebuie sa aiba credinta în Dumnezeu. Credinta în Dumnezeu este începutul vietii spirituale. De aceea întrebarea cea dintîi la care trebuie sa raspunde meste: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Întrebarea aceasta a pus-o Domnul Hristos unui om oarecare, care de fapt a si vazut puterea lui Dumnezeu prin aceea ca Domnul Hristos i-a dat vedere. L-a întrebat Domnul Hristos: crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Orbul a zis: dar cine este Doamne ca sa cred. Domnul Hristos i-a raspuns: Cel ce vorbeste cu tine. Si atuncea el a zis: cred Doamne si s-a închinat Domnului Hristos. Credinta trebuie sa fie lucratoare în închinare cum a fost a acelui orb si lucratoare în iubire. Daca nu-i lucratoare si în iubire nu este o credinta adevarata.
A doua întrebare la care trebuie sa raspunda cei credinciosi este pusa de Domnul Hristos – o cunoastem din sfînta Evanghelie dupa Ioan – în legatura cu lepadarea Sfîntului Petru. Dupa ce sfîntul apostol Petru s-a laudat ca nu se va lepada de Domnul Hristos, apoi s-a lepadat de trei ori. Dupa învierea Sa din morti, la marea Tiberiadei, Domnul Hristos l-a întrebat de trei ori: Simone fiul lui Iona ma iubesti tu pe mine? Si el a raspuns de fiecare data: da, Doamne, Tu sti ca te iubesc. E vorba de credinta lucratoare în iubire. Daca credinta nu-i lucratoare în iubire, nu-i adevarata, chiar daca ar avea un continut deosebit de mare. De exemplu sfîntul apostol Pavel spune: de as avea credinta atît de multa încît sa mut si muntii, daca nu am dragoste nimica nu sunt. Deci nu are nici o valoare. Valoarea ne-o da credinta unita cu iubirea. Na-m iubire, na-m credinta lucratoare în iubire, credinta nu are putere penru mine, nu-i o credinta mîntuitoare, o credinta despovaratoare. Asta înseamna o credinta care mîntuieste, o credinta care despovareaza, care linisteste, care odihneste. Asta este ceea ce ni se cere. Cine n-are aceasta credinta lucratoare în iubire, chiar de ar avea o credinta foarte înaintata, totusi nu-i destul. Ne lamureste aceasta sfîntul apostol Pavel, o întelegem si noi însine pentru ca Domnul Hristos a spus: cea mai mare porunca este porunca iuibirii. Cine are o credinta lucratoare trebuie sa fie împlinitor al poruncilor, iar cine estre împlinitor al poruncilor trebuie sa fie si împlinitor al poruncii celei mai mari, a iubirii. Daca are cineva credinta lucratoare în iubire atuncea are tot ce tine de iubire. Sfîntul apostol Pavel spune: dragostea rabda îndelung, este plina de bunatate, nu stie de pizma, nu se lauda, dragostea nu se poarta cu necuviita, nu cauta ale sale, nu se aprinde de mînie, nu pune la socoteala raul, nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar, toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, dragostea niciodata nu piere. Prin urmare cel ce iubeste are toate acestea: si rabdare, si bunatate, si dreptate, si adevar, si nadejde, toate acestea sunt cuprinse în iubire.
Asadar aceste doua lucruri sa le aveti în vedere: credinta lucratoare în iubire, credinta si iubirea, credinta unita cu iubirea, iubirea manifestata de credinta, iubirea întemeiata pe credinta. Aceste lucruri trebuie sa le aveti în vedere de la tinerete pîna la batrînete. Iubirea îi fericire. Sa stiti ca cineva care iubeste e fericit. E bine sa cautam iubirea pîna la masura aceea sa ne trasportam unii pe altii din afara înauntru, sa ajungem sa ne trasportam unii pe altii în noi. Despre Dumnezeu se spune ca este iubire, si ca orice iubire, iubirea lui Dumnezeu trasfera în iubire, adica noi suntem iubiti de Dumnezeu si primiti în Dumnezeu. La fel si noi trebuie sa avem iubire fata de Dumnezeu si asta înseamna ca Dumnezeu vine în noi, îl purtam în noi. Poeta Zorica Latcu a scris o poezie intitulata „Te port în mine” cu ideea aceasta ca atunci iubesti pe cineva cînd îl porti în tine. Si zice asa:
„Te port în suflet, ca pe-un vas de pret,
Ca pe-o comoara-nchisa cu peceti,
Te port în trup, în sînii albi si grei,
Cum poarta rodia samînta ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfintit,
Un cîntec vechi, cu crai din Rasarit.
ªi port la gît, nepretuit sirag,
Strînsoarea cald-a bratului tau drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt de noapte te-am închis.
Te port lumina rimena de zori,
Cum poarta florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poama aurita de smochin,
Te port în brate, horbote subtiri,
Manunchi legat cu grija, fir cu fir.
Cum poarta floarea rodul de cais,
Adînc te port în trupul meu si-n vis.”
Prin urmare, adevarata iubire aduce în fiinta celui care iubeste pe cel pe care îl iubeste: pe Dumnezeu, pe oameni, pe parinti, pe prieteni, pe cunoscuti, pe toti cei catre care ne este iubirea, îi aducem în sufletul nostru si îi purtam în noi. Un cuvînt de la Sfîntul Munte zice asa: inima mea nu are decît intrari, iesiri nu are, cine a intrat odata în inima mea nu mai poate iesi de acolo pentru ca inima mea nu mai poate iesi de acolo pentru ca inima mea nu are decît intrari nu are si iesiri.
La tinerete omul e propriu pentru iubire, însa de multe ori e propriu pentru o iubire egoista. Trebiue sa avem iubirea asa cum o are în consideratie Dumnezeu, adica, o iubire care ne fericeste si o iubire care fericeste pe cei din jurul nostru. Eu ma bucur de aceasta întîlnire, de faptul ca ati petrecut cîteva zile la manastire, ma bucur ca ati luat parte la sfintele slujbe cu noi, ma bucur de aceia dintre voi care v-ati spovedit, ma bucur de preocuparile pe care le aveti, dar va atrag atentia: Dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc în viata noastra, pe primul plan al existentei noastre, întîi e Dumnezeu si apoi omul, Dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc în inima noastra, daca nu-i pe primul loc nu-i pe locul care i se cuvine. Credinta în Dumnezeu este o credinta despovaratoare, o credinta care ne ajuta sa ocolim lucrurile rele, credinta trebuie sa fie unita cu iubirea, sa fie lucratoare în iubire, dupa cuvîntul: de a-si avea credinta atît de multa încît sa mut si muntii, daca nu am iubire nimic nu sunt, n-am nici o valoare.
Va pun la inima toate acestea si va doresc succes în viata. Va pun în atentie o urare, care o avem la manastire mostenire de la niste germani care au fost pe la noi si care în iulie 1971 ne-au spus ca la Betel – o institutie bisericeasca din Germania, institutie de ajutorare a epilepticilor – la intrare este scris asa: pace celor ce vin, bucurie celor ce ramîn, binecuvîntare celor ce pleaca. Noua ne-au placut tare mult aceste cuvinte. De aceea ei su scris în cartea de onoare a manastirii noastre: pace celor ce vin, bucurie celor ce ramîn, binecuvîntare celor ce pleaca doresc doi crestini din Germania tuturor celor ce în urma lor vor vizita aceasta manastire. Deci si voua: pace bucurie si binecuvîntare. Dumnezeu sa va ajute.
Arhim. Teofil (Paraian)
(Cuvant catre un grup de tineri veniti in vizita la Manastire)
/nistea.com/
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.