Sfantul Ioan Casian – o pilda despre dreapta socoteala in alegerea sfatuitorilor, despre deznadejde si despre compatimirea cu cei raniti de ispite si de patimi

martie 13, 2008 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Pilde si povestiri

„Dupa cum nu toti tinerii arata acelasi zel pentru invatatura si pentru a-si forma mai bune deprinderi, la fel si batranii nu sunt toti la fel de desavarsiti si de incercati. Bogatiile batranilor nu trebuie masurate dupa caruntetea parului, ci dupa pregatirea din tinerete si dupa rasplata muncii din trecut. („¦) De aceea nu trebuie sa urmam exemplele si indrumarile tuturor batranilor pe care-i recomanda doar parul lor alb si viata indelungata, ci pe ale acelora despre care ne-am convins ca s-au distins din tinerete prin viata lor demna de lauda, formati nu dupa propriile lor inchipuiri, ci dupa mostenirea duhovniceasca lasata de cei vechi. Sunt unii a caror multime de pacate este mare, carora de timpuriu le-a placut mai mult odihna si, imbatraniti in ale trandaviei, isi castiga autoritatea nu prin maturitatea cugetelor, ci prin numarul anilor. („¦) Parul alb al acestora il foloseste ca autoritate dusmanul cel viclean pentru a induce in eroare pe cei tineri, iar pe cei care au putut fi chemati pe calea desavarsirii, fie din imbold, fie prin sfatul altora, el se grabeste sa-i tulbure si sa-i insele punandu-le in fata asemenea chipuri nevrednice de a fi pilda, ducandu-i prin invatatura si obiceiurile acestora la un fel de slabiciune vatamatoare si la o descurajare aducatoare de moarte”¦

Voind sa va dau exemple in aceasta privinta, nu pomenesc nume, ca sa nu fac si eu ceva rau, asemenea celui ce a dat pe fata taina fratelui sau, si voi arata numai un fapt petrecut, in masura in care va ofera invatamintele necesare. Asadar, un tanar nu dintre cei mai rai s-a dus sa se marturiseasca la un batran cunoscut foarte bine de noi si i-a spus simplu ca este nelinistit de ispitele trupului si de duhul desfranarii, crezand ca va gasi in cuvintele duhovnicului o mangaiere pentru chinul lui launtric si un leac pentru ranile sufletesti. Dar batranul, mustrandu-l cu cuvinte foarte aspre, i-a spus ca este un nenorocit, nevrednic de a purta numele de monah, ca unul care s-a putut lasa atras de cursele unor asemenea pofte. Mustrarea aceasta l-a ranit pe tanar in asa masura, incat a plecat din chilia batranului cu sufletul plin de tristete si de deznadajde.

Pe drum, pe cand el mergea abatut si fara sa se mai gandeasca la indreptare, ci, dimpotriva, cum sa-si implineasca dorintele care-l stapaneau, a intalnit pe parintele Apollo, cel mai demn de incredere dintre batrani. Acesta, privind chipul tanarului, si-a dat seama ca este framantat in inima lui de ceva si a vrut sa afle din ce pricina este atat de tulburat. Vazand ca tanarul nu raspunde nimic, desi era intrebat cu blandete, batranul a simtit ca nu fara motiv vrea sa ascunda prin tacere cauza tristetii care i se citea pe fata, si a cautat sa afle cu orice chip ce durere are pe suflet. La staruintele batranului, tanarul a marturisit ca se duce in sat sa se casatoreasca si sa paraseasca pentru totdeauna manastirea, fiindca, dupa spusele acelui duhovnic, el nu putea fi monah de vreme ce nu era in stare sa-si infraneze poftele carnii si nici sa gaseasca alt leac pentru ele. Batranul, mangaindu-l cu cuvinte blande, i-a spus ca si el este zilnic tulburat de aceleasi framantari si porniri si ca de aceea nu trebuie sa cada in deznadajde si nici sa se mire de ardoarea patimii, care nu se poate birui atat prin sfortari proprii, cat prin mila si harul Domnului.

L-a rugat sa-si amane hotararea cu o zi si sa se intoarca in chilia sa, iar el a plecat in graba la manastirea duhovnicului despre care a fost vorba. Cand a ajuns aproape, cu mainile intinse si cu lacrimi fierbinti a inaltat urmatoarea rugaciune: „Doamne, Tu care singur esti judecator nevazut, milostiv si lecuitor al ranilor ascunse si al slabiciunii omenesti, intoarce catre acest batran patimirea celui tanar, ca sa invete si acesta, si chiar la batranete sa inteleaga slabiciunile si lipsa de experienta a celor tineri”. Si dupa ce el a terminat aceasta rugaciune, a vazut un etiopian negru stand in fata chiliei aceluia si indreptand impotriva-i sageti aprinse. Ranit neincetat, batranul alerga ca un nebun incoace si-ncolo, intrand si iesind din chilie, si, cum nu putea ramane locului, a inceput sa mearga pe acelasi drum pe unde plecase acel tanar. Cand l-a vazut parintele Apollo innebunit si apucat de furii, a inteles ca fusese lovit de diavol in inima cu acele sageti aprinse si ca in el lucreaza cu o caldura de nesuferit intunecarea mintii si tulburarea simtirii. Apropiindu-se de el, i-a zis: „Unde te grabesti si ce pricini te-mping sa-ti uiti de seriozitatea ta de batran si sa alergi ca un copil, fara nici un pic de liniste?” Chinuit de mustrari de constiinta si stingherit de agitatia rusinoasa de care era cuprins, credea ca batranul i-a inteles framantarea si tainele inimii si nu indraznea sa raspunda nimic. „Intoarce-te in chilie-i-a zis- si intelege ca pana acum, necunoscut sau dispretuit de diavol, n-ai fost trecut de el in numarul celor pe care zilnic ii atata si care se lupta cu el in gandurile si preocuparile lor. Dupa lungul sir de ani pe care i-ai trait in acest cin, acestea sunt primele sageti ale lui indreptate impotriva ta, caci pana acum n-ai avut ocazia in nici o zi sa le respingi sau sa le infrunti. De aceea Domnul a ingaduit sa fii acum ranit, pentru ca macar la batranete sa inveti a avea intelegere pentru slabiciunile altora si din experienta ta sa stii sa te cobori la sufletele firave ale celor tineri. Cand ti-a stat inainte un tanar chinuit de ispitele diavolului nu numai ca nu l-ai inconjurat cu nici o mangaiere, dar l-ai predat in mainile diavolului, aruncandu-l intr-o deznadejde primejdioasa care, daca depindea de tine, l-ar fi inghitit in mod grabnic. Daca dusmanul l-a atacat pe el cu atata putere, iar pe tine te-a dispretuit, este datorita faptului ca-i vedea virtutea innascuta in suflet si se grabea sa i-o nimiceasca mai dinainte cu sagetile lui aprinse, pizmuindu-i izbanda viitoare. A inteles, fara indoiala, ca e mai puternic decat tine si de aceea a socotit ca trebuie sa-l atace cu atata furie. Invata asadar din propria experienta sa compatimesti pe cei care sufera si sa nu-i arunci in deznadejde nimicitoare pe cei in primejdie, nici sa-i indarjesti prin cuvinte foarte tari, ci mai degraba sa-i intaresti prin mangaiere blanda si iubitoare, precum ne sfatuieste preainteleptul Solomon: <> (Pilde 24, 11). Dupa exemplul Mantuitorului nostru, nu strivi trestia zdrobita si nu stinge snopi de in aprins (Matei 12, 20); cere de la Domnul acel har prin care sa poti canta si tu cu credinta si virtute: <> (Isaia 50,4). Caci nimeni nu poate sa rabde cursele diavolului, nici sa stinga sau sa inabuse fierbintelile trupului, care ard ca un foc adevarat, daca nu-l ajuta harul lui Dumnezeu, care ocroteste si intareste slabiciunea noastra. De aceea, dupa ce am terminat de vorbit despre acea intelepciune mantuitoare prin care Dumnezeu a voit sa-l scoata pe acel tanar din focul primejdiei, iar pe tine, prin lovituri puternice, sa te invete ce este compatimirea, sa-L imploram pe Domnul cu rugaminti unite sa indeparteze prin porunca Lui aceste lovituri ale diavolului, care ti-au fost date spre folosinta. (Caci <>[Iov 5,18]. <>[I Regi 2,6-7]. Si sagetile aprinse, care la rugaciunea mea ti-au fost trimise, cu roua prisoselnica a duhului Sau El le va stinge”.

Desi Domnul a facut ca aceasta ispita trimisa la rugamintea batranului sa treaca repede, asa cum a venit, ea totusi ne foloseste ca invatamant sa nu mustram pe cineva pentru pacatele pe care ni le-a marturisit, ci sa-i usuram durerea prin cuvinte binevoitoare. Dar nepriceperea si usurinta unui batran, sau a mai multora, de a caror caruntete se foloseste dusmanul cel viclean pentru a insela pe cei tineri, sa nu va indeparteze si sa nu va intoarca de la acea cale mantuitoare despre care am vorbit, de la exemplul celor mai mari. Toate pornirile noastre trebuie destainuite fara nici o acoperire batranilor, care sunt leacuri pentru ranile noastre prin exemplul vietii lor. In ei vom gasi sprijin si ajutor sufletesc daca nu vom incerca sa stricam totul prin judecata si trufia noastra”¦”.

(din: Sfantul Ioan Casian, „Convorbiri duhovnicesti”, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2004)

/razbointrucuvant.ro/