Predică în lunea primei săptămâni a Postului Mare
Adaugat la martie 15, 2021 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ignatie Briancianinov, Post
Iubiti fraţi! Am intrat în limanul Postului Mare. Să ne facem acum vreme pentru a ne cerceta pe noi înşine cu luare-aminte şi în amănunţime: uşile pocăinţei se deschid pentru noi mai larg!
Locuitori ai sfintei mănăstiri! Ucenici îndeaproape ai lui Hristos! Fii iubiţi ai Bisericii, ce vă aflaţi neîncetat la sânii ei duhovniceşti! Ar fi trebuit ca noi să nu avem nevoie de o vreme aparte pentru a lua aminte la noi înşine, pentru a ne curaţi petele păcatelor prin mărturisire şi pocăinţă: ar fi trebuit ca toată viaţa noastră să fie alcătuită din neîncetată luare-aminte, din neîncetată pocăinţă – dacă viaţa noastră ar fi fost pe măsura numelui nostru. Continuare…
Despre păzirea de cărțile care cuprind învățături mincinoase
Adaugat la mai 13, 2019 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ignatie Briancianinov
Iarăși îți aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvânt de sfat nemincinos și bun. Acest cuvânt nu e al meu: este cuvântul Sfinților Părinți. De la ei vin toate sfaturile mele. Păzește-ți mintea și inima de învățătura mincinoasă. Nu vorbi despre creștinism cu oameni molipsiți de învățături mincinoase; nu citi cărți despre creștinism scrise de dascăli mincinoși. Adevărul se află în tovărășia Duhului Sfânt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoțește și o ajută duhul diavolului, care este minciună și părintele minciunii.
Continuare…
Cuvant de invatatura la Dumnezeiasca Aratare
Adaugat la ianuarie 19, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Ignatie Briancianinov, Predici, Sarbatori
Acesta este Fiul Meu Cel iubit, intru Carele am binevoit, pe Acesta sa-L ascultati (Mt.3,17; 17,5).
„Asa a glasuit catre oameni Dumnezeu Tatal Cel mai inainte de veci despre Dumnezeu Fiul Cel mai inainte de veci, atunci cand Fiul, dupa voia Tatalui si prin lucrarea Duhului, S-a inomenit din Fecioara si a savarsit mantuirea omenirii pierite. Fratilor, sa dovedim ascultare fata de Fiul lui Dumnezeu, asa cum o doreste de la noi Dumnezeu, ca sa odihneasca asupra noastra harul dumnezeiesc! Poate va spune cineva: „As fi vrut si eu sa Il ascult pe Fiul lui Dumnezeu – dar cum as putea asta, cand au trecut deja aproape doua mii de ani de cand Domnul nostru Iisus Hristos a petrecut pe pamant cu trupul si a propovaduit invatatura Sa cea atotsfanta?”
Sa fim mereu cu Hristos, sa ascultam neincetat preadulcele Lui glas, sa ne hranim cu invatatura Lui cea de viata facatoare este foarte lesne: Domnul Iisus Hristos petrece cu noi pana acum. El petrece cu noi in Sfanta Sa Evanghelie, petrece cu noi prin mijlocirea Sfintelor Taine ale Bisericii, petrece prin pretutindeni-fiintarea si prin atotputernicia Sa, petrece in chip atotimbelsugat, precum se cade sa petreaca Dumnezeu, Cel Nemarginit si Atotdesavarsit. Domnul vadeste petrecerea Sa impreuna cu noi prin slobozirea sufletelor din robia pacatului, prin impartirea darurilor Sfantului Duh, prin semne si minuni multe.
Continuare…
Iubirea aproapelui – Sf. Ignatie Briancianinov
Adaugat la mai 13, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ignatie Briancianinov
[…] Mai întîi, lasîndu-te calauzit de Evanghelie, leapada vrajba, mînia, osîndirea si toate cîte lucreaza de-a dreptul împotriva iubirii. Evanghelia porunceste sa ne rugam pentru vrajmasi, sa binecuvîntam pe cei care ne blesteama, sa facem bine celor ce ne urasc, sa iertam aproapelui tot ce ar face împotriva noastra. Tu, cel ce voiesti a urma lui Hristos, straduieste-te sa plinesti cu fapta aceste porunci. Continuare…
Postul Mare – urcuşul duhovnicesc spre Sfintele Paşti
Adaugat la martie 7, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Ignatie Briancianinov, Post
Domnul Hristos arăta puterea postului cînd le spunea ucenicilor că „unele soiuri de duhuri se pot scoate doar cu post şi rugăciune”. De aceea, Sfinţii Părinţi zic că postul este poarta, iar epitrahilul este uşa mîntuirii. Adică prin poarta aceasta strîmtă de care vorbeşte Mîntuitorul vor intra virtuţile sfinte în sufletul şi trupul omului, îmblînzindu-le şi sfinţindu-le, iar epitrahilul simbolizează spovedania, iertarea păcatelor. Sfîntul Vasile cel Mare spune că „atît de bătrînă este porunca postului încît ea este de o vîrstă cu omul”.
Continuare…
Despre pazirea de „binele” firii omenesti cazute
Adaugat la octombrie 28, 2010 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ignatie Briancianinov
Ti-a venit vreun gînd bun? Opreste-te: sa nu tinzi nicidecum spre împlinirea lui fara chibzuiala, pe negîndite. Simti în inima vreo insuflare buna? Opreste-te: nu îndrazni sa te lasi dus de ea. Ia Evanghelia ca îndreptar. Cerceteaza: se potrivesc, oare, gîndul tau cel bun si insuflarea cea buna a inimii tale cu atotsfînta învatatura a Domnului? Curînd vei vedea, ca nu este nici o potrivire între binele evanghelic si binele firii omenesti cazute. Binele firii noastre cazute este amestecat cu raul, si de aceea însusi acest bine s-a preschimbat în rau, la fel cum se preface în otrava mîncarea gustoasa si sanatoasa, atunci cînd este amestecata cu otrava. Pazeste-te de a savîrsi binele firii cazute! Savîrsind acest bine, vei hrani caderea ta, vei hrani în tine parerea de sine si trufia, vei atinge cea mai apropiata asemanare cu demonii. Dimpotriva, savîrsind binele evanghelic, ca un ucenic adevarat si credincios al Dumnezeului-Om, te vei face asemenea Dumnezeului-Om.[„¦]
Continuare…
Sfanta Maria Egipteanca – model de pocainta si indreptare
Adaugat la martie 21, 2010 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ignatie Briancianinov, Predici
[„¦] Dar va spune cineva: „Maria Egipteanca, model de urmat?! Oare chiar trebuie ca toata lumea sa fuga în pustie, în locuri nelocuite, în munti?” Nu, nu toata lumea. Dar toti trebuie sa o aiba drept model în truda ei de autoîndreptare, în hotarîrea ei neclintita de a-si schimba viata si în felul cum a ajuns la aceasta hotarîre. Iata partile care trebuie urmate! Cum a ajuns Cuvioasa Maria la hotarîrea de a-si schimba viata? Domnul a adus-o. Pentru ce? Deoarece, în pofida patimii naprasnice care o stapînea, ea nu se gîndise niciodata sa ramîna pentru totdeauna în aceasta amara robie. Ea a suferit silnicia carnii si a vrajmasului care lucra prin aceasta carne si s-a lasat prada pasiunii, dar nu pîna la sfîrsit. Domnul S-a milostivit de suferintele fapturii si a venit s-o elibereze din legaturile care o chinuiau. Aceasta este învatatura la care sa luam aminte din viata Sfintei Maria Egipteanca.
Continuare…
Postul fara rugaciune nu ne apropie de Dumnezeu
Adaugat la februarie 23, 2010 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ignatie Briancianinov, Post
Buna este rugaciunea, le spunea Arhanghelul Rafail lui Tobie si lui Tobit, cu post si cu milostenie si cu dreptate (Tob. 12, 3). Mare bine este un asemenea post! El este bun pentru pacatosi, fiind singura usa prin care se iese din starea trupeasca, prin care se intra in mantuitoarea pajiste a pocaintei si se ajunge la petrecerea necurmata in aceasta mantuitoare pajiste. Mare bine este el, si nu doar pentru pacatosi: el e un mare bine si pentru drepti, o mare arma in mainile lor. In toata vremea pribegiei lor pamantesti ei nu o parasesc – prin el se pazesc in curatie si sfintenie. Ei isi intemeiaza postul pe milostenie; ei isi pun postul pe temelia rugaciunii; prin rugaciunea credintei (Iac. 5, 15) primesc tot ce cer (Marcu 11, 24).
Continuare…
Despre citirea Evangheliei – Sf. Ignatie Briancianinov
Adaugat la august 6, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ignatie Briancianinov
Cînd citeşti Evanghelia, nu căuta desfătări, nu căuta extaze, nu căuta cugetări sclipitoare: caută să vezi adevărul cel sfînt, singurul infailibil.
Nu te mulţumi doar cu citirea neroditoare a Evangheliei; străduieşte-te să împlineşti poruncile ei, citeşte-o cu fapta. Evanghelia este cartea vieţii şi prin viaţă trebuie citită.
Nu socoti că din întîmplare cea mai sfîntă dintre cărţi. „Tetra-Evanghelia” începe cu Evanghelia după Matei şi sfîrşeşte cu Evanghelia după Ioan. Matei ne învaţă mai mult cum să împlinim voia lui Dumnezeu şi poveţele lui sînt deosebit de potrivite cu cel ce face primii paşi pe calea lui Dumnezeu; Ioan arată chipul unirii dintre Dumnezeu şi omul înnoit prin porunci, unire la care pot ajunge doar cei ce au sporit în calea lui Dumnezeu.
Continuare…
Despre conştiinţă – Sf. Ignatie Briancianinov
Adaugat la mai 13, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ignatie Briancianinov
Constiinta este o simtire a duhului omenesc, subtire, luminoasa, care deosebeste binele de rau. Aceasta simtire deosebeste mai limpede binele de rau decît mintea. Este mai greu sa amagesti constiinta decît mintea. Si cu mintea amagita, care e sprijinita de voia iubitoare de pacat, constiinta se razboieste îndelung. Constiinta este legea fireasca.
Continuare…