Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Cuvînt în Duminica Floriilor

aprilie 1, 2018 Categoria: Articole, Luca al Crimeii, Predici

Litera omoară, iar duhul dă viaţă

Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pămîntească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc şi Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvîrşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormînt, şi aştepta sosirea Lui, şi se pregătea să îl întîmpine sărbătoreşte.

Hristos Se ferise întotdeauna de cinstiri, poruncindu-le dracilor, pe care îi scotea, să nu dea de ştire că El este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecaţi să nu povestească despre minunea vindecării lor. Acum însă venise vremea să descopere oamenilor vrednicia Sa de Mesia, şi intrarea în Ierusalim avea drept scop tocmai lucrul acesta: să vestească tuturor că a venit Mesia.

Totuşi, El n-a venit ca să Se facă împărat pămîntesc ori să aşeze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, deşi tocmai aceasta era aşteptarea iudeilor, împărăţia lui Hristos nu este din această lume, şi slava Lui nu putea să aibă nimic în comun cu strălucirea de paradă a împăraţilor pămînteşti.

El Se arată în Ierusalim cu o înfăţişare sărăcăcioasă şi smerită: fără cai şi care măreţe, fără nici o strălucire exterioară. Dar orice slavă pămîntească este nimicnică şi se risipeşte ca fumul. Este, totuşi, o altă slavă, nemăsurat mai înaltă: slava vitejeştii smerenii, a blîndeţii, a virtuţii – fiindcă aceste mari calităţi duhovniceşti sunt nemăsurat mai înalte decît toate atributele exterioare ale puterii şi stăpînirii.

Împărăţia lui Hristos nu este din această lume şi slava Lui trebuia să fie de alt fel – mai presus de lume, dumnezeiască. Şi El a dobîndit această slavă prin smerita Sa intrare în Ierusalim. Şedea pe asin ţinîndu-şi capul nu ridicat cu semeţie, ci adînc plecat, şi înrourînd sfinţii Săi obraji cu rîuri de lacrimi. El S-a descoperit poporului israelit ca Mesia smerit şi pătimitor, liniştit şi blînd, Care trestia frîntă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge (Is. 42, 3).

Pentru ce plîngea? Aflăm din propriile Lui cuvinte: Ierusalime, Ierusalime! Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi (Lc. 19, 41-42). O, dacă ai fi priceput că Eu sunt Mesia, Care a venit să te mîntuiască, că Eu sunt împăratul tău – nu pămîntesc, ci ceresc!

Domnul ştia ce va trebui să îndure poporul, care avea să se lepede de El. Ştia că vor veni oştile romane şi vor împresura Ierusalimul, că îl vor supune grozăviilor de nedescris ale asediului, că cetatea va fi nimicită, încît nu va mai rămîne din el piatră peste piatră, şi că templul va suferi aceeaşi soartă. O, dacă Ierusalimul ar fi ştiut că slujeşte mîntuirii lui!

Se întîmplă ca omul să meargă pe o cale greşită, iar milostivirea lui Dumnezeu să îl oprească printr-un cutremur adus de nenorocire sau boală, prin care îi spune: Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Cu fiecare dintre noi se întîmplă că Domnul stă la uşa inimii noastre şi bate încetişor, aşteptînd să I se deschidă şi să I se dea drumul înăuntru, bate ca un sărac la uşa noastră.

Aşadar, poporul sălta ţinînd în mîini ramuri de finic, strigînd: Osana întru cei de sus! Bine este cuvîntat Cel Ce vine întru numele Domnului!, aşternîndu-şi hainele sub copitele asinului. Copii strigau, înălţînd laudă lui Dumnezeu. Este limpede că fiecare, văzînd cele ce se petreceau, trebuia să-şi amintească de spusele prorocului Zaharia: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată, împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe fiul celei de sub jug (Zah. 9, 9). Şi totuşi, cărturarii, fariseii şi arhiereii, care ştiau această prorocie, sufereau şi cîrteau, iar în cele din urmă, nemaiputînd răbda, I-au zis Domnului: „Ceartă-i, Tu nu auzi ce zic?” Iisus le-a răspuns: Au niciodată n-aţi citit că „din gura pruncilor şi a celor ce sug ţi-ai pregătit laudă”? Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga (Mt. 21, 16; Lc. 19, 39-40).

De ce-L urau pe Domnul Iisus? De ce L-au răstignit? Am spus deja: fiindcă îl socoteau călcător al legii lui Moise, sau, mai bine zis, al literei legii. Legea lui Moise era pentru ei adevărul indiscutabil, absolut şi sfînt, însă pur exterior, fiindcă erau străini de duhul ei, închinîndu-se literei, şi oricine încălca litera era în ochii lor cel mai mare nelegiuit. Ei erau nemulţumiţi de faptul că Domnul Iisus Hristos vindeca bolnavi în zi de sîmbătă. Ce pervertire a inimii omeneşti! În loc să-L proslăvească plini de cutremur pe Dumnezeu, Care face asemenea minuni, ei se umpleau de răutate cruntă!

Ei nu înţelegeau că Domnul n-a venit ca să o strice, ci ca s-o împlinească, adică să o desăvîrşească, nu înţelegeau că El este Domnul sîmbetei. Ei nu înţelegeau că învăţătura Lui nu numai că nu calcă legea lui Moise, ci o înalţă nemăsurat. Nu i-a mişcat nici minunea cu totul neobişnuită a învierii lui Lazăr cel mort de patru zile. Despre ei a prezis marele proroc Isaia: S-a îngroşat inima poporului acestuia, şi cu urechile sale greu au auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă, şi să se întoarcă, şi să-i vindec pe ei (Is. 6, 10).

Asupra lor s-au împlinit cuvintele apostolului Pavel: Litera ucide, iar duhul face viu (2 Cor. 3, 6). Vrăjmaşii lui Hristos au pierit, fiindcă au fost slujitori ai literei care ucide, în timp ce pe noi ne-a învrednicit să fim slujitori ai Legămîntului celui Nou, nu ai literei, ci ai Duhului (ibidem). Deci, să luăm aminte cu sîrguinţă la acest lucru. Amin.

Sf. Luca al Crimeei

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.