Predica Preafericitului Patriarh Kiril la Dumnezeiasca Liturghie, oficiată în scuarul Catedralei Mitropolitane din Chişinău

octombrie 12, 2011 Categoria: Articole, Patriarh Kiril, Predici

La 9 octombrie 2011, de ziua adormirii Apostolului şi Evanghelistului Ioan Teologul şi de ziua pomenirii sfîntului ierarh Tihon, Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii, Preafericitul Patriarh Kiril a condus slujirea Liturghiei Dumnezeieşti pe Piaţa Marii Adunări Naţionale „“ piaţa centrală a oraşului Chişinău. După citirea Evangheliei Înaintestătătorul s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

În numele Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh.

Mă bucur să vă văd pe voi toţi, dragii mei, pe această piaţă, în ziua cînd Domnul m-a învrednicit să vin la Chişinău. Cerul s-a spart, însă pentru pămîntul însetat, care aproape de trei luni nu a primit vlagă, această zi este o zi de binecuvîntare. Într-un anumit sens binecuvîntarea lui Dumnezeu întotdeauna este legată de o anumită incomoditate pentru om, căci ca răspuns la binecuvîntarea lui Dumnezeu este nevoie de eforturi omeneşti.

Astăzi, de ziua pomenirii Sfîntului Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, noi am auzit un fragment din epistola lui (1 In. 4:12-19). Au fost rostite minunate cuvinte, care ne ajută să înţelegem multe din viaţa omului contemporan. Fiecăruia din noi i se pare că cel mai îngrozitor în viaţă este durerea. Din cauza durerii suferă omul duhovnicesc şi cel trupesc şi fiecare tinde să o ocolească. Însă apostolul ne învaţă că există ceva mai îngrozitor decît durerea „“ frica. „În frică este chin” „“ chin nu atît din cauza durerii, cît din cauza fricei înseşi, a groazei. Aceste cuvinte minunate uluiesc conştiinţa, iar viaţa noastră contemporană oferă o mulţime de dovezi ale justeţii acestor cuvinte arzătoare ale apostolului şi evanghelistului.

Într-adevăr, frica îl vatămă pe om. Nu în zadar şi filosofii contemporani, şi specialiştii în domeniul medicinii spun că civilizaţia contemporană, societatea de azi suferă, în primul rînd, din cauza stresurilor. Noi, într-adevăr, ne temem de multe. Ne temem să ne îmbolnăvim, ne temem să fim amăgiţi, ne temem să pierdem „“ să pierdem alegerile, să pierdem într-o dispută, să pierdem în concurenţă. Dar cel mai mult noi ne temem de bătrîneţe, de boală, de singurătate şi, în sfîrşit, de moarte. Nu se ştie dacă boala îl va ataca pe om, dar de boală el se teme; nu se ştie dacă omul va pierde într-o dispută, dar însăşi teama de a pierde bagă frica în suflet…

Aceste frici ale vieţii contemporane ne sunt date ca un stigmat al nearanjării societăţii umane. Într-adevăr, lumea contemporană este organizată în aşa fel, încît reproduce valori false. În calitate de model al bunăstării lumea propune omului bunăstare materială şi plăceri: să ai mai mulţi bani, mai mult confort, foloseşte-te de toate „“ şi vei fi fericit. Anume psihologia omului, orientată spre plăceri şi bunăstare exterioară, devine extrem de vulnerabilă. Anume aici se naşte frica, căci bunăstarea poate fi luată în orice moment şi în orice moment omul poate deveni inapt de a se delecta de viaţă. Şi atunci? Iar atunci vine frica şi groaza. Astăzi societatea a pus reproducerea grozăviilor şi a coşmarurilor pe bandă rulantă. Este suficient să priveşti emisiunile la televizor, filmele, ştirile: tablouri permanente de coşmar şi groază; şi cînd omul, orientat spre bunăstare exterioară, spre plăceri, se uită atent la aceste tablouri, el nimereşte sub stăpînirea fricii „“ de aici şi se trag stresurile şi nearanjarea duhovnicească. În afară de aceasta, frica devine un instrument de manipulare a conştiinţei omului. Cu ajutorul fricii este posibil să-ţi realizezi scopurile politice sau de altă natură „“ omul care trăieşte în frică devine uşor de manipulat, îşi pierde libertatea.

Ce ne învaţă pe noi astăzi Ioan Teologul? El ne învaţă o mare înţelepciune „“ cum să biruim frica, cum să învingem stresul, cum să păstrăm libertatea interioară. Cuvintele lui minunate au răsunat astăzi pe această piaţă: „Iubirea desăvîrşită alungă frica”. Cineva ar putea să nu înţeleagă aceste cuvinte, dar în ele se conţine o mare înţelepciune. Prin aceste cuvinte omul obţine biruinţă asupra oricăror frici şi el devine curajos şi de neînvins. Deja nu circumstanţele vieţii domnesc asupra omului, dar omul devine mai puternic decît circumstanţele.

Ce este dragostea desăvîrşită?

Există ea în genere? Apostolul răspunde: da. El vorbeşte despre faptul că Însuşi Dumnezeu este Dragoste şi, de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămîne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvîrşită. Iar aceasta înseamnă că societatea umană care-L izgoneşte pe Dumnezeu din viaţa sa este condamnată la frică şi această frică va creşte permanent în aşa măsură, încît nu se ştie ce va rămîne din personalitatea umană. Însă cînd vieţuim cu Dumnezeu, noi devenim puternici. Nu ne temem de nimic, ne încredinţăm viaţa voinţei lui Dumnezeu, ne străduim să auzim vocea Lui, ne cresc aripi, suntem în stare să zburăm, suntem capabili să înfruntăm orice fel de greutăţi în viaţă „“ şi personale, şi familiale, şi sociale, şi cele de stat „“ fiindcă Dumnezeu prin dragoste ne eliberează de frică.

Însuşi Ioan Teologul ne-a arătat exemplu atunci cînd el, ucenicul iubit al Mîntuitorului, nu s-a temut de Golgota. Alţi ucenici au fugit, iar el împreună cu Maica Mîntuitorului a stat lîngă Cruce, fără a se teme de nimic „“ nici de ostaşii romani, nici de răutatea arhiereilor, nici de strigătele sălbatice ale mulţimii înnebunite. El stătea lîngă Cruce, biruind frica, fiindcă cu Dumnezeu în inimă frica dispare. Şi astăzi, rugîndu-ne Sfîntului Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, noi îl vom ruga pe el, cel care stă acum în faţa prestolului lui Dumnezeu, precum a stat cîndva lîngă Cruce, să ne întărească credinţa noastră în Dumnezeu, iar prin aceasta „“ dragostea în inimă, dragostea desăvîrşită, care izgoneşte frica şi ajută pe om, înfruntînd toate greutăţile vieţii pămînteşti, să ne îndrepte către scopurile şi valorile adevărate pe care Însuşi Dumnezeu le-a hărăzit neamului omenesc. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii