Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Despre mandrie – Sf. Ioan Casian

ianuarie 5, 2011 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Casian

A opta lupta o avem împotriva duhului mîndriei. Aceasta este foarte cumplita si mai salbatica decît toate cele de pîna aici. Ea razboieste mai ales pe cei desavîrsiti si pe cei ce s-au urcat pîna aproape de culmea virtutilor, încercînd sa-i prabuseasca. Si precum ciuma cea aducatoare de stricaciune nimiceste nu numai un madular al trupului, ci întreg trupul, asa mîndria nu strica numai o parte a sufletului, ci tot sufletul. Fiecare din celelalte patimi, desi tulbura sufletul, se razboieste numai cu virtutea opusa si cautînd sa o biruiasca pe aceea, întuneca numai în parte sufletul. Patima mîndriei însa îi întuneca întreg sufletul si-l prabuseste în cea mai adînca prapastie. Ca sa întelegem mai lamurit cele zise, sa luam seama la lucrul urmator: îmbuibarea stomacului se sîrguieste sa strice înfrînarea; curvia, curatia; iubirea de argint, saracia; mînia, blîndetea; si celelalte feluri ale pacatului asemenea pe celelalte virtuti opuse. Dar pacatul mîndriei, cînd pune stapînire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare si înalta, îl darîma în întregime si îl surpa pîna în temelii. Marturie despre aceasta este îngerul acela, care pentru mîndrie a cazut din cer. Caci fiind zidit de Dumnezeu si împodobit cu toata virtutea si întelepciunea, n-a voit sa le recunoasca pe acestea venite din darul Stapînului, ci din firea sa. De aceea s-a socotit pe sine întocmai ca Dumnezeu. Gîndul acesta al lui mustrîndu-l Proorocul zice: «Ai zis întru inima ta: sedea-voi pe un munte înalt, pune-voi scaunul meu peste nouri si voi fi asemenea Celui Preaînalt» (Is. 14:13,14). Iar tu om esti si nu Dumnezeu. Si iarasi alt Prooroc zice: «Ce te falesti întru rautate puternice?» (Ps. 51,1) si celelalte ale psalmului. Deci, stiind acestea, sa ne temem si «cu toata strajuirea sa pazim inima noastra» (Prov. 4,23) dinspre duhul mîndriei cel purtator de moarte, zicînd în noi însine de cîte ori am dobîndit vreo virtute, cuvîntul Apostolului: «Nu eu, ci darul lui Dumnezeu, carele este cu mine» (I Cor. 15,10), si cel zis de Domnul: «Fara de Mine nu puteti face nimic» (Ioan 15,5), sau cel zis de Proorocul: «Daca Domnul nu ar zidi casa, în zadar s-ar trudi ziditorii» (Ps. 126,1), si în sfîrsit cel zis de Apostol: «Nu a celui ce voieste, nici a celui ce alearga, ci a lui Dumnezeu, carele miluieste» (Rom. 9,16). Caci chiar de ar fi cineva cît de fierbinte cu osîrdia si de sîrguitor cu vrerea, fiind legat de trup si sînge nu va putea ajunge la desavîrsire, decît prin mila lui Hristos si prin harul Sau. Pentru ca zice Iacov: «Toata darea cea buna de sus este» (Iac. 1,17); iar Apostolul Pavel zice: «Ce ai tu, ce nu ai luat? Iar daca ai luat, ce te lauzi ca si cum n-ai fi luat si te falesti ca de ale tale?» (I Cor. 4,7).

Iar ca mîntuirea ne vine prin harul si mila lui Dumnezeu, ne da marturie adevarata tîlharul acela de pe Cruce, care a primit Raiul nu ca pret al virtutii, ci prin harul si mila lui Dumnezeu. Acestea stiindu-le Parintii nostri, toti cu un glas au învatat, ca nu putem ajunge într-alt fel la desavîrsirea virtutii, fara numai prin smerenie. Iar aceasta se naste din credinta, din frica lui Dumnezeu, din blîndete si din saracia desavîrsita, prin care ne vine si dragostea desavîrsita, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava în veci. Amin.

Sf. Ioan Casian
/mantuire.50webs.com/l

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.