Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Despre viaţa viitoare (II. Despre mijlocirea Sfinţilor)

decembrie 9, 2009 Categoria: Articole, Catehism, Religii si secte

348. Avem noi acum vreo legătură cu sufletele drepţilor din cer?

Da, este o strînsă legătură de iubire şi de rugăciune între ei şi noi. Ne rugăm cu ei, slăvim pe Dumnezeu împreună cu ei. Facem parte din acelaşi Trup tainic al Domnului, din Biserică, trăind o viaţă duhovnicească comună. Deşi ei alcătuiesc Biserica biruitoare din cer, iar noi cea luptătoare de pe pămînt, acestea două nu sunt despărţite, ci unite. E o necontenită trecere de la una la alta. Sfinţii sunt cu puterea lor printre noi. Precum stăm în legătură cu Domnul nostru Iisus Hristos, măcar că e nevăzut, aşa stăm şi cu Sfinţii din cer. Sfîntul Apostol Pavel zice: „V-aţi apropiat de muntele Sion şi de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc şi de zeci de mii de îngeri, în adunare sărbătorească, şi de Biserica celor întîi născuţi care sunt scrişi în ceruri şi de Dumnezeu Judecătorul tuturor, şi de duhurile drepţilor celor desăvîrşiţi” (Evr. 12, 22-23). Iar Fericitul Augustin spune: «Sufletele credincioşilor care au murit nu sunt despărţite de Biserică… ele sunt mădulare ale lui Hristos».
Această legătură prin mijlocirea Bisericii între noi şi Sfinţi, precum şi legătura noastră cu sufletele celor adormiţi, se numeşte Comuniunea Sfinţilor. De ea aminteşte Simbolul Apostolic care datează din primele veacuri ale Bisericii.

349. Avem temeiuri să credem că Sfinţii mijlocesc pentru noi prin rugăciunile lor?

Da. Mai întîi pentru că fiind încă în viaţă, ei s-au rugat pentru noi. Sfîntul Apostol Pavel scrie filipenilor: „Mulţumesc Dumnezeului meu ori de cîte ori îmi amintesc de voi, căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi cu bucurie” (Filip. 1, 3-4; II Cor. 13, 9; Efes. 1, 16-18; 3, 14-21; I Tes. l, 2-3; II Tes. 1, 1-11; II Tim. l, 3). Strădania lor cea mai mare în viaţă a fost să ajute cît mai mulţi oameni să se mîntuiască. Ceea ce îi făcea pe ei sfinţi era o dragoste mistuitoare faţă de Dumnezeu şi de oameni. Dragostea lor faţă de oameni şi preocuparea de a aduce pe cît mai mulţi la Dumnezeu n-a încetat nici după mutarea lor de aici. Dimpotrivă, fiind mai aproape de Hristos, şi puterile lor sufleteşti crescînd, dragostea lor de oameni a crescut şi ea. Mîntuitorul spune că „bucurie se face înaintea Îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 10).
Cu cît mai mare bucurie vor avea astfel Sfinţii, care sunt mai legaţi de oameni, avînd aceeaşi fire? Mai ales că ei se bucură de ceea ce Se bucură şi Domnul nostru Iisus Hristos, iar bucuria cea mai mare a Lui este mîntuirea noastră. Mîntuitorul însuşi „Se roagă pentru noi” (Rom. 8, 34), după cum Se roagă şi Duhul (Rom. 8, 26-27). Oare nu vor face şi Sfinţii la fel, ca să facă bucurie lui Dumnezeu? Vor sta nepăsători cînd Iisus Se roagă pentru noi, cînd aduce Jertfa nesîngeroasă pentru noi, cînd lasă cele 99 de oi şi aleargă să mîntuiască pe cea pierdută? (Matei 18, 11-14).
Cu siguranţă că se vor ruga şi Sfinţii, mai ales că ştim că şi îngerii nu se bucură numai pentru mîntuirea unui suflet pierdut, ci, fiind pururea înaintea lui Dumnezeu, se şi roagă pentru el. Căci aşa trebuie să înţelegem cuvintele Mîntuitorului: „Căutaţi să nu defăimaţi pe vreunul dintre aceşti mai mici, că zic vouă: că Îngerii lor, în ceruri, văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 18, 10). Mîntuitorul a voit să arate că Îngerii acelora nu stau degeaba în faţa lui Dumnezeu, ci stau spre folosul lor, căci îndată adaugă că Fiul Omului a venit să mîntuiască pe cel pierdut şi dă ca exemplu parabola cu oaia cea pierdută (Matei 18,11-14).
Dar în afară de mărturiile acestea pentru rugăciunile Sfinţilor, Sfînta Scriptură cuprinde mărturii şi mai lămurite despre ele. În Apocalipsă se spune: „Şi cînd a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrîni au căzut înaintea Mielului, avînd fiecare alăută şi cupe de aur pline de tămîie, care sunt rugăciunile sfinţilor” (5, 8). Iată, aşadar, pe Sfinţii din cer înfăţişînd înaintea tronului ceresc rugăciunile sfinţilor de pe pămînt. Iar prin sfinţii de pe pămînt se înţelegeau pe vremea Apostolilor toţi membrii Bisericii (Col. 1, 4; Efes. 1, 1). Rugăciunea sfinţilor din cer este folositoare membrilor Bisericii de pe pămînt cînd aceştia din urmă se roagă şi ei, adică atunci cînd rugăciunea sfîntului din cer însoţeşte rugăciunea celui de pe pămînt, deci cînd acesta nu stă nepăsător.
Mai aducem aici trei temeiuri cu privire la rugăciunile Sfinţilor pentru noi. Primul: Toate fiinţele cuvîntătoare din cer şi de pe pămînt trebuie să aducă „Pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care Preaslăvesc numele Lui” (Evr. 13, 15). Sfinţii din cer nu lipsesc de la aceasta jertfă necontenită a rugăciunii adusă lui Dumnezeu (Apoc. 4, 10, 11).
Al doilea: În Biserică toate mădularele luptă pentru mîntuirea, pentru sfinţirea tot mai deplină şi a celorlalte mădulare. E o împreună-lucrare a tuturor, puterea de la unele trecînd la celelalte, slăbiciunile unora fiind purtate şi de celelalte, ca să crească tot trupul lui Hristos (Efes. 4, 11-12, 15-16; Rom. 12, 4-13). Nu pot fi socotiţi sfinţii ca nişte mădulare nelucrătoare în Biserică, ca nişte mădulare amorţite. Iar lucrarea lor numai aceasta poate fi: rugăciunea şi stăruinţa pentru creşterea tuturor mădularelor trupului Domnului.
Al treilea: Sfinţii se roagă pentru noi şi sunt ascultaţi (Fac. 20, 7; Iov 42, 8; I Regi 7, 9; Ier. 15, 15; Iacov 5, 16; II Petru 1, 13-15; Apoc. 8, 3-4).
Ei sunt proslăviţi (Rom. 2, 10); vor judeca lumea (I Cor. 6, 2); sunt iubiţii lui Dumnezeu (Dan. 10, 19).

350. Simţim noi trebuinţă şi de rugăciunile Sfinţilor ca să fim ascultaţi de Dumnezeu? Nu ajung rugăciunile noastre?

Dumnezeu a lăsat ca sfinţii să se roage pentru noi nu pentru că n-ar auzi rugăciunile noastre, cînd se fac singure, aşadar nu pentru că El are trebuinţă de ele, ci noi. Pe de o parte rugăciunile noastre se încălzesc cînd ştim că şi alţii se roagă cu noi şi pentru noi, iar dragostea noastră faţă de ei creşte, ca să răspundă dragostei lor. Rugăciunile unora pentru alţii sunt un semn şi un mijloc de sporire a dragostei, a unirii între mădularele Bisericii. Pe de altă parte noi ne smerim cînd ne dăm seama că avem trebuinţă şi de rugăciunile altora. Şi e bine să nu fim mîndri cînd ne rugăm socotind că n-avem trebuinţă de nimeni ca să fim ascultaţi de Dumnezeu, că suntem tot aşa de vrednici să fim ascultaţi de El ca oricare altul, că ne ajung rugăciunile noastre. De aceea spunem că rugăciunile noastre se înalţă prin rugăciunile sfinţilor pînă la Dumnezeu, pentru că rugăciunea noastră însăşi a devenit mai caldă, mai simţită, mai pătrunzătoare, mai smerită. Această încălzire a noastră se datoreşte şi faptului că puterea şi simţirea cu care se roagă Sfîntul pătrunde într-un chip tainic şi în inima noastră, scoţînd-o din amorţire.

351. În ce chip se mai arată legătura noastră cu sfinţii?

În aceea că nu numai Sfinţii îşi arată dragostea lor faţă de noi rugîndu-se pentru noi, ci şi noi ne arătăm dragostea noastră faţă de ei, pe de o parte cerîndu-le aceste mijlociri, pe de alta, cinstindu-i pentru faptele lor şi pentru desăvîrşirea la care au ajuns şi luîndu-i ca pildă. Dar această cerere de mijlocire şi actele de cinstire sunt amestecate. Cînd îi cinstim ne şi rugăm lor să mijlocească pentru noi, şi cînd ne rugăm lor, pentru mijlocire, îi şi cinstim lăudînd faptele şi sfinţenia lor. Toată această cinstire se mai numeşte şi închinare.

352. Dar rugăciunea şi închinarea nu se cuvin numai lui Dumnezeu? Nu dăm, aşadar, oamenilor ceva ce se cuvine numai lui Dumnezeu?

Nu. Căci alta e rugăciunea şi închinarea ce se dă lui Dumnezeu. Sfinţilor ne rugăm numai ca să mijlocească la Dumnezeu. Chiar cînd ne dau şi ei ceva, ne dau prin puterea lui Dumnezeu care e în ei şi potrivit cu voia lui Dumnezeu pe care ei o împlinesc cînd ne dau acel bun, aşa cum Apostolii au făcut minuni cu puterea şi cu voia lui Dumnezeu. Deci cînd le cerem Sfinţilor mijlocirea (Fapte 9, 32-42; 20, 9-11; 28, 3-9) sau ajutorul, tot pe Dumnezeu Îl slăvim. Pe Dumnezeu Îl rugăm ca El însuşi să ne dea de la Sine tot ce cerem, ca Acela care este izvorul tuturor bunurilor. Cît priveşte cinstirea sfinţilor, deşi se numeşte uneori şi închinare, ea se deosebeşte de închinarea data lui Dumnezeu. Cînd vrem să arătăm şi în cuvinte deosebirea, spunem că pe sfinţi îi cinstim (dulie, venerare), iar lui Dumnezeu Îi slujim (latrie, adorare, închinare). Pe sfinţi îi cinstim ca pe nişte oameni care ne-au dat pildă de slujire lui Dumnezeu, şi pentru aceasta Dumnezeu i-a cinstit şi stau aproape de Dumnezeu. Lui Dumnezeu Îi slujim ca Aceluia ce e Stăpînul atotputernic şi Făcătorul nostru, de la Care avem totul, primim totul şi atîrnăm întru totul.
O scriere de la începutul Bisericii, Martiriul Sfîntului Policarp, spune: «Noi ne închinăm lui Hristos pentru că e Fiul lui Dumnezeu; cît despre martirii care sunt ucenicii şi următorii Domnului, le mărturisim iubirea care li se cuvine din pricina cinstei fără seamăn pe care au adus-o Împăratului lor».

353. Avem temeiuri în Sînta Scriptură pentru aceste cereri de mijlocire şi pentru cinstirea sfinţilor?

Da, avem. Am văzut că însuşi Sfîntul Apostol Pavel cere, în nenumărate rînduri, creştinilor să se roage pentru el. Cu atît mai mult vom cere noi sfinţilor astfel de rugăciuni pentru noi.
Cît despre cinstire, în Faptele Apostolilor se spune ca temnicerul din Filipi „cerînd Lumina, s-a repezit înlăuntru şi, tremurînd de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila” (16, 29). În Vechiul Testament citim că ucenicii proorocilor, în urma unei minuni a lui Elisei, au zis: „Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei. Şi au venit înaintea lui Elisei şi i s-au plecat pînă la pămînt” (IV Regi 2, 15). Închinarea ce se dă în aceste locuri sfinţilor se datoreşte faptului că puterea lui Dumnezeu sălăşluieşte în ei. Deci tot spre Dumnezeu se înalţă cugetul celui care se închină.
Dacă e cu dreptate să li se dea o asemenea cinstire sfinţilor cît sunt pe pămînt, cu atît mai mult li se cuvine aceasta după ce, prin moarte, sunt sălăşluiţi în preajma şi în lumina Împăratului tuturor. O spune însuşi Sfîntul Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvîntul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evr. 13, 7).
Un temei pentru cinstirea sfinţilor din ceruri e şi cinstirea ce li se dă Îngerilor, asemenea cu care au ajuns sfinţii. „Şi a căzut Iosua cu faţa la pămînt şi s-a închinat Lui şi a zis: Stăpîne, ce porunceşti slugii Tale?” (Iosua 5, 14). Iar cînd părinţii lui Samson au adus o jertfă, „Şi cînd a început a se înălţa flacăra de la jertfelnic spre cer, îngerul Domnului s-a ridicat cu flacăra de pe jertfelnic. Văzînd aceasta, Manoe şi femeia lui au căzut cu faţa la pămînt” (Jud. 13, 20).

354. Nu cumva umbrim, prin această cinstire a sfinţilor, slava care se cuvine numai lui Dumnezeu?

Nu. Întîi, pentru că am văzut că ea e cu totul deosebită de slujirea ce o aducem lui Dumnezeu. Apoi, pentru că Însuşi Dumnezeu le-a dat lor cinstire, îmbrăcîndu-i în slava Sa, şi ne-a poruncit şi nouă să-i cinstim. Deci cinstea ce o dăm sfinţilor trece oarecum tot asupra lui Dumnezeu. „Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una, suntem” (Ioan 17, 22). Sau: „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă şi cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă” (Luca 10, 16). Sau: „Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte şi cel ce Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cel ce primeşte prooroc în nume de prooroc, plata proorocului va lua; şi cel ce primeşte pe un drept în nume de drept, răsplata dreptului va lua” (Matei 10, 40-41). Deci, dacă cinstim pe sfinţi pentru sfinţenia lor, răsplata lor o vom lua. Apoi, sfinţii sunt numiţi de Sfînta Scriptură „prieteni” ai lui Dumnezeu. Aşa numeşte Domnul nostru Iisus Hristos pe Apostoli (Ioan 15, 14), aşa e numit Avraam (Iacov 2, 23). Iar Sfîntul Apostol Pavel îi numeşte pe Efeseni „Casnici ai lui Dumnezeu” (Efes. 2, 19).
Cinstea ce le-o dă Mîntuitorul Apostolilor este aşa de mare, că-i va face părtaşi la judecata lumii: „Adevărat zic vouă, că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, cînd Fiul Omului va şedea pe scaunul Slavei, veţi şedea şi voi pe cele douăsprezece tronuri, judecînd cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Matei 19, 28).

355. Avem vreun folos din aceasta cinstire a sfinţilor?

Avem un mare folos. Dacă e de folos pentru creşterea duhovnicească a omului ca el să fie aşa de smerit, încît să socotească pe fiecare semen mai bun decît el (Matei 20, 26), cum nu s-ar păgubi el, uitînd de această smerenie, dacă ar socoti că sfinţii nu sunt mai buni decît el şi nu trebuie să-i cinstească? Aşa s-au smerit toţi sfinţii cît au trăit pe pămînt, plecîndu-se în faţa celui mai neînsemnat om şi cu siguranţă că cinstea ce le-o aduce nu-i face să uite de această smerenie. Prin întrecere în smerenie şi iubire, unii faţă de alţii, cresc cu duhul toţi membrii Bisericii. Dar cinstind pe sfinţi, noi ţinem în acelaşi timp necontenit în faţa ochilor noştri pilda vieţii lor, care ne ajută să ne îmbunătăţim mereu viaţa noastră.

356. Pe Sfînta Fecioară Maria, Maica Domnului, o cinstim la fel ca pe sfinţi?

Nu. Pe Maica Domnului o cinstim mai mult decît pe toţi sfinţii şi îngerii. Dar, totuşi, nu-i aducem slujire ca lui Dumnezeu. Cinstirea ce se dă ei se numeşte prea-cinstire (supravenerare). Ei i se cuvine aceasta prea-cinstire, pentru că e Maica lui Dumnezeu, nu numai o „prietenă” a Lui, ca ceilalţi sfinţi. De aceea se spune în cîntarea bisericească (Axionul): «Ceea ce eşti mai cinstită decît heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decît serafimii».
Ca e mai presus de sfinţi şi de îngeri se arată de acolo că şi îngerii şi oamenii i se închina. Aşa i s-a închinat îngerul Gavriil la Buna Vestire (Luca 1, 28-29). La fel i s-a închinat Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul (Luca 1, 40-43). Însăşi Sfînta Fecioară spune despre sine ca o vor ferici toate neamurile, aşadar şi sfinţii care se înalţă din neamuri: „Ca iată de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Ce puternic” (Luca 1, 48-49).

357. Prin ce ne mai arătăm cinstirea ce o dăm sfinţilor, în afară de rugăciunile prin care le cerem mijlocirea şi-i lăudăm?

Biserica îşi arată cinstirea faţă de sfinţi şi prin rînduirea unor zile cu numele lor, cînd sunt lăudaţi prin cîntări şi rugăciuni deosebite, împletite în slujba adusă lui Dumnezeu, prin închinarea unor biserici în cinstea lor, prin obiceiul creştinilor de a-şi lua numele vreunuia dintre ei, prin cinstirea icoanelor şi a moaştelor lor.

358. Care sunt temeiurile cinstirii moaştelor sfinţilor?

Sfinţii, cît au fost pe pămînt, au avut în ei harul Duhului Sfînt într-o măsură foarte mare, făcînd adeseori minuni, cu ajutorul lui. Harul acesta îl au în sufletul lor într-o măsură mai mare şi în viaţa cerească la care s-au dus. Dar precum sfîntul poate sta în legătură cu oamenii care se roagă lui, ajutîndu-i în chip minunat, cu atît mai mult păstrează el însuşi o anumită legătură cu trupul său, care a fost şi el locaşul Duhului Sfînt, precum spune Apostolul: „Au nu ştiţi că trupul vostru este templu Duhului Sfînt, care este în voi?” (I Cor. 6, 19).
Sfînta Scriptură ne spune despre minuni făcute prin trupurile sfinţilor cît traiau pe pămînt, mărturisind despre puterea ce era în ele. O femeie s-a vindecat de curgerea sîngelui numai prin atingerea de haina Mîntuitorului (Luca 8, 43-44; Matei 14, 36; 9, 21). Şi mulţi oameni se vindecau numai atingîndu-se de ştergarele purtate de Apostolul Pavel (Fapte 19, 11, 12), iar alţii, numai prin trecerea umbrei lui Petru peste ei (Fapte 5, 15). Cum că trupul sfîntului şi după moarte are putere vedem din Vechiul Testament, unde oasele proorocului Elisei învie un mort (IV Regi 13, 21).
Biserica a cinstit din primele timpuri osemintele mucenicilor, aducîndu-le cu grijă şi zidind altarele bisericilor peste ele, iar mai tîrziu îngrijindu-se ca în altarul fiecărei biserici, că şi în Sfîntul Antimis de pe altar, să se pună o părticica din Sfintele moaşte, ceea ce se face pînă azi.
Epistola Bisericii din Smirna despre martiriul Sfîntului Policarp, episcopul acelei cetăţi (”  166), spune: «Noi am strîns osemintele lui ca pe un odor mai scump decît aurul şi decît pietrele scumpe şi le-am aşezat unde se cuvine: aici ne vom aduna cu bucurie şi Domnul ne va da nouă să sărbătorim ziua naşterii sale celei muceniceşti, spre cinstirea biruinţei sale şi spre întărirea altor luptători», puterea minunată din moaşte se arată şi în faptul că nu putrezesc.
Se înţelege că şi cinstirea sfintelor moaşte se îndreaptă tot spre Dumnezeu, a Cărui putere sălăşluieşte în ele. «Cinstim moaştele mucenicilor ca să adorăm dumnezeieşte pe Acela ai Cărui ucenici sunt şi cinstim pe slujitori în aşa fel încît cinstirea lor să treacă asupra Stăpînului, Care a zis: „Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte”».

359. Dar temeiurile cinstirii icoanelor care sunt? Şi care este înţelesul cinstirii lor?

Sfînta Scriptură opreşte închinarea la chipuri cioplite şi la alte asemănări văzute (Ies. 20, 4; Lev. 26, 1; Deut. 5, 8; Fapte 17, 29). Dar prin această opreşte numai închinarea întemeiată pe socotinţă că chiar aceste chipuri sunt cinstite ca dumnezei, adică opreşte închinarea la idoli. Nu opreşte, însă, cinstirea unor semne şi înfăţişări ale lui Dumnezeu şi ale sfinţilor, cînd această cinstire nu rămîne la materia din care sunt făcute, ci duce gîndul la Dumnezeu sau la Sfîntul cel închipuit prin ele. Am văzut cinstirea ce se dădea unor brîie şi ştergare purtate de Apostolul Pavel. În Vechiul Testament ni se spune despre doi heruvimi sculptaţi, aşezaţi deasupra chivotului, sau brodaţi în perdeaua din faţa chivotului sau în covoarele din locaşul sfînt (Ies. 25, 18-22; 26, 32 etc.). Înaintea lor se tămîia şi se făceau închinăciuni (Iosua 7, 6; Ies. 30, 1, 7, 8). Precum ne ajutăm de cuvînt ca să ne ridicăm la cele mai presus de cuvînt, aşa ne folosim de icoană ca să ne ridicăm la cele mai presus de icoana. Şi precum Dumnezeu vrea ca auzul nostru să se sfinţească prin cuvinte curate, aşa vrea ca şi văzul nostru să se sfinţească prin icoane cuvioase, ca prin amîndouă aceste simţuri superioare să se scurgă în suflet gînduri curate.

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.