Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Biserica adventistă de ziua a saptea

august 4, 2009 Categoria: Articole, Religii si secte

Secolele 18 si 19 au constituit perioada marilor „treziri religioase” din Statele Unite ale Americii. Într-o tara în care catolicii nu erau majoritari, cultele neoprotestante au intrat la un moment dat în criza de subiecte de predica si doctrinare. Nimeni nu mai era miscat de predicile critice la adresa „celorlalti”. S-a creat treptat nevoia de a veni în fata maselor cu noi idei care sa reanime si sa întretina motivatia (neo)protestanta. Au început sa apara predicatori mai revolutionari decît primii predicatori neoprotestanti, înfierbîntînd multimile cu predici apocaliptice despre pedepsele Iadului, fericirea care îi asteapta pe cei credinciosi sau o asa-zisa răpire a celor fideli Domnului.

Adventistii reprezintă, asemenea baptistilor, o grupare mai mare de secte, toate preocupate de a doua venire a Domnului, de unde si numele lor, derivat din latinescul adventus (venire), si în special de stabilirea datei pe baza profetiilor.

William Miller (1782-1849), un baptist, a început să studieze pe cont propriu Biblia si în special cartea profetului Daniel, trăgînd de acolo concluzia că sfîrsitul lumii e aproape si că Hristos se va reîntoarce în anul 1843. El a publicat concluziile cercetărilor lui biblice într-o brosură, Învederare din Sfînta Scriptură a celei de-a doua veniri a lui Hristos în anul 1843. În respectiva scriere el anunta, pe lîngă data revenirii lui Hristos, si faptul că El va întemeia pe pămînt o împărătie de o mie de ani împreună cu cei drepti pe care îi va învia si că la sfîrsitul mileniului vor învia si cei păcătosi pentru a fi judecati (aceasta este cunoscuta învătătură despre Mileniu, preluată ulterior de mai multe secte). Miller si-a făcut calculele pe baza profetiei din Daniel 8:14, unde se vorbeste de 2300 de zile care vor trece pînă la curătirea locului sfînt si, sprijinindu-se pe Numeri 14:34, a socotit o zi drept un an. Punctul de plecare a fost luat anul 457 îH, cînd a început robia babiloniană. În anul 1831 el a început să predice în public noile idei. În asteptarea evenimentului anuntat multi dintre adeptii lui si-au vîndut proprietătile si si-au lichidat afacerile. Întrucît anul 1843 a trecut fără ca profetia să se împlinească, un adept al lui Miller, S. Snow, a calculat o nouă dată, mai exactă ca prima – 10 octombrie 1844. De data aceasta publicitatea a fost mult mai mare, data fiind preluată de ziare, reviste, în conferinte publice, provocînd un entuziasm care i-a făcut pe multi să-si părărească locurile de muncă, să-si vîndă proprietătile si să urmeze adventistilor. Noaptea de 9 spre 10 octombrie i-a aflat pe adventisti adunati într-o sală mare din Boston, asteptînd cu mari emotii trîmbita îngerului ce avea să vestească a doua venire a Domnului. Noaptea a trecut fără să se întîmple nimic, spre marea dezamăgire a multora care au părăsit secta. Miller a recunoscut public că a gresit si i-a îndemnat pe adeptii săi să se întoarcă în bisericile de unde veniseră. Acestea nu i-au primit si astfel secta adventistilor s-a risipit în 1845. Cei care au rămas s-a rupt în patru grupuri principale, dintre care cel mai important a fost si este cel al „adventistilor de ziua a saptea”. Trei dintre urmasii lui Miller, Joseph Bates si sotii James si Ellen G. White au pus bazele noii „Biserici Adventiste de Ziua a Saptea”.

Ellen G. White avea numai 17 ani cînd era deja o adeptă înfocată a lui Miller. Ea a început să aibă vedenii prin care promova teoriile acestuia. Există mai multe opinii medicale care arată că vedeniile lui White erau de fapt crize de epilepsie provocate de un accident din copilărie, cînd aceasta a fost lovită cu o piatră în fată si a rămas inconstientă un număr de zile. De asemenea, mai multi apropiati care s-au aflat în preajma ei în momentul vedeniilor au declarat că nu era vorba de vedenii de la Dumnezeu, ci de crize de epilepsie.

Treptat, Ellen White a devenit figura centrală a sectei, producînd multe scrieri cu valoare de profetii pentru adventisti: Tragedia veacurilor, Profeti si împărati, etc. Ea a reinterpretat profetiile lui Miller si Snow, sustinînd că ele nu se refereau la a doua venire a Domnului, ci la curătirea templului ceresc de păcatele fiilor lui Dumnezeu (Evrei 9:23). Previziunile si calculele de date au continuat, fiind propusi, pe rînd următorii ani: 1845, 1849 si 1851, acesta din urmă fiind chiar certificat de o viziune a lui Ellen White. Tot printr-o „viziune cerească” a profetesei, adventistii au preluat serbarea sîmbetei de la baptistii de ziua a saptea, în 1860 secta schimbîndu-si numele în „Adventistii de Ziua a Saptea”. Secta s-a răspîndit repede si în afara Americii si numără astăzi aproximativ 5 milioane de membri.

În Romînia, adventistii au pătruns la sfîrsitul secolului 19, printr-un fost preot catolic, Mihail Czehovski, care a activat în regiunea Pitestiului. Secta apare în 1890 în Bucuresti, dar un oarecare succes al ei începe cu convertirea si mai apoi preluarea conducerii de către fostul student în medicină, Petre Paulini. Secta a cîstigat teren printr-o înversunată campanie de denigrare a Bisericii Ortodoxe si a clerului acesteia, folosind în acest scop cele mai murdare mijloace.

Între rătăcirile specifice acestei secte se numără: învătătura despre Mileniu, credinta că nu există iad si nici suflet nemuritor, obligativitatea legilor Vechiului Testament privind tinerea sîmbetei si mîncărurile necurate, credinta că împărătia de 1260 de zile a Antihristului (conf. Apoc. 12:16) reprezintă perioada de 1260 de ani dintre 538 si 1798 (dominatia papalitătii).

Conform acestei secte, toate denominatiunile crestine sunt stăpînite de diavol iar preotii sunt slujitorii acestuia. În consecintă, toti crestinii trebuie să părăsească bisericile lor si să intre în singurul adăpost adevărat – secta adventistă. După credinta lor, sîmbăta ar fi pecetea si semnul lui Dumnezeu, iar duminica, serbată de toti crestinii, ar fi pecetea Fiarei (a diavolului). De aceea, după părerea lor, cel mai important lucru si semn că esti de partea lui Dumnezeu este acela de a tine sîmbăta. Dusmănia pe care o nutresc fată de ceilalti crestini este grăitoare pentru fanatismul lor.

Adventisii dau o importantă deosebită zeciuielii, adică a datoriei sacre a fiecărui membru de a cotiza la secta cu 10% din venitul lunar, sub deviza „mai bine să ai 90% din salariul tău binecuvîntat, decît 100% fără binecuvîntare”.

Secta a implementat un amplu program pentru tinerii membri. Diverse activităti aprobate de conducere pentru petrecerea timpului liber înlocuiesc distractiile cum ar fi dansul sau mersul la cinema. Adventistii administrează peste 360 de spitale si clinici în lumea întreagă si desfăsoară programe misionare, educationale si filantropice sustinute prin zeciuiala plătită de membri (a zecea parte din venit). Publicatiile sectei sunt tipărite în 197 de limbi si dialecte. Secta dispune de unul din cele mai mari sisteme de învătămînt dintre cultele neoprotestante. În ceea ce priveste interpretarile profetiilor escatologice, adventistii detin un loc de frunte din punct de vedere al originalitatii ideilor de interpretare.

Din secta principală s-au desprins în timp numeroase grupări si secte cu nume diferite. Cele mai cunoscute sunt: Adventistii de Ziua a Saptea – Miscarea de Reformă, Societatea misionară internatională a adventistilor de ziua a saptea, Miscarea lui R. D. Brinsmead. Primii din această serie activează si în Romînia.

„AZS – Miscarea de Reformă” s-au separat de secta-mamă după moartea ‘profetesei’ Ellen G. White (1915), ca o consecintă a luptei pentru succesiune, cîstigată de Margaret Rowen din Los Angeles. Venită la putere, Rowen le-a propus membrilor cîteva reforme, dintre care cea mai importantă fiind ideea de a nu pune mîna pe armă pentru a ajuta statul în războaie. Cei care au făcut-o în timpul războiului ar fi părăsit calea adevărului. În Romînia, secta aceasta a fost adusă de un oarecare soldat Kremer căsătorit cu o nemtoaică reformistă, în 1917-1918. Din cauza atitudinii fată de stat, secta a fost interzisă, dar si-a continuat propaganda prin foi gen Păzitorul adevărului si Solul misionar. Învătătura reformistă a fost prezentată în brosura Scurtă lămurire a principiilor adventistilor de ziua a saptea si o miscare de reformă (Bucuresti, 1924), scriere combătută de conducătorul sectei-mamă, Petre Paulini, în Profeti falsi si profeti mincinosi.

Cea mai recentă actiune a sectei adventistilor din Romînia a avut loc în anul 2006, cînd, manifestînd o josnicie unică printre sectele neoprotestante, s-au înfrătit cu sodomitii în lupta împotriva icoanelor.

/www.odaia.go.ro/


Cultul adventist de ziua a 7-a

Adventisti

Adventii „garanteaza” adeptilor starea de „alesi” si sfinti in imparatia de 1000 de ani.
„Sfarsitul” lumii a preocupat pe multi, dar el nu a fost cautat in Revelatia divina, ci in interpretari si calcule omenesti, si astfel apare conceptia hiliasta.

O mie de ani in textele vechitestamentare este o suma, un numar de referinta, nu o limita, o previziune, nu un sfarsit, o circumscriere. O mie de ani este un numar pentru operatii de ordin eshatologie.

De fapt, o analiza gramaticala a textului din Apocalipsa, (XX, 3, 6) lamureste lucrurile. Aici nu este vorba nici de hiliasm (o mie, in sens numeric), nici de miscarea hiliasta, nici de mileniu, de o imparatie de 1000 de ani, ci de imparatia de mii de ani, imparatia harului nelimitata de timp si spatiu.

Este regretabil ca traducerile Bibliei nu tin cont de pluralul respectiv. In loc sa fie tradus: imparatia de mii de ani, cum o indica corect Sfantul Apostol Ioan, s-a mostenit traducerea la singular, falsa: imparatia de 1000 de ani.

Hiliasmul primelor veacuri nici nu cita, ca milenistii de azi, textele noutestamentare, de fapt nu existau, iar acestia vizau anul 1000, ca an al „venirii” a doua a Mantuitorului Iisus Hristos.

ORIGINEA CULTULUI ADVENTIST

Adventistii de ziua „a saptea” au aparut in prima jumatate a secolului trecut. Doctrina sa are ca punct central apropiata venire a lui Hristos, care va intemeia o imparatie de o mie de ani pe pamant.

Biserica crestina din primele veacuri, impartasea credinta in parusie, dar nu era de acord ca Hristos va intemeia o imparatie pe pamant, ci una cereasca, iar durata acestei imparatii de o mie de ani era privita simbolic.

Milenistii sau hiliastii de atunci au fost socotiti eretici si tratati ca atare.
Pe masura ce secolele treceau si venirea lui Hristos „intarzia”, sperantele in parusie au incetat de a mai fi pe primul plan, dar n-au fost niciodata abandonate.

INCEPUTUL COMUNITATII ADVENTISTE

In 1831, William Muller, un fermier din Massachusetts, de credinta baptista, a inceput sa tina „predici” ocazionale in care se vorbea despre apropiata venire a lui Hristos pentru a intemeia o imparatie de o mie de ani pe pamant, astfel a gasit adepti care sa-l asculte, sa-l creada si sa-l urmeze.

Daca pana in secolul al XlX-lea, crestinii care asteptau venirea lui Hrisos pe pamant n-au fixat o data anume, William Muller o va face. Data venirii a doua a stabilit-o pornind de la Daniil (Cap. VIII, vers. 14). „Proorocirea” acestor ani si-a anuntat-o Muller inca din 1833 prin brosura „Invederare din Biblie a venirii a doua a lui Hristos, in anul 1843”.

Anul 1843 a trecut fara evenimentul asteptat. Ucenicul sau, Samuel Snow, revede calculul magistrului si gaseste eroarea: nu e vorba de anul 1843, ci de anul 1844, iar ziua exacta cand va cobori Hristos este 10 octombrie. Nu se va petrece nimic in anul 1844. Adventistii lui Muller, incep sa se divizeze si sa se organizeze in diferite grupuri (Adventistii Evangheliei, Crestinii Adventului, Uniunea Adventului etc).

Continuatoarea lui Muller va fi metodista Hellen White, care reinterpreteaza textul Daniel 8,14 in sensul curatirii sanctuarului ceresc. Deci, calculul n-a fost gresit; Hristos a venit, dar pe nori.

1860 – Conferinta Generala – se infiinteaza Biserica Adventista de Ziua a Saptea.
White are, in continuare, peste 2000 de „viziuni”, pana la moarte (1915). Va fi numita de adepti „spiritul profetic”.

Punctele doctrinare importante din Marturisirea de credinta a cultului Adventist de ziua a saptea.

1. Scriptura este inspirata de Dumnezeu.
2. Credinta in Sfanta Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
3. Pentru a primi mantuirea este necesara o noua nastere prin credinta in Hristos.
5. Botezul are loc la majorat, in urma pocaintei si iertarii pacatelor, este un legamant cu Dumnezeu si se savarseste prin cufundare.
6. Cina Domnului este un simbol, aminteste de moartea lui Hristos. Participarea credinciosilor la impartasanie este obligatori, este precedata de „spalarea picioarelor”, ca act de umilinta. Elementele cinei sunt painea nedospita si vinul nefermentat (must).
7. Viata morala este cuprinsa in cele zece porunci.
8. Sufletul este muritor, numai Dumnezeu este nemuritor. Viata vesnica este darul lui Dumnezeu prin credinta in Hristos. Starea sufletelor dupa moarte este aceea de inconstienta. Va fi o inviere a celor drepti, cat si a celor nedrepti. invierea celor drepti va avea loc la a doua venire a lui Hristos; invierea celor nedrepti va avea loc cu o mie de ani mai tarziu, la incheierea mileniului.
9. A doua venire a luiHristos – timpul exact al acestui eveniment dupa adventistii rationalisti nu a fost precizat, dar venirea este foarte aproape.

Organizarea in lume

80 de Uniuni, 10 Diviziuni si, mai presus, Conferinta Generala, cu sediul la Washington din 1862.

Patrunderea si dezvoltarea in Romania

In anul 1870, Mihail Czechowski (fost preot catolic) ajunge in Romania si se stabileste la Pitesti. Printre primii adepti, il putem aminti pe Toma Aslan si fratele acestuia, care organizeaza o grupare adventa in Pitesti.
Dupa informatiile lasate de Toma Aslan, prin 1881, gruparea avea 13 membri, iar cinci ani mai tarziu era pe cale de disparitie.

Adventismul de ziua a saptea a patruns si printr-un grup de colonisti germani adventisti care s-au stabilit in Dobrogea, iar in anul 1881 a format un nucleu al sectei in satul Sarighiol.
Tot in Dobrogea se refugiaza din Rusia un alt adventist, Rabienco, care va organiza alta grupare facand prozelitism printre lipoveni.

Prin anul 1900 apare si in Bucuresti cea dintai grupare adventa, dar abia dupa 1906 se regrupeaza, atunci cand sunt atrasi la secta studentul in medicina Petre Paulini si ofiterii Stefan Demetrescu, P. Panaitescu s.a. in vederea organizarii sectei. In 1907, ia fiinta prima Conferinta adventista din tara noastra, care uneste toate comunitatile.

In 1920, are loc primul congres al adventistilor de ziua a saptea din Romania, la care se hotaraste infiintarea „Uniunii comunitatilor evanghelice ale adventistilor de ziua a saptea”, care cuprinde doua unitati organizatorice intermediare: Conferinta Muntenia, cu sediul la Bucuresti, si Conferinta Moldova, cu sediul la Focsani. Presedintele Uniunii este ales P. Paulini. Apoi, de la doua Conferinte se va ajunge la sase Conferinte: doua in Muntenia, doua in Moldova, una in Transilvania si una in Banat.

In perioada 1942-1944 sunt interzisi, apoi vor figura in Legea cultelor din 1948.

Organizare actuala: comunitatea, conferinta si uniunea de conferinte.

Dizidente:

Adventistii reformisti (in Romania – Gh. Catana, in Ardeal)
„Profetul” Satmari din Piatra Neamt – „familii edenice”

/www.crestinortodox.ro/

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.