Imnul Acatist la „Rugul Aprins” al Maicii Domnului concentreazã în stihurile sale dorul sfîsietor al omului dupã Dumnezeu, întîlnirea în darul dragostei Dumnezeiesti a celor douã inimi, a lui Dumnezeu si a omului, încã din aceastã lume, ca o pregãtire tainicã a Împãrãtiei Cerurilor. Învãtãtura crestinã în cea mai autenticã formã a ei, deschiderea universului tainic al lumii lãuntrice, acordurile poetice ce izvorãsc dintr-o limbã romîneascã a vechilor cazanii, toatã aceastã bogãtie a misterului crestinesc ortodox romînesc se gãseste înmãnuchiatã într-o rugã de laudã, dedicatã Maicii Domnului, în Imnul Acatist al „Rugului Aprins”. Scris în anul 1948 de poetul Sandu Tudor, care s-a cãlugãrit la mãnãstirea Antim, cu numele de monahul Agaton, Imnul Acatist al Maicii Domnului a fost corectat si stilizat la Sfînta Mãnãstire Rarãu, în fata Icoanei Fãcãtoare de Minuni a Maicii Domnului, pe cînd poetul era staret si primise marea schimã monahalã, sub numele de Ieroschimonahul Daniil Tudor. Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului este un imn închinat Maicii Domnului, care prin adîncimea lui teologicã întrece tot ceea ce s-a scris pînã acum, referitor la locul si rolul pe care îl are Maica Domnului în efortul nostru de înduhovnicire. El nu este doar un simplu „acatist”, ci „Imn Acatist”, ceea ce este mai mult decît o cîntare. Imnul este ceea ce defineste o natiune. Un popor are multe cîntece, dar un singur Imn. Imnul este ceea ce defineste o natiune. Acest acatist meritã cu prisosintã a se numi IMN, pentru cã el este singurul care, prin înlãntuirea sufleteascã la care a fost scris, depãseste în continut, limbaj si formã pe toate celelalte. În imnul Acatist al Rugului Aprins, Maica Domnului, Împãrãteasa Cerului si a Pãmîntului este numitã: Împãrãteasa Rugãciunii, Rugãciunea Întrupatã, Urzitoare de nesfîrsitã rugãciune, Cheie si Scarã menitã sã ne deschidã portile iluminãrii, sã ne înduhovniceascã si sã ne ridice de pe pãmînt la Cer. Pãrintele Daniil, cu toate cã era slujitorul unui altar vãzut, într-o bisericã vãzutã, predica intrarea omului într-o bisericã Vie, slujirea la un altar nevãzut. El spunea credinciosilor: „Mintea crestinului este preot care trebuie sã aducã lui Dumnezeu Jertfa pe altarul inimii sale, rugãciunea curatã”. Sunteti temple vii ale Duhului Sfînt, chiar dacã numai unii oameni sunt alesi de Dumnezeu ca sã slujeascã la Sfintele Altare din biserici, dar preotia spiritualã este datã tuturor oamenilor. Trebuie sã avem candele inimile noastre arzînd, asemenea fecioarelor întelepte din pilda Sfintei Evanghelii, alfel vom fi azvîrliti în întunericul cel mai dinafarã al iadului. Fiecare suflet este chemat la nunta cea de tainã, unde se va întîlni cu MIRELE CERESC, Hristos Mîntuitorul lumii. Intrati în cãmara cea mai dinlãuntru a inimii voastre si acolo vã veti întîlni cu Mîntuitorul, Iisus Hristos, Lumina Lumii, care ne-a spus: „Împãrãtia lui Dumnezeu este înlãuntrul vostru” si „Foc am venit sã aduc pe pãmînt si cît de mult doresc sã se fi aprins în inimile voastre”. Mîntuirea înseamnã sfintirea noastrã si îndumnezeirea, ca sã ajungem candele arzãtoare, vii, care sã ardã în harul dragostei Dumnezeiesti. Prima poruncã a decalogului ne spune: „sã iubesti pe Domnul Dumnezeul tãu din toatã inima ta, din tot sufletul tãu, iar pe aproapele tãu ca pe tine însuti”. Iatã ce ne cere Dumnezeu: Dragostea! El vrea însã ca sã nu fim cãldicei, ci fierbinti. Rugãciunea, spunea pãrintele Daniil, are sapte trepte:
1. Rugãciunea oralã (a gurii);
2. Rugãciunea mintii;
3. Rugãciunea mintii în inima;
4. Rugãciunea inimii;
5. Rugãciunea vãzãtoare sau contemplativã;
6. Rugãciunea curatã;
7. Rugãciunea duhovniceascã sau în extaz. La rugãciunea inimii trebuie sã ajungem, ca sã fim oameni duhovnicesti. Puterea rugãciunii stã în calitate si nu în cantitate. „Nu cei ce rostesc multe cuvinte primesc Lumina lui Hristos, ci aceia care ard în rugãciune ajung sã primeascã pecetea focului ceresc”. Pãrintele Daniil era dusmanul celor ce se roagã de formã. Rugãciunea nu trebuie sã se transforme într-un obicei. Rugãciunea trebuie sã fie un eveniment, pentru cã, prin rugãciune, sã ne întîlnim cu Dumnezeu. Rugãciunea este oglinda prin care se oglindeste Dumnezeu în om. Omul trebuie sã ardã în rugãciune. Rugãciunea lui trebuie sã fie pretioasã, cãci: „Lui Dumnezeu trebuie sã-I dãm ceea ce avem mai de pret: mintea unitã cu inima prin rugãciune în Duhul Sfînt”. Pãrintele Daniil predica adevãrata închinare:în duh si în adevãr, în rugãciunea fãcutã cu mintea în inimã. El nu încãrca pe ucenici cu canoane grele, ci cu unul usor, rugãciunea inimii. Sã ne rugãm zilnic, la miezul noptii, citind Imnul Acatist la rugul Aprins, în fata Icoanei fãcãtoare de minuni a Maicii Domnului de la Mãnãstirea Rarãu, în fata noastrã (2 Timotei I,6). Dumnezeu prin Maica Domnului vã va binecuvînta, vã va împlini cererile cele mîntuitoare, vã va lumina mintea si bucura duhovniceste inima si vã va alunga duhurile rãutãtilor.
Cine se va ruga citind Acatistul la Rugul Aprins, va simti fiorul celui rãnit de dragostea lui Hristos, va cunoaste, prin experientã, cã adevãrul iese la ivealã în baia suferintei si se va strãdui sã nu schimbe lumea, ci sã se sfinteascã, sfintind astfel si lumea.
ACATISTUL RUGULUI APRINS
Condacul 1:
Cine este Aceasta, ca zorile de luminoasã si curatã?
E Împãrãteasa rugãciunii, e rugãciunea întrupatã.
Stãpîna Lumii si Doamnã a diminetii.
Logodnica Mîngîietorului, preschimbãtor al vietii!
Spre tine noi alergãm, arsi, mistuiti de dor!
Ia-ne si pe noi pãrtasi ai Sfîntului Munte Tabor.
Si fã-te si nouã
umbrã si rouã
tu adumbrirea
de dar,
sã-si afle si firea noastrã înnoirea
din zãmislirea
de har.
Ca sã-ti strigãm cu toatã fãptura,
Într-o deplinã închinãciune.
Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfîrsitã rugãciune!
Icosul 1:
Fecioarã a neînseratului Veac, Sfîntã Maicã a Luminii!
Ascultã-ne si pre noi cei din pãcat,
nevrednicii fii ai tinii!
Prea blîndã, bunã, Prea Sfîntã Fecioarã!
Cheia Domnului Iisus!
Dezleagã-ne blestemul ce ne-nzãvoarã,
deschide-ne calea de Sus,
ca din aprinsa descoperire,
arcana Doritului Mire
si noi sã putem cînta,
asa cum Moise dezlegat de sanda
cu fata în vãpaie de rug
fierbinte de har tie îti striga
unele ca acestea în amurg:
Bucurã-te, Tulpinã de luminã a rugului nemistuit!
Bucurã-te, Rouã crestinã prin care Dumnezeu S-a ivit!
Bucurã-te, Inel al unui foc ce-i mai presus de cer!
Bucurã-te, Lacrimã care topesti tot lãuntricul ger!
Bucurã-te, Toiag cu floare întru a inimii cãlãtorie!
Bucurã-te, Fir de rãcoare izvorît în lãuntrica pustie!
Bucurã-te, Pecete de jar pînã în suflet pãtrunsã!
Bucurã-te, Zãpadã a mintii de nici o patimã ajunsã!
Bucurã-te, Mãsurã a opta a Împãrãtiei din noi!
Bucurã-te, Învãtãturã scoasã din bucuria din apoi!
Bucurã-te, Uimire sãrutatã de duhovniceasca minune!
Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfîrsitã rugãciune!
Condacul 2:
Cum sã ne aflãm odihna de la gînduri?
Maicã Fecioarã! Preasfînta Fecioarã!
Cum sã ne rupem de-ale patimilor rînduri,
ispitele pre înmultite ce ne-nfãsoarã?
Dã-ne tu stiinta de tine rîvnitã,
Mãiestria cea bunã
a-nduhovnicirii,
cu ea sã biruim firea robitã
pînã în adîncul despãtimirii
si furati de „Ruga cu strigarea luminoasã”
sã putem si noi ridica,
dintr-o laudã întreagã si nemincinoasã,
un psaltic si adevãrat:
ALILUIA!
Icosul 2:
Aprinsa floare a necovîrsitei vãpãi,
de Dumnezeu Nãscãtoare!
Tu chip al pãcii vãzut în foc
într-un ocol nemãsuratã de rãcoare!
Vino spre noi, ajutã-ne sã aflãm,
sub blînda ta îndrumare,
rãsuflul cel larg al odihnitului zbor din pieptul Porumbitei de argint,
pe care si Împãratul prooroc o vedea
peste culmile Vasanului plutind:
Si laolaltã vom cînta
cu îngerescul sobor
si cu cerescul cor,
vom alãtura
o podobie ca aceasta cu stihuri asa:
Bucurã-te, salt isihast, cu zbor de binecuvîntare!
Bucurã-te, suflet odihnit sub cuvioasa rãsuflare!
Bucurã-te, roatã avîntatã a Porumbelului de duh!
Bucurã-te, pace asezatã în cugetatul vãzduh!
Bucurã-te, Zare arcuitã cu heruvimice aripe!
Bucurã-te, Vecie opritã în încãperea unei clipe!
Bucurã-te, Vîslã uriasã întru Suisul cel ales!
Bucurã-te, a Cerului Sorbire, cu subtiratic înteles!
Bucurã-te, Susur de tãcere, cu lunecãri de apã vie!
Bucurã-te, Roadã iscusitã, crescutã de filocalie!
Bucurã-te, Mãiestritã aflare a tîlcului de închinãciune!
Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfîrsitã rugãciune!
Condacul 3:
Peste veacuri, Fecioarã eu te aud,
Prin gura lui Isaia, proorocul de jar.
Si-n cercul Scripturii vorba ta sunã
Cu toate înãltimile de dar: „Cã iatã , Prunc ni se naste si un fiu nouã ni s-a dat
Pe umãr, cu semnul stãpînitor, iar numele Lui: Minunat, Îngerul marelui sfat, Dumnezeul cel biruitor,
Domnul pãcii depline si pãrintele al veacului viitor”
Acesta este numele Lui
Numele celor cinci cuvinte,
Sfînt Numele Domnului,
Pe care Iisus îl va purta
Pãmîntule tot, ia aminte,
Cu totii sã putem striga:
ALILUIA!
Icosul 3:
Dintr-o Maicã de-a pururi Fecioarã
Asa S-a zãmislit, S-a-ntrupat
Cel ce a pãzit nevãtãmat
Trupul Rugului de parã
Cuvîntul de rostit s-a fãcut
Numele Domnului de slavã
Dumnezeu cel nevãzut
ce-n inima focului S-a zãmislit.
Fata frumusetii ceresti, Chipul cel nemãrginit
Pre Sine S-a încãput
cu mãsura s-a mãsurat
si aievea Cel nenumit,
aici printre noi S-a arãtat
în biruitor smerit
cãlare pe o asinã
Cercati darã si voi puterile
Numelui de luminã
Si de la moarte la viatã veti trece
Cu firea îndumnezeitã
ca sã cîntãm cu totii laolaltã,
limpede si fãrã ispitã:
Bucurã-te, Temeiul prin care si în noi Dumnezeu se încape!
Bucurã-te, Putere prin care umblãm cu Iisus peste ape!
Bucurã-te, Milostivire prin care Hristos ni S-a dãruit!
Bucurã-te, Liniste-n care cu numele Aminului ne-am plinit!
Bucurã-te, Rãgazul în care Logosul în noi se ascultã!
Bucurã-te, Pãtrundere si Împãcare cu firea noastrã robitã!
Bucurã-te, Blîndete prin care am ajuns Emanuelului frate!
Bucurã-te, Tãcere în care Duhul din inima izbucneste!
Bucurã-te, Limpezime în care Îngerul în trup ni se urzeste!
Bucurã-te, Curãtie prin care Numele de Slavã e în lume!
Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfîrsitã rugãciune!
Condacul 4:
Dragoste este Domnul în veac. Dragoste este Numele Sãu. Cu toate strãduintele dragostei, sã ne pãtrundem adînc de Dumnezeu. Ca tine Fecioarã ce-L porti sã ne amintim cã-L purtãm
Cã-n Dumnezeul cel viu noi trãim, suntem si umblãm.
Si orisiunde vei merge, cu Domnul tu sã te stii!
Si dintru virtutea de la Domnul si virtutea ta va spori
Cu fiecare
Fir de rãsuflare
Numele Domnului vom chema,
Ca sã strigãm laolaltã-n sãrbãtoare,
Ca o singurã fapturã:
ALILUIA!
Icosul 4:
De la tine întelegem, Fecioarã, stãruinta cea neînteleasã
si puterea pomenirilor line din ruga smeritã si stearsã
Da, firea apei e moale, a pietrei nespus de vîrtoasã.
Dar ulciorul de deasupra de piatrã cu prelingerea lui din atîrnare,
Din picurul boabei de apa, gaureste piatra cea tare
Fecioarã si tu asadar
stãruieste cu a ta milostivire
peste aspra noastrã împietrire
Si biruindu-ne cu picul de har
sã-ti cîntãm în imn de slãvire:
Bucurã-te, Îndrãzneala gingãsiei din zicerea Sfîntului Nume!
Bucurã-te, Ulcior al picãturii cu stãruintã anume!
Bucurã-te, Înfiorare de sceptru din piatra alba a Domnului!
Bucurã-te, Fagure dulce al lui Iisus, Fiul Omului!
Bucurã-te, Danie de gînd cea a Hristosului meu!
Bucurã-te, Împãrtãsanie de cuvînt din întruparea lui Dumnezeu!
Bucurã-te, Revãrsãre de mir pe care Fiul ne-o dã!
Bucurã-te, Metanie în fir al lui „Doamne miluieste-mã”!
Bucurã-te, Iures ce mã rãpeste si pe mine pãcãtosul!
Bucurã-te, Noian de pomenire care-si sporeste prinosul!
Bucurã-te, Haricã depãnare a unei chemãri de minune!
Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfîrsitã rugãciune!
Condacul 5:
Fecioarã Sfînta, în fata ta
În veac pururi de rusine se vor da
Cugetarea si ritorii întelepciunii.
Cã tu esti pecetea nestricãciunii,
Poartã, pentru cei isteti, încuiatã
si pildã vie de trãire a minunii
Tu stii cã viata nu ne-a fost datã
sã fie numai rãstãlmacitã
cãci se cere mult mai bogatã
decît sã fie numai trãitã.
Ea-i dincolo de gînd, dincolo de loc,
dincolo de sirul de clipe al dãinuirii,
E oglinda unui cer lãuntric de foc peste adîncurile inimii si fãpturii
Ea e Cuvîntul Lumii, ce pentru ea se vrea calea si întruparea spre vesnicie:
ALILUIA!
Icosul 5:
Fecioarã, Preacuratã Maicã, tu esti într-adevãr Trezvia
vointa fruntii în mir adunate,
ochiul cel dinlãuntru, deschis în rotundul zãrilor toate,
inima, centrul învins de strãvezimea stãrilor curate,
Tu esti cea mai dreaptã luare aminte
care-n puterea agerimii uneste, dincolo de cuvinte,
într-un fulger al mintii,
ascutimea gîndului de gheatã
cu înflãcãrarea iuresului de viatã,
suferinta si bucuria fãcutã cruce
Care pe Întelesul cel înalt Îl aduce.
Dar trezia aceasta e trezie de prunc,
clarã cheie de adînc
cu repezis iute si strãin
ce cu nimic nu clinteste sufletul tãu cel lin,
ci, dimpotrivã noi ne uimim
si fatã de care,
pe cît se poate
ne plecãm sã cîntãm
cu întreaga suflare:
Bucurã-te, Cruce a înflãcãrãrii si agerimii alesului!
Bucurã-te, Osia Cerului cu Luceafãrul Întelesului!
Bucurã-te, Spargerea gîndurilor si zadarnicului stup!
Bucurã-te, Oglinda cea nevãzutã, de dincolo de trup!
Bucurã-te, Cãmara cea mai dinlãuntru a sufletului meu!
Bucurã-te, Palat minunat al pomenirii lui Dumnezeu!
Bucurã-te, Alautã a inimii sub arcusul de gînd!
Bucurã-te, Cîntec pe cinci strune într-una chemînd!
Bucurã-te, Muzicã negrãitã a celei dea doua nasteri!
Bucurã-te, Sãrbãtoare tãcutã a desãvîrsitei cunoasteri!
Bucurã-te, Logodnã la Numele cel de întelepciune!
Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfîrsitã rugãciune!
Condacul 6:
Fecioarã Sfînta!
Maicã neispititã de nuntã!
Tu esti singura inima de om întru care, nescãzut
Numele de mãrire cîntã,
Din tot rostul LUI cel viu si neprefãcut,
De tine, pentru aceasta, cît ne uimim Preacuratã,
fiindcã numai în tine, cã niciodatã,
inima omului
cu inima Domnului
au bãtut si bat laolaltã
Rugãciunea ca un ornic al gîndului si al cerului
Curge în lãuntrul tãu
si se îngemãneazã, acolo,
Cu Psaltirea subtire a misterului
lîngã dragostea lui Dumnezeu,
O, tu, Cãrutã de luminã neîntinatã, nescãzutã, ne-nseratã!
Învatã-ne si pe noi întelepciunea inimii, Binecuvîntatã!
Si asa, îmbunati si vrednici,
ca ai unei biserici,
din toatã faptura tie ne vom da,
ca drept si sfînt sã putem zice:
ALILUIA!
Icosul 6:
Maica Domnului!
Inima de Luminã!
Maica Domnului!
Inimã a Pãmîntului!
Maica Domnului!
Inimã fãrã de vinã!
Maica Domnului!
Inima Cuvîntului!
La tine venim rusinati si cãzuti,
cu trupul apus si genunchii înfrînti,
cã din nepricepere, inima noastrã s-a întunecat nespus,
Lãsatu-ne-a pe cãile mintii noastre sã umblãm,
Dar, iatã, acum la tine venim, Maica lui Iisus!
Primeste-ne ca pe niste pietre ale vietii
dornice de bucuriile diminetii,
Diminetii celei neinserate,
si zideste-ne cu inimi noi si curate,
ca sã-ti cîntãm:
Bucurã-te, Arca de alianta a sufletului meu!
Bucurã-te, Cufãr ferecat cu Numele lui Dumnezeu!
Bucurã-te, Corabie vie ce plutesti peste tainele Lumii!
Bucurã-te, sicrias ferit de toate zãdãrniciile lumii!
Bucurã-te, Tronule pe care viata te întemeiazã!
Bucurã-te, Cutie de cîntec prin care sunã o razã!
Bucurã-te, Laudã lãuntricã a tuturor comorilor de har!
Bucurã-te, Chivot de gînd al prea duhovnicescului altar!
Bucurã-te, Naos al cerurilor în care mintea-i liturgisitor!
Bucurã-te, Sipet de foc din pieptul nostru al tuturor
Bucurã-te, Biserica prea doritoare, cu Hristos sã se cunune!
Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfîrsitã rugãciune!
Condacul 7:
Preasfîntã, Preamaritã, Preafrumoasã, Preabinecuvîntatã Mireasã!
A cerurilor toate, Împãrãteasã,
care ai apostoli drept alai, îngeri buni, soli si pãzitori
Evanghelisti, cronicari si scriitori
Biserica vie, bine aleasã
ca tine dumnezeieste de luminoasã de linã, de blîndã, de cuvioasã, de primitoare cereste.
Dar asa precum cîntã si vorbeste din slova si Sfînta Cîntarea Cîntãrilor
tu mai esti si nespus de cumplitã,
ca niste ostiri sub steagurile lor.
esti clarã, esti seninã si ascutitã în chip neimblînzitor.
Veghetoare si apãrãtoare a tuturor lucrurilor Sfinte,
a preabunurilor haruri:
celor din taine, celor din Daruri
din odoare, din semne, din cuvinte
Fiindcã la nunta Marelui Mire
e cerutã o grijã de întreaga neprihanire
Nu este îngãduitã necurãtia ochilor si a hainelor
Nimeni dar, dintre acei ce sunt „neinvatati tainelor”,
de unele ca acestea sã nu se atingã.
Cine va lãsa porcii din mãrgãritare sã se hrãneascã,
si-n vase Sfinte cîinii sã lingã?
Îndemnarea ca si primirea este numai duhovniceascã.
Vino dar si tu, smerit, împãcat si curat!
Si asa, cu totii laolaltã, vom striga,
Din bucurie întreagã si înaltã
ALILUIA!
Icosul 7:
Maica Domnului! Duhovnicã bunã a pãmîntului!
Pãstrãtoarea Predaniei Cuvîntului
tu ai Ierusalimul cerului,
în latura lui cea nouã tãcutã
o Sfîntã si Mare Mãnãstire nevãzutã,
unde îti stau grabnic ajutãtori,
toti cei ce sunt ai „lepãdãrii de sine” adevãrati sîrguitori
toti cei ai cetelor de asceti,
ai cetelor de monahi, de pusnici si anahoreti,
de sihastri si de duhovnici întelepti,
si care au în grija lor,
ca pe niste comori de binecuvîntare
straja, asprimea si mustrarea
toate cele lãmuritoare, curãtitoare si îndreptãtoare
ale neprihanirii si milostivirii tale, cele necovîrsite
toate cele care la un loc sunt numite:
„Învãtãtura de tainã” sau „Mostenirea Sfintilor”
si pe care la îndemanã le avem si noi vãdite
în hrisoavele, Scripturile si vorbele Pãrintilor,
pentru care de-a pururi nu vom sti a te lãuda
a te cinsti, a te preamãri, decît numai cîntidu-ti asa:
Bucurã-te, Profira bucuriei Împãrat esti a Aminului!
Bucurã-te, Plinãtatea de har din lacrima Spinului!
Bucurã-te, Rãdãcinã pascalã a bucuriilor noi!
Bucurã-te, Pace soborniceascã statornicitã în noi!
Bucurã-te, Raiule rodit de toate ploile bucuriei!
Bucurã-te, Strãlucire prea clarã din privirile copilariei!
Bucurã-te, Trandafir cu rouã din cãmãrile noastre de tainã!
Bucurã-te, Suflet înlãcrimat si îmbrãcat cu luminã ca si o hainã!
Bucurã-te, Safir al cerului pe inima noastrã picurat!
Bucurã-te, Bucurie dupã care vine linistea cea de Sabat!
Bucurã-te, Epitalm învesnicit peste Tãcerea de minune!
Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfîrsitã rugãciune!
Condacul 8:
Doamne Iisuse Hristoase,
Domnul meu cel blînd!
Cãtre Tine mã aplec cu fruntea.
Ca Toma îmi pun mîna la locul cel Sfînt.
Strîns si orbit în minte, fãrã de cuvînt
astept ca orbul puntea
Luminii din adînc, cea fãrã înserare
si care în tot omul, ca un lãuntric soare,
ne lumineazã întreg în încãperea fiintei.
Cum nu Te vãd noaptea, grosimii de pãcate, Te pipãi cu sfialã
cu degetul nãdejdii, cu degetul credintei,
cu deget de bãnuialã
cu deget de dorire si chiar de îndoialã
si neajuns as pune si cealaltã mînã,
dar inima strãpunsã de fulger, de arsurã,
îndurerat si dulce, cu rãsuflarea îngînã
Chemarea ta întreagã si fãrã voia mea,
bataia rugãciunii aleargã spre luminã într-un
ALILUIA!
Icosul 8:
Maicã a Domnului, Doamnã de taina,
Doamna nãdejdii, a noptii albastre,
Stãpîna cu trei luceferi pe hainã
si Sfînta Angira a nemerniciilor noastre!
Cãtre tine din nou, iatã am venit,
risipit de lume, de gînduri robit,
Ca, dupã sfatul cel bun si Binecuvîntare,
partas m-am fãcut la mîntuirea mea,
Mi-am pus hotãrîre îndreptatã si tare
sã silesc toatã vremea în a mã ruga.
Dar idol de tãrînã, cugetul meu, nu-mi dã ragaz sã mã statornicesc
în lucrarea de ruga, la locul lui Dumnezeu,
cel în temeiul inimii, cãtre care rîvnesc.
Ajutã-mã darã, ajutãtoarea mea,
în „Zicerea necurmatã” sã mã pot întemeia.
Ajutã-mã si de-a pururi tie ti-oi cînta:
Bucurã-te, Maica Domnului, întruparea întelepciunii!
Bucurã-te, Puterea Fecioriei, adevãratul suflet al Lumii!
Bucurã-te, Preasfintitule Trup, Loc de Dumnezeu încãpãtor!
Bucurã-te, Sfînta-Sfintelor, tainita din inima tuturor!
Bucurã-te, Comoara cea de gînd dintru mintile cele smerite!
Bucurã-te, Hãrãzie cumplitã a tuturor virtutilor negrãite!
Bucurã-te, Cadelnitã neodihnitã a rugãciunilor necurmate!
Bucurã-te, Unirea într-un cuget a tuturor Bisericilor împãcate!
Bucurã-te, Ajutorinta pînã si-n pãcatele cele neduhovnic esti!
Bucurã-te, Acoperãmînt care te asterni deplin peste orice slãbiciune!
Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfîrsitã rugãciune!
Condacul 9: (aceasta se citeste de trei ori)
O! Maicã a Domnului de-a pururi curatã,
Ca nouã alãute si nouã potire
fiecare rugãciune a noastrã sã fie în revãrsarea ei necurmatã
Si cãtre Sfînta Treime, suitã bucurie,
aducerea ei prea binemiresmatã
de pe palmele tale cãtre Hristosul Mire
sã-si treacã prinosul de dreaptã slãvire!
Ca sã putem cu Cerurile toate a striga,
într-o îmbrãtisatã necovîrsire,
cel mai presus:
ALILUIA!
ALILUIA!
ALILUIA!
Apoi se zice iarasi Icosul 1:
Fecioarã a neînseratului Veac, Sfîntã Maicã a Luminii!
Ascultã-ne si pre noi cei din pãcat,
nevrednicii fii ai tinii!
Prea blîndã, bunã, Prea Sfîntã Fecioarã!
Cheia Domnului Iisus!
Dezleagã-ne blestemul ce ne-nzãvoarã,
deschide-ne calea de Sus,
ca din aprinsa descoperire,
arcana Doritului Mire
si noi sã putem cînta
asa cum Moise dezlegat de sanda
cu fata în vãpaie de rug
fierbinte de har tie îti striga
unele ca acestea în amurg:
Bucurã-te, Tulpinã de luminã a rugului nemistuit!
Bucurã-te, Rouã crestinã prin care Dumnezeu S-a ivit!
Bucurã-te, Inel al unui foc ce-i mai presus de cer!
Bucurã-te, Lacrimã care topesti tot lãuntricul ger!
Bucurã-te, Toiag cu floare întru a inimii cãlãtorie!
Bucurã-te, Fir de rãcoare izvorît în lãuntrica pustie!
Bucurã-te, Pecete de jar pînã în suflet pãtrunsã!
Bucurã-te, Zãpadã a mintii de nici o patimã ajunsã!
Bucurã-te, Mãsurã a opta a Împãrãtiei din noi!
Bucurã-te, Învãtãturã scoasã din bucuria din apoi!
Bucurã-te, Uimire sãrutatã de duhovniceasca minune!
Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfîrsitã rugãciune!
si Condacul 1:
Cine este Aceasta, ca zorile de luminoasã si curatã?
E Împãrãteasa rugãciunii, e rugãciunea întrupatã.
Stãpîna Lumii si Doamnã a diminetii.
Logodnica Mîngîietorului, preschimbãtor al vietii!
Spre tine noi alergãm, arsi, mistuiti de dor!
Ia-ne si pe noi pãrtasi ai Sfîntului Munte Tabor.
Si fã-te si nouã
umbrã si rouã
tu adumbrirea
de dar,
sã-si afle si firea noastrã înnoirea
din zãmislirea
de har.
Ca sã-ti strigãm cu toatã fãptura,
Într-o deplinã închinãciune.
Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfîrsitã rugãciune!
Dupã citirea ACATISTUL spunem:
Încã ne rugãm pentru mila, viata, pacea, sãnãtatea, mîntuirea, cercetarea, iertarea, bunã-sporire si chivernisire a robilor lui Dumnezeu si pentru ca sã li se ierte lor toatã greseala cea de voie si cea fãrã de voie.
