Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare

Patimi-Ispite

ˇ Libertatea este vointa sufletului rational gata sa se miste incotro voieste. Pe aceasta s-o induplecam sa fie gata sa se miste numai spre bine, ca sa topim pururea amintirea raului prin ganduri bune. Spre deosebire de animale, omul fiind rational, mai degraba conduce firea decat e purtat de ea de aceea chiar cand doreste ceva, daca voieste, are putere sa infraneze dorinta ori sa-i dea urmare. Pentru aceasta cele necuvantatoare nu sunt nici laudate nici mustrate pe cand omul este laudat si mustrat. Omul este fiinta care dispune de el insusi, de sine, tinand seama in mod liber de legi dar nefiind intru totul supus vreunei legi ca lucrurile si animalele ce constituie natura. Omul intr-un anumit sens este mai presus de natura facand-o instrument al vointei sale si putand-o umple de duhul dumnezeiesc si de libertatea Lui cu totul superioara care intareste libertatea noastra. Numai cand se face rob patimilor omul devine o simpla piesa a naturii sau mai prejos de natura, desi pe de alta parte s-a facut asa prin propria-i voie sau acordul sau.

ˇ Calugarul este cel ce supune firea sa unei sile neincetate si simturile sale unei paze neintrerupte. Silirea este obosirea trupului pe care o rabda de bunavoie ucenicii lui Hristos prin tagaduirea voii proprii si prin renuntarea la odihna cu trupul, in pazirea poruncilor lui Hristos. Prin acest efort sustinut monahul dovedeste ca omul se poate ridica cu duhul mai presus de firea invartosata in pacate, poate covarsi obisnuintele rele devenite legi ale firii, poate deveni liber fata de ele. El este la extrema contrara a patimilor in care si-a pierdut cu totul libertatea fata de trup si lume. Dumnezeu l-a facut pe om cu un amestec de libertate si necesitate; omul se poate dezvolta fie spre domnia deplina a libertatii, fie spre dominarea sa deplina de catre necesitate. Prin ultima ajunge sub starea naturii patimase, prin prima se apropie de ingeri.

ˇ Mintea desface totul in bucati asemenea unui caine care in cautarea carnii cioparteste in bucati tot ce e unitar si vrea sa inghita cat mai multe. Ea trebuie sa fie facuta simpla, curata si blanda, intelegand lucrurile in unitatea lor, respectandu-le, nelacomindu-se sa le sfasie, da le descoase caci in acest caz nu mai intelege intregul, esentialul si viata.

ˇ Este usor sa pierzi cele bune, dar sa le redobandesti nu este usor caci pacatul are doua ajutoare prin care razboieste cumplit virtutea nascandu-se dintr-o parte sau din alta prin trecerea masurii si prin lipsa. Virtutea rasarind numai la mijloc, se sileste sa se impotriveasca celor doua care o razboiesc.

ˇ ”De se vor invoi doi” adica cel ce pacatuieste si cel ce-l sfatuieste pe el sa se desparta de faptele rele si va asculta cel mustrat pe cel ce-l mustra pentru pacate, li se va da de la Dumnezeu ceea ce vor cere, adica iertare celui ce a pacatuit.

ˇ ”De se vor invoi doi” la fapte bune, ori vor cere spre folos, li se va da lor de la Dumnezeu caci va face voia celor ce se tem de El si-i va izbavi pe ei de multe necazuri ”Caci unde sunt doi sau trei adunati in numele lui Dumnezeu”, adica sunt uniti intr-o hotarare buna conforma cu voia lui Dumnezeu, este si El in mijlocul lor cu ajutorul Lui. In puterea lor inmultita de elanul comuniunii si a vointei de bine se revarsa si puterea lui Dumnezeu.

ˇ Tinerii care sunt atrasi cu putere de placerile trupului si cele ale mancarii inca de la inceputul vietii monahale trebuie sa se exercite cu postul si rugaciunea si sa departeze toate presiunile senzuale si toate josniciile ca nu cumva cele de pe urma sa devina mai rele ca cele dintai.

ˇ Daca obisnuinta in rau are atata putere si atrage dupa sine atatea rele, apoi cu atat mai mult silirea in virtute si apoi obisnuinta provenita din repetatele asalturi, fiindca aceasta are drept mare ajutor pe Dumnezeu care conlucreaza cu noi si insasi firea noastra in care Dumnezeu a sadit dintru inceput inclinarea spre bine.

ˇ Cand ti se intampla sa cazi, nu fugi descurajat de pe stadionul exercitiilor duhovnicesti caci atunci ai mai mult decat oricand trebuinta de doctor.

ˇ Sa veghem cu toata grija posibila spre a ne pazi sufletul caci corabiile decare este plin portul, adica monahii care vietuiesc in manastire, cu usurinta se lovesc intre ele zdrobindu-se, mai ales cele ce sunt roase intr-ascuns de manie ca de un cariu.

ˇ Nu fi tacut fara rost pricinuind prin aceasta celorlalti tulburare si amaraciune. Nu fi incetinel la narav si la mers cand ti se porunceste a te grabi altfel vei deveni mai rau decat cei razvratiti si turbati. Am vazut situatii care m-au facut sa ma mir cat de felurit poate fi raul caci uneori sufletele sunt chinuite din pricina moleselii, alteori din pricina agerimii.

ˇ Sa nu fie incercarile si razboaiele pricina de indepartare din locul unde ne aflam caci luptele la care suntem supusi sunt un semn ca acolo am bineplacut lui Dumnezeu daca a fi razboiti este semn ca ne mentinem incercati si vigurosi. Daca suntem luptati de draci, inseamna ca si noi i-am necajit pe dansii.

ˇ Sa ne nevoim din toate puterile toti cei ce voim sa ne temem de Domnul, ca sa nu dobandim cumva in locul nevointei noastre pentru virtute, mai degraba viclenie, rautatea, asprimea, inselatoria, naravul cel rau si mania.

ˇ Am vazut tineri nevinovati care venind la scoala pentru a se intelepti, a fi educati si pentru a trage un folos de aici, cu nimic altceva nu s-au ales din impreuna petrecere cu ceilalti decat cu invatarea viclesugului si a rautatii. Cel ce are minte sa inteleaga.

ˇ Este cu neputinta ca cei ce se dedau cu toata ardoarea invatarii unui mestesug sa nu sporeasca in fiecare zi in el dar unii isi dau seama de acest progres, altii insa nu, potrivit tainicei iconomii dumnezeiesti.

ˇ Un bun zaraf isi socoteste fara indoiala in fiecare seara tot castigul sau paguba dintr-o zi; n-ar putea insa cunoaste cu exactitate acest bilant de nu si-ar insemna in fiecare ceas ca pe niste tabele derularea afacerilor sale. In felul acesta, socotelile amanuntite din fiecare ceas arata clar castigul zilnic.

ˇ Cei care traiesc in comunitati trebuie sa lupte mereu impotriva patimilor dar in special impotriva lacomiei pantecelui si a maniei – patimi care prind foarte usor teren in mijlocul multimii.

ˇ Diavolul ii indeamna pe cei ce traiesc in ascultare a cauta cu orice pret realizarea unor virtuti intru totul nepotrivite locului si timpului. Cercetandu-i pe acestia ii vom afla dorind retragerea in singuratate, realizarea celei mai austere abstinente la mancare, practicarea rugaciunii neimprastiat, smerenia desavarsita, neincetata cugetare la moarte, completa nemaniere, adanca tacere, covarsitoare curatie. Din cauza ca n-au inteles ca este cu neputinta a se realiza acestea dintru inceput, s-au repezit la ele inainte de vreme, ratacindu-se sau cazand in deznadejde. Vrajmasul i-a amagit sa caute unele ca acestea inainte de vremea potrivita lor, ca nu cumva, rabdand cu intelegere, sa le afle pe acestea la vremea lor.

ˇ Numai o cugetare puternica sau o constiinta vie poate infrana cu eficacitate faptele manifestate prin trup. Aceasta ”omorare” a miscarilor neinfranate din madularele trupului coincide cu o mare putere a duhului

ˇ De multe ori respingand cineva ispita unui demon, i se arata acelasi sau altul in chipul unui inger ”ajutand-ul” sa-l respinga pe acela. Dar prin aceasta noua infatisare il amageste cu pacatul parerii de sine.

ˇ Din iubirea de placere, vine negrija, din negrija, uitarea.

ˇ ”Scrie aceasta in inima ta: iubirea de placere si iubirea odihnei sunt pricinile parasirii din partea lui Dumnezeu.”

ˇ Raspunde gandurilor de intristare cu netinerea de minte a raului, iar fata de cele iubitoare de placere, fii cu dusmanie.

ˇ Nu trebuie sa uitam, o, prieteni nici aceasta: ca viclenii draci se retrag pentru o vreme ca neglijand noi niste patimi mari pentru ca le socotim mici, sa le facem boli de nevindecat.

ˇ Precum febra trupurilor, desi una in sine poate fi pricinuita de diverse cauze si nu numai de una singura, asa si patimile noastre au multe si diverse cauze de aceea este cu neputinta sa aplici tuturor acelasi tratament. De aceea fiecare trebuie sa caute cu atentie pricina bolii ca astfel dupa ce a cunoscut-o, sa primeasca medicamentul potrivit tamaduirii lor prin mijlocirea medicilor duhovnicesti pe care ni-i ofera pronia lui Dumnezeu.

ˇ Ţine minte raul provocat de draci si fii pururea atent la ispitele trupului caci trupul este un prieten nerecunoscator si viclean: cu cat ii slujesti mai mult cu atat iti pricinuieste mai multe greutati si ispite.

ˇ Chiar celor ce par a fi duhovnicesti, li se intampla de multe ori din neatentie sau din moleseala mintii sa li se furiseze aplecarea spre cele ce nu se cuvin.

ˇ Toate gandurile rautatii care ne ataca si ne tulbura nu sunt in puterea noastra; depinde de noi insa sa atatam patima, sa o pastram sau sa o alungam. In putinta noastra sta a nu ne lasa biruiti de unele dintre acestea.

ˇ Cel ce hraneste in sine obisnuinta, este ca omul care hraneste focul, caci masura puterii sta in materie. Cel ce hraneste obisnuinta in patimi, hraneste focul care ucide duhul, acesta fiind libertate si viata fara sfarsit in comunicare cu Dumnezeu. Acela se face robul repetitiei nelibere a unor legi interioare care-l stapanesc si deci a mortii duhului care prin libertate este mereu nou si deci are putere si motiv sa fie vesnic viu. Obisnuinta de va cere o data iar cererea ei va fi respinsa, a doua oara o vei gasi mai slaba. De-si va implini insa cererea ei a doua oara o vei afla mai puternica impotriva ta. In tot lucrul sa ramana in tine aceasta cunostinta caci e mai bun ajutorul ce-l ai pazindu-te decat oricare altul.

ˇ Sa luam seama la vrajmasii nostri ce ne lupta subtire prin ganduri caci ca intr-un razboi vazut, fiecare din ei isi are locul sau in lupta impotriva noastra, randuindu-i-se fiecaruia o lucrare deosebita – lucru care ne minuneaza. (Vrajmasul vazandu-l pe fiecare mai inclinat spre ceva si mai usor de biruit de ceva, intinde curse prin acel lucru tinand seama de obisnuinta, varsta, de felul lui si de loc. El nu sopteste ganduri necorespunzatoare, ci compatibile cu felul de a fi a omului si usor de indeplinit.)

ˇ De nimic nu se bucura dracii mai mult ca de uratul miros al curviei si nici de alta patima ca de aceasta intinaciune a trupului.

ˇ Ingamfarea este pricina caderii, dar unii pot sa se foloseasca si de aceste caderi luand din acestea pricini de umilinta, precum cei nepriceputi iau din acestea pricini de deznadejde. Cand se inalta cineva pe sine socoteste ca prin el este ceea este nu prin Dumnezeu. Deci nemaifiind deschis lui Dumnezeu, nu-I mai cere ajutorul Lui.

ˇ Unele patimi se nasc inauntru sufletului trecand apoi in trup, altele urmeaza tocmai calea contrara; aceasta a doua posibilitate o intalnim in special la cei ce petrec in lume sau in comunitati, pe cand cea dintai celor ce petrec in izolare ca unii ce nu au contact cu cele sensibile care sa-i excite. Dar peste toate, in ceea ce priveste ordinea desfasurarii patimilor eu zic: ”Cauta-ve-i la cei rai randuiala si nu vei gasi!”

ˇ Parintii au stabilit cu ajutorul darului lor de deosebire:

a) Primul atac al pacatului in suflet care se numeste momeala.

b) Insotirea gandului cu momeala cea rea – insotirea.

c) Consimtamant sau incuviintarea.

d) Robirea.

e) Lupta.

f) Impatimirea sufletului.

Momeala este gandul simplu care patrunde in minte.

Insotirea este cugetarea sau convorbirea cu ceea ce s-a aratat in chip patimas in minte.

Consimtamantul este inclinarea sufletului spre ceea ce i s-a aratat.

Robirea este tararea cu sila a inimii sau insotirii staruitoare a ei cu acea dorinta patimasa, scotandu-ne astfel din starea fireasca.

Lupta este egalitatea de forte intre cel care este ispitit si cel care ispiteste conform careia sufletul invinge sau este invins, dupa cum ii este voia.

Impatimirea este viciul care s-a cuibarit de multa vreme in suflet si care prin deprindere l-a condus spre o astfel de obisnuinta cu pacatul incat de bunavoie si de placere ii devine rob.

ˇ Ticalosul diavol obisnuieste a se atinge de madularele trupului spre a aduce tulburari.

ˇ Duhul hulei nu numai ca huleste pe Dumnezeu si cele dumnezeiesti, ci seamana intru noi oarecari ganduri foarte rusinoase si necuviincioase ca ori sa parasim rugaciunea, ori sa cadem in deznadejde. Astfel, pe multi i-a intrerupt de la rugaciune si pe multi i-a departat de la Sfintele Taine; trupurile unora le-a topit cu tristetea, pe altii i-a amagit spre nevointa peste masura nedandu-le nici un ragaz. Il face pe om sa-si piarda orice nadejde de mantuire si sa se socoteasca mai nenorocit si mai vrednic de plans decat paganii, aducandu-i pana la iesirea din minti.

ˇ Cel ce este chinuit de duhul hulei si voieste sa se izbaveasca de el, sa fie incredintat ca nu sufletul sau este pricina unor astfel de ganduri ci diavolul. De aceea, dispretuindu-l sa nu luam in seama cele soptite de el zicand: ”Mergi inapoia mea, satano! Domnului Dumnezeului meu ma voi inchina si Lui singur voi sluji! Asupra ta sa se pogoare hula in veacul de acum si in cel viitor. Amin.”

ˇ Cel ce voieste sa lupte altfel cu demonul hulei este asemenea celui ce incearca sa tina fulgerul in mainile lui, caci cum ar putea respinge sau lovi pe cel care ne strabate inima dintr-o data ca o furtuna si arunca cuvantul lui cat ai clipi si apoi dispare? Caci toti cei ce ne razboiesc stau si lupta ramanand multa vreme dand astfel timp celui ce se lupta cu ei; acesta insa nu, ci indata ce apare se si departeaza; deindata ce ne-a vorbit, a si plecat.

ˇ Acest drac obisnuieste sa se salasluiasca in mintea celor simpli si mai nevinovati care sunt mai tulburati si chinuiti mai tare decat altii. Dar aceasta se intampla nu din inchipuirea de sine, ci din pizma dracilor.

ˇ Sa incetam a-l mai judeca si osandi pe aproapele si atunci nu ne vom mai teme de gandurile de hula caci lucrul dintai este pricina si radacina celui de-al doilea.

ˇ Cel care dispretuieste si nu-l baga in seama pe demonul hulei s-a izbavit de patima, insa cel care incearca si alte cai de a se lupta pana la urma va fi infrant caci cel ce voieste sa stapaneasca duhurile cu cuvintele este asemenea celui care incuie vanturile.

ˇ Cel ce a luat biruinta asupra acestei patimi a taiat mandria.

ˇ Pe cat de usor cad cei drepti, pe atat de greu se pot schimba cei dimpotriva. Usor este sa cobori – sa urci niciodata! Dar instrainarea adevarata, supunerea umila si paza buzelor au putut face de multe ori lucruri mari si au preschimbat in chip minunat boli de nevindecat.

ˇ Sa luam aminte ca nu cumva sa implinim putinatatea hranei cu multimea somnului caci aceasta este un lucru al celor fara minte, ca si cel dimpotriva. Am vazut lucratori care, intr-o oarecare imprejurare au facut putin pogoramant pantecelui, dar repede au chinuit barbateste pe ticalos cu starea de toata noaptea in picioare si l-au invatat sa se smereasca dupa aceea de saturare cu bucurie.

ˇ Daca Hristos fuge de Irod trupeste, desi putea toate, sa invatam de aici cei increzuti si cei porniti sa se arunce pe sine-si in ispite. ”Sa nu-ti dai, zice, piciorul tau spre clatire si nu va dormita ingerul ce te pazeste.”(Psalmi 100,4)

ˇ Din necunoasterea (sau nerecunoasterea) lui Dumnezeu se naste in noi dragostea de noi insine sau de trupul nostru. Din aceasta dragoste se nasc cele trei pacate care sunt cele mai primejdioase dintre toate, adica: neinfranarea, slava desarta si iubirea de arginti. Aceste trei patimi intra in noi prin poarta necesitatii si a trebuintei ce o resimte trupul nostru de lucrurile care-l intretin, il hranesc si servesc ele insesi drept poarta si intrare tuturor celorlalte pacate care ies dintr-insele ca si dintr-un izvor al lor. Ucigand deci in noi aceasta nenorocita radacina a dragostei de sine, vom ucide prin ea toate nenorocirile celelalte care provin dintr-insa.

ˇ Asupra celui ce se linisteste am vazut dimineata tabarand asupra lui din plin dracii slavei desarte si ai poftei, la amiaza pe cei ai lenei, ai intristarii si ai maniei, iar seara pe cei iubitori de murdarie si pe tiranii pantecelui.

ˇ Daca te bucuri de vizitele la chilie sa fii incredintat ca petreci in trandavie si nu te indeletnicesti nicidecum cu Dumnezeu. Pilda de rugaciune sa-ti fie tie vaduva cea nedreptatita de potrivnicul ei.

ˇ Nu spune nimic la urechile celui fara de minte, ca nu cumva sa ia in ras cuvintele tale, caci este vatamatoare petrecerea cu cei deserti. Precum cei ce umbla in aerul viciat se imbolnavesc, asa si cei ce petrec cu oamenii nepasatori se molipsesc de rautatea lor caci ”convorbirile rele strica moravurile bune.” (Intelepciunea lui Solomon 2,6)

ˇ Nepatimire a dovedit cel ce a spus: ”Am dobandit mintea Domnului” (1Cor. 6,1). Nepatimire a dovedit egipteanul care a zis ca nu are frica de domnul. nepatimire a dobandit cel ce s-a rugat sa se intoarca la el patimile (avva Ioan Colov).

ˇ Nepatimire are in sine sufletul care nu se impatimeste de lucruri si care ramane netulburat chiar si de amintirea lor.

ˇ ”Hotarul” oricarei patimi este sa nu aiba hotar, ca si fericirea vesnica. Patima are si ea o sete de infinitate in directia nimicului la al carui capat nu se poate ajunge niciodata, odata ce existenta este creata de Dumnezeu. Aceasta poate fi in parte o explicare a vesniciei iadului. Este o sete spre o existenta aparenta dar in realitate tot mai inconsistenta. La hotarul ei nu se poate ajunge niciodata pentru ca faptura este tinuta in existenta de Dumnezeu si ea trebuie sa se miste la nesfarsit fie in Dumnezeu, Cel real infinit, ca sa cuprinda tot mai mult din el, fie impotriva Lui, miscare care este si ea nesfarsita pentru ca El fiind infinit, niciodata faptura nu ajunge sa nege tot ce este El. Toate patimile isi hranesc setea de infinit din inchipuirea ca ceea ce le satisface ar fi ceva consistent, durabil, ceea ce nu este asa catusi de putin. Ele se misca in fond spre tot mai mult nimic, spre subtierea tot mai mare a existentei care-si pastreaza mereu aparenta de mai multa existenta. Dar parca cel mai mult se hraneste din slava desarta – ea facandu-l pe cel stapanit de ea sa-si inchipuie ca-l vad si ca-l lauda si cei ce nu-s de fata si de aceea da chip fatarnic chipuri atragatoare vrednice de lauda faptelor sale nevrednice de lauda. Da fata impunatoarelor ruine sau ruinei propriei fiinte si-si inchipuie prezente care nu sunt, crezand in sinceritatea celor ce-l lauda, oricate semne vadite de nesinceritate ar da aceia. Chinul acestora este ca inaintand tot mai mult spre o subtiere a existentei, in acelasi timp sunt stapaniti de nesiguranta acestei aparente consistente, de aceea ajung de multe ori la sinucidere. Dar cu cat isi infraneaza cineva mai mult miscarile trupului sau spre cele rele, cu atat sunt coplesite acestea mai mult de energiile Duhului Sfant, care sunt infinite. Cu cat moare cineva mai mult siesi, cu atat se umple mai mult de iubirea lui Dumnezeu care este infinita, fiind a Subiectului infinit.

ˇ Daca dovada impatimirii totale sta in a se supune cineva repede tuturor gandurilor si pornirilor semanate de draci, eu am invatat ca semnul sfintei nepatimirii sta in a putea zice cu adevarat: ”Abatandu-se cel rau de la mine, n-am cunoscut.” (Psalmi 100,5), nici cum a venit, nici pentru ce, nici cand a plecat, ci sunt intreg nesimtitor fata de acestea fiind in intregime unit cu Dumnezeu, acum si pururea si in viitor.

ˇ Doctorul este dator sa se dezbrace cu desavarsire de patimi ca sa se poata preface la vreme potrivita, ca le are pe unele, mai ales mania. Caci de nu le-a lepadat cu totul, nu le va putea imbraca iarasi in chip nepatimitor.

ˇ Nu este invatator vrednic de lauda cel ce-i face intelepti pe copiii invatati, ci pe cei nepriceputi si indaratnici, ducandu-i la desavarsire. Iscusinta vizitiilor se arata si este apreciata cand tin in frau cai salbatici si-i imblanzeste pe acestia.