Deznadejde
Deznadejde, descurajare, cedare
ˇ Nu se cuvine ca cei mai slabuti cu firea sa deznadajduiasca si sa paraseasca vietuirea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu si sa o dispretuiasca ca una ce nu ar putea fi ajunsa nici inteleasa de ei. Caci unii chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtutii si mantuirii, prin sarguinta si dorinta, totusi se fac mai buni sau in nici un caz mai rai. Iar acest folos al sufletului nu este mic. (Antonie cel Mare)9
ˇ Toti dracii fac sufletul iubitor de placeri; numai dracul intristarii nu primeste sa faca aceasta, ci el ucide gandurile celor ce au inceput aceasta vietuire, taind si uscand prin intristare orice placere a sufletului, daca e adevarat ca oasele barbatului trist se usuca. Daca acest drac razboieste pe un monah cu masura, il face incercat, caci il convinge sa nu se apropie de nimic dintr-ale lumii acesteia si sa inlature toata placerea. Dar daca staruie mai mult, naste ganduri care sfatuiesc pe monah sa-si ia viata, sau il silesc sa fuga departe de locul unde petrece. Acest lucru l-a gandit si l-a patimit dreptul Iov fiind asuprit de acest drac. ”De as putea, zice, sa ma omor, sau pe altul sa rog sa-mi faca mie aceasta”. Simbol al acestui drac este salbaticiunea numita naparca, a carei fire se arata prietenoasa, insa al carei venin covarseste veninul celorlalte fiare, ba daca e primit fara masura, omoara si animalul insusi. Acestui drac i-a predat Pavel pe cel ce a facut nelegiuire in Corint. De aceea si scrie cu ravna Corintenilor, zicand: ”Aratati-i dragoste, ca nu cumva sa fie inghitit unul ca acesta de o intristare mai mare”. Dar duhul acesta, care intristeaza pe oameni, stie sa se faca si pricinuitor de buna pocainta. De aceea si Ioan Botezatorul ii numea pe cei ce erau strapunsi de duhul acesta si alergau la Dumnezeu ”pui de naparci”, zicand: ”Cine v-a aratat voua sa fugiti de mania ce va sa vie? Faceti deci roade vrednice de pocainta; si sa nu vi se para a grai intru voi: Parinte avem pe Avraam”. Caci oricine a urmat lui Avraam si a iesit din pamantul si din neamul sau, s-a facut mai tare decat dracul acesta. (Evagrie Ponticul)9
ˇ Ceilalti strecoara in minte ganduri, sau intelesuri, sau vederi prin schimbari in starea trupului. Iar Domnul lucreaza dimpotriva: coborandu-se in mintea insasi, aseaza in ea cunostinta celor ce le vrea, si prin minte linisteste neinfranarea trupului. (Evagrie Ponticul)9
ˇ Pazeste-te de cursele celor potrivnici. Caci se intampla ca, in vreme ce te rogi curat si netulburat, sa ti se infatiseze deodata inainte vreun chip strain si ciudat, ca sa te duca la parerea ca Dumnezeu este acolo si sa te induplece sa crezi ca dumnezeirea este catimea ce ti s-a descoperit tie deodata. Dar dumnezeirea nu este catime si nu are chip. (Evagrie Ponticul)9
ˇ Ia seama la ganduri cand te rogi; daca au incetat cu usurinta, de unde vine aceasta? Ca sa nu cazi in vreo cursa si sa te predai inselat. (Evagrie Ponticul)9
ˇ Este o zdrobire de inima lina si folositoare, spre inmuierea ei; si este alta ascutita si vatamatoare, spre pedepsirea ei. (Marcu Ascetul)9
ˇ Definitia nadejdii: calatoria mintii spre cele nadajduite. (Diadoh al Foticeii)9
ˇ Parasirea povatuitoare aduce sufletului intristare multa; de asemenea o anumita smerenie si deznadejde masurata. Aceasta pentru ca partea lui iubitoare de slava si fricoasa sa ajunga, dupa cuviinta, la smerenie. Ea produce in inima indata frica de Dumnezeu si lacrimi de marturisire, precum si multa dorinta de tacere. Dar parasirea in sens de lepadare lasa sufletul sa se umple de deznadejde, de necredinta, de fumul mandriei si de manie. Deci avand noi experienta ambelor parasiri suntem datori sa ne apropiem de Dumnezeu dupa cum o cere fiecare. In cazul celei dintai suntem datori sa-l aducem multumire insotita de rugaciuni de iertare, ca unuia ce ne pedepseste neinfranarea voii noastre cu certarea acestei parasiri, ca sa ne invete, asemenea unui Tata bun, deosebirea dintre virtute si pacat. In cazul celei din urma, trebuie sa-l aducem marturisirea neincetata a pacatelor si lacrimi nelipsite si retragere si mai multa, ca doar vom putea astfel, prin sporirea ostenelilor, sa ni-L facem pe Dumnezeu milostiv, ca sa caute ca mai inainte la inimile noastre. Dar trebuie sa stim ca atunci cand se da lupta intre suflet si Satana, ciocnindu-se ca doua fiinte, datorita parasirii povatuitoare, harul se ascunde pe sine, precum am mai spus, ca sa arate vrajmasilor sufletului, ca biruinta este numai a lui. (Diadoh al Foticeii)9
