Curvia-curatia

Castitatea, fecioria, curatia – curvia, desfranarea

ˇ Din patru lucruri se inmulteste curvia trupului: din somnul pe nesaturate, din glume si din impodobirea trupului. (Avva Isaia)

ˇ Neprihanit este cel ce nici macar in somn nu mai simte in sine vreo miscare cat de slaba a desfranarii. Neprihanit este cel ce a dobandit o totala insensibilitate fata de trupuri, oricare le-ar fi frumusetea, iar regula si definitia desavarsitei puritati consta in aceasta: a avea aceiasi atitudine catre cele insufletite si cele neinsufletite, rationale si cele lipsite de ratiune.

ˇ Cel care a dobandit neprihanirea sa nu-si inchipuie cumva ca a castigat-o prin forte proprii, caci este cu neputinta ca cineva sa-si biruiasca firea. Unde s-a biruit firea, este vadit ca acolo-i de fata Cel mai presus de fire.

ˇ Inceputul curatiei este neconsimtirea gandurilor spurcate si cand in timpul somnului apar scurgeri necauzate de imagini tulburatoare. Mijlocul este marcat de miscari firesti cauzate de indestularea bucatelor dar neinsotite de inchipuiri obscene si izbavire de orice scurgeri. Iar sfarsitul este moartea trupului fata de aceste miscari, inainte de moartea gandurilor (gandurile se mai pot ivi in minte dar trupul nu mai reactioneaza deloc).

ˇ Cel ce a alungat cainele acesta cu ajutorul rugaciunii se aseamana celui ce lupta cu un leu, dar cel ce il infrange pe acesta cu impotrivirea in cuvant se aseamana celui ce-si urmareste dusmanul. Cel care respinge dintr-o data navala lui, desi se afla inca in trup, s-a sculat din sicriu.

ˇ Daca semnul adevaratei puritati este disparitia inchipuirilor din timpul somnului sau insensibilitatea fata de ele, apoi culmea desfranarii este aceea de a avea scurgeri treaz fiind in urma gandurilor care ne umbla prin minte.

ˇ Sa nu crezi trupului atata vreme cat traiesti si sa nu-i dai indrazneala pana nu te vei intalni cu Hristos.

ˇ Nu indrazni sa crezi ca infranandu-te nu vei mai putea cadea, caci un oarecare nemancand nimic a fost aruncat din cer (Cel ce crede ca infranandu-se nu va cadea, zamisleste mandria si prin aceasta a si cazut precum a cazut si satana din cer fara sa manance nimic.)

ˇ Bine a spus oarecare dintre gnostici atunci cand au definit indepartarea de lume ca pe o dusmanie fata de trup si lupta impotriva stomacului.

ˇ In general vorbind, caderile la cei incepatori provin intotdeauna din desfatarea cu mancari, la cei de mijloc, din mandrie, de care e adevarat, nu sunt scutiti nici cei dintai, iar in cei ce se apropie de desavarsire, numai din osandirea aproapelui.

ˇ Nu incerca sa alungi demonul desfranarii prin rationamente si argumente contrarii pentru ca acesta este mult prea puternic ca sa fie catusi de putin afectat de acestea, ca unul ce are in ajutor inclinarile rele ale propriei noastre firi.

ˇ Cel ce voieste sa-si biruie trupul sau sa se lupte prin puterea proprie, in zadar alearga caci de nu va nimici Domnul casa trupului si nu o va zidi pe cea a sufletului in zadar posteste, privegheaza cel ce vrea sa o strice.

ˇ Pune inaintea Domnului slabiciunea firii tale recunoscand intru toate neputinta proprie si vei lua darul neprihanirii pe nesimtite.

ˇ Cand diavolul voieste sa arunce doua persoane intr-o legatura de rusine, dupa ce cearca slabiciunea ambelor parti, deindata arunca focul patimii acolo unde stie ca prinde mai repede.

ˇ Sa fim atenti si in aceasta ca sa observam care este dulceata care ne-o procura demonul desfranarii prin cantarea de psalmi.

ˇ Sa ne ferim de pipait si atingere caci negresit ne vom pangari trupeste, nimic nefiind mai primejdios decat acest simt. Adu-ti aminte de cel ce si-a infasurat mana in rasa cand a voit sa-si ajute mama bolnava si fa-ti mana moarta spre a nu te apropia de cele firesti ori nefiresti, de trupul tau sau al altuia. (Maica faptei este atingerea, precum a acesteia – vederea si a acesteia – auzul si mirosirea. Deci, daca cineva nu vine condus de acestea la atingere ci cade mai degraba cu gandul, nu vine la fapta; mai bine zis nu se napusteste spre fapta rea – de aceea sa fugim incepand chiar de la privire.)

ˇ Negresit, nimeni nu trebuie sa se atinga cu mainile sau cu un alt madular, chiar de-ar fi rude apropiate; si nu numai aceasta, dar nici macar sa nu tinem dezgolit vreun madular al nostru, mai ales daca cineva este razboit de trup. Nici sa nu ne scarpinam, caci atingerea e maica pacatului.

ˇ Aducerea aminte de moarte sa se culce si sa se scoale cu tine, tot asa si rugaciunea lui Iisus, caci nu vei afla alte ajutoare mai mari ca acestea in somn. Cand ne intindem pe asternut trebuie sa fim cu multa grija pentru ca in timpul somnului mintea singura fara de trup se lupta cu demonii prin gandurile ce-au strabatut-o in timpul zilei, iar daca gandurile ce ne-a preocupat au fost indreptate spre placerile trupesti, mintea va fi o tradatoare a cauzei sale insati si a trupului.

ˇ Nimeni sa nu se invoiasca a se gandi ziua la nalucirile sale din timpul somnului, caci intentia demonilor este aceea de a ne pangari starea de veghe cu cele visate.

ˇ In vremea razboiului desfranarii de un real ajutor este: sacul, cenusa, starea in picioare de toata noaptea, foamea, limba arsa de sete, asezarea in cosciug si inainte de toate umilinta. De neaparata trebuinta este ajutorul unui parinte sau a unui frate sarguincios caci ar fi o minune sa se poata mantui din ocean o corabie singura.

ˇ Inviere in aceasta viata pamanteasca este cea venita prin schimbarea moravurilor caci cand desfranatul se face neprihanit si lacomul – milostiv si cel aspru – bland, a venit la inviere inca aici ca o arvuna a celei viitoare. Si cum e aceasta inviere? Prin faptul ca pacatul a fost omorat si dreptatea s-a inaltat, caci viata cea veche a incetat si cea a tot noua si ingereasca e traita. La invierea de obste trupul fiind total induhovnicit intr-o comuniune dialogica cu Dumnezeu va fi cu totul neprihanit, deci nestricacios.

ˇ Sa fugim, ca sa nu vedem, nici sa auzim de fructul din care ni s-a poruncit sa nu gustam caci m-as mira sa ne socotim mai tari decat proorocul David. (Priveste aici folosul mutarii din locul care favorizeaza pacatul, caci Duhul Sfant invatand pe parinti ca cel ce se invoieste isi poate schimba moravurile din schimbarea locului, acesta striga: ”fugiti de locul caderilor!” Cel ce nu se departeaza de pricinile patimilor, e atras cu voie si fara voie de pacat iar pricinile pacatului sunt acestea: vinul, femeile, bunastarea si propasirea trupului; nu pentru ca acestea sunt prin fire pacat, ci pentru ca firea inclina prin ele spre faptuirea pacatului. De aceea omul trebuie sa se pazeasca cu sarguinta.)

ˇ Multe sunt chipurile in care lucreaza sarpele poftei trupesti: celor necercati le insufla sa guste numai din acea dulceata si pe urma sa inceteze; pe cei cercati ii starneste ticalosul la aducere aminte. Multi din cei dintai sunt razboiti din necunoasterea raului, dar ceilalti sufera razboaie ca unii ce-au trecut deja prin tina acestei uraciuni, dar de multe ori se intampla si dimpotriva.

ˇ Gasim la parintii care lamuresc lucrurile in chipul cel mai amanuntit si un alt inteles subtire al gandurilor viclene – un impuls care apare brusc si nu-i lasa timp de gandit celui atacat, dezlantuind cu putere in el focul pacatului. Nimic nu apare cu o miscare atat de surprinzatoare si rapida mai greu de observat ca aceasta a curviei, care-si face prezenta in suflet chiar si numai de la o simpla amintire asupra careia mintea nu apuca sa staruie. Daca a reusit cineva sa inteleaga o astfel de subtilitate prin ajutorul lacrimilor sa ne invete si pe noi cum se poate curvi numai dintr-o singura privire, din pipait, dintr-o atingere neatenta de cineva sau din ascultarea vreunei melodii – fara chiar a avea timp sa cugete catusi de putin. (Este vorba despre ganduri sau imagini care urca dintr-o data si pe nesimtite din regiunile inferioare ale sufletului, din ”subconstient” pentru a dezlantui o patima. Robirea urmeaza insotirii si cere timp si un mod de dezvoltare dar uneori este unita cu rapirea si se produce repede, fara a mai fi nevoie de obisnuinta, fara timp si fara un teren deja pregatit. Ea aduce vatamarea prin simple ganduri si simtiri in vremea in care suntem rapiti.)

ˇ Gandurile patimase se nasc din simturile trupului, din amintirea experientelor patimase anterioare, printr-o vedere placuta, printr-o atingere a vreunui trup, prin mirosirea unei bune miresme, prin auzirea vreunui glas dulce. Sa invete acestea cel ce poate in Domnul, caci ele sunt foarte folositoare si trebuincioase celor ce se indeletnicesc cu faptuirea prin cunostinta, dar pentru cel ce lupta in simplitatea inimii acestea nu-i sunt de folos caci cunostinta nu este a tuturor. Cu toate acestea nici fericita simplitate nu o au toti ca pavaza fata de vicleniile dracilor.

ˇ Demonul acesta pandeste si observa cu atentie vremurile prielnice mai mult decat ceilalti cautand ticalosul sa ne razboiasca mai ales atunci cand nu putem sa ne rugam si trupeste impotriva lui. Este de folos celor ce n-au dobandit inca adevarata rugaciune a inimii sa-si chinuie trupul intru rugaciunea cea exterioara: intinderea mainilor, lovirea pieptului, ridicarea ochilor intru curatie spre cer, murmurul gemetelor si deasa plecare a genunchilor. Neputind deseori face acestea din pricina persoanelor care sunt de fata, demonii tocmai atunci se reped si ne razboiesc, neavind inca taria sa le rezistam prin statornicia mintii si prin puterea nevazuta a rugaciunii, vrand nevrind incepem sa slabim in fata lor. retrage-te atunci in graba intr-un loc ferit si aici ridica privirile spre cer, intinde-ti mainile in forma de cruce fara a le misca pentru ca prin aceasta infatisare sa rusinezi pe Amalic si sa-l biruiesti. Striga catre Cel ce te poate mantui, nu prin cuvinte pretentioase, ci prin vorbe smerite. Incepe mai intai de toate cu : ”Miluieste-ma ca neputincios sunt” si atunci vei simti puterea Celui Preainalt si vei izgoni in chip nevazut pe cei nevazuti, prin ajutor nevazut. Cel ce s-a obisnuit sa se roage astfel il va putea izgoni repede chiar si numai cu sufletul singur pe vrajmas caci al doilea lucru este darul dat de Dumnezeu lucratorilor celui dintai, lucru care este conform dreptatii.

ˇ Cine a biruit trupul? Cel ce si-a zdrobit inima; dar cine si-a zdrobit inima? Cel ce s-a tagaduit pe sine, caci cum nu se va zdrobi cel ce a murit voii sale?

ˇ Exista un demon care atunci cand ne intindem in pat ne sageteaza cu cugete pacatoase si josnice pentru ca descurajandu-ne ca avem astfel de ganduri spurcate sa nu ne mai ridicam la rugaciune impotriva lui si astfel adormind in ganduri murdare sa avem visuri intinate.

ˇ Daca desfranarea sta in aceea ca cel stapanit de ea se infierbanta si dupa animalele necuvantatoare, firea nepatimirii are fata de toate o simtire ca fata de cele neinsufletite.

ˇ Cauta pastorule virtutea fara de care nu va putea vedea nimeni pe Domnul si fa-i pe fiii tai sa o castige inainte de toate pe aceasta, izbavindu-i pe ei cu totul de vederea oricarei fete netede si asemanatoare celor femeiesti.

ˇ Daca pazim trupul nepatat de atingerea femeii, dar inima noastra se uneste cu gandurile spurcate, nu avem nici un folos.

ˇ Sa n-ai prietenie prea mare cu careva de aceeasi varsta caci aceasta stare de suflet nu te lasa sa ajungi la plans. Infraneaza-ti ochii sa nu ia aminte la cineva si nu vei umple inima ta de cumplita indrazneala care duce la pierzanie sigura.

ˇ Tineretea trebuie sa se pazeasca in toate cu mare grija caci diavolul ii doboara repede pe tineri. Mai intai incep sa vorbeasca cand se intalnesc ca pentru folosul sufletului, ba de multe ori chiar si fara acest motiv. Dupa aceea trec la altele cum ar fi pofta, indrazneala, clevetirea si alte multe rele. Asa se implineste cu ei spusa: ”Incepand de la duh, acum sfarsiti in trup? Toate acestea le-ati patimit in zadar.” Asa ajung tinerii la cadere: de la a incepe sa vorbeasca unii cu altii fara judecata si de a sedea impreuna. Masura iubirii lor intreolalta aceasta sa fie: sa nu se cleveteasca unii pe altii, sa nu se urasca, sa nu se iubeasca pentru frumusetea trupului, nici pentru vreo lucrare trupeasca oarecare; sa nu sada unii cu altii fara de mare trebuinta ca sa nu cada in indrazneala care nimiceste roadele monahului si-l lasa ca pe un pom uscat caci spune Apostolul ca vorbirile rele strica obiceiurile bune. (I Cor. 15,33)

ˇ Ce sa fac parinte caci sunt tulburat de gandul desfranarii? – Chinuieste-te cat poti ca aceasta iti sta in putere, dar nu te increde in aceasta, ci in iubirea si acoperamantul lui Dumnezeu. Si nu lancezi caci lancezeala este inceputul tuturor relelor si pe langa aceasta pazeste-ti ochii cu desavarsire.

ˇ De e nevoie sa vorbesti cu unii, cheama numele Domnului in ajutor zicand: ”Doamne Iisuse, acopera-ma si ajuta slabiciunii mele!” si indrazneste caci va sfarama sageata vrajmasilor caci numele Lui pricinuieste nelucrarea raului.

ˇ Ce inseamna cuvantul: ”Ia seama sa nu te rapeasca gandul curviei”? – Acest cuvant se potriveste nu numai curviei, ci si altor pacate; aceasta o patimeste mintea din pricina imprastierii, deci omul trebuie sa se adune in sine zicand: ”Doamne, iarta-ma pentru numele Tau cel sfant ca din negrija mea mi s-a intamplat acestea si izbaveste-ma de imprastiere si de toata cursa vrajmasului ca a Ta este slava in veci. Amin.

ˇ Cand vrajmasul a uscat izvorul lacrimilor din inima ta, l-a umplut pe cel de sub pantecele tai.

ˇ De unde vine pornirea trupului? – pornirea trupului vine din negrija caci negrija mana fara sa-ti dai seama sa judeci si sa osandesti pe aproapele si asa te tradeaza. Cand Israil slujea cu adevarat lui Dumnezeu, Acesta il pazea de dusmani, dar cand nu se mai ingrijea sa-I slujeasca cu adevarat, Dumnezeu ii lasa pe dusmanii lui sa-l asupreasca.

ˇ Supararea ta din pricina curviei vine de la gandurile tale impotriva aproapelui si de la judecarea lui, dar si de la familiaritatea indrazneata cu cei cu care ti-am spus sa nu mai ai aceasta indrazneala.

ˇ De multe ori am fost ispitit si eu in tineretea mea de catre dracul curviei dar m-am ostenit luptand cu gandurile, impotrivindu-ma si neinvoindu-ma cu ele caci puneam inaintea ochilor chinurile cele vesnice si facand astfel in fiecare zi vreme de sapte ani, m-a usurat Dumnezeu de ele. Acestei ispite ii pune capat rugaciunea neincetata insotita de plans. Deci nu te lasa slabit de demoni ca sa privesti la acea fata de care esti ispitit ori sa intri in vorba cu acela si chiar de-ai ajunge fara voia ta sa te intalnesti cu el, trage-ti privirea de la el cu iscusinta, cu frica si cu hotarare si sa nu-ti predai auzul glasului sau. Iar daca acel frate ar intra in vorba cu tine de la sine sau s-ar aseza langa tine fara sa stie ca te ispiteste departeaza-te de el cu iscusinta in chip cuviincios si fara graba. Spune gandului tau: ”Adu-ti aminte de judecata cea infricosatoare a lui Dumnezeu si de rusinea ce o vor suferi cei ce fac cele spurcate.” Lupta deci cu putere impotriva gandurilor tale si vei afla prin rugaciunea sfintilor ajutorul lui Dumnezeu.

ˇ Din negrija, uitare si nepasare mintea se orbeste treptat si ajunge sa ia aminte la cel pe care-l poftesti, apoi graieste omul cu el nascocind motive ca sa-i graiasca si sa sada impreuna cu el venind astfel pe toate caile la implinirea poftei sale. A lasa gandul sa zaboveasca in acestea inseamna a mari razboiul care duce in cele din urma la cadere sigura, daca nu cu trupul, macar cu duhul prin indulciri. Si asa ajunge omul sa-si aprinda singur foc in sine. Insa inima celui ce voieste cu adevarat sa se mantuiasca se teme sa primeasca samanta.

ˇ Cel trimis la Judecata de apoi in iad e descoperit cu toate faptele lui de rusine in fata tuturor, fapte pe care nici cel mai sofisticat rationament nu le mai poate acoperi pentru vreunii mai naivi. Iadul va locul celor cinici care-si recunosc fara rusine caracterul urat al faptelor lor – este o resemnare intr-o stare de scarba pe care si-o recunosc toti in mod reciproc.

ˇ A descrie toate lucrarile cele rele ale dracilor mi-e cu neputinta, iar a insira cu de-amanutul mestesugirile lor mi-e rusine, sfiindu-ma de cititorii mai simpli. Totusi asculta unele viclenii ale duhului curviei. Cand cineva a dobandit nepatimirea partii poftitoare si gandurile de rusine s-au racit, atunci arata barbati si femei jucand impreuna si-l face pe pustnic sa priveasca lucruri si forme de rusine. Ispita aceasta insa nu e printre cele ce tin multa vreme, deoarece rugaciunea neincetata si mancarea foarte imputinata, privegherea si indeletnicirea cu contemplatiile duhovnicesti o alunga ca pe un nor fara ploaie. Uneori se atinge insa si de trupuri, starnind intr-insele fierbinteala dobitoceasca. Si alte nenumarate mestesugiri unelteste vicleanul acesta, pe care nu e nevoie sa le mai raspandim si sa le mai incredintam scrisului. Fata de astfel de ganduri foloseste si aprinderea maniei, pornita impotriva dracului. De aceasta manie se teme el mai mult, cand se aprinde impotriva acestor ganduri si ii strica planurile despre ea e vorba cand se zice: ”Maniati-va si nu pacatuiti”. Ea da sufletului in ispite o folositoare doctorie. Dar uneori si mania aceasta e imitata de dracul maniei. Aceasta plasmuieste chipurile parintilor, sau ale unor prieteni si rudenii, ocarati de oameni nevrednici si prin aceasta misca mania pustnicului si-l indeamna sa zica sau sa faca vreun rau celor ce i s-au aratat in minte. La acestea trebuie sa fie monahul cu luare aminte si indata sa-si smulga mintea de la astfel de chipuri, ca nu cumva, zabovind pe langa ele, sa se pomeneasca in vremea rugaciunii taciune ce se mistuie de foc. In ispite de acestea cad mai ales cei iuti la manie si cei ce usor se prind la harta, care sunt departe de rugaciunea cea curata si de cunostinta Mantuitorului nostru Iisus Hristos. (Evagrie Ponticul)4

ˇ Chiar daca ti se pare ca esti cu Dumnezeu, pazeste-te de dracul curviei, caci este foarte inselator si cat se poate de pizmas si vrea sa fie mai iute si mai ager ca miscarea si trezirea mintii tale, ca sa o desfaca si de Dumnezeu, cand ii sta inainte cu evlavie si frica. (Evagrie Ponticul)4

ˇ Foarte potrivit s-a adaugat apoi la cuvintele: ”pe piept si pe pantece”, cuvantul ”vei umbla”. Caci placerea nu stapaneste asupra celor ce stau pe loc si sunt linistiti, ci asupra celor ce sunt mereu in miscare si plini de tulburare. Dar mai mult decat din acestea, pornirea spre desfrau vine din lacomia pantecelui. Din acest motiv si firea, voind sa arate apropierea acestor patimi, a numit organele de impreunare ”cele de sub pantece”, aratand inrudirea lor prin vecinatate. Caci daca slabeste aceasta patima, slabeste din saracirea celei de deasupra, iar daca se aprinde si se intarata, de acolo isi primeste puterea. Dar lacomia pantecelui nu numai ca o hraneste si o alapteaza pe aceasta, ci si alunga toate virtutile. Caci stapanind si tinand ea puterea, cad si se nimicesc toate virtutile: infranarea, cumpatarea, barbatia, rabdarea si toate celelalte. Aceasta a aratat-o Ieremia acoperit, zicand ca mai marele bucatarilor din Babilon a daramat de jur imprejur zidurile Ierusalimului, numind prin mai marele bucatarilor patima lacomiei. Caci precum mai marele bucatarilor isi da toata silinta sa slujeasca pantecele si nascoceste nenumarate mestesuguri ca sa produca placeri, tot asa lacomia pantecelui pune in miscare tot mestesugul ca sa serveasca placerii in vremea foamei; iar felurimea mancarilor darama si surpa la pamant intaritura virtutilor. De fapt mancarile gustoase si mestesugit drese se fac unelte de daramare ale virtutii bine intarite, clatinand si daramand statornicia si taria ei. Pe de alta parte, precum belsugul alunga virtutile, tot asa putinatatea surpa intariturile pacatului. Caci asa cum mai marele bucatarilor din Babilon a daramat zidurile Ierusalimului, adica ale sufletului pasnic, tragandu-l cu mestesugul bucatariei spre placerile trupului, tot asa painea de orz a israelitilor, rostogolindu-se, a rasturnat corturile madianitilor. Fiindca hrana saracacioasa, rostogolindu-se si inaintand mult, risipeste patimile curvie. Caci madianitii poarta simbolul patimilor curviei, fiindca ei sunt cei ce au dus desfranarile in Israil si au amagit mare multime dintre tineri. Si foarte potrivit zice Scriptura ca Madianitii aveau corturi, iar Ierusalimul zid, caci toate cele ce inconjoara virtutea sunt intarite si sigure, iar cele ce sustin pacatul sunt forma si cort, nedosebindu-se intru nimic de nalucire. (Nil Ascetul)4

ˇ Caci vietuirea potrivit cu firea ne-a fost randuita aceeasi noua si dobitoacelor, de catre Facator. ”Iata v-am dat voua, zice Dumnezeu catre oameni, toata iarba campului, ca sa fie voua si dobitoacelor spre mancare”. Primind deci impreuna cu necuvantatoarele o hrana de obste, dar stricand-o prin nascocirile noastre intr-una mai desfatatoare, cum nu vom fi socotiti, cu drept cuvant, mai necuvantatori decat acelea, daca dobitoacele raman intre hotarele firii, neclintind nimic din cele randuite de Dumnezeu, iar noi, oamenii cinstiti, cu ratiune, am iesit cu totul din vechea randuiala? Caci care sunt fripturile dobitoacelor, care sunt nenumaratele mestesuguri ale placintarilor si bucatarilor, care starnesc placerile ticalosului de pantece? Oare nu iubesc acelea vechea simplitate, mancand iarba si indestulandu-se cu ce se nimereste si folosindu-se de apa raurilor, dar si de aceasta destul de rar? De aceea le sunt putine si placerile de sub pantece, pentru ca nu-si aprind dorintele cu nici o mancare grasa, incat nici nu stiu totdeauna de deosebirea intre barbatus si femeiusca. Caci un singur timp al anului le starneste aceasta simtire, cand legea firii le-a randuit impreunarea pentru insamantarea aceleiasi specii, spre pastrarea neamului; in cealalta vreme asa de mult se instraineaza, incat uita cu totul de o astfel de dorinta. Dar oamenilor, pofta nesaturata dupa placerile desfranate, odraslita din belsugul si felurimea mancarilor, le-a semanat dorinte furioase, neingaduindu-le patima sa se linisteasca in nici o vreme. (Nil Ascetul)4

ˇ Trupul daca e gras si tanar, sau plin de must, cand e atatat de amintiri cauta sa implineasca cu patima cele cuprinse in ele, fiind impins de pofta, sau savarseste uneori necuratii in vis ori in somn. Caci chiar daca nu a avut cineva amestecate cu femeia la aratare si e socotit cast, feciorelnic si curat de oameni, ba chiar are renume de sfant, inaintea lui Dumnezeu, care vede cele ascunse, e socotit ca spurcat, desfranat si necumpatat; si pe dreptate va fi osandit in ziua aceea, de nu va plange si nu se va tangui, topindu-si trupul necontenit cu posturi, privegheri si rugaciunii, iar mintea lecuindu-si-o si indreptandu-si-o prin amintiri sfinte si prin meditarea cuvantului dumnezeiesc, aducand pocainta cuvenita lui Dumnezeu, inaintea caruia a si cugetat si facut relele. Fiindca nu minte glasul care a zis: ”Iar eu va zic voua: tot cel ce priveste la femeie spre a o pofti pe ea a si preacurvit cu ea in inima sa”. De aceea e de folos tanarului sa nu se intalneasca, de e cu putinta, deloc cu femei, chiar de sunt socotite sfinte. Iar de se poate, sa vietuiasca despartit chiar si de oameni, caci atunci poarta razboiul mai usor si il cunoaste mai bine; mai ales daca va fi cu luare aminte la sine insusi si va petrece in cumpatare, cu putina bautura de apa, in priveghere multa si rugaciuni, si se va sili sa fie impreuna cu Parinti duhovnicesti incercati, lasandu-se inteleptit si calauzit de ei. (Marcu Ascetul)4

ˇ Definitia curatiei: simtire pururi lipita de Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)4