Adormirea Maicii Domnului

august 28, 2007 Categoria: Articole, Sarbatori

Cînd a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamînt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dînsa, a zis: „Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvîntul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare”. Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întîmplat atunci un lucru minunat. Cînd s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapîna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzînd multe lumînari si multumind lui Dumnezeu si chemînd rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stîlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plîns cu tînguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tînguire, s-au rugat sa nu ramîna sarace de dînsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutîndu-se la ceruri, nu numai pe dînsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mîngîietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele cîte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dînsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatînd, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dînsa: „Noi, o, Stapîna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapînul nostru si Dascalul ne mîngîiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plîngem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rînduite”. Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dînsii: „Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plîngere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat”.

Cînd s-au savîrsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazînd la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizîndu-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicînd: „Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamînt nu L-am vazut, însa pe tine vazîndu-te, mi se parea ca pe Dînsul Îl vad”.

Dupa aceasta, luînd Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dînsii de binecuvîntarea ei. Si asa în mîinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cîntarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cîntari, petrecînd spre mormînt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cîntînd si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitînd pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dînsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungînd pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfînt pat, l-a lipsit si de amîndoua mîinile, care au ramas spînzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezînd din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezînd si punînd asupra lor o parte din poala patului, au dobîndit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormînt, si au stat trei zile lînga dînsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rînduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mîhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormîntul pentru dînsul ca sa se închine si el acelui preasfînt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormîntul fara de sfîntul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mîngîiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pîna astazi mormîntul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvîntatei maritei stapînei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.