Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Cuvânt al Sf. Luca al Crimeei despre întinarea de la lume

septembrie 5, 2013 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Luca al Crimeii

În ce constă întinarea lumii? De ce pată trebuie să ne păzim?

De multe trebuie să ne temem. De multe trebuie să ne ferim. Vă voi spune că ne întinăm şi de la citirea cărţilor care laudă patimile trupeşti, de la privirea imaginilor neruşinate. Ne întinăm des şi cu acea întinare a lumii manifestată în vorbirea de rău, bârfe, clevetire. Ne întinăm de fiecare dată când aplecăm urechea la clevetire, dar mai ales când singuri devenim părtaşi la bârfe şi la clevetire. Ne întinăm cu vorbirea întinată, cu care atât de mulţi dintre noi s-au deprins, fiindcă Domnul a spus că nu doar orice cuvânt răutăcios, rău şi necurat, ci şi orice cuvânt deşert, la Dumnezeu este o vină grea.

Să nu ne întinăm cu vorbirea murdară, cu judecăţi, bârfe, clevetiri! Să fugim de neruşinare, care este atât de multă în lume şi pe care o vedeţi în jurul vostru.

Oare voi nu vedeţi femei goale, neruşinate pe străzi? Oare nu este aceasta întinare? Ascultaţi ce spune Sf. Ap. Pavel ucenicului său, Timotei, despre felul cum trebuie să se îmbrace o femeie: Tot aşa şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, cu sfială şi cuminţenie să se împodobească, nu cu împletituri de păr, cu aur sau cu mărgăritare sau cu veştminte scumpe, ci cu fapte bune, aşa cum li se cuvine unor femei care fac mărturie de evlavie.

Credincioşii de rit vechi au un obicei frumos pe care ar trebui să-l urmăm. Când vin femeile credincioase de rit vechi în biserica lui Dumnezeu, ele îşi scot pălăriile şi beretele şi se acoperă cu batiste negre, care acoperă capul, gâtul şi spatele şi cu toate stau în faţa lui Dumnezeu în această haină smerită şi decentă. Multe erau bune în vechime şi acestui bine trebuie să-i urmăm. Credincioşii de rit vechi sunt râvnitori şi multe putem învăţa de la ei! Şi şederea decentă în biserica lui Dumnezeu şi acest obicei de a acoperi capul smerit în biserică. Cât de mult ar trebui să vorbim despre aceasta!

Sf. Luca al Crimeei
/prediciortodoxe.ro/

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.