Despre pace – Sf. Siluan Athonitul

iulie 5, 2010 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul

Toţi oamenii vor să aibă pacea, dar nu ştiu cum să ajungă la ea. Paisie cel Mare s-a mîniat şi L-a rugat pe Domnul să-l izbăvească de mînie. Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Paisie, dacă nu vrei să te mînii, nu dori nimic, nu judeca pe nimeni, nu urî pe nimeni, şi nu te vei mai mînia”.
Astfel, orice om, dacă-şi taie voia lui înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, va avea totdeauna pace în suflet, dar cel căruia îi place să-şi facă voia sa, nu va avea pace niciodată.
Sufletul care s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu îndură cu uşurinţă orice întristare şi orice boală, pentru că, atunci şi cînd e bolnav, el se roagă şi vede pe Dumnezeu: „Doamne, Tu vezi boala mea. Ştii că sunt păcătos şi neputincios. Ajută-mă să îndur totul şi să-Ţi mulţumesc bunătăţii Tale”. Şi Domnul alină boala şi sufletul simte ajutorul dumnezeiesc şi stă înaintea lui Dumnezeu vesel şi mulţumitor.
Dacă te loveşte orice fel de nenorocire, gîndeşte-te: „Domnul vede inima mea, şi dacă îi e pe plac, totul va merge bine atît pentru mine, cît şi pentru ceilalţi”, şi astfel sufletul tău va avea întotdeauna pace. Dar dacă omul va începe să murmure: „Aceasta n-ar trebui să fie aşa”¦ aceasta nu e bine”, nu va avea niciodată pace în suflet, chiar dacă ar posti şi s-ar ruga mult.
Apostolii au avut o mare predare voii lui Dumnezeu; aşa se păstrează pacea. Tot aşa şi toţi marii sfinţi au îndurat toate întristările predîndu-se voii lui Dumnezeu.
Domnul ne iubeşte şi de aceea nu ne putem teme de nimic, afară de păcat, pentru că prin păcat se pierde harul şi fără harul lui Dumnezeu vrăjmaşul vînează sufletul, aşa cum vîntul sau fumul mînă o frunză uscată.
Trebuie să ne aducem aminte cu tărie că vrăjmaşii înşişi au căzut prin mîndrie, că ei se străduiesc mereu să ne împingă pe aceeaşi cale şi că pe mulţi i-au înşelat. Dar Domnul a zis: „învăţaţi de la Mine blîndeţea şi smerenia şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 29].
Milostive Doamne, dă-ne pacea Ta, cum ai dat pace sfinţilor Tăi Apostoli zicînd: „Pacea Mea dau vouă” [In 14, 27].
Doamne, dă-ne nouă să ne desfătăm de pacea Ta. Sfinţii Apostoli au primit pacea Ta şi au revărsat-o asupra întregii lumi şi, mîntuind noroade, n-au pierdut pacea şi ea nu s-a împuţinat în ei.
Slavă Domnului şi milostivirii Lui, că mult ne iubeşte şi ne dă pacea Lui şi harul Sfîntului Duh.
Cum să păstrăm pacea sufletului în mijlocul ispitelor în zilele noastre?
Judecînd după Scriptură şi după caracterul oamenilor din vremurile noastre, trăim vremurile de pe urmă şi, cu toate acestea, trebuie să păstrăm pacea sufletului, fără de care nu este mîntuire, cum a spus un mare rugător al pămîntului rusesc: Cuviosul Serafim din Sarov. în timpul vieţii Cuviosului Serafim, Domnul a păzit Rusia pentru rugăciunile lui. După el, a fost un alt stîlp care s-a ridicat de la pămînt la cer: Părintele Ioan din Kronştadt. Să ne oprim puţin asupra lui, căci el a trăit în vremea noastră şi l-am văzut rugîndu-se cum nu i-am văzut pe alţii.
Imi aduc aminte cum, după Liturghie, cînd i s-a adus calul şi trăsura şi s-a urcat să şadă în ea, norodul l-a înconjurat cerîndu-i binecuvîntarea şi chiar într-o asemenea înghesuială sufletul lui rămînea neîncetat în Dumnezeu şi în mijlocul unei asemenea mulţimi nu era împrăştiat şi nu-şi pierdea pacea sufletească. Cum a ajuns însă la aceasta? Iată întrebarea noastră.
A ajuns la aceasta şi nu era împrăştiat, pentru că iubea norodul şi nu înceta rugîndu-se pentru el Domnului:
„Doamne, dă pacea Ta poporului Tău.”
„Doamne, dă robilor Tăi Duhul Tău Cel Sfînt ca El să încălzească inima lor cu iubirea Ta şi să-i povăţuiască la tot adevărul şi binele.”
„Doamne, vreau ca pacea Ta să fie în tot poporul Tău, pe care l-ai iubit fără preget şi L-ai dat pe Unul-Născut Fiul Tău ca să mîntuiască lumea [In 3,16].”
„Doamne, dă-le lor harul Tău ca în pace şi iubire să Te cunoască şi să Te iubească pe Tine şi să spună ca Apostolii pe Muntele Tabor: „Bine este nouă să fim împreună cu Tine” [Mt 17,4].”
Astfel, rugîndu-se neîncetat pentru norod, el îşi păstra pacea sufletului, noi însă o pierdem, pentru că nu este în noi iubire pentru norod.
Sfinţii Apostoli şi toţi sfinţii doreau mîntuirea norodului şi, stînd în mijlocul oamenilor, se rugau fierbinte pentru ei. Duhul Sfînt le dădea puterea de a iubi norodul; şi noi, dacă nu vom iubi pe fratele nostru, nu vom putea avea pace.
E bine ca fiecare să cugete la aceasta.
Slavă Domnului că nu ne-a lăsat orfani, ci ne-a dat pe pămînt pe Duhul Sfînt [In 14,15-18]. Duhul Sfînt învaţă sufletul o negrăită iubire pentru norod şi milă pentru toţi cei rătăciţi. Domnului i-a fost milă de cei rătăciţi şi a trimis pe Fiul Său Unul-Născut ca să-i mîntuiască; iar Duhul Sfînt învaţă aceeaşi milă pentru cei rătăciţi care merg în iad. Dar cine n-a primit pe Duhul Sfînt, acela nu vrea să se roage pentru vrăjmaşi.
Cuviosul Paisie cel Mare se ruga pentru unul dintre ucenicii lui care se lepădase de Hristos şi, pe cînd se ruga, i S-a arătat Domnul şi i-a zis: „Pentru cine te rogi, Paisie?
Nu ştii că el s-a lepădat de Mine?” Dar cuviosul continua să-i fie milă pentru ucenicul său, şi atunci Domnul i-a zis: „Paisie, prin iubirea ta te-ai asemănat Mie”.
Aşa se dobîndeşte pacea, altă cale decît aceasta nu este.
Dacă cineva se roagă mult şi posteşte, dar n-are iubire pentru vrăjmaşi, nu poate avea pace sufletească. Nici eu n-aş putea vorbi despre ea, dacă Duhul Sfînt nu m-ar fi învăţat această iubire.
Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bogăţiile pămîntului şi chiar dacă ar împăraţi peste lumea întreagă. Dacă un împărat, veselindu-se împreună cu prinţii lui şi şezînd pe tronul său în toată slava sa, ar primi dintr-o dată vestea: „împărate, într-un ceas vei muri”, sufletul lui s-ar tulbura şi ar tremura de frică, şi şi-ar vedea toată neputinţa sa.
Dar cîţi săraci sunt a căror bogăţie este numai iubirea de Dumnezeu şi care, dacă li s-ar spune: „într-un ceas vei muri”, ar răspunde cu pace: „Fie voia Domnului. Slavă lui Dumnezeu că şi-a adus aminte de mine şi vrea să mă ia acolo unde a intrat cel dintîi tîlharul cel bun”?
Sunt săraci care n-au frică de moarte, ci o întîmpină cu pace, asemenea dreptului Simeon, care a cîntat: „Acum slobozeşte, Stăpîne, pe robul Tău după cuvîntul Tău în pace” [Le 2, 29].
Ce pace era în sufletul dreptului Simeon pot înţelege numai cei care poartă în sufletul lor pacea lui Dumnezeu sau au avut într-o oarecare măsură experienţa ei. Despre această pace a zis Domnul ucenicilor Săi: „Pacea Mea dau vouă” [In 14, 27]. Cine o are, acela merge în pace spre viaţa veşnică şi spune: „Slavă Ţie, Doamne, că vin acum la Tine şi voi vedea veşnic faţa Ta în pace şi iubire. Privirea Ta liniştită şi blîndă a atras sufletul Meu şi el tînjeşte după Tine”.
Pe fratele trebuie să-l dojenim cu blîndeţe şi cu iubire. Pacea se pierde dacă sufletul e cuprins de slava deşartă, dacă te ridici deasupra fratelui tău, dacă judeci pe cineva, dacă vei mustra pe fratele tău fără blîndeţe şi iubire, dacă vei mînca mult sau te vei ruga cu moliciune – pentru toate acestea se pierde pacea.
Dacă ne facem obicei să ne rugăm din toată inima pentru vrăjmaşi şi să-i iubim, pacea va rămîne totdeauna în sufletele noastre. Dar dacă dispreţuim pe fratele nostru sau dacă-l judecăm, mintea noastră se întunecă şi pierdem pacea şi îndrăzneala la Dumnezeu.
Sufletul nu poate avea pace dacă nu va cugeta la legea lui Dumnezeu ziua şi noaptea [Ps 1, 2], căci această lege e scrisă de Duhul Sfînt; dar din Scriptură Duhul Sfînt trece în suflet şi sufletul simte în el o dulceaţă plăcută şi nu mai vrea să iubească cele pămînteşti, pentru că iubirea celor pămînteşti pustieşte sufletul şi atunci el cade în urît şi nepăsare şi nu mai vrea să se roage lui Dumnezeu. Vrăjmaşul însă, văzînd că sufletul nu mai e în Dumnezeu, îl zdruncină şi îi seamănă liber în minte ce vrea el, goneşte sufletul de la un gînd la altul şi astfel acesta îşi pierde toată ziua în această neorînduială şi nu poate vedea curat pe Domnul.
Cine poartă întru sine pacea Duhului Sfînt, acela revarsă această pace asupra celorlalţi, şi cine poartă întru sine duhul răului, acela revarsă acest rău şi asupra celorlalţi.
Întrebare: Cum îşi poate păstra pacea sufletului un şef, atunci cînd oamenii lui sunt neascultători?
E un lucru anevoios şi foarte trist pentru un şef dacă oamenii lui nu-l ascultă, dar pentru a-şi păstra pacea, el trebuie să-şi aducă aminte că, chiar dacă oamenii lui sunt neascultători, totuşi Domnul îi iubeşte şi a murit în chinuri pentru mîntuirea lor. De aceea, el trebuie să se roage din inimă pentru ei, şi atunci Domnul va da celui ce se roagă rugăciune şi el va cunoaşte din experienţă cum mintea care se roagă are îndrăznire către Dumnezeu şi iubire. Şi chiar dacă eşti un om păcătos, Domnul îţi va da să guşti roadele rugăciunii, iar dacă îţi vei face obicei să te rogi aşa pentru subordonaţi, atunci în sufletul tău va fi mare pace şi iubire.
Întrebare: Cum îşi poate păstra pacea sufletului un subordonat atunci cînd şeful lui e un om arţăgos şi rău?
Omul arţăgos îndură el însuşi un mare chin de la duhul cel rău. El îndură acest chin din pricina mîndriei lui. Subordonatul, oricine ar fi, trebuie să ştie aceasta şi să se roage pentru sufletul chinuit al şefului său, şi atunci Domnul, văzînd răbdarea lui, îi va da lui [subordonatului] iertarea păcatelor şi rugăciunea neîncetată. E mare lucru în faţa lui Dumnezeu să te rogi pentru cei ce te ocărăsc şi te mîhnesc; pentru aceasta Domnul îţi va da harul Lui, şi vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfînt şi atunci vei îndura cu bucurie toate întristările pentru El, şi Domnul îţi va da să iubeşti lumea întreagă şi vei dori fierbinte binele pentru toţi oamenii şi te vei ruga pentru toţi ca pentru sufletul tău.
Domnul a poruncit: „Iubiţi pe vrăjmaşi” [Mt 5, 44], şi cine iubeşte pe vrăjmaşi se aseamănă Domnului; dar a iubi pe vrăjmaşi e cu putinţă numai prin harul Duhului Sfînt şi, de aceea, de îndată ce te supără cineva, roagă-te lui Dumnezeu pentru el şi atunci îţi vei păstra în sufletul tău pacea şi harul lui Dumnezeu. Dacă însă vei murmura împotriva şefului tău şi-l vei înjura, vei ajunge tu însuţi arţăgos ca şi el şi se va împlini pentru tine cuvîntul prorocului David: „Cu cel ales, ales vei fi şi cu cel îndărătnic te vei îndărătnici” [Ps 17, 29].
Astfel e greu pentru un începător să-şi păstreze pacea dacă stareţul său are un caracter urît. A trăi cu un astfel de stareţ este o mare cruce pentru un începător; el trebuie să ajungă să se roage pentru stareţ şi atunci îşi va păstra pacea sufletească şi trupească.

Dar dacă eşti şef şi trebuie să judeci pe cineva pentru faptele lui rele, roagă-te ca Domnul să-ţi dea o inimă milostivă, pe care o iubeşte Domnul, şi atunci îl vei judeca cu dreptate; dar dacă vei judeca numai după fapte, atunci vei greşi şi nu vei plăcea Domnului.
Trebuie să-l judeci pentru ca omul să se îndrepte, şi trebuie să-ţi fie milă de orice suflet, de orice făptură şi de toată zidirea lui Dumnezeu, şi să şi ai întru toate conştiinţa curată, şi atunci în sufletul şi mintea ta va fi multă pace. Vom trăi în pace şi iubire, şi atunci Domnul ne va asculta şi ne va da tot ceea ce i-am cerut de folos.
Duhul Sfînt e în iubire. Aşa grăieşte Scriptura şi arată experienţa.
E cu neputinţă ca sufletul să aibă pace dacă nu vom cere cu toată puterea de la Domnul să iubim pe toţi oamenii. Domnul ştia că, dacă nu vom iubi pe vrăjmaşii noştri, nu va fi pace în suflet, şi de aceea ne-a dat porunca: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”. Dacă nu-i vom iubi pe vrăjmaşi, atunci sufletul va avea uneori o anume odihnă, dar dacă-i iubim pe vrăjmaşi, pacea rămîne în suflet ziua şi noaptea.
Veghează în sufletul tău la pacea harului Duhului Sfînt; nu o pierde pentru lucruri mărunte. Dacă dai pace fratelui tău, Domnul îţi va da neasemănat de mult, dar dacă întristezi pe fratele tău, atunci negreşit întristarea se va abate degrabă şi asupra sufletului tău.
Dacă îţi vine un gînd spurcat, alungă-l de îndată, şi atunci îţi vei păstra pacea sufletului tău, dar dacă-l primeşti, sufletul tău va pierde iubirea de Dumnezeu şi nu vei avea îndrăzneală în rugăciune.
Dacă îţi tai voia proprie, ai biruit pe vrăjmaşul şi vei cîştiga drept cunună pacea sufletului, dar dacă îţi faci voia ta, eşti deja biruit de vrăjmaş şi urîtul va chinui sufletul tău.
Cine are patima iubirii de avuţii nu poate iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele; mintea şi inima unui asemenea om sunt necontenit preocupate de bogăţii şi nu este în el duh de căinţă şi zdrobire pentru păcate, şi sufletul lui nu poate cunoaşte dulceaţa păcii lui Hristos.
Sufletul care a cunoscut pe Domnul vrea să-L vadă întotdeauna întru sine, căci El vine în suflet în tihnă, dă sufletului pace şi dă mărturie de mîntuirea lui fără cuvinte.
Dacă împăraţii şi conducătorii popoarelor ar cunoaşte iubirea lui Dumnezeu, n-ar mai face niciodată războaie. Războiul este trimis pentru păcate şi nu pentru iubire. Domnul ne-a făcut din iubire şi ne-a poruncit să trăim în iubire şi să-L slăvim.
Dacă mai-marii ar păzi poruncile Domnului iar poporul i-ar asculta cu smerenie, mare pace şi veselie ar fi pe pămînt, dar din pricina iubirii de stăpînire şi a neascultării celor mîndri, toată lumea se chinuie.
Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă întregului norod, de la Adam şi pînă la sfîrşitul veacurilor, să Te cunoască că eşti bun şi milostiv, ca toate noroadele să se desfete de pacea Ta şi să vadă toate lumina Feţei Tale. Privirea Ta e liniştită şi blîndă şi ea atrage sufletul.

Sfîntul Siluan Athonitul
/siluan.trei.ro/