Poziţia Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove faţă de demersul d-lui Valeriu Pasat către Parlamentul RM

februarie 18, 2010 Categoria: Stiri

Mitropolia Moldovei susţine demersul dlui Valeriu Pasat privind introducerea Bazelor Ortodoxiei în instituţiile preuniversitare

Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove cu plăcută surprindere a aflat despre curajosul demers al Domnului Valeriu PASAT, adresat Parlamentului Republicii Moldova în vederea organizării unui referendum naţional pentru obţinerea dreptului definitiv şi cu vot al poporului de a introduce în programele învăţămîntului preuniversitar (curriculumul şcolar) a obiectului „Bazele Ortodoxiei”.

Autorul Scrisorii Deschise a invocat un şir de argumente juste atît de ordin moral, didactic-educaţional, istorico-identitar, constituţional-legislativ cît şi politic care fac imposibilă o decizie negativă asupra celor solicitate în demers. Este îmbucurător faptul că Domnul Valeriu PASAT a subliniat cu hotărîre că societatea poate fi considerată sănătoasă numai atunci cînd îşi întemeiază existenţa pe valorile moralităţii, or pentru poporul Moldovei morala întotdeauna a fost inseparabilă de Ortodoxie.

Această scrisoare deschisă, pe care o vom susţine prin implicarea tuturor mijloacelor ce sunt la dispoziţia Bisericii, ne încurajează odată în plus şi revarsă o nouă rază de lumină asupra problematicii, rezolvarea căreia parcă deja devenise imposibilă, deoarece s-au scurs două decenii, timp în care statul „n-a făcut un lucru pe care, pur şi simplu, era dator să-l facă: n-a introdus predarea Ortodoxiei ca obiect de studiu în programul şcolar.”

Implicarea Bisericii o vedem prin mobilizarea tuturor mijloacelor acestei instituţii divino-umane: episcopat, cler şi bineînţeles factorul majoritar eclesiastic „“ poporul binecredincios.

Un imbold în plus îl considerăm apariţia de sub tipar a monografiei aceluiaşi autor „“ colecţie de documente care pentru totdeauna scot de sub paravanul prigoanei adevărul despre Ortodoxia din Moldova, fapt ce ne determină să considerăm că Ortodoxia a fost nu doar un refugiu spiritual sau alinare sufletească, ci un adevărat pilon dar şi un factor identitar care la fel ca şi limba, deşi din alt unghi de vedere, ne-a permis să supravieţuim ca popor.

---

SCRISOARE DESCHISÄ‚

deputaţilor din Parlamentul Republicii Moldova

Stimaţi deputaţi,

Mă adresez Domniilor Voastre cu propunerea să includeţi în ordinea de zi a sesiunii curente a Legislativului chestiunea privind organizarea unui referendum republican, în cadrul căruia cetăţenii ţării noastre să-şi poată exprima opţiunea referitor la introducerea în programele învăţamîntului preuniversitar (curriculumul şcolar) a obiectului „Bazele Ortodoxiei”.

În cele ce urmează voi expune un şir de argumente menite să susţină adoptarea de către Parlament a unei asemenea hotărîri.

Argumentul de ordin moral. În anul viitor, Republica Moldova împlineşte 20 de ani. Pe parcursul celor două decenii a fost creată o întreagă baza legislativă – coduri, legi, alte acte normative. Făcînd acum abstarcţie de calitatea legilor, precum şi de gradul respectării lor în societate, ar fi cazul să ne întrebăm: dar oare cîte dintre aceste acte legislative au condus la schimbări fundamentale în viaţa poporului nostru? Oare cîte din legile adoptate, cu adevărat au influenţat soarta societăţii, determinîndu-i viitorul?

Răspunsul va fi unul mult prea modest: poate vreo 4-5. Declaraţia de Independenţă; Constituţia; legislaţia cu privire la schimbarea formei de proprietate şi, în primul rînd, de proprietate asupra pămîntului; legislaţia privind organizarea alegerilor puterii în mod democratic. În rest, eforturile aleşilor poporului erau orientate spre deservirea necesităţilor cotidiene sau, altfel spus, spre consum. Orice societate, însă, dacă încearcă să trăiască doar din grija consumului, axîndu-se doar pe valorile materiale, este sortită dezbinării şi descompunerii. Indiferent de nivelul dezvoltării economice, fie el înalt sau redus, indiferent de mărimea produsului intern brut pe cap de locuitor.

Este binecunoscut că societatea poate fi considerată sănătoasă numai atunci cînd îşi întemeiază existenţa pe nişte valori morale. Iar pentru poporul nostru morala întotdeauna a fost inseparabilă de credinţa ortodoxă. Şi iată aici, ajunşi la acest punct, recunoaştem că statul nostru, Republica Moldova, are o mare datorie faţă de propriul popor. În acest răstimp de două decenii statul n-a făcut un lucru pe care, pur şi simplu, era dator să-l facă: n-a introdus predarea Ortodoxiei ca obiect de studiu în programa şcolară.

Deşi s-au lansat în acest sens iniţiative, deşi s-au schimbat mai multe legislaturi – decizia respectivă aşa şi nu a fost luată. Acum, după ce n-au facut-o aleşii poporului, trebuie lăsat poporul s-o decidă el însuşi. Este dreptul lui, un drept a cărui realizare clasa politică este datoare să i-l asigure. Datoare din punct de vedere moral, şi această datorie trebuie achitată.

Argumentul istorico-identitar. Religia ortodoxă a însemnat pentru poporul nostru – mă refer acum preponderent la perioada cînd i-a fost sortit să vieţuiască sub un regim ateist şi anticreştin, ostil lui Dumnezeu şi Bisericii, perioadă pe care am investigat-o în mod special, studiind o sumedenie de documente – nu doar un fel de refugiu spiritual sau alinare sufletească, ci un adevărat pilon. Place sau nu această constatare, dar Ortodoxia a însemnat factorul indentitar care – la fel ca şi limba, deşi din alt unghi de vedere – ne-a permis să supravieţuim ca popor.

Astăzi putem polemiza la nesfîrşit cine suntem, moldoveni sau romîni. Am ajuns să ne divizăm, conform criteriului etnic, în majoritari şi minoritari. Ne grăbim să ne separăm în partide, mişcări, în tot soiul de curente politice. Realitatea este însă de aşa natură că – dincolo de toate aceste separări şi divizări, mai presus de ele – cu toţii rămînem ortodocşi. Chiar şi acei dintre noi care rar frecventează Biserica, chiar şi acei care au fost numai botezaţi în pruncie – toţi purtăm acel grăunte sufletesc care ne proiectează în perspectiva istoriei chipul de creştini ortodocşi. Şi dacă ne-a fost dat să trăim într-un stat independent, de ce atunci evităm să percepem la justa valoare acest factor – credinţa strămoşilor, credinţa părinţilor noştri – ca factorul de bază care formează identitatea fiinţei noastre omeneşti?

Şi fiindcă veni vorba de identitate, adică despre ceea ce ne defineşte pe toţi împreună, ca popor, şi pe fiecare în parte, ca om, trebuie să ne gîndim nu doar la prezent, nu numai la chestiuni de genul cît cîştigăm şi ce impozite percepe de la noi statul, ci să ne preocupe în mod constant viitorul. Să ne preocupe nu doar sub aspectul cognitiv, adică ce fel de cunoştinţe le dăm tinerelor generaţii, dar şi sub aspectul moral: cum, în baza căror valori îi educăm?

Or, numai prin aceste generaţii identitatea pe care am moştenit-o din istorie poate să se păstreze pentru viitor. Să se menţină şi să persiste, indiferent de faptul unde ne vom afla mîine – în Europa unită sau numai în vecinătatea ei, în Comunitatea Statelor Independente sau în afara acestei comunităţi. Oriunde vom fi, avem datoria să ramînem un popor ortodox.

Argumentul didactic-educaţional. În cei 20 de ani de independenţă şcoala la noi a fost supusă mai multor experimente. Nu toate s-au dovedit a fi la fel de reuşite, unele mai continuă în prezent. Ceea ce însă poate fi considerat drept o greşeală evidentă, este faptul că în sistemul de învăţămînt primar, gimnazial şi liceal a fost practic totalmente neglijată latura educaţională.

Tradiţional, pentru poporul nostru şcoala a constituit nu doar instituţia unde copii însuşeau un anumit volum de cunoştinţe, ci şi un constant factor de educaţie. În orice caz, aşa a fost pînă în 1940, cînd după cei 7 ani de acasă, în care copilul afla de la părinţi primele noţiuni despre ceea ce e bine si ce este rău, venea perioada şcolii, unde deja de la dascăli, concomitent cu însuşirea diferitor cunoştinţe, el primea şi bazele învăţăturii creştine. A fost o tradiţie sănătoasă şi firească, care a fost curmată într-un mod artificial şi barbar, dar care în prezent, peste şapte decenii de dominaţie a materialismului ateu, necesită a fi reclădită.

Necesitatea ei se impune şi din cauza că astăzi în Republica Moldova foarte mulţi copii trăiesc în familii incomplete, fie fără unul din părinţi, fie fără ambii, aflaţi la muncă peste hotare. De la cine atunci, în lipsa părinţilor, dacă nu de la Părintele nostru, al tuturor, prin intermediul învăţăturii Lui, să înveţe aceşti copii, ce este bine şi ce e rău? Din acest punct de vedere, de asemenea, obiectul „Bazele Ortodoxiei” va fi binevenit.

Anticipînd speculaţiile posibile, precizez: este vorba despre Ortodoxie ca obiect de studiu, nu ca obiect de cult. Nimeni nu intenţionează să transforme orele şcolare în slujbe religioase, caracterul laic al învăţămîntului va rămîne intact.

Argumentul constituţional-legislativ. Oponenţii predării religiei în sistemul învăţămîntului nostru şcolar fac trimitere la articolul 35 din Constituţia Republicii Moldova, care stipulează că învăţămîntul de stat este laic. Intenţionat ori nu, dar în cazul dat se confundă două noţiuni diferite, noţiunea de „laic” cu cea de „ateist”. Dacă prima presupune doar lipsa clerului, adică evidenţiază caracterul strict lumesc al învăţămîntului, cea de-a doua impune lipsa lui Dumnezeu. Sunt două sensuri diferite, şi nu e de loc greu să observăm că pe parcursul celor două decenii învăţămîntul în Republica Moldova a continuat, ca şi în perioada sovietică, să fie unul ateist, în contradicţie chiar cu norma constituţională în vigoare.

Situaţia poate uşor reveni în albia normalităţii, dacă vom ţine cont de faptul că predarea în şcoală a obiectului „Bazele Ortodoxiei” se va face nu de către preoţi sau alţi reprezentanţi ai clerului, ci de cadrele didactice existente, care vor binevoi să-şi asume această nobilă misiune. Pregătirea lor nu va necesita nici mari cheltuieli suplimentare, nici prea mult timp, dacă luăm în seamă faptul că există deja o evaluare metodică, există manuale în ţările vecine – Romînia, Federaţia Rusă – unde cunoştinţele despre Ortodoxie sunt expuse într-o formă simplă şi accesibilă percepţiei elevilor.

Nu va fi lezat nici principiul constituţional al libertăţii conştiinţei. Deşi din punct de vedere istoric ne putem considera o ţară monoconfesională, adică tradiţională pentru noi este doar religia ortodoxă, în nici un caz nu trebuie s-o impunem cuiva. Ortodoxia propune, nu impune valori. Legislaţia privind învăţămîntul va trebui reformulată astfel, ca să fie respinse orice posibilităţi de presiune prin care elevii să fie obligaţi să frecventeze orele de religie sau să participe la slujbele religioase. La solicitarea scrisă a părinţilor, elevul va putea să nu frecventeze orele disciplinei „Bazele Ortodoxiei”, iar pentru localităţile unde în mod compact locuiesc cetăţenii care aparţin confesiunilor protestante se va găsi, de comun acord cu conducerea cultelor respective, o modalitate alternativă de predare a orelor de religie.

Argumentul politic. La fel ca Domniile Voastre, sunt şi eu la curent cu faptul că, în prezent, problema predării religiei în şcoală a revenit pe ordinea zilei, că ministerul de resort întreprinde anumiţi paşi în acest sens. Problema, s-ar părea, se află în curs de soluţionare, şi sunteţi în drept să întrebaţi: pentru ce, în acest caz, este nevoie de referendum?

Personal, admit că astăzi există în Parlament o majoritate cu şanse să voteze „pro” predarea Ortodoxiei în şcoală. Dar formulez, la rîndu-mi, şi eu o întrebare: dar dacă mîine Republica Moldova se pomeneşte cu o altă majoritate parlamentară – căci aşa-i în democraţie, puterea se schimbă – dacă vin la putere alţi politicieni, cu viziuni ateiste sau seculariste, atunci ce ne facem? Dacă vine un alt ministru la educaţie, ce se va întîmpla cu predarea religiei în şcoală?

Convingerea mea profundă este că o problemă care ţine de starea morală a societăţii, de identitatea noastră comună – şi a liberalilor, şi a liberal-democraţilor, şi a democraţilor, şi a social-democraţilor, şi a comuniştilor, şi a anticomuniştilor – nu trebuie să depindă de adierea vînturilor politice. În problema dată cuvîntul decesiv trebuie să aparţină nu politicienilor, ci poporului. Dacă pretindem că trăim în democraţie, anume poporul trebuie să fie acela care să spună „Da” introducerii obiectului „Bazele Ortodoxiei” în programul învăţămîntului şcolar. S-o spună prin intermediul unui referendum la scară naţională.

Iar de faptul că poporul va spune un „Da” ferm eu nu mă îndoiesc nici pentru o clipă. Pentru că ştiu cu siguranţă un lucru – îl ştiu din sute de documente care ţin de o perioadă istorică extrem de dificilă pentru Ortodoxie, perioadă plină de obstacole şi suferinţe pentru credincioşi – ştiu că poporul nostru este un popor ortodox.

După acest referendum politicienii, indiferent din ce partide vor face ei parte, vor fi obligaţi să respecte voinţa poporului. Fiindcă aşa zice Constituţia ţării. Iar Constituţia trebuie respectată.

Cu respect,

Valeriu Pasat,

doctor habilitat în istorie,

membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe din Moldova

15 februarie 2010