La Palatul Naţional a avut loc Conferinţa teologică cu genericul „Mărturisirea credinţei: între dragoste şi toleranţă”

februarie 8, 2010 Categoria: Stiri

Astăzi imensa sală a Palatului Naţional din Chişinău s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei aproape 3000 de creştini care au venit să asculte participanţii la Conferinţa Teologică cu genericul „MÄ‚RTURISIREA CREDINŢEI: între dragoste şi toleranţă” dedicată Zilei de Prăznuire a Noilor Mucenici şi Mărturisitori, care s-a bucurat de prezenţa mai multor teologi şi duhovnici din Republica Moldova, Romînia, Rusia şi Ucraina.

Lucrările conferinţei au început cu binecuvîntarea şi cuvîntul de salut al Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir: „”Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii”, zice Mîntuitorul Hristos. Dacă ar fi să ne întrebe un aborigen de pe o insulă rătăcită în ocean să-i spunem într-un cuvînt cei aceea Evanghelie, cred că acel cuvînt ar fi „dragoste”. Toată Sf. Evanghelie de la început pînă la sfîrşit este despre dragoste. Despre dragostea lui Dumnezeu pentru om şi despre dragostea omului pentru Dumnezeu.

Dumnezeu, dorind izbăvirea omului, L-a trimis pe Fiul Său cel iubit ca să-l scoată prin jertfa Sa de pe Cruce din tirania blestemului, păcatului şi a morţii şi să-i deschidă calea spre rai. Iar calea spre rai este cea a sfinţeniei şi nicidecum calea păcatului. Pentru că după cum spune Sf. Ap. Pavel: „noi nu (mai) suntem ai noştri, ci ai lui Dumnezeu, căci toţi suntem răscumpăraţi de El prin sîngele sau prin jertfa lui Iisus Hristos. De aceea, avem obligaţia să cinstim si să respectăm trupul nostru, împreună cu duhul, slăvind în felul acesta pe Dumnezeu, căci şi trupul şi duhul sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 19).

Aşadar, noi suntem chemaţi, ocolind ispitele care vin de la trup, de la lume şi de la diavol, să ne sfinţim şi sufletul, şi trupul. Şi dacă pe vremuri, omul ispitit de glasul amăgitor al lumii, îşi găsea refugiu şi salvare în trăirea bisericească, în familia şi în casa sa, azi, noile tehnologii omniprezente peste tot (televizorul, calculatorul), zi şi noapte îl bombardează pe bietul om (mai ales pe cel neîmbisericit) cu ispitele vechi, îmbrăcate în straie noi.

Azi lupta pentru sufletul omului nu se mai dă în stadioanele cu lei, ci chiar în casa lui, în inima lui. Şi dacă leii de demult sfîşiau trupul creştinului, iar de suflet nu se atingeau, azi leii viciilor şi ai patimilor atacă înseşi fiinţa omului. Televizorul, prezent în fiecare casă, a devenit învăţătorul tiranic al posesorului său. El îi dictează autoritar şi fără sfială ce e bine şi ce e rău. Şi o face desigur în duhul lumii acesteia rătăcite şi înstrăinate de adevărul şi frumuseţea lui Dumnezeu. Şi tot el îi cîntă despre toleranţă, această haina croită în stil modern, care are menirea să acopere urîţenia şi spurcăciunea păcatelor vechi.

Să nu tolerezi azi cu viciile aduse de aiurea, înseamnă să fii înapoiat, rămas în urmă de progres. Pentru a fi moderni, şi în pas cu lumea azi ni se cere nici mai mult, nici mai puţin – să tolerăm păcatul. Adică toate păcatele care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu: homosexualitatea, prostituţia, narcomania, avortul, pedofilia, eutanasia etc. ascunse sub umbrela toleranţei să le primim în casa noastră şi să le găzduim. Toată lumea e chemată să afirme că ce era pînă ieri păcat, care duce la iad şi moarte veşnică, începînd de azi nu mai este păcat, ci o altă realitate, fără consecinţe pentru mîntuirea sufletului.

Adevăratul creştin, prin definiţie, nu poate fi tolerant păcatului, pentru că atunci devine trădător al lui Hristos şi se face adept al diavolului. Noi nu-i urîm şi nu-i osîndim pe fraţii noştri căzuţi în diferite patimi şi neputinţe trupeşti sau sufleteşti, dar urîm şi osîndim păcatul. Dragostea adevărată nu este anemică, tolerînd răul, ci – luptătoare pentru tot ce este adevărat, bun şi frumos. Ea luptă pentru apărarea aproapelui. Ea doreşte fierbinte ca orice om să dobîndească viaţa cea veşnică. Mîntuirea sufletului însă este imposibilă atîta timp cît fratele nostru se află sub tirania păcatului, conştient sau inconştient de aceasta. Şi dacă, dorind a părea buni şi toleranţi, vom tăgădui scîrboşenia păcatului şi pericolul care îl paşte pe fratele nostru, vom deveni complici ai ucigătorului de suflet. Adevărata dragoste suferă pentru aproapele, ia atitudine şi nu-l lasă pradă vrăjmaşilor.

Toleranţa, propagată azi de pe tribune, este lipsită de dragoste şi este plină de ură. Ea este doar paravanul după care se ascunde iadul întreg cu toate perversiunile şi necurăţeniile lui.

„Doamne, luminează-mi mintea pe care a întunecat-o pofta cea rea”, ne rugăm noi zilnic, pe cînd aşa-zisă toleranţă nu numai că cheamă pofta cea rea, dar o şi răspîndeşte ca pe un virus contagios, făcîndu-i publicitate. Pentru a înţelege mai bine la ce ne îndeamnă toleranţa vă propun un exemplu. Imaginaţi-vă că în prezenţa Dumneavoastră sunt chinuiţi şi schingiuiţi copiii şi soţia? Ce veţi face? Veţi asista indiferent fără a lua măsuri, dînd dovadă de toleranţă faţă de criminali şi strîngînd neputincios pumnii? Sau veţi alege dragostea care îşi pune sufletul pentru aproapele?

Or, în cazul cînd se răsădesc aşa păcate ca prostituţia, homosexualismul, uciderea de prunci, narcomania, cînd este atacată însăşi fiinţa neamului nostru, sufletul lui, noi să rămînem indiferenţi, să stăm şi să privim de departe fără a ne ridica glasul şi a zice tare şi răspicat: „Nu”? Să ne ferească Dumnezeu de această stare.

Suntem urmaşii lui Hristos şi suntem chemaţi la sfinţenie, la viaţă curată, la rugăciune şi post, veghe şi nevoinţă întru numele Domnului. Şi trebuie să fim tari şi înţelepţi pentru a nu permite ca bombonica toleranţei europene să ne momească fraţii şi surorile noastre, copiii şi nepoţii, tot neamul nostru ortodox spre iad, ci să spunem lucrurilor pe faţă. Fiindcă dacă azi vom tăcea şi nu ne vom apăra valorile ortodoxe şi sufletele copiilor noştri, mîine vom da seama înaintea lui Dumnezeu, Care ne-a vorbit prin Sf. Ap. Pavel, zicînd: ”Nu vă amăgiţi. Nici desfrînaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malachienii, nici sodomiţii …nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9-10). ”

După binecuvîntarea Arhiereului, a luat cuvîntul teologul romîn Danion Vasile. Domnul Danion este bine cunoscut creştinilor dreptmăritori din Republica Moldova, mai ales tinerilor, avînd deja cîteva conferinţe susţinute anterior la Chişinău. Acesta a dat o foarte frumoasă definiţie dragostei creştine, exemplificînd-o prin gestul lui Valeriu Gafencu, unul dintre deţinuţii închisorilor comuniste din Romînia care nu a pregetat să dea propriile medicamente unui pastor evreu, în persoana lui Richard Wurmbrand. Asta conform teologului romîn, acesta este poate unul dintre cele mai bune exemple ale dragostei unui creştin ortodox: să-ţi ajuţi semenul chiar dacă este încă departe de Credinţa cea Adevărată.

Cel mai important detaliu al conferinţei de astăzi este faptul, că toţi vorbitorii indiferent de barierele lingvistice şi teritoriale, au vorbit în unison, completîndu-se în deplină armonie reciprocă, despre felul cum trebuie creştinul să-L iubească pe Dumnezeu, pe aproapele, pe duşman şi pe cel căzut în păcat.

Printre subiectele abordate, s-a atins şi dureroasa temă a avortului, motivele care împing femeile să facă acest gest ne-creştin şi inuman dar şi modalităţi de prevenire a acestei crime, iarăşi aplicînd principiile dragostei creştine.

De un real folos pentru public a fost şi multitudinea pildelor date de către teologi şi slujitori din vieţile sfinţilor, adevărate perle repere de trăire a Învăţăturii Hristice.

De notat faptul că între public şi vorbitori s-a creat o interacţiune datorită posibilităţii celor din sală de a adresa întrebări celor care au luat cuvîntul. Astfel, foarte mulţi creştini au putut afla răspunsuri la diferite întrebări cu caracter teologic.

Spre final, organizatorii au mulţumit tuturor participanţilor pentru receptivitatea lor şi tuturor creştinilor pentru că au onorat cu prezenţa acest important eveniment de suflet.

/mitropolia.md/