Spovedania „perfecta”

aprilie 5, 2008 Categoria: Articole

Oricare dintre noi isi doreste sa aiba o spovedanie perfecta, din care sa iesim albi ca pruncii, plini de Duh Sfant si gata pentru o viata noua fara de pacat si plina de virtuti.

Insa de la aceasta dorinta pana la implinirea ei este cale de o viata, toata viata cautam sa ne transformam in mai buni, cautam sa ne lepadam de pacat si sa viem doar lui Dumnezeu. Toata viata facem aceasta si desi vedem ca multi sfinti pana in ultima clipa a vietii lor doreau sa mai traiasca putin ca sa faca pocainta si nu erau nici ei siguri ca o sa ajunga in rai, totusi nu incetam sa ne inchipuim ca ar putea exista o spovedanie care sa ne schimbe total si instant, si mai ales incercam in desert sa o programam, sa ne pragatim, sa cautam conditii proprice, cam cum ne pregatim pentru un examen auto: invatam legislatia, repetam toate grilele, speram sa dam peste un politai cumsecade, speram sa nu fie trafic, etc

Nu vreau sa ma refer la pregatirea pentru spovedanie care ne-o cere Biserica, la cercetarea cugetului, iscodirea pornirilor inimii si a adancului sufletului noastru sa vedem ce murdarii putem sa descoperim sau la rugaciunea pe care trebuie sa o facem ca sa ne lumineze Dumnezeu si sa ne daruiasca pocainta. Aceasta este nu doar de dorit ci chiar obigatorie pentru o spovedanie adevarata.

Vreau sa ma refer la socotirea rationala, „contabilizarea” pacatelor, imaginarea unor conditii favorabile, gen un parinte „sporit”, lume putina, o stare a noastra interioara potrivita, etc. Imi spunea o data o verisoara ca ea nu se spovedeste la un parinte paroh ca e prea lumesc, ea s-ar spovedi doar la un calugar batran in varf de munte si cu barba mare, ca si cum barba calugarului aluia ar fi garantia ca prin el lucreaza Dumnezeu. Si in asteptarea barbii asteia albe si mari zace in pacate mari si duce o viata fara Dumnezeu, deoarece fara spovedanie nu avem harul lui Dumnezeu si nu putem face nimic bun, spovedania este inceputul vietii noastre duhovnicesti si din ea ne hranim ca sa crestem in noi omul cel nou, omul duhovnicesc cu care ne vom prezenta la Judecata de Apoi. Oricate fapte bune am avea si oricat de acord am fi cu toate cate ne invata Biserica, oricate lumanari am aprinde si oricate acatiste am da, daca nu ne spovedim, suntem morti.

Tocmai datorita importantei spovedaniei, apar si problemele care spuneam mai sus, cu imaginarea unor conditii ideale. Aceasta imaginare este de fapt o ispita a dracilor care incearca sa ne impiedice sa punem inceput unei vieti noi in Hristos. Daca nu am avut sansa sa fim invatati de mici sa ne spovedim si sa ne intre in obisnuinta, spovedania este una dintre cele mai grele marturisiri de credinta pe care le facem. Imi amintesc ca eu m-am luptat aproape sapte luni din momentul in care am hotarat ca trebuie sa ma spovedesc si mi-am dorit cu ardoare sa pun inceput nou si pana in momentul in care mi-a ajutat Dumnezeu sa ma dezleg de toate lanturile „ideilor” in care dracii ma prinsesera, care idei erau tot de genul: sa gasesc un parinte „luminat”, sa gasesc un moment „de liniste”, sa nu ma vada prea multi oameni etc

In viata duhovniceasca, stim ca in general amanarea hotararilor bune este de diavol. Mai ales in cazul amanarii spovedaniei, orice clipa de amanare poate sa ne fie fatala, moartea poate sa vina oricand. Iar daca nu moartea, parerile noastre se pot schimba, ne putem pierde credinta pe care am dobandit-o pana in acest moment sau ne putem pierde mintile si astfel ratam sa punem inceput bun, continuand viata noastra intr-o stare de nelucrare, mai pe sleau spus, fara nici un folos. Ce folos are viata noastra daca nu ii dam un sens? Fara Dumnezeu traim aiurea, mergem catre neant, nu putem realiza nimic bun in perspectiva vesniciei, ci doar vegetam, precum animalele, rumegam „iarba verde”, sub orice forma ar fi aceasta.

Insa ispita spovedaniei „perfecte” nu apare doar la prima spovedanie. Din cauza mintii noastre cazute, cat timp nu am dobandit o pocainta adevarata, cautam inainte de orice spovedanie sa ne pragatim cum putem, in sufletul nostru exista o dorinta sincera de pregatire, dar, din pacate, felul cum o facem este gresit si neproductiv. Diavolul incearca si gaseste de fiecare data cu ce directii sa ne „deturneze” actiunile si sa ne puna in minte ganduri straine care fie ne vor consuma energiile aiurea, fie ne vor crea asteptari in legatura cu rezultatele spovedaniei care neavand sanse sa se implineasca ne vor duce din nou in deznadejde.

Fara o schimbare a mintii, fara cautarea luminarii de la Dumnezeu si fara rugaciunea pentru dobandirea harului Duhului Sfant, nu putem avea o spovedanie adevarata si nici atat o spovedanie perfecta. Pana cand nu vom intelege ca toata viata noastra este o lupta continua pentru paza mintii si curatia inimii, nu vom inceta sa avem conceptii gresite despre cum trebuie sa ne spovedim si sperante iulizorii referitoare la rezultatele spovedaniei noastre. Este adevarat ca spovedania ne elibereaza si ne da puteri noi, prin iertarea pacatelor si binecuvantarile care ni le da Dumnezeu, dar starea de pace si de bucurie se dobandeste doar prin nevointa si osteneli. Spovedania este o nevointa dar nu este de ajuns pentru a ne aduce starea de pace si bucurie pe care ne-o dorim, oricat de perfecta ar fi ea. Spovedania este mai ales o taina, si fiind taina, lucrarea ei asupra noastra este mai ales tainica, nu o putem percepe si nici nu trebuie sa cautam sa o percepem.

Ce trebuie insa sa facem, este ca dupa fiecare spovedanie sa dam slava si multumire lui Dumnezeu si sa cautam macar pacatele marturisite sa nu le mai facem si macar cu o iota sa sporim in viata noastra duhovniceasca, prin lucrarea invataturilor si sfaturilor primite de la duhovnic, pentru care am si primit har si binecuvantare de la Dumnezeu sa le plinim.

/chiazna.ro/