Un Patriarh cinstit si apreciat sincer de urmasii sai: Alexei al II-lea al Rusiei, la 2 ani de pomenire

decembrie 10, 2010 Categoria: Stiri

După Sfînta Liturghie oficiată în data de 5 decembrie 2010, la biserica Maicii Domnului Bucuria tuturor celor Necăjiţi din Ordinka, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, şeful Departamentului Patriarhiei Moscovei pentru Relaţii Externe al Bisericii, a efectuat o slujbă de pomenire a Preafericirii Sale Patriarhul Alexei al II-lea, care a murit în această zi, în urmă cu doi ani.

Adresîndu-se multimii, IPS Ilarion a declarat, în mod special:

„Îmi amintesc foarte bine dimineaţa zilei de 5 decembrie 2008. În acel moment eram episcop de Viena şi Austria. Pentru o perioadă de două săptămîni, Patriarhul Alexei urma să vină în Austria pentru o vizită pastorală, şi din moment ce vizita trebuia pregătită în avans, vorbeam cu Patriarhul prin telefon sau în cadrul unor întîlniri personale aproape în fiecare zi. Ultima oară ne-am întîlnit în Munchen, cu cinci zile înainte de a muri.

În data de 5 decembrie, am vrut să-l sun pe la 10 dimineaţa, ora Moscovei, însemnînd ora 8 la austrieci. Patriarhul Alexei avea o linie directă cunoscută doar de cîţiva oameni, şi el însuşi răspundea la receptor. Am format numărul, dar pe neaşteptate mi-a răspuns o voce de femeie. Era una dintre călugăriţele care lucrau la reşedinţa patriarhală. M-am prezentat şi am întrebat dacă pot vorbi cu Patriarhul, iar ea mi-a cerut să revin în 30 de minute. La 30 de minute după aceea, aceeaşi călugăriţă îmi spunea că Sanctitatea Sa tocmai a murit, şi a izbucnit în lacrimi. Moartea sa nu fusese încă anunţată, nimeni neştiind nimic despre asta, nimeni nu se aştepta, mai ales că ne văzusem în viaţă şi bine, doar cu cîteva zile înainte, cînd slujise în Catedrala Bisericii Ruse din afara Rusiei, în Munchen.

Ziua de naştere şi ziua morţii este hotărîtă de Domnul Însuşi. Nu vom şti niciodată de ce o anumită persoană s-a născut într-o anumită zi, de ce a trăit într-un anumit moment şi de ce a murit într-un moment şi nu în altul. Durata de viaţă a Sanctităţii Sale Patriarhul Alexei, de la copilărie şi pînă la ultima sa zi, a fost dedicată Bisericii, şi fiecare dintre noi putem urma exemplul vieţii sale.

Sanctitatea Sa Patriarhul Alexei s-a angajat pe calea slujirii Bisericii lui Hristos în tinereţea lui. El a început slujirea ca preot hirotonit intr-o parohie estoniana obişnuita. Nu cu mult timp în urmă am avut ocazia de a vizita această parohie şi am văzut condiţiile modeste în care Patriarhul şi-a început lucrarea. Mai tîrziu, de asemenea fiind foarte tînăr, a fost ales episcop, şi mulţi ani a fost cancelar al Patriarhiei Moscovei. Peste 25 de ani a fost episcop al Episcopiei de Tallinn şi Estonia, apoi pentru alţi cîţiva ani a condus Mitropolia de Leningrad, iar în cadrul Sinodului din 1990, la care am participat ca delegat din partea Episcopiei de Vilnius şi Lituania, a fost ales Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii.

El a fost Patriarh pentru aproape 20 de ani. În timpul acestor ani, viaţa Bisericii noastre şi a ţărilor aflate sub jurisdicţia noastră s-a schimbat atît de mult încît putem spune, eu şi Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill, că Patriarhul Alexei a lăsat în urmă o Biserică destul de diferită faţă de ceea ce preluase în mîinile sale. A preluat-o epuizată după 70 de ani de persecuţie şi opresiuni. Renaşterea ei abia începuse. („¦)

În timpul slujirii în biroul său patriarhal, situaţia s-a schimbat radical în Biserică şi aceasta a ieşit la suprafaţă din subteran, din uitare. Ea este prezentă astăzi în toate sferele vieţii publice, există o creştere fără precedent a numărului de biserici, mănăstiri şi şcoli teologice. Este suficient să amintim că la sfîrşitul anilor 1980, Biserica Ortodoxă Rusă avea doar 18 mănăstiri, în timp ce astăzi sunt peste 800, iar acest lucru într-un moment în care interesul pentru creştinism se susţine că ar slăbi, atunci cînd tinerii se susţine că au început să-şi piardă interesul pentru Biserică. Şi cine sunt cei care trăiesc în aceste 800 mănăstiri? Nu sunt ei călugări şi călugăriţe tinere? Cine sunt solicitanţii seminariilor teologice şi ai academiilor, universităţilor şi institutelor ortodoxe? Nu sunt ei tinerii?

Sanctitatea Sa Patriarhul Alexei a fost o figură vizibila şi semnificativă. Toată societatea noastra, toată ţara l-a cunoscut. A avut multe calităţi minunate. Nu e interesant dacă era o personalitate strălucitoare în exterior, sau un predicator genial, însă toată lumea care a venit în contact cu el, care a lucrat cu el, ştie cît de profunde au fost înţelepciunea şi cunoştinţele sale despre datoria şi problemele Bisericii. Toţi aceşti ani am fost în contact cu el, dar nu-mi amintesc măcar o singură ocazie în care să fi fost nevoit să-i explic ceva. Cînd am venit din Anglia, Belgia sau Austria să-i spun despre problemele Bisericii, părea să ştie dinainte ce am de gînd să-i spun. Dădea răspunsuri precise; îşi amintea toate problemele din eparhie. Odată, cînd am început să-i spun despre restaurarea Bisericii Sf. Nicolae din Viena, a întrebat: „Dar tu ai o altă biserică în Cimitirul Central din Viena, biserica Sf. Lazăr. Care este situaţia de acolo?” Şi m-am gîndit că erau aproximativ 150 de eparhii în Biserica Ortodoxă Rusă la momentul respectiv, şi între cîteva zeci şi sute de biserici în fiecare dintre ele, iar Patriarhul cunoştea situaţia din ele, într-un astfel de detaliu.

A dedicat toată această energie Bisericii, nu a avut nici viaţă privată şi („¦) îi plăcea să fie singur seara şi noaptea, nepermiţînd nimănui să se apropie, astfel încît cel puţin pe timp de noapte să poată fi cufundat în rugăciune şi gînduri despre Dumnezeu.

Acum, Sanctitatea Sa Patriarhul Alexei este în picioare în faţa Tronului lui Dumnezeu şi intermediază pentru Biserica lui, iar cauza căreia i-a slujit el este continuată de către succesorul său, Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill şi de episcopii şi clericii pe care el i-a hirotonit în timpul său. Într-adevăr, 4/5, dacă nu chiar 5/6 din clerul actual al Bisericii Ruse a fost hirotonit sub Patriarhul Alexei al II-lea. Aceia dintre noi care, ca şi mine, au fost hirotoniţi sub predecesorul său, Patriarhul Pimen, sunt de fapt o mică minoritate în Biserica noastră de astăzi.

Să ne amintim de porunca apostolilor: Amintiţi-vă de conducătorii voştri (Evrei 13:7), astăzi, în ziua dispariţiei Sanctităţii Sale Patriarhul Alexei, zi în care ni-l amintim ca pe mentorul nostru, ca pe un om a cărui memorie va rămîne mereu în inimile turmei şi păstorilor „“ ale tuturor credincioşilor Bisericii Ortodoxe Ruse. Astăzi i-am cîntat „Veşnică Pomenire” şi ne uitam la imaginea sa radiantă, ca exemplu de viaţă în virtute – viaţa unui om care a dăruit toate resursele şi gîndurile de acumulare materiala, pentru bogăţia spirituală. Fie ca Dumnezeu să dea, să calce pe urmele Sanctităţii Sale Patriarhul Alexei şi Patriarhul prezent Kirill, imitîndu-l în credinţă, devotament, rugăciune îndrăzneaţă şi angajament absolut spre slava lui Dumnezeu. Amin!”

/stiri.lacasuriortodoxe.ro/