Creştinii nu vor împiedica sărbătorirea Hanukiei, în cazul în care menora evreiască nu va fi instalată în centrul capitalei
noiembrie 26, 2010 Categoria: Stiri
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la agenţia INFOTAG, jurista Mitropoliei Moldovei, Elena Bîtcă, a menţionat că în acest an comunitatea evreiască din nou s-a adresat primăriei municipiului Chişinău cu rugămintea de a atribui un loc în centrul capitalei pentru instalarea sfeşnicului evreiesc în perioada 1-9 decembrie, cînd se sărbătoreşte Hanukia.
„Mai mult decît atît, copreşedintele comunităţii evreeşti, Alexandr Bilinkis, a propus ca şi reprezentantul Mitropoliei Moldovei să participe la aprinderea primei lumînări hanukiene, fapt care contravine atît legilor iudaice, cît şi canoanelor Bisericii Ortodoxe”, a spus jurista.
Ea a anunţat că şi creştinii au depus o adresare la primărie prin care cer interzicerea amplasării simbolului evreiesc în centrul capitalei. Creştinii consideră că intenţia comunităţii evreieşti poartă un caracter provocator, sfidător şi înjositor şi reprezintă o îndemnare la ură religioasă.
Protoiereul Anatolie Cibric a anunţat că vineri dimineaţă un reprezentant al primăriei l-a anunţat că autorităţile locale au repartizat pentru instalarea Menorei locul aferent bibliotecii evreieşti de pe strada Diordiţa, 5.
„Cu această ocazie dorim să aducem mulţumiri primăriei Chişinău pentru faptul că a ţinut cont de doleanţele noastre. Noi nu sîntem împotriva sărbătorilor evreieşti. Le purtăm respect, dar vrem ca această sărbătoare să nu fie în centrul capitalei. În cazul în care evreii se vor conforma deciziei primăriei, noi nu-i vom împiedica să sărbătorească”, a spus Cibric.
Totodată, el a anunţat că rabinul Israel Lifşiţ este intimidat de către conducătorii comunităţii evreieşti.
„Încă anul trecut rabinul a declarat că instalarea Menorei într-un loc public contravine legilor iudaice de sărbătorire a acestei sărbători. El susţine că, potrivit acestora, aprinderea lumînărilor hanukiene este permisă doar în casele particulare ale evreilor şi în sinagogă”, a spus protoiereul.
Anatolie Cibric a spus că Lifşiţ l-a sunat şi l-a anunţat că lumina în casa lui a fost deconectată, în casă fiind 10 copii.
„Lifşiţ susţine că liderii comunităţii evreieşti i-au trimis o înştiinţare prin care îl anunţă că urmează să părăsească locuinţa în care se află”, a spus Cibric, care califică acest lucru drept o intimidare a celor care se opun intenţiilor de sărbătorire a Hanukiei în locuri publice.
INFOTAG precizează: În decembrie 2009 Menora evreiască a fost instalată în parcul Ştefan cel Mare din Chişinău. Creştinii ortodocşi s-au împotrivit acestui fapt şi au demontat Menora.
/infotag.md/
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.